ICCJ. Decizia nr. 215/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.215/2010
Dosar nr. 182/103/2007
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC S.E. SRL a chemat în judecată SC A.A. SA Bucureşti şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să fie obligată pârâta la plata sumei de 124.000 ron, reprezentând despăgubiri cuvenite în baza poliţei de asigurare şi a producerii riscului asigurat.
Litigiul a fost soluţionat de Tribunalul Neamţ, secţia comercială, care prin sentinţa nr. 217 din 17 aprilie 2008 a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumei de 87.175 lei despăgubiri din asigurări precum şi la plata sumei de 2.515 lei cheltuieli de judecată.
În esenţă, prima instanţă a reţinut că raporturile juridice s-au stabilit între părţile în proces prin contractul de asigurare încheiat la data de 5 septembrie 2005, contract prin care au fost asigurate construcţiile, mobilierul şi marfa din magazin, totalul sumei asigurate fiind de 124.000 lei. În urma producerii riscului asigurat s-a întocmit dosarul de daună, iar pârâta a refuzat plata sumei pretinsă de asigurat pe considerentul că operează clauzele de exonerare stipulate în capitolul IV din poliţa de asigurare.
Soluţia de admitere în parte a acţiunii pronunţată de tribunal a avut în vedere neîndeplinirea condiţiei caracterului neechivoc al cauzei incendiului exprimată ipotetic în actul încheiat de pompieri şi nesusţinerea sub aspect probator a neglijenţei sau a acţiunii intenţionate a asiguratului pentru producerea riscului asigurat.
În aceste condiţii s-a înlăturat clauza de exonerare a plăţii despăgubirilor şi potrivit răspunsului la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză s-a stabilit suma de plată, aceasta fiind compusă din valoarea clădirii, mobilierului şi a altor bunuri asigurate.
Sentinţa tribunalului a fost apelată de pârâta SC A.A. SA Bucureşti, sucursala Neamţ, pe considerentul că instanţa de fond a greşit atunci când a reţinut că nu operează excluderile stabilite în contractul de asigurare. Potrivit apelantei, reclamanta-intimată i-a oferit informaţii nereale şi incomplete cu ocazia încheierii asigurării. Datele reale fiind obţinute după producerea evenimentului asigurat, cu ocazia verificărilor efectuate, contractul de asigurare în opinia apelantei nu trebuie să-şi producă efectele. Apelanta a obiectat cu privire la modul de interpretare a probelor apreciind că incendiul a avut ca sursă un aparat electric rămas nesupravegheat. A criticat apelanta şi concluzia instanţei de fond în ceea ce priveşte validarea raportului de evaluare.
După completarea probelor cu o nouă expertiză, Curtea de Apel a analizat criticile aduse sentinţei, iar în urma acestei analize prin Decizia nr. 38 din 4 iunie 2009 a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 84.600 în loc de 87.175 lei, menţinând celelalte dispoziţii.
Curtea a analizat refuzul pârâtei de a achita despăgubirea pe care l-a apreciat ca fiind nejustificat pentru considerentul că din probele dosarului nu rezultă în mod cert care este cauza incendiului. S-a stabilit, în contextul arătat, în care cauza incendiului este ipotetică iar săvârşirea infracţiunii de distrugere în persoana administratorului societăţii a fost infirmată prin rezoluţia Parchetului, că nu poate opera clauza de excludere din contractul de asigurare. În privinţa cuantumului despăgubirilor acordate, faţă de concluziile contraexpertizei s-a stabilit că valoarea imobilului este de 50.600 lei astfel că s-a diminuat cuantumul despăgubirilor totale de la 87.175 lei la 84.600 lei.
Pârâta SC A.A. SA Bucureşti, sucursala Piatra Neamţ, a declarat recurs împotriva deciziei nr. 3804/2009 a Curţii de Apel Bacău în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Într-o argumentară generală a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 alin. (6) şi (7) C. proc. civ. pe care a înţeles să-şi întemeieze recursul, SC A.A. SA a susţinut că asiguratul a ascuns informaţii determinante în obţinerea consimţământului asiguratorului, că asiguratul şi-a încălcat obligaţiile de a aduce la cunoştinţa societăţii de asigurare situaţia faptică şi legală a bunurilor asigurate. În opinia recurentei, datele care au fost strânse cu ocazia întocmirii dosarului de daună fac dovada că asiguratorul a fost privat de informaţii care erau necesare la evaluarea gradului de risc. Prin acest procedeu a considerat că i-a fost viciat consimţământul şi că în mod netemeinic i-a fost respinsă apărarea pe care a supus-o spre examinare instanţei de apel.
Prin cea de-a doua critică s-a invocat neanalizarea cazului de excludere contractuală respectiv neglijenţa cu urmări grave a asiguratului care a lăsat un aparat electric nesupravegheat. A apreciat recurenta că nici rezoluţia parchetului nu a fost analizată pentru că altfel s-ar fi observat că incendiul a pornit de la o instalaţie electrică. Asupra cauzei incendiului recurenta a criticat preluarea de către instanţă a concluziilor din documentele încheiate de pompieri pe care nu le-a completat cu alte probe.
Prin ultima critică a invocat nedeterminarea corectă a cuantumului daunelor, motivată de faptul că proba dispusă în apel – contraexpertiza- nu a fost eficientă pentru că expertul nu a răspuns la obiective deşi avea la dispoziţie date şi informaţii care puteau servi la un calcul corect. În concret, a susţinut că lipsa de stăruinţă a instanţei a dus la încălcarea art. 129 C. proc. civ. În final a arătat că nedeterminarea valorii bunurilor recuperate în caz de demolare, a dus la o determinare greşită a cuantumului despăgubirilor.
Faţă de aceste critici, recurenta s-a considerat îndreptăţită să solicite în principal admiterea recursului şi, în fond, respingerea acţiunii iar în subsidiar reţinerea cauzei pentru rejudecare pentru completarea probelor cu o nouă expertiză tehnică în vederea determinării cuantumului despăgubirilor.
Intimata prin întâmpinare a combătut susţinerile recurentei apreciind că instanţele anterioare au stabilit în mod corect situaţia faptică şi cea juridică, iar interpretarea clauzelor contractului s-a făcut cu respectarea voinţei părţilor. În calitate de asigurat a prezentat recurentei toate informaţiile solicitate iar aceasta a confirmat că informaţiile corespund stării fizice şi faptice din teren precum şi documentelor puse la dispoziţie. În privinţa terenului, intimata a făcut trimitere la probele din primă instanţă, interogatoriul prin care a fost recunoscut faptul că nu s-au cerut relaţii privind terenul întrucât acesta nu era un bun asigurabil. Faţă de aceste argumente, intimata a apreciat că înlăturarea clauzei de excludere de către instanţele anterioare chiar şi în cazul în care s-ar fi constatat acţiunea neglijentă a asiguratului este în conformitate cu prevederile Legii nr. 136/1995. Intimata a solicitat şi înlăturarea criticilor referitoare la modul de determinare a cuantumului despăgubirii, suma acordată reprezentând valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat.
Recursul este nefondat.
Dispoziţiile de primă referinţă care reglementează recursul sunt situate în capitolul intitulat "căile extraordinare de atac". Accesul la această cale de atac presupune respectarea cerinţelor de formă şi fond pentru promovarea şi analiza criticilor care se aduc hotărârii recurate. Dintre atributele recursului, se remarcă atât caracterul de cale extraordinară de atac de reformare cât şi caracterul nedevolutiv al acestuia aşa încât este de observat că promovarea şi susţinerea recursului trebuie să respecte cerinţele art. 3021 raportat la art. 304 alin. (1) – (9) C. proc. civ. Cu excepţiile prevăzute de lege, în care nu se încadrează şi acest recurs promovat de SC A.A. SA, sucursala Piatra Neamţ, recursul nu îşi propune rejudecarea în fond a pricinii ci doar o examinare a deciziei pronunţată de instanţa de apel sub aspectul legalităţii. În contextual arătat rigurozitatea respectării cerinţelor de formă stipulate în dispoziţiile mai sus amintite sunt de esenţă.
Revenind la recurs se observă că recurenta a prezentat Înaltei Curţi circumstanţele cauzei şi opinii proprii în legătură cu probatoriul administrat în cauză fără să arate în raport de motivele indicate (art. 304 pct. 6 şi 7 C. proc. civ.) care sunt dispoziţiile legale care o îndreptăţesc în fiecare caz în parte să solicite modificarea deciziei criticate prin dezvoltarea unor argumente în fapt şi în drept şi nu în ultimul rând prin indicarea dispoziţiilor legale încălcate.
Potrivit art. 304 pct. 6 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere „dacă instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut".
Invocarea acestui motiv a fost făcută cu scopul de a repune în discuţie probele prin care a fost determinat cuantumul despăgubirilor. Or, nu acesta este scopul şi cerinţa art. 304 pct. 6 C. proc. civ. Situaţiile minus petita şi ultra petita care s-ar putea regăsi într-o hotărâre supusă analizei de nelegalitate în recursul extraordinar sunt în realitate expresia principiului disponibilităţii şi a obligaţiei instanţei de a se pronunţa asupra tuturor cererilor deduse judecăţii. În speţa dedusă judecăţii, dacă admitem că sunt aplicabile prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prin atribuirea motivării de la pct. 3 al recursului motivului indicat (art. 304 pct. 6), se observă că se reiterează modul de determinare a cuantumului despăgubirilor de către expertiza dispusă în cauză, recurenta declarându-se nemulţumită de faptul că modul său de calcul nu a fost adoptat în soluţia pronunţată.
Chestiunile puse în discuţie pe acest aspect vizează netemeinicia şi nu nelegalitatea soluţiei criticate din care rezultă cu evidenţă că instanţele s-au pronunţat în limitele impuse de principiul disponibilităţii.
Nu în ultimul rând trebuie reţinut că dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. au fost abrogate şi că prin eliminarea acestor prevederi neadministrarea sau omisiunea aprecierii unei probe în măsura în care nu schimbă fundamentul faptic al soluţiei nu mai poate fi readusă spre analiză într-o critică de nelegalitate care vizează motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat, dar neargumentat în fapt şi în drept în condiţiile prevăzute de art. 3021 C. proc. civ., vizează situaţia „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii". Art. 304 pct. 7 C. proc. civ., consacră mai multe ipoteze: nemotivarea deciziei atacate şi analiza acesteia prin prisma art. 261 alin. (5) C. proc. civ., contradicţia dintre considerente şi dispozitiv, contradicţia din cuprinsul considerentelor care ar duce cu evidenţă la o altă soluţie. Niciuna dintre ipotezele textului nu se regăseşte în susţinerile recurentei care, la pct. 1 şi 2 din recurs, invocă faptul că instanţa nu a reţinut vicierea consimţământului său la încheierea contractului de asigurare prin neprezentarea de către intimată a situaţiei reale a terenului pe care a fost edificată construcţia.
Cu privire la acest motiv de recurs, ca primă referire trebuie reţinut că în nicio fază procesuală nu s-au făcut susţineri concrete, motivate în drept prin care să demonstreze că manifestarea de voinţă a recurentei la încheierea contractului a fost alterată fie în conţinutul său intelectual, conştient cum este cazul erorii sau dolului, fie în caracterul său liber cum este cazul violenţei. Aşadar, nu s-ar putea reţine motivul de nelegalitate invocat, mai întâi pentru argumentul arătat mai sus, în al doilea rând pentru că susţinerea sub această formă „a vicierii consimţământului" a fost făcută pentru prima dată în recurs, şi în fine, pentru că viciile de consimţământ presupun o analiză distinctă, în conformitate cu reglementările specifice atribuite de codul civil acestei materii pe care recurenta nu a dezvoltat-o în faţa instanţelor anterioare.
Prin urmare nici această critică nu va fi reţinută.
Printr-un alt argument evocat în sprijinul susţinerii că valoarea bunurilor nu a fost corect determinată, argument care în realitate constituie şi o critică a expertizei prin care s-au stabilit despăgubirile, recurenta a invocat încălcarea prevederilor art. 129 C. proc. civ. reproşând instanţei că nu a stăruit pentru aflarea adevărului.
Critica nu a fost încadrată în nici un motiv de nelegalitate iar dacă s-ar admite că este posibilă încadrarea acestor susţineri conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ. în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., Înalta Curte le va respinge.
Se observă raportat la obligaţia de a stabili corect situaţia de fapt că cele două instanţe care au analizat fondul au administrat proba cu expertiză şi că în apel s-a dispus o nouă expertiză pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, tocmai pentru faptul că apelanta, recurentă acest dosar, a criticat concludenţa probelor care vizau acest aspect.
Faptul că după completarea probelor cu o expertiză dispusă de Curtea de Apel recurenta nu şi-a însuşit niciun mod de calcul nu este de natură să ducă la concluzia că instanţele nu au stăruit pentru aflarea adevărului şi, în orice caz, nu constituie o încălcare a art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Stăruinţa judecătorului în exerciţiul rolului activ trebuie să se rezume la judecata asupra obiectului cererii deduse judecăţii, la ordonarea probelor necesare cauzei atrăgând atenţia părţilor asupra drepturilor şi obligaţiilor procedurale fără ca această stăruinţă să însemne o substituire sau o achiesare la problemele criticate de o parte sau alta, aşa încât nici această susţinere privind încălcarea art. 129 C. proc. civ. nu va fi reţinută.
În consecinţă, faţă de cele ce preced conform art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A.A. SA Bucureşti, prin sucursala Piatra Neamţ, împotriva deciziei nr. 38 din 4 iunie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta SC A.A. SA Bucureşti, prin sucursala Piatra Neamţ, la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată în favoarea SC S.E. SRL Ceahlău.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 214/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 217/2010. Comercial → |
|---|
