ICCJ. Decizia nr. 4248/2010. Comercial

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 4248/2010

Dosar nr. 1540/116/2008

Şedinţa publică de la 7 decembrie 2010

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 1650 din 11 noiembrie 2008 Tribunalul Călăraşi, secţia comercială, a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C.I. în contradictoriu cu pârâta SC L.I. SRL.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 380 din 7 octombrie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C.I., criticând-o pentru nelegalitate.

Prin încheierea pronunţată la 23 aprilie 2010 Înalta Curte, constatând îndeplinite cerinţele art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării recursului iar potrivit referatului grefei secţiei comerciale s-a fixat termen pentru constatarea perimării recursului.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii, timp de un an în materie civilă sau de şase luni în materie comercială.

Conform art. 252 C. proc. civ., perimarea se constată la cerere sau din oficiu.

Din raportarea textelor citate la cele stabilite în legătură cu rămânerea cauzei în nelucrare, reiese că în speţă sunt întrunite condiţiile legale pentru a opera perimarea, împrejurare faţă de care se va constata perimat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C.I. împotriva Deciziei nr. 380 din 7 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4248/2010. Comercial