ICCJ. Decizia nr. 4171/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4171/2010
Dosar nr. 5582/1/2010
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 3898 din 7 decembrie 2007 pronunţată în dosarul nr. 3174/99/2007 al Tribunalului Iaşi, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea împotriva pârâtului Statul Român, prin M.E.F., şi în consecinţă s-a constatat că reclamanta înmatriculată la O.R.C. Iaşi de pe lângă Tribunalul Iaşi, este succesoarea de drept a fostei societăţi S.F.D. SAR (Societate Anonimă Română) înfiinţată în anul 1921, înmatriculată la registrul comerţului Iaşi din anul 1931.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă – investită ca urmare a admiterii excepţiei necompetenţei materiale prin sentinţa civilă nr. 5851 din 22 mai 2007 a Judecătoriei Iaşi – a reţinut în esenţă că reclamanta a solicitat în temeiul art. 111 C. proc. civ., să se constate că este succesoarea de drept a pârâtei, cu datele de identificare anterior menţionate, şi care a fost desfiinţată abuziv de regimul comunist în anul 1949.
În motivarea acţiunii s-a susţinut că această societate a luat fiinţă în temeiul art. 77 şi urm. C. com., ca societate anonimă pe acţiuni cu durată de funcţionare nelimitată, înregistrată în Registrul Comerţului ca având drept obiect de activitate exploatare păduri, vindere şi cumpărare lemne de foc şi construcţie.
Potrivit Legii nr. 250/1947, certificatele de înmatriculare emise anterior datei de 1 august 1947 au fost anulare, O.R.C. având obligaţia de a elibera din 6 în 6 luni certificate de existenţă a firmelor. Pentru S.F.D. SAR, ultimul certificat menţionează valabilitatea până la data de 1 martie 1949, dată după care aceste certificate nu au mai fost prelungite ca urmare a desfiinţării Camerelor de Comerţ şi Industrie prin Decretul nr. 74/1949.
În acest context, Tribunalul comparând datele reclamantei şi ale societăţii desfiinţate a constatat că ambele au o organizare de sine stătătoare, cu aceeaşi formă juridică – societate pe acţiuni – în care se regăsesc aceeaşi acţionari, respectiv moştenitorii acţionarilor fondatori, conform certificatelor de moştenitor, iar intenţia continuităţii societăţii anonime S.F.D. SAR este expres arătată în contractul de societate al reclamantei.
De asemenea, obiectul de activitate al celor două societăţi se suprapune, ca şi denumirea, iar sediul este în aceeaşi localitate, astfel că în temeiul art. 111 C. proc. civ. şi HG nr. 1832/2005, acţiunea reclamantei a fost admisă.
Apelul declarat de pârât a fost admis prin Decizia nr. 53 din 1 octombrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal, iar hotărârea Tribunalului a fost schimbată în tot în sensul admiterii excepţiei lipsei de interes a reclamantei şi respingerii acţiunii, cu motivarea că cererea reclamantei nu este admisibilă, ca o acţiune în constatare întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., ci, eventual ca o acţiune în realizare potrivit legilor speciale în materie de restituire a proprietăţilor, acesta fiind de altfel, scopul demersului judiciar al reclamantei.
Această hotărâre a fost casată prin Decizia nr. 1284 din 5 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin care s-a admis recursul reclamantei, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare pe fond în considerarea faptului că instanţa de apel a analizat acţiunea numai în raport cu scopul mediat urmărit de reclamantă, respectiv retrocedarea proprietăţilor preluate abuziv de stat şi nu în raport cu obiectul acesteia, constatarea calităţii de succesor al persoanei juridice desfiinţată în anul 1949.
În rejudecare după casare, prin Decizia nr. 29 din 23 aprilie 2010 pronunţată în dosarul nr. 3174/99/2007 al Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal, investită ca urmare a strămutării cauzei s-a admis apelul pârâtului Statul Român, prin M.E.F., D.G.F.P. Iaşi, şi s-a modificat hotărârea atacată în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
Pentru a proceda astfel, instanţa de apel a reţinut că societatea S.F.D. SAR, era o societate de capital al cărui element esenţial îl constituia cota de capital investită de asociat, fără să prezinte interes factorul personal al asociaţilor, cu consecinţa că persoana juridică era distinctă de acţionarii săi, identitatea acestora fiind indiferentă.
Prin urmare, este lipsit de relevanţă faptul că acţionarii reclamantei sunt moştenitorii legali ai acţionarilor societăţii desfiinţate, care, de altfel a fost dizolvată de drept potrivit art. 191 alin. (1) pct. 2 C. com. prin imposibilitatea realizării obiectului.
Pe de altă parte, Legea nr. 31/1990 în temeiul căreia s-a înfiinţat SC F.D. SA, nu prevede instituţia constituirii unei societăţi comerciale în vederea continuării activităţii desfăşurate anterior de o altă societate comercială, chiar abuziv desfiinţată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC F.D. SA, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor recurenta invocă faptul că prin Decizia nr. 1284/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus analizarea condiţiilor în care a fiinţat societatea anonimă pe acţiuni în contextul prevederilor Codului comercial, fiind tranşată problema de drept dedusă judecăţii, în sensul că numai constatarea judiciară a succesiunii este singura posibilitate pentru dovedirea calităţii de continuator sau succesor al persoanei juridice abuziv desfiinţate, calitate necesară pentru recunoaşterea unor drepturi patrimoniale specifice.
Încălcând limitele investirii şi aceste dezlegări în drept, instanţa de apel, pe baza unor argumente străine de natura pricinii şi în lipsa unei motivări corespunzătoare, cu nerespectarea art. 126 alin. (6) şi 295 alin. (1) C. proc. civ., a analizat problema continuităţii în drepturi numai din perspectiva Legii nr. 31/1990, şi a apreciat nejustificat că vechea societate s-a dizolvat de drept şi că este indiferentă calitatea acţionarilor raportat la natura de capital a societăţii.
O altă critică vizează nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva modului de aplicare a prevederilor art. 27 alin. (7)2 din HG nr. 890/2005, a art. 40 şi urm. din Legea nr. 31/1954 precum şi a art. 78, art. 121 şi art. 191 C. com.
În acest context, susţine recurenta, nu poate fi lipsită de relevanţă calitatea acţionarilor actualei SC F.D. SAR, de moştenitori legali ai acţionarilor fostei societăţi S.F.D. SAR, pentru că doar aceste persoane sunt îndreptăţite să pretindă drepturi asupra patrimoniului societăţii abuziv desfiinţate.
Pe de altă parte, contrar celor reţinute de instanţa de apel, aspectele ce caracterizează noţiunea de affectio societatis sunt reflectate pe deplin în contractul de societate, care corespunde ca formă şi conţinut prevederilor Legii nr. 31/1990, act normativ care într-adevăr nu prevede instituţia constituirii unei societăţi comerciale în vederea continuării activităţii desfăşurate anterior de o altă societate comercială, motiv pentru care a fost adoptată HG nr. 1832/2005, conform căreia sub control judiciar, constatându-se calitatea de succesor, este posibilă reconstituirea dreptului de proprietate şi în favoarea succesorilor de drept ai fostelor entităţi juridice deposedate de proprietate.
Totodată, este eronată concluzia instanţei de apel în legătură cu dizolvarea de drept a societăţii S.F.D. SAR, potrivit art. 191 alin. (1) pct. 2 C. com., deoarece imposibilitatea realizării obiectului de activitate nu are o asemenea consecinţă.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi dispoziţiile legale anterior menţionate, Curtea, constată că este nefondat.
Referitor la prima critică constând în nelegalitatea deciziei pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se va reţine că din considerentele hotărârii rezultă că au fost respectate cerinţele art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în condiţiile în care s-a argumentat în fapt şi în drept soluţia pronunţată, iar considerentele au condus în mod logic la soluţia pronunţată.
De altfel, în legătură cu limitele învestirii, pretins depăşite prin Decizia recurată, se impune precizarea că, contrar celor susţinute de recurentă, prin Decizia de casare, instanţa de recurs a dispus analizarea condiţiilor în care a fiinţat societatea anonimă pe acţiuni, în contextul în care prevederile Codului comercial, aplicabile până la data intrării în vigoare a Legii nr. 31/1990, caracterizau acest tip de societate ca neavând firmă socială, nu era determinat prin numele niciunuia dintre asociaţi, fiind o persoană juridică distinctă de cea a asociaţiilor.
Or, examinând apelul, tocmai din această perspectivă, instanţa a constatat justificat în considerarea caracteristicilor societăţilor de capital, că elemente invocate de reclamantă nu sunt suficiente pentru a concluziona în sensul celor solicitate de aceasta prin demersul său judiciar.
În acest sens, instanţa de apel a reţinut că societatea S.F.D. SAR s-a constituit ca societate anonimă pe acţiuni în anul 1921, fiind înmatriculată la Registrul Comerţului de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi şi a funcţionat potrivit Codului comercial până în anul 1949, când prin Decretul nr. 74/1949 s-au desfiinţat Camerele de Comerţ şi Industrie, ceea ce a avut drept efect şi încetarea activităţii Registrul Comerţului, precum şi a firmelor comerciale de drept privat, care nu au mai obţinut, ulterior datei de 25 februarie 1949, certificate de existenţă, fiinţa societăţii încetând de drept.
Este real că societatea reclamantă a luat fiinţă în anul 2006 denumirea SC F.D. SA, acţionarii societăţii sunt moştenitorii legali ai ultimilor acţionari a fostei societăţi desfiinţate, iar obiectul principal de activitate este silvicultura şi exploatarea forestieră.
Aceste elemente, precum şi faptul că societatea comercială a înserat în actul constitutiv menţiunea potrivit căreia acţionarii s-au asociat în vederea revendicării întregului patrimoniu ce a aparţinut fostei societăţi S.F.D. SAR, dizolvată abuziv, sunt lipsite de relevanţă juridică din perspectiva scopului urmărit de reclamantă prin promovarea acţiunii întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ.
Sub acest aspect, în mod judicios instanţa de apel reţine că societatea pe acţiuni, fiind o societate de capital în care elementul esenţial îl constituie cota de capital învestită de acţionari, este indiferentă persoana acestora, răspunderea lor fiind limitată la valoarea acţiunilor care sunt titluri negociabile şi transmisibile.
Prin urmare, şi spre deosebire de societăţile de persoane, în care voinţa socială este nemijlocit voinţa asociaţilor a căror participare la deciziile societăţii este o modalitate de concretizare a elementului affectio societatis, în societăţile de capital participarea acţionarilor este indirectă, dreptul fiind alocat acţiunilor şi nu persoanei care le deţine.
De altfel, în considerarea acestor caracteristici persoana juridică este diferită de acţionarii săi, motiv pentru care este lipsită de relevanţă juridică împrejurarea că fondatorii societăţii reclamantei sunt moştenitorii legali ai acţionarilor fostei societăţi desfiinţate, iar menţiunea inclusă în actul constitutiv al reclamantei în sensul că acţionarii au constituit societatea pentru revendicarea patrimoniului ce a aparţinut S.F.D. SAR precum şi faptul că obiectul de activitate şi denumirea este identică, nu poate avea drept efect recunoaşterea unor drepturi ale societăţii reclamante, deoarece scopul înfiinţării unei societăţi comerciale în conformitate cu Legea nr. 31/1990 este acela de a desfăşura o activitate comercială şi nu de a obţine reconstituirea unor drepturi de proprietate.
Cât priveşte critica referitoare la aplicarea greşită a art. 27 alin. (7)2 din HG nr. 890/2005, care în opinia recurentei, a fost lipsit de conţinut prin Decizia recurată, se va reţine că şi aceasta este nefondată deoarece acest text legal stabileşte condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cererea de retrocedare formulată potrivit fondului funciar în situaţia în care solicitantul este o persoană juridică ce invocă calitatea de continuator sau succesor în drepturi al fostului proprietar, în sensul de a depune dovezile care să ateste o atare susţinere.
Faptul că instanţa de apel a concluzionat că nu există elemente care să confirme susţinerile reclamantei referitoare la continuarea activităţii desfăşurate anterior de o altă societate comercială, chiar abuziv desfiinţată, nu are semnificaţia lipsirii de conţinut a dispoziţiilor evocate, care nu au a fi analizate în cauză, instanţa de control judiciar pronunţându-se, corect, în limitele investirii sale şi în conformitate cu temeiurile de drept incidente speţei.
De altfel, societatea S.F.D. SAR a avut ca ultim certificat atestând existenţa firmei, certificatul eliberat la 19 decembrie 1948 şi valabil până la 1 martie 1949, societatea solicitând un nou certificat la 24 martie 1949, după ce societatea nu mai exista pe de o parte, întrucât cererea de prelungire fusese formulată mult după expirarea valabilităţii certificatului anterior, iar, pe de altă parte, terenul forestier şi terenul agricol al societăţii trecuseră în proprietatea statului în martie 1948, respectiv în 2 martie 1949, astfel că, în mod justificat prin Decizia recurată s-a apreciat ca societatea a încetat de drept ca urmare a imposibilităţii atingerii în continuare a obiectului său de activitate statutar, inexistenţa dovezii radierii din Registrul Comerţului fiind consecinţa desfiinţării Oficiului Registrului odată cu desfiinţarea prin Decretul nr. 74/1949 a Camerelor de Comerţ şi Industrie pe lângă care acestea funcţionau.
Prin urmare este, fără relevanţă juridică faptul că aceşti succesori au convenit să constituie, după mulţi ani, o altă societate comercială cu o denumire identică şi obiect de activitate similar, societate care are o existenţă de sine stătătoare, neîndeplinind însă niciuna dintre condiţiile legii care justifică şi calitatea de succesor – respectiv reorganizare prin comasare, absorbţie sau chiar divizare, calitatea de succesor a acţionarilor nereverberând asupra societăţii nou constituită.
Criticile recurentei referitoare la o eventuală greşită aplicare a dispoziţiilor vizând fondul funciar şi restituirea unor proprietăţi funciar, abuziv preluate, nu sunt nici ele fondate, instanţa de apel rejudecând în limita dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., cu examinarea dispoziţiilor legale pertinente privind posibila calitate de succesor a societăţii recurente şi nu a dispoziţiilor care au în vedere retrocedarea proprietăţii lor funciare.
În consecinţă, recursul reclamantei este nefundat şi va fi respins în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC F.D. SA Iaşi împotriva deciziei nr. 29A din 23 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4170/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4184/2010. Comercial → |
|---|
