ICCJ. Decizia nr. 225/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.225/2010
Dosar nr. 6692/1/2009
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta B.S.S. prin tutorele N.M. a chemat în judecată SC P.P. SRL Oneşti şi a solicitat tribunalului Bacău să pronunţe o sentinţă prin care să constate nulitatea actelor adiţionale încheiate în baza hotărârii A.G.E.A. SC P.P. SRL din data de 5 octombrie 1996, a cărei nulitate s-a constatat de Tribunalul Vrancea pentru motivul că minora B.S.S. ca succesoare a părinţilor săi decedaţi, asociaţi în societate, nu a fost convocată în condiţiile Legii nr. 31/1990 la lucrările A.G.E.A. Întrucât prin procesul verbal din 5 octombrie 1996 s-a dispus continuarea societăţii cu asociaţii în viaţă fără convocarea minorei prin tutorele său, iar nulitatea acestei adunări generale extraordinare a fost constatată prin sentinţa nr. 122/2001, cererea reclamantei de anulare a actelor adiţionale a fost admisă prin sentinţa nr. 1922 din 22 noiembrie 2007 dispunându-se atât anularea actelor adiţionale cât şi radierea menţiunilor care vizau actele adiţionale.
Sentinţa a fost menţinută de Curtea de Apel Bacău care a respins apelurile declarate de SC P.P. SRL Oneşti şi de intervenientul B.C. Curtea de apel a înlăturat susţinerile privind nereprezentarea legală a societăţii şi a minorei ca nefondate şi a reţinut că cele două acte adiţionale sunt nule, în cauză fiind aplicabil principiul resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis. În privinţa prescripţiei evocată, Curtea a reţinut că dreptul la acţiune este imprescriptibil conform art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.
Decizia Curţii de apel a fost recurată de SC P.P. SRL Oneşti şi de intervenientul B.C. pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8, 9 C. proc. civ. în argumentarea cărora a susţinut că, în cauză, nu au fost citaţi toţi asociaţii, că s-a încălcat spiritul legii privind libertatea de voinţă societară şi că soluţia instanţei de apel este nelegală pentru că s-a dispus continuarea societăţii cu succesoarea foştilor asociaţi peste voinţa exprimată în A.G.E.A. ţinută de societate la 5 octombrie 1996.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 1581 din 22 mai 2009 a constatat nule recursurile declarate de pârâtă şi intervenient în urma aplicării prevederilor art. 3021 lit. c) C. proc. civ. care obligă părţile să argumenteze în fapt şi în drept motivele de nelegalitate invocate în recurs, neîndeplinirea acestei dispoziţii fiind supusă sancţiunii nulităţii.
Împotriva deciziei nr. 1581 pronunţată la data de 22 mai 2009 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat contestaţie în anulare administratorul judiciar al SC P.P. SRL Oneşti solicitând ca în temeiul art. 317 şi art. 318 C. proc. civ. să se dispună retractarea deciziei prin care s-a constatat nul recursul societăţii şi rejudecarea recursului pentru următoarele considerente:
- Instanţa de recurs a constatat nul recursul deşi dispoziţiile art. 3021 lit a) C. proc. civ. au fost declarate neconstituţionale.
- Societatea nu a fost citată prin administrator judiciar şi nu s-a dispus suspendarea judecăţii în raport de prevederile art. 243 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
- Dezlegarea dată în recurs motivelor de nelegalitate este rezultatul unor greşeli materiale întrucât prin anularea actului adiţional al societăţii prin care s-a luat şi măsura schimbării sediului s-a încălcat interesul reclamantei iar diminuarea capitalului social sub limita prevăzută de lege are ca rezultat dizolvarea şi radierea societăţii.
- Hotărârea tribunalului nu este opozabilă asociaţilor pentru că aceştia nu au fost citaţi deşi citarea se impunea în considerarea faptului că este o societate de persoane.
- În cauză au fost nesocotite cesiunea de părţi sociale, hotărârile A.G.A., actele adiţionale şi încheierile judecătorului delegat care până la proba contrarie au rămas irevocabile întrucît nu au fost atacate cu recurs.
Intimata reclamantă a combătut prin întâmpinare susţinerile contestatoarei învederând instanţei că în lipsa dovezii privind deschiderea procedurii reorganizării, administratorul judiciar nu poate promova contestaţie în anulare. De asemenea a susţinut că instanţa de recurs a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 3021 lit. c) C. proc. civ. şi că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 317 şi art. 318 C. proc. civ. pentru admiterea contestaţiei în anulare.
Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor procedurale privind citarea societăţii prin administrator judiciar, contestatoarea a invocat prevederile art. 317 C. proc. civ. potrivit cărora hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare pentru motive care nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1) când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii; 2) când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
În susţinerea contestaţiei a fost invocată prima ipoteză şi anume cea a neîndeplinirii procedurii cu societatea prin administrator judiciar. Verificarea dosarului de recurs cu privire la legalitatea citării părţii în proces nu confirmă susţinerile contestatoarei. Se observă mai întâi că din niciun act al dosarului nu rezultă că a fost numit administrator judiciar şi că Înalta Curte a fost înştiinţată despre numirea administratorului judiciar pentru ca în aplicarea art. 87 alin. (5) C. proc. civ. să se procedeze la citarea acestuia. În al doilea rând societatea, prin reprezentantul său legal a avut apărător ales deci a benficiat de prezenţa unei persoane de specialitate care a luat termenul în cunoştinţă astfel că au devenit operante prevederile art. 153 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora partea care a fost prezentă la o înfăţişare prin mandatar, chiar neîmputernicit, nu va mai fi citată în tot cursul procesului prezumându-se că ea cunoaşte termenele ulterioare.
În consecinţă, în lipsa înştiinţării instanţei despre deschiderea procedurii, înscrisuri care nu au fost depuse nici în această cale extraordinară de atac, nu va putea fi reţinută neregularitatea citării cu atât mai mult cu cât in terminis, dispoziţiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ. se referă la procedura „pentru ziua când s-a judecat pricina", în speţă – această zi fiind ziua pronunţării deciziei Înaltei Curţi prin care a fost constatat nul recursul declarat de SC P.P. SRL Oneşti.
Dispoziţiile art. 317 alin. (2) C. proc. civ. invocate de contestator nu vor fi reţinute. Potrivit dispoziţiilor procedurale invocate "contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul în care aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins făcă ca el să se fi judecat în fond".
Nici ipoteza alin. (2) din art. 317 C. proc. civ. nu poate fi reţinută întrucât textul cere ca motivele să fi fost invocate prin cererea de recurs şi instanţa să le fi respins pentru că avea nevoie de verificări în fapt sau recursul să fi fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
După cum se poate observa din ipotezele analizate, prin cererea de recurs nu a fost invocat un astfel de motiv în legătură cu deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr. 85/2006, şi la niciun termen de judecată nu au fost prezentate înscrisuri prin care să se aducă la cunoştinţă instanţei acest aspect. Faptul că recursul a fost constatat nul pentru un motiv expres prevăzut de normele procedurale referitoare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cererea de promovare a acestei căi extraordinare de atac nu-i profită contestatoarei pentru ca, pe o cale ocolită, să repună în discuţie recursul.
În contextul arătat nu existau elemente pentru ca în recurs să se analizeze aplicabilitatea art. 243 alin. (5) C. proc. civ.
Motivul prevăzut de art. 318 C. proc. civ. dezvoltat de contestator vizează două situaţii: a) când dezlegarea dată prin hotărârea instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, b) când instanţa respingând recursul său admiţându-l numai în parte „a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare".
Rezumând susţinerile contestatorului, în raport de motivul de contestaţie reprezentând teza I a art. 318 C. proc. civ. se va lua în examinare susţinerea potrivit căreia instanţa de recurs ar fi aplicat dispoziţiile art. 3021 lit. a) C. proc. civ. fără să observe că aceste dispoziţii au fost declarate neconstituţionale.
Susţinerea contestatoarea va fi înlăturată întrucât soluţia Înaltei Curţi prin care s-a constatat nulitatea recursului a avut în vedere prevederile art. 3021 lit. c) C. proc. civ. Prin urmare nu se poate reţine că „dezlegarea dată" este rezultatul unei greşeli materiale sau că eroarea invocată este în legătură cu aspectele formale ale judecăţii recursului. În condiţiile în care contestaţia în anulare nu constituie un mijloc de reformare a deciziei pronunţată de instanţa de recurs nici celelalte motive prin care s-au reluat argumentele de fond care au fost prezentate Înaltei Curţi drept motive de recurs nu vor fi reţinute întrucât soluţia nu a vizat o astfel de analiză de vreme ce s-a aplicat sancţiunea prevăzută de art. 3021 lit. c) C. proc. civ. pentru nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la condiţiile promovării recursului.
Înalta Curte mai observă că nici cea de-a doua teză a art. 318 C. proc. civ. nu poate fi reţinută pentru argumentele deja expuse. Este totuşi de precizat că există omisiune numai când realmente instanţa de recurs nu a analizat un motiv de modificare sau de casare şi numai atunci când a respins recursul sau l-a admis în parte omiţând „din greşeală" să cerceteze vreun motiv.
În realitate, prin argumentele aduse în susţinerea motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 318 C. proc. civ., contestatoarea urmăreşte examinarea recursului, solicitând în alte cuvinte să se treacă peste nulitatea constată ca urmare a neîndeplinirii cerinţelor legale de promovare şi susţinere a căii de atac extraordinare a recursului.
Aşa fiind, contestaţia în anulare va fi respinsă.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimata reclamantă, reprezentată legal de tutore.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.Q. SPRL Bacău administrator judiciar al SC P.P. SRL Oneşti împotriva deciziei nr. 1581 din 22 mai 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 62 de lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei B.S.S.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 223/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 452/2010. Comercial → |
|---|
