ICCJ. Decizia nr. 3/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3/2010
Dosar nr. 1815/108/2007
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 678/C din 3 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 1815/108/2007 s-a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC G.C. SRL Timişoara în contradictoriu cu pârâta B.A., s-a constatat rezilierea unilaterală de către pârâta B.A. a contractului de execuţie din 1 aprilie 2006, începând cu data de 8 ianuarie 2007 şi s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 112.525,59 lei cu titlu de preţ al materialelor şi construcţiilor efectuate în favoarea acesteia.
S-a dispus, de asemenea, obligarea pârâtei la plata sumei de 9.002 lei cu titlu de penalităţi şi în continuare de 0,1% pe zi de întârziere, începând cu data de 18 aprilie 2007 şi până la data plăţii efective, dar nu mai mult decât debitul restant de 112.525,59 lei.
S-a luat act de renunţarea reclamantei la judecarea capetelor de cerere privind acordarea dobânzii legale şi înfiinţarea sechestrului asigurător.
În acelaşi timp, s-a dispus respingerea cererii reconvenţionale formulate de pârâtă prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei reprezentând penalităţi de 1% pe zi de întârziere începând cu data de 8 ianuarie 2006 şi până la efectuarea plăţii, calculate la valoarea lucrării neterminate, respectiv 37.950 euro, în lei la data efectuării plăţii la care s-ar adăuga şi celelalte cheltuieli de finalizare a lucrărilor corespunzătoare etapei 1.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că faţă de dispoziţiile art. 7.2. din contract, care prevăd că la sfârşitul fiecărei faze determinate de lucrări se emite o factură pentru lucrări real efectuate, care urmează a fi achitată în termen de 5 zile de la primirea acesteia, precum şi faţă de art. 7.3 din acelaşi contract care prevede penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere, este îndreptăţită cererea reclamantei atât cu privire la suma de 112.525,59 lei pentru pretenţii, cât şi cu privire la penalităţi.
Cât priveşte cererea reconvenţională a pârâtei s-a reţinut că nu s-a dovedit în cauză culpa reclamantei pentru întârzierea lucrărilor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta B.A. şi prin Decizia comercială nr. 128/A/2008 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, a respins apelul.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a apreciat că în mod întemeiat prima instanţă a reţinut că pârâta, prin reprezentantul său în şantier, martorul A.I., a fost de acord cu lucrările executate de către reclamantă, iar preţurile stabilite iniţial în contract nu au suferit modificări esenţiale; că fiind făcut pe baza acceptării de către reprezentantul pârâtei în şantier, părţile au fost de acord şi au semnat inclusiv devizul final, aşa încât orice susţinere legată de eventuale preţuri neacceptate de către pârâtă se dovedeşte a fi pură speculaţie; că nu poate fi reţinută nici susţinerea apelantei în legătură cu faptul neprimirii facturii fiscale din 29 ianuarie 2007 câtă vreme aceasta i-a fost comunicată cu confirmare de primire; că în ce priveşte acţiunea reconvenţională s-a reţinut ca fiind nedovedită.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B.A. invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5, 6, 9 raportat la art. 312 alin. (3) C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, admiterea în parte a acţiunii, respingerea capetelor de cerere privind plata preţului şi a penalităţilor de întârziere, constatarea rezilierii contractului de execuţie din 1 aprilie 2006 în baza consimţământului ambelor părţi, admiterea acţiunii reconvenţionale.
În dezvoltarea în fapt a recursului s-a susţinut, în esenţă, că la data pronunţării hotărârii reclamanta nu era legal reprezentată de administratorul judiciar al societăţii; că instanţele de judecată trebuiau să suspende judecata cererii conform prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006; că instanţa de apel nu a luat act de faptul că a recunoscut şi a achitat o parte din creanţă, respectiv suma de 65.900 lei, prin ordinul de încasare din 21 octombrie 2008; că la dosarul cauzei sunt două devize diferite, unul întocmit la încheierea contractului şi al doilea întocmit la finalul contractului (2007); că al doilea deviz care poartă denumirea de „anexa la contractul de execuţie din 1 aprilie 2006" şi care are drept total suma de 193.435,5926 lei este devizul final, care a fost semnat de către reprezentantul de atunci al reclamantei şi de dirigintele de şantier cu obiecţiuni pentru poziţiile 1 şi 7; că dirigintele de şantier nu putea suplini acordul pârâtei pentru schimbarea preţurilor; că dacă din suma stabilită în raportul de expertiză de 148.083 lei se scade suma achitată de 81.868 lei rămâne suma de 61.214 lei, şi că la această sumă se adaugă valoarea materialelor rămase evaluate de expert la suma de 4.680 lei, astfel că totalul sumei de achitat este de 65.894,65 lei; că la data de 21 octombrie 2008 a achitat suma de 65.900 lei, conform ordinului de încasare în contul reclamantei; că factura din 29 ianuarie 2007 nu i-a fost comunicată neexistând nicio dovadă în acest sens; că penalităţile de întârziere nu pot fi acordate deoarece plata trebuia făcută în termen de 5 zile de la primirea facturii iar reclamanta nu a făcut dovada că recurenta a primit factura; că instanţa în mod greşit în contra probelor administrate a constatat că recurenta a reziliat în mod unilateral contractul, când în realitate, contractul a fost reziliat în baza acordului părţilor; că acţiunea reconvenţională este întemeiată întrucât reclamanta nu a respectat termenele din contract, şi în raport de dispoziţiile art. 8 din contract reclamanta trebuia să fie obligată la penalităţi de 0,1% pe zi lucrătoare de întârziere.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs şi dispoziţiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă.
Motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi primit.
Necitarea la primă instanţă a reclamantei prin administratorul judiciar nu-i poate fi imputată primei instanţe la judecata fondului întrucât părţile nu au adus la cunoştinţă deschiderea procedurii insolvenţei faţă de reclamantă prin sentinţa comercială nr. 678 din 3 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu.
Nulitatea datorată necitării poate fi invocată numai de către partea care nu a fost legal citată, pentru că numai aceasta poate justifica un interes.
În calitate de reclamantă, SC G.C. SRL Timişoara a câştigat procesul, astfel încât neputând invoca vreo vătămare, nu putea justifica nici interesul invocării acestei excepţii.
Recurenta a invocat în drept dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., însă din analiza criticilor rezultă că raportarea la aceste dispoziţii este formală, dezvoltarea în fapt nepermiţând încadrarea criticilor în motivul de nelegalitate invocat.
Nici motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi primit.
În cauză procedura insolvenţei s-a dispus împotriva reclamantei, nu pârâtei debitoare, încât nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, deşi recurenta a invocat afectarea hotărârii atacate de existenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile concret formulate privesc doar reţinerea greşită a situaţiei de fapt printr-o apreciere necorespunzătoare a probelor, ce nu-şi găsesc corespondent în ipotezele textului legal invocat.
Susţinerea recurentei că preţul stabilit de părţi a fost modificat unilateral nu poate fi primită întrucât devizul final a fost acceptat de reprezentantul pârâtei.
Referirile la neprimirea facturii fiscale din 29 ianuarie 2007, la achitarea unei părţi din creanţă, la modul de calcul al valorii lucrărilor recunoscute ca fiind executate, se circumscriu aspectelor de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a hotărârii atacate.
Susţinerea recurentei că a achitat o parte din creanţă, după pronunţarea sentinţei nu este de natură a afecta soluţia pronunţată de instanţa de fond, aceasta plată urmând a fi avută în vedere cu ocazia executării.
Faţă de dispoziţiile art. 7.3 din contract reclamanta este îndreptăţită şi la penalităţi de întârziere de 0,1% pe zi, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond.
În ce priveşte rezilierea contractului de execuţie, s-a reţinut corect că nu se poate face abstracţie de declaraţia unilaterală a pârâtei din 8 ianuarie 2007 prin care aceasta s-a exprimat neechivoc în sensul renunţării la contract.
Referitor la acţiunea reconvenţională în mod întemeiat s-a reţinut de instanţa de apel ca fiind nedovedită, de vreme ce pârâta nu a reclamat pe parcursul executării lucrărilor, executarea acestora cu întârziere, eventuale necorelări fiind de comun acord rezolvate pentru pârâtă prin reprezentare, de către dirigintele de şantier.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 318 Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de pârâtă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat pârâta B.A. împotriva deciziei comerciale nr. 128/A/2008 din 24 octombrie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 22/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 472/2010. Comercial → |
|---|
