ICCJ. Decizia nr. 2435/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2435/2010
Dosar nr.571/114/2008
Şedinţa publică din 24 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 12 februarie 2008 reclamanţii M.G. şi M.A. cheamă în judecată pe pârâta SC N.P.G. SRL Mărăcineni solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată să le lase în deplină proprietate şi paşnică posesie suprafaţa de 2.825 m.p. teren, situat în extravilanul comunei Beceni, între satele Dimiana şi Mărgăriţi, judeţul Buzău, teren ce le aparţine în urma contractului de schimb.
La termenul din 4 martie 2008 pârâta formulează cerere de chemare în garanţie împotriva Primăriei Beceni cu care a încheiat un contract de concesiune pentru suprafaţa de 2500 m.p., şi a SC C. SA Buzău, de la care a cumpărat o clădire aflată pe terenul din litigiu, pentru ca, în cazul în care va cădea în pretenţii, să fie obligate să o despăgubească pe aceasta cu suma reprezentând prejudiciul cauzat prin lipsa de folosinţă a terenului, a clădirii, cât şi pierderile pe care le va înregistra ca urmare a blocării activităţii, actualizată cu indicele de inflaţie.
Ulterior reclamanţii îşi completează cererea de chemare în judecată solicitând constatarea nulităţii absolute a contractului de concesiune perfectat între pârâtă şi Primăria comunei Beceni şi anularea încheierii de carte funciară cu privire la intabularea dreptului de concesiune pe o perioadă de 49 de ani în favoarea pârâtei.
Prin sentinţa nr. 518 din 8 aprilie 2009 Tribunalul Buzău, secţia comercială, şi de contencios administrativ, admite în parte acţiunea reclamanţilor şi constată nulitatea absolută a contractului de concesiune încheiat între Primăria comunei Beceni şi pârâtă, obligă pârâta să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 2.825 m.p. teren situat în extravilanul comunei Beceni, între satele Dimiana şi Mărgăriţi, judeţul Buzău, astfel cum este identificată în contractul de schimb, autentificat, respinge capătul de cerere privind anularea încheierii de carte funciară, admite în parte cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă în contradictoriu cu chematele în garanţie Primăria comunei Beceni şi SC C. SA Buzău şi obligă chemata în garanţie Primăria comunei Beceni la 4.550 RON despăgubiri către pârâtă, respingând cererea de chemare în garanţie faţă de SC C. SA, cu 342,50 RON cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei către reclamanţi şi 356,26 RON cheltuieli de judecată în sarcina Primăriei comunei Beceni către pârâtă, după compensarea onorariilor de expert.
Prin Decizia nr. 153 din 26 noiembrie 2009 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, şi de contencios administrativ şi fiscal, admite apelul pârâtei împotriva sentinţei primei instanţe pe care o schimbă în parte în sensul că respinge ca nefondată acţiunea principală în constatare nulitate şi revendicare, formulată de intimaţii reclamanţi, şi respinge cererea de chemare în garanţie, formulată de apelanta pârâtă, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei referitoare la respingerea capătului de cerere privind anularea încheierii de carte funciară, precum şi a cererii de chemare în garanţie faţă de SC C. SA Buzău, cu 4.186,10 RON cheltuieli de judecată de la ambele instanţe în sarcina intimaţilor reclamanţi către apelanta pârâtă.
Împotriva deciziei de mai sus reclamanţii declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul menţinerii sentinţei primei instanţe, susţinând, în acest sens, că instanţa de apel a acordat ce nu s-a cerut faţă de faptul că prin motivele de apel avansate de pârâta apelantă nu s-a invocat faptul că ar fi legal contractul de concesiune din litigiu sub motiv că terenul în cauză, aferent staţiei de carburanţi, ar fi deţinut cu just titlu, ci doar că suprafeţele în discuţie nu se suprapun şi că instanţa nu a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 492 C. civ. cât priveşte clădirea existentă pe terenul din litigiu. Recurenţii critică instanţa de apel şi pentru greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii, respectiv a contractului de concesiune, încheiat ulterior contractului de schimb în baza căruia au dobândit proprietatea asupra terenului din litigiu, astfel că Primăria comunei Beceni nu-l putea concesiona intimatei pârâte care a edificat staţia de carburanţi fără autorizaţie de construcţie, nefiind, deci, constructor de bună credinţă.
În fine, recurenţii reproşează instanţei de apel pronunţarea unei hotărâri cu greşita aplicare a legii faţă de faptul că s-a ignorat calitatea lor de proprietari neposesori îndreptăţiţi la formularea unei acţiuni în revendicare împotriva posesorului neproprietar cu care, fără nici un drept, intimata Primăria Berceni a încheiat contractul de concesiune a cărui nulitate au cerut a fi constatată, instanţa de control judiciar nepunând în discuţia părţilor nici incidenţa instituţiei accesiunii imobiliare, cu privire la care nici nu s-au administrat probe în faţa instanţei de fond.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă solicită respingerea recursului reclamanţilor ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Examinând recursul reclamanţilor în lumina actelor şi lucrărilor dosarului se constată că obiectul principal al acţiunii introductive de instanţă este o acţiune în revendicare, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 - art. 483 C. civ. (dosar de fond), fiind nerelevantă calitatea de comerciant a pârâtei, terenul din litigiu revendicat, ca şi contractul de concesiune a cărui nulitate absolută s-a cerut a fi constatată neavând legătură cu obiectul de activitate al pârâtei şi, respectiv, neîncadrându-se în categoria faptelor obiective de comerţ vizate de art. 3 C. com. şi nici în categoria faptelor subiective de comerţ reglementate de art. 4 C. com. spre a atrage competenţa instanţelor comerciale.
De altfel pârâta însăşi invocă prin apelul declarat împotriva sentinţei primei instanţe (din dosarul de apel) excepţia necompetenţei materiale a instanţei comerciale, faţă de caracterul civil al litigiului, cu o valoare sub 500.000 RON, excepţie respinsă eronat de instanţa de control judiciar, care reţine total greşit că simplul fapt că terenul în litigiu este aferent unui activ comercial care face parte din fondul de comerţ al societăţii pârâte apelante şi că este deţinut în baza unui contract de concesiune este de natură să atragă competenţa materială a instanţei comerciale, respectiv a tribunalului faţă de caracterul patrimonial al acţiunii cu o valoare de peste 100.000 RON, instanţa ignorând caracterul civil atât al acţiunii în revendicare, cât şi al contractului de concesiune din litigiu, încheiat pentru o durată de 49 de ani.
Astfel fiind, urmează a fi admisă excepţia necompetenţei materiale instanţelor comerciale în soluţionarea cauzei, ridicată din oficiu în această fază procesuală şi, văzând dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., fără a se mai analiza motivele de recurs invocate de recurenţii reclamanţi, urmează a fi admis recursul acestora constatându-se incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., iar cu aplicarea art. 312 alin. (3), (6) C. proc. civ. urmează a fi casate Decizia recurată şi sentinţa primei instanţe şi cauza urmează a fi trimisă spre rejudecare la Judecătoria Buzău ca instanţă civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia necompetenţei materiale a instanţei comerciale, admite recursul formulat de reclamanţii M.G. şi M.A., casează Decizia nr. 153 din 26 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, şi de contencios administrativ şi fiscal, şi sentinţa nr. 518 din 8 aprilie 2009 a Tribunalului Buzău şi trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Buzău, ca instanţă civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2432/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2436/2010. Comercial → |
|---|
