ICCJ. Decizia nr. 4184/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4184/2010
Dosar nr. 29087/3/2008
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 7987 din 25 mai 2009 pronunţată în dosarul nr. 29087/3/2008 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins excepţia tardivităţii şi a inadmisibilităţii formulării cererii de recunoaştere a hotărârii străine invocată de reclamanta SC T.I.S.C.V. SRL, precum şi cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta SC M. SRL, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că prin acţiunea formulată reclamanta a solicitat să se constate că nu datorează societăţii pârâte suma de 29.055,11 euro, la plata căreia a fost obligată în baza Decretului emis de Tribunalului din Como la data de 27 martie 2008.
Invocând în drept dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. şi art. 32 din Convenţia CMR din 19 mai 1956 privind contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele, reclamanta arată în motivare că suma la plata căreia a fost obligată prin acest decret nu este datorată pentru că vizează facturi prescrise.
În acest context, arată Tribunalul, între părţi s-a încheiat la data de 1 ianuarie 2003 un contract privind colaborarea pe termen lung, în domeniul transportului terestru internaţional.
În urma cererii formulate de SC M. SRL, Tribunalul din Como, prin hotărârea pronunţată la data de 27 martie 2008, a obligat SC T.I.S.C.V. SRL la plata sumei anterior menţionate, fixându-se în favoarea debitorului un termen de 60 de zile de la notificarea decretului, în vederea prezentării obiecţiei în justiţie.
Deşi, după notificare, debitorul a susţinut că a urmat această procedură din certificatul de titlu executoriu şi adeverinţa Tribunalului din Como a rezultat contrariul.
Faţă de cererea pârâtei întemeiată pe art. 33 din Regulamentul CE nr. 44/2001 de recunoaştere a Deciziei de imputare nr. 497/2008 pronunţată de Tribunalul din Como, reclamanta a invocat excepţia tardivităţii şi inadmisibilităţii.
Soluţionând cu prioritate, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., aceste excepţii, prima instanţă, în considerarea temeiului de drept menţionat, arată că cererea de recunoaştere a hotărârii străine poate fi invocată pe cale principală sau incidentală la o instanţă a unui stat membru, însă nu poate fi asimilată cererii reconvenţionale pentru că este legată de invocarea excepţiei autorităţii de lucru judecat întemeiată pe hotărârea străină, astfel că o atare excepţie de fond, absolută poate fi invocată oricând.
Pe de altă parte, depăşirea termenului legal în care cererea reconvenţională poate fi formulată, nu este sancţionată cu respingerea ei ca tardiv formulată, ci consecinţa va fi disjungerea, potrivit art. 119 şi art. 135 C. proc. civ.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii cererii de recunoaştere a hotărârii străine – de asemenea, respinsă – Tribunalul a arătat că această cerere a fost formulată pe cale incidentală, ca mijloc de apărare, astfel încât calea de atac este stabilită în raport cu acţiunea principală.
Cât priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii promovate de reclamantă, prima instanţă a apreciat că aceasta este întemeiată cu motivarea că potrivit certificatului de titlu executoriu european emis de Tribunalul din Como, Decizia este executorie în statul de origine, fiind menţionată inexistenţa posibilităţii de a fi atacată, precizându-se că se referă la un debit necontestat conform art. 3 paragraful 1 din Regulamentul CE nr. 805/2004, debitoarea, în speţă reclamanta, omiţând să atace Decizia conform cerinţelor de procedură incidente.
De altfel, potrivit art. 5 din regulament, o hotărâre judecătorească certificată ca titlu executoriu european în statul membru de origine este recunoscută şi executată în celelalte state membre, fără a fi necesară încuviinţarea executării şi fără a fi posibilă contestarea recunoaşterii sale.
Pe de altă parte, deşi reclamanta a formulat o acţiune în constatare negativă, cerere care are un caracter subsidiar în raport cu acţiunea în realizare, iar din probele administrate a rezultat fără echivoc că aceasta îşi poate valorifica drepturile solicitate numai printr-o acţiune în realizare, în pretenţii, tribunalul constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 111 C. proc. civ. a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Apelul declarat de pârâtă a fost respins ca nefondat prin Decizia comercială nr. 236 din 12 aprilie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, cu motivarea că deşi critică aprecierea primei instanţe cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 33 din Regulamentul CE 44/2001 şi a faptului că cererea de recunoaştere a hotărârii străine nu poate fi asimilată unei cereri reconvenţionale, apelanta nu argumentează aceste susţineri.
De altfel, Tribunalul a soluţionat corect toate excepţiile invocate, inclusiv pe aceea privind inadmisibilitatea acţiunii principale în considerarea faptului că trebuia verificată doar îndeplinirea condiţiilor formale prevăzute de Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, nefiind posibilă examinarea în fond a pretenţiei pârâtei care a făcut obiectul judecăţii instanţei străine.
Hotărârea pronunţată de această instanţă fiind certificată cu titlu executoriu european, nu poate fi contestată prin promovarea unei cereri de chemare în judecată întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., astfel că şi critica referitoare la modul de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii a fost înlăturată de instanţa de apel.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta SC T.I.S.C.V. SRL, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ.
În mod concret recurenta invocă faptul că prin Decizia recurată instanţa a aplicat art. 33 din Regulamentul CE 44/2001, dând o interpretare eronată acestor dispoziţii şi reţinând greşit că cererea de recunoaştere formulată de pârâtă nu ar putea fi asimilată cererii reconvenţionale.
Această argumentare este contrară prevederilor art. 119 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora pretenţiile pârâtului faţă de reclamantă pot fi valorificate prin depunerea unei astfel de cereri, care trebuie înregistrată odată cu întâmpinarea, respectiv până la prima zi de înfăţişare.
Deşi aceste termene nu au fost respectate, în mod greşit s-a respins excepţia tardivităţii, precum şi aceea a inadmisibilităţii cererii de recunoaştere a hotărârii străine în condiţiile în care nu s-a urmat în acest scop procedura specială prevăzută de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 191/2007, în conformitate cu care competenţa aparţine secţiei civile a Tribunalului, care pronunţă o hotărâre ce poate fi atacată doar cu recurs.
De altfel, arată recurenta, prin modul de soluţionare a acestor excepţii, cererea reconvenţională a pârâtei a rămas nesoluţionată, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Un alt motiv de nelegalitate a deciziei rezultă din aplicarea greşită a prevederilor dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ.
În această privinţă, deşi admiterea acţiunii în constatare este condiţionată de existenţa unui interes legitim, actual şi născut şi respectiv de inexistenţa unei acţiuni în realizare şi toate aceste cerinţe erau îndeplinite în speţă, instanţa de apel prin soluţia pronunţată a avut în vedere doar faptul că se tinde la modificarea unui titlu executoriu al unei instanţe străine.
Această raţiune nu mai subzistă, susţine recurenta, pentru că a formulat cerere de anulare a acestui titlu, care a fost dat în frauda legii şi prin nerespectarea cerinţelor art. 16 şi art. 17 din Regulamentul CE 805/2004 cu referire la datele şi informaţiile pe care trebuie să le cuprindă hotărârea.
Pe de altă parte, nu poate fi reţinută nici autoritatea de lucru judecat a Decretului emis de Tribunalul din Como, pentru că ulterior emiterii acestui act, în legătură cu aceleaşi sume a fost emis de către Tribunalul din Varese, un alt decret, fără nicio justificare a sumelor imputate.
De altfel, potrivit art. 8, art. 168 din Legea nr. 105/1992 şi respectiv art. 33 şi art. 34 din Regulamentul CE 44/2001, şi art. 6 din Regulamentul CE 805/2004, instanţele pot refuza recunoaşterea hotărârii străine dacă acestea au fost pronunţate cu încălcarea normelor de competenţă, iar instanţa investită cu o asemenea cerere trebuie să verifice respectarea acestor norme.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi dispoziţiilor legale anterior menţionate, Curtea constată că este nefondat. De precizat că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost doar enunţat, fără a fi dezvoltat corespunzător, situaţie în care examinarea acestei critici nu este posibilă.
În ceea ce priveşte critica întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., respectiv omisiunea instanţelor de a se pronunţa asupra cererii reconvenţionale a pârâtei în sensul admiterii sau respingerii acesteia, Curtea observă că o atare critică putea fi formulată doar de pârâtă singura care ar fi fost vătămată într-o asemenea situaţie şi care ar fi avut posibilitatea exercitării căilor de atac, de care însă nu a uzat, şi nici nu avea interesul pentru că cererea sa a fost corect calificată drept un mijloc de apărare şi nu o cerere reconvenţională supusă cerinţelor prevăzute de art. 119 C. proc. civ., cu referire la termenele şi condiţiile în care poate fi formulată o atare cerere.
Prin urmare, în mod corect au fost respinse excepţiile privind tardivitatea şi respectiv inadmisibilitatea cererii reconvenţionale.
În acest context se impune şi precizarea că s-a invocat în speţă şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatare formulată de reclamantă, iar în lipsa unei reglementări exprese, instanţa trebuie să deducă ordinea de soluţionare a excepţiilor procesuale în funcţie de caracterul şi efectele produse.
Cu alte cuvinte, era prioritară, verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate ale cererii de chemare în judecată şi nu a mijloacelor de apărare invocate de pârâtă cu privire la valabilitatea hotărârii judecătoreşti străine contestată de reclamantă în conformitate cu dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât acţiunea principală a fost respinsă ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de textul legal evocat.
O atare constatare, vizează însă strict ordinea de soluţionare a excepţiilor invocate de părţi în cauză, în funcţie de finalitatea lor şi nu reprezintă un motiv care ar determina o altă soluţie decât aceea de respingere a recursului, Decizia fiind legală şi în privinţa modului de aplicare a prevederilor art. 111 C. proc. civ.
Din această perspectivă, Curtea reţine că recurenta interpretând eronat textul de lege anterior menţionat formulează o critică eronată, deoarece acţiunea în constatare astfel cum este reglementată prin dispoziţiile legale anterior menţionate are ca scop stabilirea existenţei sau neexistenţei unui drept, în ipoteza în care partea nu poate cere realizarea dreptului. Or, prin demersul său, reclamanta a urmărit examinarea unor împrejurări de natură a repune în discuţie o hotărâre judecătorească străină ce constituie titlu executoriu, deşi prevederile legale cuprinse în art. 111 C. proc. civ., nu pot fi considerate un mijloc procedural prin care poate fi obţinut un astfel de rezultat, în acest scop fiind instituite căile de atac.
De altfel, hotărârea judecătorească străină ale cărui statuări sunt contestate de reclamantă prin intermediul acţiunii în constatare este certificată ca titlu executoriu european emis în conformitate cu Regulamentul CE 805/2004 privind crearea unui titlu executoriu eorupean pentru creanţe necontestate.
Potrivit acestui certificat Decizia de imputare a Tribunalului din Como, este executorie în statul de origine, fiind menţionată inexistenţa posibilităţii de a fi atacată şi se referă la un debit necontestat conform art. 3 paragraful 1 din acest regulament, întrucât debitoarea a omis să atace Decizia conform cerinţelor de procedură.
De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) din regulament, o creanţă se consideră necontestată în cazul în care debitorul nu i s-a opus niciodată, în conformitate cu normele de procedură ale statului membru de origine, în cursul procedurii judiciare -condiţie îndeplinită în speţă- motiv pentru care hotărârea judecătorească a fost certificată ca titlu executoriu european în statul membru de origine.
În consecinţă, au devenit incidente prevederile art. 5 ale regulamentului, în conformitate cu care, hotărârea astfel certificată este recunoscută şi executată în celelalte state membre, fără a fi necesară încuviinţarea executării şi fără a fi posibilă contestarea recunoaşterii sale.
În concluzie, sunt nefondate şi criticile formulate de recurentă cu privire la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească hotărârea judecătorească pronunţată de Tribunalul din Como, pentru a putea fi recunoscută în România, faţă de certificarea hotărârilor străine ca titlu executoriu european.
Prin urmare, recursul reclamantei este nefondat şi va fi respins în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC T.I.S.C.V. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 236 din 12 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4171/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4263/2010. Comercial → |
|---|
