ICCJ. Decizia nr. 214/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.214/2010
Dosar nr. 7224/3/2006
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă de instanţa înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, reclamanta SC I.D.C. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC M. SRL şi MTS L.G.M.B.H. următoarele: rezilierea contractului de execuţie construcţie din 28 noiembrie 2004 încheiat de societate în calitate de executant şi pârâte, în calitate de beneficiar (MTS L.G.M.B.H.) şi respectiv utilizator (SC M. SRL); constatarea desfiinţării de drept a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 10 martie 2005 încheiat între societate în calitate de vânzător şi pârâta SC M. SRL – cumpărătoare- având ca obiect terenul în suprafaţă de 526,9 mp situat în intravilanul localităţii Voluntari; cu repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 2005, constatarea nulităţii absolute, pentru lipsa obiectului a contractului din 10 martie 2005 încheiat între pârâta SC M. SRL în calitate de proprietar şi MTS L.G.M.B.H. în calitate de superficiar, iar în subsidiar desfiinţarea contractului privind constituirea dreptului de superficie ca urmare a desfiinţării contractului principal de vânzare - cumpărare din 2005.
În cauză, pârâta SC M. SRL a formulat la data de 15 mai 2006 cerere reconvenţională prin care a solicitat, să se dispună: 1. rezilierea contractului de leasing încheiat la data de 2 noiembrie 2004 cu MTS L.G.M.B.H. în calitate de locator; 2. rezoluţiunea contractului de superficie din 10 martie 2005 3. radierea din cartea funciară a dreptului astfel constituit în favoarea MTS L.G.M.B.H., stabilirea sumei pe care societatea pârâtă o are de achitat către reclamanta SC I.D.C. SA pentru stingerea dreptului de creanţă pe care aceasta îl are pentru construcţia executată în Voluntari, 5. obligarea reclamantei să pună în posesie societatea pârâtă SC M. SRL cu construcţia executată şi să încheie proces verbal de recepţie conform art. 3.4 din contractul de execuţie din 2004.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, astfel investit, prin sentinţa comercială nr. 814 din 21 ianuarie 2008 a respins ca neîntemeiată acţiunea principală formulată de reclamanta SC I.D.C. SA, a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta SC M. SRL şi în consecinţă: a dispus rezilierea contractului de leasing din 2004, rezoluţiunea contractului de superficie din 2005 şi rectificarea CF 183 în sensul radierii dreptului de superficie constituit în favoarea MTS L.G.M.B.H.; capetele 4 şi 5 din cererea reconvenţională au fost respinse ca neîntemeiate.
Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă a stabilit următoarea situaţie de fapt şi de drept:
La data de 2 noiembrie 2004 între MTS L.G.M.B.H. în calitate de locator şi SC M. SRL (utilizator) s-a încheiat contractul de leasing având ca obiect construcţia situată în şoseaua Pipera potrivit căruia locatorul este proprietarul imobilului pe toată perioada derulării contractului, dreptul de proprietate urmând a fi transmis utilizatorului după exercitarea dreptului de opţiune şi plata ultimei rate şi a valorii reziduale.
La data de 18 noiembrie 2004 se încheie între SC I.D.C. SA în calitate de executant, SC M. SRL utilizator şi MTS L.G.M.B.H. beneficiar contractul de execuţie a construcţiei cu plata pe stadii de execuţie, respectiv în cinci tranşe, în perioada 22 noiembrie 2004 – 28 februarie 2005.
Prin contractul de vânzare - cumpărare din 10 martie 2005, SC I.D.C. SA, în calitate de vânzătoare înstrăinează către SC M. SRL cumpărătoare, terenul în suprafaţă de 526,90 mp situat în intravilanul localităţii Voluntari, teren pe care cumpărătoarea s-a obligat să edifice o construcţie P+1, în baza contractului de execuţie din 2004; potrivit pactului comisoriu de grad IV inserat în contract, părţile au convenit ca în ipoteza în care contractul de execuţie din 2004 se va rezilia din culpa utilizatorului SC M. SRL, până la momentul predării construcţiei, contractul de vânzare-cumpărare se consideră desfiinţat de drept; fără somaţie şi punere în întârziere a cumpărătorului.
Prin contractul de superficie din data de 10 martie 2005 încheiat între SC M. SRL în calitate de utilizator şi MTS L.G.M.B.H. superficiară, se instituie un drept de superficie cu titlu gratuit în favoarea MTS L.G.M.B.H. pentru terenul în suprafaţă de 526,90 mp pe care urma să fie edificată construcţia.
În raport de obligaţiile asumate de părţi, prin contractele susmenţionate şi reţinând din probele administrate că pârâta MTS L.G.M.B.H. a achitat numai suma de 19.319 euro plus TVA din valoarea totală a construcţiei de 125.339 euro plus T.V.A. tribunalul apreciază că cererea reclamantei de reziliere a contractului de execuţie din 2004 urmare refuzului pârâtei SC M. SRL de a încheia un nou contract de execuţie pentru finalizarea construcţiei, este neîntemeiată în condiţiile în care art. 7.9 din contract, invocat de reclamantă prevede numai un drept de preferinţă în favoarea utilizatorului SC M. SRL de a încheia un nou contract în ipoteze în care contractul se reziliază din culpa beneficiarului, MTS L.G.M.B.H., şi nu o obligaţie care să impună rezilierea în caz de neexecutare.
Distinct de acestea tribunalul reţine că potrivit notificării şi procesului verbal de conciliere încheiat de părţi la 8 noiembrie 2005 contractul de execuţie din 2004 a fost reziliat în baza pactului comisoriu de grad IV convenit pentru neexecutarea de către MTS L.G.M.B.H. a obligaţiilor de plată.
Totodată, reţinând inexistenţa culpei societăţii SC M. SRL în rezilierea contractului de execuţie, tribunalul apreciază că în acest context juridic şi cererea de desfiinţare a contractului de vânzare-cumpărare din 2005 şi repunere în situaţia anterioară apare ca neîntemeiată.
Cu privire la cererea reconvenţională formulată de pârâta SC M. SRL tribunalul apreciază că se impune rezilierea contractului de leasing din 2006 şi rezoluţiunea contractului de superficie urmare neexecutării de către pârâta MTS L.G.M.B.H., a obligaţiilor asumate prin contractul de leasing, respectiv aceea de a asigura finanţarea construcţiei ce urma a se executa.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, reclamanta SC I.D.C. SA şi pârâta SC M. SRL.
Prin Decizia comercială nr. 214 din data de 30 aprilie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca nefondate apelurile formulate de cele două părţi.
Răspunzând motivelor formulate de apelanta reclamantă, Curtea a apreciat că solicitarea părţii de reziliere a contractului de execuţie din 2004 în baza art. 7.9 din contract este neîntemeiată, în condiţiile în care contractul a fost reziliat de drept în virtutea pactului comisoriu convenit, din culpa intimatei MTS L.G.M.B.H., care nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată prevăzută la art. 4.2 din contract.
Curtea confirmă şi dezlegarea dată de instanţa fondului referitor la interpretarea clauzei 7.9 din contract în sensul statuării unui drept de preferinţă în favoarea SC M. SRL la încheierea unui nou contract de execuţie, drept a cărui neexercitare nu poate fi sancţionată cu rezilierea.
Referitor la apelul pârâtei SC M. SRL Curtea reţine că cererea părţii de a fi obligată reclamanta la încheierea contractului pentru finalizarea construcţiei la o anumită valoare, în mod corect a fost respinsă de instanţa fondului, pârâta, în virtutea dreptului de preferinţă conferit de art. 7.9 din contractul de execuţie având posibilitatea exercitării lui, respectiv negocierii contractului în noile condiţii create, voinţa părţilor în negocierea clauzelor neputând fi suplinită de instanţă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs la data de 25 iunie 2009, în termen legal, reclamanta SC I.D.C. SA solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii apelului său împotriva sentinţei fondului şi pe fond admiterea acţiunii principale aşa cum a fost formulată.
Recurenta şi-a întemeiat criticile de nelegalitate formulate în susţinerea recursului pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând ipoteza aplicării greşite a legii.
Potrivit recurentei, soluţia adoptată de lăsare în vigoare a contractului de execuţie construcţie este nelegală, deoarece au fost nesocotite dispoziţiile contractuale prevăzute la art. 7.2 şi art. 7,9 din contract, cu consecinţa alterării voinţei interne a părţilor materializată în clauzele asumate.
În acelaşi sens, recurenta arată că, deşi şi-a îndeplinit obligaţia de edificare a construcţiei în urmă cu patru ani, nu o poate preda utilizatorului, în lipsa plăţii preţului ce urmează a fi stabilit de comun acord, şi în condiţiile în care beneficiarul, pârâta MTS L.G.M.B.H., fiind în insolvenţă nu va putea achita diferenţa de preţ datorată până la concurenţa valorii totale a contractului de 125.339 euro.
Totodată, recurenta, arată că în raport de clauza prevăzută la art. 7.2 din contract, indiferent dacă pârâta SC M. SRL, în calitate de utilizator, nu este în culpă în ce priveşte executarea contractului, acesta poate fi reziliat şi prin urmare, utilizatorul, şi-a asumat riscul rezilierii contractului, la data încheierii contractului tripartit, potrivit art. 969 C. civ. convenţiile legal făcute au puteri de lege între părţile contractante.
Înalta Curte examinând Decizia atacată, în raport de motivele de nelegalitate invocate, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Susţinerea recurentei potrivit căreia a fost nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ. prin interpretarea dată clauzelor prevăzute la art. 7.2 şi art. 7.9 din contractul de execuţie încheiat, în sensul denaturării înţelesului lor şi pe cale de consecinţă încălcării voinţei interne a părţilor nu subzistă.
Clauzele asumate de părţile semnatare ale contractului de execuţie construcţie din 2004, prevăzute la capitolul VII intitulat „neexecutarea obligaţiilor contractuale", sunt redactate în termeni clari şi precişi, înţelesul şi cuprinsul lor fiind respectat întocmai de instanţa fondului în adoptarea soluţiei pronunţate.
În acest sens, Curtea observă că părţile au prevăzut în mod expres sancţiuni pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor contractuale, sancţiuni în sarcina beneficiarului pentru achitarea cu întârziere a sumelor datorate cu titlu de preţ şi a executantului pentru finalizarea cu întârziere a lucrurilor contractate precum şi un pact comisoriu vizând rezilierea unilaterală de către executant a contractului în situaţia în care beneficiarul întârzie în achitarea sumelor cu mai mult de 45 de zile faţă de termenele agreate.
Cu privire la utilizator, respectiv pârâta intimata SC M. SRL, potrivit clauzei înscrise la art. 7.9 părţile au convenit acordarea unui drept de preferinţă la încheierea contractului de execuţie pentru finalizarea construcţiei în ipoteza rezilierii unilaterale a contractului de către executant urmare neachitării preţului de beneficiar.
Neexercitarea dreptului de preferinţă conferit utilizatorului la încheierea contractului pentru finalizarea construcţiei, în orice situaţie în care contractul se reziliază din vina beneficiarului, nu se poate converti într-o culpă de natură să ducă la rezilierea contractului de execuţie faţă şi de această parte, în măsura în care, părţile nu au prevăzutcorelativ acestui drept şi obligaţii de natură să circumscrie limitele exercitării lui în timp, sau fondul negocierii lui, anume clauze a căror nerespectare putea fi invocată, distinct de faptul că intimata-pârâtă SC M. SRL este de acord să achite diferenţa de preţ datorată pentru finalizarea construcţiei conform cererii sale reconvenţionale.
Este adevărat că după art. 970 C. civ. convenţiile legal făcute trebuie executate cu bună credinţă de toate părţile contractante, ele obligând nu numai la ceea ce este expres prevăzut, ci la toate urmările pe care echitatea, obiceiul sau legea le conferea după natura obiectului, dar, din această perspectivă şi având în vedere acţiunea principală formulată de recurenta reclamantă, astfel cum a fost motivată în fapt şi în drept, precum şi cererea reconvenţională, niciuna dintre părţi nu a invocat şi nu a administrat probe pertinente şi concludente pe acest aspect care să impună concluzia nerespectării dispoziţiilor art. 970 C. civ.
Altfel spus, în raport de limitele investirii instanţei prin acţiunea introductivă şi cererea reconvenţională, de susţinerile şi apărările părţilor, dezlegarea dată de instanţa fondului, menţinută de instanţa de apel, nu este susceptibilă de critica de denaturare a voinţei interne a părţilor invocată de recurentă dat fiind conţinutul clar, al clauzelor analizate şi a efectelor sale faţă de obiectul dedus judecăţii.
Pentru considerentele mai sus înfăţişate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC I.D.C. SA VOLUNTARI împotriva deciziei comerciale nr. 214 din 30 aprilie 2009a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 211/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 215/2010. Comercial → |
|---|
