ICCJ. Decizia nr. 341/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 341/2010
Dosar nr. 5473/3/2008
Şedinţa publică din 2 februarie 2010
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul B.T.T. SA a chemat în judecată pe pârâta SC D.M.C. SA solicitând anularea hotărârii A.G.E.A. din 4 octombrie 2007, care a stabilit prin abuz de majoritate un drept de preemţiune în favoarea acţionarilor existenţi pentru dobândirea acţiunilor înstrăinate şi o clauză de agrement prin care A.G.A. este aceea care aprobă vânzarea acţiunilor unui acţionar.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa comercială nr. 7496 din 16 iunie 2008, a respins excepţia lipsei de interes şi a respins acţiunea reclamantei.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că interesul acţiunii derivă din însăşi calitatea de acţionar al reclamantei; pe fond a reţinut că hotărârea adunării generale care exprimă voinţa majorităţii nu poate fi anulată decât dacă e contrară legii sau prevederilor statutare, iar condiţionarea transferului de proprietate a fost impusă prin pactul societar la care reclamanta este fondator.
În privinţa caracterului echivoc al dispoziţiilor statuare, a considerat că nu reprezintă un temei pentru anularea hotărârii iar abuzul de majoritate nu poate fi sancţionat decât în condiţiile în care acţionarul majoritar este avantajat direct sau indirect prin violarea interesului comun.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia comercială nr. 74 din 6 februarie 2009, a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte hotărârea atacată şi a anulat hotărârea A.G.A. în privinţa modificărilor aduse art. 11 pct. 2 și 5 din statutul societăţii.
Instanţa de apel a considerat că inserarea în statut a unei clauze de inalienabilitate pentru că nu sunt determinate condiţiile în care adunarea generală poate refuza autorizarea transferului este nulă întrucât contravine prevederilor art. 473, art. 480 şi art. 1310 C. civ. Clauza de inalienabilitate nu protejează interesele societăţii pentru că într-o societate pe acţiuni nu este relevantă identitatea acţionarului.
A reţinut totodată curtea de apel, că prin inserarea alin. (5) al art. 11 pactul societar face inoperabil dreptul de preemţiune prin lipsa de concizie a condiţiilor şi imposibilitatea cenzurării lor.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că hotărârea instanţei de apel încalcă principiul disponibilităţii şi a dreptului de apărare întrucât clauza de la art. 11 alin. (2) a fost calificată drept clauză de inalienabilitate fără a pune în discuţia părţilor această calificare şi fără a fi dezbătută în contradictoriu. În mod greşit a sancţionat cu nulitatea modalitatea pretins echivocă de redactare a dispoziţiilor art. 11 alin. (5) din statut, afirmând fără argumentaţii nelegalitatea clauzei care de altfel reia prevederea din art. 94 alin. (1) al Legii nr. 31/1990.
În mod greşit instanţa de apel a apreciat că art. 11 alin. (2) îngrădeşte dreptul de dispoziţie; ea reprezintă o limitare convenţională a dreptului de dispoziţie care presupune obligaţia de informare şi aprobarea A.G.A., permisă prin art. 8 lit. f) din Legea nr. 31/1990, în concordanţă cu prevederile art. 473 şi art. 480 C. civ. şi art. 44 din Constituţia României.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce se vor expune.
Prin hotărârea A.G.E.A. a acţionarilor pârâtei SC D.M.C. SA din 24 ianuarie 2008, s-au stabilit modificări ale actului constitutiv, între care, reclamanta le-a contestat pe cale referitoare la transferul dreptului de proprietate prevăzute în art. 11 alin. (2) – (5) din statut.
Astfel cum instanţa de apel a statuat numai alin. (2) şi (5) al art. 11 a generat controverse legate de caracterizarea şi sancţiunea aplicată.
Textul art. 11 alin. (2) din statut a fost greşit analizat de Curtea de Apel, caracterizându-l o clauză de inalienabilitate, înainte de a stabili dacă aceasta poate face sau nu obiectul anulării hotărârii A.G.E.A.
Verificarea statutului iniţial al societăţii pârâte, în care fondatoare a fost şi reclamanta, relevă faptul că la art. 11 alin. (3) acţionarii au hotărât ca „cesiunea parţială sau totală a acţiunilor transmisibile între acţionari sau către terţi se poate face pe baza hotărârii adunării generale a acţionarilor". Astfel nu poate fi pusă în discuţie anularea hotărârii A.G.E.A. din 24 ianuarie 2008 în situaţia în care prin sistematizarea pactului societar s-au menţinut dispoziţiile statutare anterioare. Prin modificările intervenite, textul alin. (3) al art. 11 existent din 1996 a devenit alin. (2) al aceluiaşi articol. Aşadar instanţa de apel cu o motivare substanţială de principiu a constatat cauze de nulitate a convenţiei părţilor, ignorând atât cadrul procesual deschis de reclamantă cât şi prevederile legii speciale – art. 8 lit. f) din Legea nr. 31/1990, modificată.
Obiectul acţiunii la format anularea hotărârii A.G.E.A. şi nu constatarea nulităţii absolute a unei dispoziţii statutare anterioare, iar din această perspectivă în mod judicios recurenta a considerat încălcarea principiului disponibilităţii.
Evocarea prevederilor Codului civil sau ale Constituţiei României în Decizia Curţii de Apel nu reprezintă argumente pertinente cât timp constituţionalitatea prevederilor art. 8 lit. f) din Legea nr. 31/1990 nu a fost pusă în discuţie. Prin actul constitutiv al societăţii pe acţiuni, acţionarii pot stipula orice restricţie cu privire la transferul de acţiuni, astfel încât legea a împuternicit acţionarii societăţii pe acţiuni sau ai societăţii în comandită să stabilească limitele în care dreptul de proprietate se exercită.
Instanţa de apel a interpretat greşit şi prevederile statutare cuprinse în art. 11 alin. (5) pe care le-a considerat lipsite de concizie cu efecte de anulare a dreptului de preemţiune pe care-l lasă la aprecierea administratorului.
Exercitarea dreptului de preemţiune proporţional cu cota din capitalul social deţinută de fiecare în parte, reprezintă efectul esenţial al principiului proporţionalităţi, în virtutea căruia drepturile acţionarilor se exercită în funcţie de cota de participare la capitalul social. O dispoziţie contrară s-ar confrunta cu dezechilibre de natură etică şi de echitate, care nu corespunde principiului dreptului comercial.
Greşit instanţa de apel a considerat la aprecierea exclusivă şi discreţionară a administratorilor exercitarea dreptului de preemţiune. Administratorilor, prin dispoziţia statutară atacată li s-a îngrădit puterea de decizie, la un simplu calcul matematic rezultat din proporţia participării fiecărui acţionar care şi-a manifestat dreptul de preemţiune.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat împotriva decizie comerciale nr. 74 din 6 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, va modifica hotărârea atacată în sensul că va respinge apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei 7496 din 16 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC D.M.C. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 74 din 6 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţia a V-a comercială.
Modifică Decizia atacată în sensul că respinge apelul reclamantei împotriva sentinţei nr. 7496 din 16 iunie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o menţine.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 336/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 346/2010. Comercial → |
|---|
