ICCJ. Decizia nr. 3494/2010. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.3494/2010

Dosar nr. 232/112/2009

Şedinţa publică din 26 octombrie 2010

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea comercială trimisă Tribunalului Bistriţa Năsăud spre competentă soluţionare ca urmare a regulatorului de competenţă, încheierea civilă nr. 56/ DC din 23 decembrie 2008 dată de Curtea de Apel Cluj, în dosar nr. 1940/33/2008, reclamanţii A.V. şi A.C.M. au chemat în judecată pe pârâta S.A.R. A. SA prin sucursala A. Bistriţa – Năsăud solicitând obligarea acesteia la câte 200.000 lei în favoarea fiecărui reclamant cu titlu de daune morale.

Prin sentinţa comercială nr. 1176 din 27 noiembrie 2009, pronunţată în dosarul nr. 232/112/2009 al Tribunalul Bistriţa Năsăud, s-a admis ca fiind întemeiată în parte acţiunea comercială formulată de reclamanţii A.V. şi A.C.M. împotriva pârâtei S.A.R. A. SA Bucureşti şi în consecinţă:

- a fost obligată pârâta să plătească reclamantei A.V. suma de 100.000 lei cu titlu de daune morale şi reclamantului A.C.M. suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale.

A fost obligată pârâta să plătească în favoarea S.R., suma de 3611 lei reprezentând taxele judiciare de timbru raportate la sumele acordate şi pentru care reclamanţii au fost scutiţi în baza dispoziţiilor OG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar.

Împotriva sentinţei au formulat apel reclamanţii A.V. şi A.C.M., solicitând admiterea apelului şi rejudecând cauza în fond, schimbarea sentinţei atacate, în sensul obligării intimatei pârâte la plata către apelanţi a sumei de 200.000 lei fiecăruia.

Prin Decizia nr. 37 din 23 martie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de către reclamanţii A.V. şi A.C.M. în contradictoriu cu intimata SC A.R.A. SA BUCUREŞTI, a schimbat în parte hotărârea apelată, a admis în parte cererea de chemare în judecată introdusă de către reclamanţii A.V. şi A.C. împotriva pârâtei SC A.R.A. SA, a obligat pârâta să plătească reclamantei A.V. suma de 200.000 RON cu titlu de daune morale şi 150.000 RON cu titlu de daune morale în favoarea reclamantului A.C. şi a obligat pârâta la plata sumei de 5805,5 RON cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A.C. Recurentul îşi subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi vizează, în esenţă, aplicarea greşită a legii de către ambele instanţe sub aspectul cuantificării daunelor morale cuvenite, ambele hotărâri încălcând principiul reparării integrale a prejudiciului.

Recurentul – reclamant solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a deciziei, admiterea apelului cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei comerciale nr. 1176/2009 pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud în sensul obligării intimatei – pârâte la plata către recurent a sumei de 200.000 lei cu titlu de daune morale.

Ca o chestiune prealabilă, faţă de precizarea făcută de recurent, Înalta Curte, conform art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 11 şi 20 alin. (1) – (3) din Legea nr. 146/1997, modificată, a luat în examinare excepţia netimbrării cererii de recurs, având în vedere că invocarea acesteia primează înaintea oricărei alte cereri şi invocării altor excepţii, formulate în faţa instanţelor de judecată şi a reţinut:

Art. 1 din Legea nr. 146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru prevede că acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de către instanţă.

Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părţii se anulează ca netimbrată.

Faţă de dispoziţiile legale evocate se constată că recursul declarat nu a fost însoţit de dovada achitării taxelor judiciare de timbru în cuantum de 1305 şi de timbrul judiciar de 5 lei, recurentul făcând precizări în sensul că nu înţelege să-şi timbreze recursul.

În raport de împrejurarea că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, modificată şi respectiv art. 35 pct. 1 şi pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a legii, precum şi ale art. 9 din OG nr. 32/1995, privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare şi să dispună anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul - reclamantul A.C. împotriva deciziei nr. 37 din 23 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3494/2010. Comercial