ICCJ. Decizia nr. 4246/2010. Comercial
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4246/2010
Dosar nr. 10715/1/2008
Şedinţa publică de la 7 decembrie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 3757 din 11 decembrie 2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis recursul declarat de A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 9 din 5 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a modificat sentinţa atacată şi a respins contestaţia la executare formulată de contestatoarea S.I.F. Moldova SA Bacău.
În pronunţarea acestei decizii Înalta Curte, examinând criticile recurentei a reţinut că faţă de obiectul cauzei – contestaţie la executare guvernată de dispoziţiile O.U.G. nr. 51/1998 - sunt aplicabile sub aspectul prescripţiei dispoziţiile evocatului text normativ.
Împotriva acestei decizii S.I.F. Moldova SA Bacău a formulat contestaţie în anulare respinsă prin Decizia nr. 2744 din 4 noiembrie 2009 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Revizuenta îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., arătând că, în opinia sa, instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra ceea ce s-a cerut în mod legal şi anume executarea unui titlu cambial - aspect care a fost soluţionat de instanţa de fond - şi asupra termenului de prescripţie special aplicabil acestei proceduri.
Judecata prezentei pricini a fost suspendată în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. prin încheierile din 12 mai 2009 şi din 9 februarie 2010, ultima repunere pe rol fiind dispusă prin încheierea de la termenul din 14 septembrie 2010.
Prin întâmpinarea şi concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, intimata A.V.A.S. Bucureşti a solicitat respingerea cererii de revizuire.
Înalta Curte, examinând criticile aduse deciziei a cărei revizuire se solicită constată că acestea sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta.
Instanţa de recurs a răspuns punctual motivelor de recurs, calificând natura creanţei preluată de A.V.A.S., identificând legea aplicabilă inclusiv sub raportul prescripţiei aplicabile dreptului material la acţiune, răspunzând astfel tuturor criticilor de nelegalitate aduse deciziei recurate.
Astfel, instanţa de recurs a constatat că executarea silită iniţiată de A.V.A.S. nu este cambială ci una reglementată de O.U.G. nr. 51/1998, termenul de prescripţie fiind calculat prin raportare la art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, începând cu momentul la care a intervenit cesiunea.
Faptul că instanţa de recurs a îndepărtat raţionamentul recurentei care şi-a întemeiat criticile în raport de procedura cambială nu poate fi asimilat cu o nepronunţare asupra vreunui motiv de recurs, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.
În considerarea celor ce preced Înalta Curte va respinge ca nefondată cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondată cererea formulată de revizuenta S.I.F. Moldova SA Bacău de revizuire a Deciziei nr. 3757 din 11 decembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 4245/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4247/2010. Comercial → |
---|