ICCJ. Decizia nr. 4295/2010. Comercial

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 4295/2010

Dosar nr. 4480/105/2007

Şedinţa publică de la 9 decembrie 2010

Asupra perimării recursului de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 88 din 14 ianuarie 2008 Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta SC N.P.I. SRL şi a dispus evacuarea pârâtei SC J.C. SRL din imobilul proprietatea reclamantei situat în comuna Berceni, jud.Prahova, compus din teren în suprafaţă de 58.349 mp şi construcţiile situate pe acesta.

Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de pârâta SC J.C. SRL a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 113 din 3 iunie 2008.

Împotriva acestei decizii pârâta SC J.C. SRL Ploieşti prin administrator judiciar D., U. şi Asociaţii SPRL Ploieşti a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 punctele 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

Din examinarea lucrărilor din dosar, Înalta Curte constată că judecata recursului declarat de pârâta SC J.C. SRL Ploieşti prin administrator judiciar D., U. şi Asociaţii SPRL Ploieşti a fost suspendată prin încheierea din data de 29 aprilie 2010, în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părţilor la strigarea pricinii, în condiţiile în care nu s-a solicitat judecarea şi în lipsa părţilor de la dezbateri.

Art. 248 C. proc. civ. prevede că orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an în materie civilă sau de şase luni în materie comercială.

Constatând că s-a împlinit termenul de 6 luni, prevăzut de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. de la data suspendării, în vederea constatării perimării cererii, cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, prin referatul din data de 1 noiembrie 2010.

Având în vedere aceste considerente şi faţă de împrejurarea că de la această dată până la termenul de judecată de astăzi, cauza a stat în nelucrare din vina părţilor, neefectuându-se timp de peste şase luni nici un act de procedură în vederea judecării cererii, Înalta Curte apreciază îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 248 si 252 C. proc. civ. pentru a constata, din oficiu, perimarea cererii formulată de către recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de pârâta SC J.C. SRL Ploieşti prin administrator judiciar D., U. şi Asociaţii SPRL Ploieşti împotriva Deciziei nr. 113 din 3 iunie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4295/2010. Comercial