ICCJ. Decizia nr. 440/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.440/2010
Dosar nr. 8197/105/2007
Şedinţa publică din 5 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul D.G. prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, ca urmare a admiterii cererii de strămutare, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta SC O.V.I.G. SA, sucursala Ploieşti, la plata sumei de 89.036,45 lei reprezentând despăgubirea rezultată din asigurarea facultativă privind autoturismul proprietatea reclamantului, a contravalorii lipsei de folosinţă a autoturismului pe perioada 22 august 2005 şi până la pronunţarea hotărârii, suma estimată provizoriu la valoarea de 50 lei/zi, a dobânzii legale la suma pe care pârâta trebuie să o achite reclamantului pe perioada 22 august 2005 şi până la pronunţarea hotărârii, cât şi ulterior până la plata efectivă a sumelor datorate, estimată provizoriu la 5000 lei, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul Bihor, prin sentinţa comercială nr. 388/COM/2008 din 9 octombrie 2008, a respins acţiunea reclamantului, reţinând, în esenţă, că, raportul juridic de asigurare este guvernat de clauzele contractului de asigurare facultativă, încheiat între reclamant în calitate de asigurat şi societatea pârâtă în calitate de asigurator, astfel a rezultat că şi cauzele de exonerare de răspundere a asiguratorului cu privire la obligaţia de plată a indemnizaţiei de asigurare pentru riscul asigurat, sunt cele prevăzute contractual, în speţă cele prevăzute în Condiţiile generale contractuale. Totodată, a reţinut că potrivit concluziilor Raportului de expertiză tehnică auto efectuat în cauză, nu au existat dubii asupra faptului că la momentul producerii accidentului de circulaţie analizat, autoturismul se afla în custodia service-ului C.M., efectuându-se teste chiar în momentul evenimentului.
Referitor la cererea reclamantului de constatare a caracterului abuziv al clauzelor menţionate, instanţa de fond a respins această cerere ca fiind inadmisibilă, deoarece aceasta a fost formulată prin notele de şedinţă, fără a mai constitui o completare a cererii de chemare în judecată şi prin urmare nu a format obiectul procesului.
Prin Decizia nr. 29/ A/C din 10 martie 2009, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.
În fundamentarea acestei soluţii, instanţa de control judiciar a reţinut că aşa cum a afirmat şi prima instanţă, invocarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale s-a făcut prin note de şedinţă deci cu nesocotirea art. 132 alin. (1) C. proc. civ., împărtăşind şi punctul de vedere al Tribunalului privind aprecierea, ca inadmisibilă, a cererii de invocare a caracterului abuziv al unor clauze contractuale pe considerentul că aceasta putea fi făcută cât timp contractul care le stipulează era în fiinţă, iar în speţă convenţia încheiată între părţile litigante a încetat la momentul producerii evenimentului asigurat, potrivit art. 15.3 lit. b), respectiv la data de 27 iulie 2005.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamantul D.G., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Înalta Curte, conform art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 11 şi 20 alin. (1) – (3) din Legea nr. 146/1997, modificată şi completată şi la dispoziţiile art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., a luat în examinare excepţia netimbrării cererii de recurs şi a reţinut:
Conform art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normative, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau în mod excepţional până la termenul stabilit de instanţă.
Având în vedere criticile formulate în recurs, raportat la soluţia instanţei, Înalta Curte în conformitate cu art. 11 din Legea nr. 146/1997 şi art. 1 din OG nr. 32/1995 a stabilit în sarcina recurentului, obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru în sumă de 1913,96 lei şi 5 lei timbru judiciar, fiind citat cu această menţiune.
Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părţii se anulează ca netimbrată.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurentul nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia pentru termenul din 5 februarie 2010, când procedura a fost legal îndeplinit, că în cauză nu operează scutirea legală de obligaţia timbrării, Înalta Curte, urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii şi ale art. 9 din OG nr. 32/1995 şi să dispună anularea recursului reclamantului, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de reclamantul D.G. împotriva deciziei nr. 29/ A/C din 10 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 43/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 445/2010. Comercial → |
|---|
