ICCJ. Decizia nr. 223/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.223/2010
Dosar nr. 380/90/2009
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, reclamanta SC A. SNC a chemat în judecată pe pârâţii SC R.L. SRL şi SC P. SA solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că şi-a executat toate obligaţiile de plată ce decurg din contractul de leasing din 19 noiembrie 2003, respectiv avans, rate de leasing şi valoare reziduală, obligaţii ce au fost plătite prin intermediul SC P. SA ; de asemenea a solicitat să se constate că SC P. SA a virat prin ordine de plată suma de 34.827,73 lei către SC R.L. SRL, sume ce reprezintă contravaloare rate şi valoare reziduală din contractul de leasing, sume plătite către SC P. SA.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a dobândit prin contractul de leasing de la SC R.L. SRL, autovehiculul marca S. Prin contract s-a prevăzut că preţul va fi plătit astfel: avans 30%, valoare reziduală 20%, iar durata leasingului va fi de 24 de rate lunare. Întrucât reclamanta a plătit o rată cu întârziere, contractul de leasing a fost investit cu formulă executorie, fiind începută executarea silită împotriva reclamantei.
Instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, invocată de către pârâta SC R.L.I. SA ( fostă SC R.L. SRL ) şi a reţinut că în raport de obiectul acţiunii, respectiv acţiune în constatare şi de natura comercială a cauzei, devin incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 6822 din 26 noiembrie 2008, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia comercială.
Tribunalul Vâlcea, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal, soluţionând cauza în primă instanţă a constatat acţiunea formulată de reclamantă ca inadmisibilă, potrivit dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ., iar prin sentinţa nr. 520 din 6 aprilie 2009 a respins acţiunea formulată de reclamantă ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC A. SNC, Săliştea de Sus, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în sensul că, în mod greşit instanţa de fond a procedat la respingerea acţiunii, pe cale de excepţie, încălcându-se accesul la justiţie. Pe de altă parte, apelantul a susţinut că hotărârea nu este motivată iar instanţa nu s-a pronunţat asupra mijloacelor de apărare şi a dovezilor administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Prin întâmpinare, pârâta SC R.L.I. SA Bucureşti a solicitat, în principal respingerea apelului pe excepţia tardivităţii precum şi a lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar pe fond ca nefondat.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 71/A-COM din 24 iunie 2009, a respins, ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
Pentru a dispune astfel, curtea de apel a analizat cu prioritate excepţiile invocate de pârâtă, în raport de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. si a reţinut că excepţia tardivităţii nu poate fi reţinută, deoarece comunicarea sentinţei de către reclamantă s-a făcut în data de 14 mai 2009, iar calea de atac a fost înaintată prin poştă la data de 29 mai 2009. În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a constatat că aceasta nu este justificată, având în vedere părţile din contractul de leasing financiar. Cu privire la fondul cauzei, curtea de apel a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ., şi faptul că în mod corect a fost respinsă acţiunea pe excepţia de inadmisibilitate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC A. SNC Săliştea de Sus, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa de apel nu a analizat motivele invocate prin cererea de apel. În acest fel au fost încălcate dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., raportat la art. 6 din C.E.D.O. şi art. 21 din Constituţia României.
În temeiul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta arată că prin pronunţarea soluţiei atacată i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, prin respingerea cererii pentru angajare apărător, formulată la primul termen de judecată.
Prin întâmpinare, intimata SC R.L.I. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este fondat pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea instanţei de apel fiind dată cu încălcarea legii pentru considerentele care urmează.
Potrivit art. 156 alin. (1) C. proc. civ., instanţa are posibilitatea de a amâna judecarea cauzei pentru lipsă de apărare temeinic motivată.
Este de necontestat că norma citată este dispozitivă, instanţa neavând o obligaţie în acest sens, însă trebuie făcută distincţia între temeiul cererii privind lipsa de apărare.
Astfel, situaţiile care pot interveni, se referă la angajarea unui apărător ales pentru reprezentarea intereselor în instanţă sau la situaţia imposibilităţii de prezentare a apărătorului ales.
În speţa de faţă, Înalta Curte constată că apelul a fost soluţionat la primul termen de judecată, urmare respingerii cererii formulată de administratorul societăţii reclamante, prin care a solicitat amânarea judecării cauzei în vederea angajării unui avocat. Deşi, instanţa de apel motivează respingerea cererii pentru lipsă de apărare, pentru inexistenţa dovezilor şi având în vedere că de la data primirii citaţiei, respectiv 17 iunie 2009 şi data termenului de judecată, respectiv 24 iunie 2009, s-a scurs un timp suficient, aceste considerente încalcă prevederile art. 156 C. proc. civ.
Apelanta, prin reprezentant şi-a motivat cererea de amânare, achitând şi taxele judiciare de timbru datorate pentru promovarea cererii de apel, situaţie în care a fost încălcat principiul disponibilităţii, prin limitarea dreptului constituţional de valorificare a căii de atac promovată. Prin măsura dispusă, instanţa de apel a restrâns dreptul la apărare al apelantului, deşi din analiza modului de formulare al cererii şi a timpului scurs de la data primirii citaţiei şi data fixării termenului de judecată, nu a rezultat exercitarea cu rea credinţă a drepturilor procesuale, în scopul tergiversării procesului şi împiedicării înfăptuirii justiţiei.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va casa hotărârea pronunţată de Curtea de Apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SNC Săliştea de Sus împotriva deciziei nr. 71/A/COM din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 218/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 225/2010. Comercial → |
|---|
