ICCJ. Decizia nr. 2432/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2432/2010
Dosar nr. 43635/3/2006
Şedinţa publică din 24 iunie 2010
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
Prin acţiunea înregistrată la 20 decembrie 2006 reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, succesoare legală a APAPS, cheamă în judecată pe pârâtele SC C.F. SRL Bistriţa Bârgăului şi SC F.I. SRL Prundu Bârgăului, solicitând instanţei să dispună rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 31 martie 2000 şi să oblige pârâtele în solidar la plata daunelor interese în cuantum de 279.033,87 dolari SUA şi 830.234 RON, cuantum estimativ ce urmează a fi determinat prin raportul de expertiză conform art. 21 alin. (3) din OG nr. 25/2002, reprezentând: a) suma de 1.083,87 dolari SUA penalităţi calculate pentru nerealizarea investiţiilor de mediu asumate prin clauza 8.10 din contract; b) 69.500,00 RON fonduri de restructurare acordate în baza Legii nr. 58/1991 SC H. SA; c) 26.574,53 RON dividende pentru anul 1996, respectiv daune moratorii calculate pentru neachitarea la termen a acestora; d) suma de 277.950 dolari SUA valoarea investiţiilor nerealizate; e) suma de 734.160 RON contravaloarea acţiunilor ce au format obiectul contractului de vânzare cumpărare de acţiuni; f) dividende încasate de cumpărător în perioada derulării contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, precum şi obligarea pârâtelor la plata în continuare a daunelor interese până la data pronunţării hotărârii de rezoluţiune.
Prin sentinţa comercială nr. 14000 din 17 decembrie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, admite în parte acţiunea reclamantei, dispune rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din litigiu şi respinge restul pretenţiilor ca neîntemeiate, reţinând, în acest sens, că, în condiţiile în care reclamanta nu a formulat opoziţie împotriva divizării SC C.F. SRL conf. art. 243 din Legea nr. 31/1990, operaţiunea de divizare şi-a produs efectele şi persoana obligată în contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni a devenit pârâta SC F.I. SRL, care a preluat o dată cu o parte din patrimoniul societăţii divizate şi acţiunile deţinute de aceasta la SC H. SA, că faţă de stabilirea prin sentinţa nr. 932/C/2 din 12 mai 2004 a Judecătoriei Bistriţa şi prin sentinţa civilă nr. 367 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Bistriţa Năsăud a culpei cumpărătorului acţiunilor în neîndeplinirea obligaţiei de efectuare a investiţiei în valoare de 21.739 dolari SUA până la 31 martie 2004, respectiv de 178.571 dolari SUA până la 31 martie 2005, pârâta fiind obligată la plata penalităţilor în cuantum de 484,47 dolari SUA, sunt incidente dispoziţiile art. 1020 – art.1021 C. civ. Mai reţine instanţa că faţă de sentinţele judecătoreşti menţionate, reclamanta nu poate obţine o a doua plată pentru neîndeplinirea aceloraşi obligaţii investiţionale de către cumpărător, respectiv a sumelor de 1.083,87 dolari SUA, 484,47 dolari SUA şi 555,9 dolari SUA cu titlu de penalităţi, precum şi că la data de 19 octombrie 2004 societatea privatizată a intrat în procedura falimentului prevăzută de Legea nr. 64/1995, atunci în vigoare, cumpărătorul aflându-se în imposibilitate obiectivă de a-şi mai îndeplini obligaţiile asumate prin contract, scadente ulterior datei menţionate, orice activităţi noi economice, ulterioare intrării în faza de lichidare, fiind interzise, precum şi că procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 evocată s-a deschis la scurt timp de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din litigiu, astfel că obligaţia de a face a cumpărătorului, vizând determinarea AGA a societăţii privatizate să ramburseze sumele acordate de reclamantă cu titlu de sprijin financiar pentru restructurare prin convenţiile din 6 martie 1995 si 9 ianuarie 1995, cu penalităţi de 0,3% pentru fiecare zi de întârziere în sarcina respectivei societăţi privatizate, nu este însoţită şi de o sancţiune pentru neexecutare pentru a îndreptăţi reclamanta să pretindă sumele în cauză de la pârâtă, cu atât mai mult cu cât nu aceasta este vinovată de producerea falimentului SC H. SA, pârâta neputând fi obligată nici la plata dividendelor aferente anului 1996, cu penalităţi de întârziere corespunzătoare, datorate reclamantei de către aceeaşi societate intrată în faliment, societate care nici nu a distribuit dividende după încheierea contractului din litigiu şi până la deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995.
Prin Decizia comercială nr. 318 din 6 iulie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, admite cererea de suspendare formulată de intimata pârâtă SC F.I. SRL prin administrator judiciar şi constată suspendat de drept apelul apelantei reclamante în conformitate cu art. 36 din Legea nr. 85/2006 faţă de această pârâtă şi respinge ca nefondat apelul reclamantei împotriva sentinţei primei instanţe cu privire la pârâta SC C.F. SRL.
Reţine instanţa de apel, pentru a decide astfel, pe de o parte, privitor la cererea îndreptată împotriva pârâtei SC F.I. SRL, faţă de care s-a declanşat procedura insolvenţei prin sentinţa comercială nr. 63 din 6 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud, că sunt incidente dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, iar pe de altă parte, cu privire la intimata SC C.F. SRL, că, deşi prin art. 7.2.1 din contractul în litigiu reclamanta vânzătoare garantase că societatea ce se privatiza nu este în stare de faliment, la data încheierii contractului de privatizare pe rolul instanţelor existau două cereri prin care se solicitase declanşarea procedurii insolvenţei, formulate de către creditoarea SC E. SA şi B.R.D. Sucursala Năsăud, procedura insolvenţei SC H. SA fiind deschisă la 23 august 2000, iar procedura falimentului la 19 octombrie 2004. Reţine, de asemenea, instanţa de control judiciar, modificând argumentarea primei instanţe, că, faţă de constatările sentinţei nr. 367/2005 a Tribunalului Bistriţa Năsăud referitoare la imposibilitatea realizării obligaţiei investiţionale, desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nu s-a datorat culpei cumpărătorului ci insolvenţei societăţii supuse privatizării, imposibilitatea realizării obligaţiei investiţionale fiind determinată de cauze obiective, ce nu pot fi imputate cumpărătorului, precum şi că, în considerarea prevederilor art. 9, pct. 3 din OG nr. 25/2002, cumpărătoarea a comunicat A.P.A.P.S., cu adresa din 14 februarie 2003, divizarea societăţii, înaintând actele ce au stat la baza acestei divizări, solicitând incheierea actului adiţional, iniţiativa si totodată culpa în neîndeplinirea acestei obligaţii legale revenind vânzătoarei. Mai reţine instanţa de apel că nu se poate constata nici culpa cumpărătoarei în neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art. 8.8 alin. (1) lit. c) si d) din contractul din litigiu, întrucât, la data la care societatea în cauză ar fi trebuit să se privatizeze anul 2001, împotriva sa se declanşase deja procedura insolvenţei, activitatea comercială limitându-se conform legii la acte privind lichidarea, nicidecum privind privatizarea acesteia astfel că, ulterior, şi devalorizarea acţiunilor emise este independentă de contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni şi de culpa acţionarului, fiind determinată tocmai de insolvenţa societăţii menţionate.
Împotriva deciziei de mai sus reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate, admiterea apelului său şi, pe cale de consecinţă, schimbarea hotărârii de fond în privinţa capetelor de cerere referitoare la obligarea în solidar a pârâtelor la plata daunelor interese în cuantum de 279.033,87 dolari SUA şi 830.234 RON, aşa cum au fost defalcate în cererea introductivă, precum şi la plata în continuare a daunelor interese până la data pronunţării definitive a hotărârii de rezolutiune.
În fundamentarea recursului său recurenta critică instanţa de apel pentru greşita aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din OG nr. 25/2002, ale art. 67 şi art. 101 din Legea nr. 31/1990, dar şi a prevederilor contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiat între părţi, instanţa dispunând rezoluţiunea acestui contract din culpa exclusivă a intimatei cumpărătoare, dar neobligând-o la plata daunelor interese aferente şi ignorând că pârâta intimată, ca acţionar majoritar al societăţii privatizate, dispunea de puterea de decizie necesară îndeplinirii obligaţiei de a determina AGA din societatea menţionată să restituie reclamantei recurente sumele acordate cu titlu de fonduri de restructurare şi dividende datorate acesteia, falimentul societăţii fiind ulterior datei semnării contractului din litigiu şi neexonerând pe cumpărător de plata daunelor interese, câtă vreme aceasta nu constituie, potrivit contractului, o cauză de forţă majoră, iar interzicerea unor noi şi ulterioare activităţi comerciale, după intrarea în lichidare, neavând legătură în opinia recurentei cu executarea obligaţiilor contractuale asumate.
Examinând recursul recurentei în lumina actelor şi lucrărilor dosarului se constată că, deşi reclamanta recurentă, în mod constant, atât prin cererea introductivă de instanţă, cât şi prin apelul declarat împotriva sentinţei primei instanţe, a solicitat obligarea pârâtelor în solidar la plata daunelor interese pretinse ca urmare a dispunerii rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, instanţa de apel reţinând, ca şi instanţa fondului, că obligată în contractul menţionat este pârâta SC F.I. SRL, care a intrat în procedura insolvenţei prevăzută de Legea nr. 85/2006, face faţă de aceasta aplicarea dispoziţiilor art. 36 din legea arătată, dar continuă să examineze apelul reclamantei în contradictoriu cu cealaltă pârâtă SC C.F. SRL, ignorând analiza pricinii din perspectiva solicitării reclamantei de antrenare a răspunderii solidare a pârâtelor.
Astfel fiind, pentru a se asigura o judecată unitară, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă împotriva instanţei de apel urmează a fi admis, Decizia recurată urmează a fi casată şi cauza urmează a fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 318 din 6 iulie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială, casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2377/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2435/2010. Comercial → |
|---|
