ICCJ. Decizia nr. 6/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 6/2010
Dosar nr. 466/97/2008
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin încheierea din 5 iunie 2009, pronunţată în cauza ce face obiectul dosarului nr. 466/97/2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială a respins excepţia de neconstituţionalitate invocată de pârâtul D.V. în contradictoriu cu reclamantul S.D. şi pârâta SC S.S. SRL Deva.
Instanţa de apel a reţinut că aceeaşi excepţie, respectiv a dispoziţiilor art. 227 alin. (l) lit. e) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale raportat la prevederile art. 45 din Constituţia României, a fost invocată şi în „faţa Tribunalului Hunedoara, fiind respinsă drept inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992.
Împotriva încheierii din data de 5 iunie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia a declarat recurs pârâtul D.V., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi, în consecinţă, modificarea încheierii atacate în sensul admiterii cererii de Sesizare a Curţii Constituţionale.
Recurentul-pârât, prin motivele de recurs, a susţinut că nicio instanţă din România nu se poate pronunţa dacă o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă. A susţinut că, instanţa de recurs putea cel mult să aprecieze dacă aceste texte au sau nu legătura cu cauza, respectiv dacă pronunţarea soluţiei atârnă sau nu de textele de lege atacate.
Or, este fără dubiu că art. 227 alin. (l) lit. e) din Legea nr. 31/1990, este temeiul juridic aplicabil în speţă.
Cum, în speţă, nu este incident niciunul din motivele de inadmisibilitate prevăzute de lege, instanţa avea obligaţia de a sesiza Curtea Constituţională în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 227 alin. (l) din Legea nr. 31/1990 - republicată, fiind fără relevanţă împrejurarea declarării recursului împotiva încheierii Tribunalului Hunedoara de respingere a cererii de „sesizare a Curţii Constituţionale, cu atât mai mult cu cât, pe de o parte, acest motiv de respingere nu este prevăzut de lege, iar pe de altă parte, excepţia se poate invoca în orice fază a litigiului".
Examinând excepţia nulităţii cererii de recurs, Înalta Curte constată că pârâtul D.V. a fost citat pentru termenul din 12 ianuarie 2010 cu menţiunea de a depune declaraţia de însuşire a recursului semnat de avocat, dispoziţie neîndeplinită până la termenul acordat în acest scop.
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (l) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, semnătura.
În cauză, cererea de recurs de faţă nu întruneşte această cerinţă legală, recurentul nu s-a conformat dispoziţiilor înscrise în art. 3021 C. proc. civ.
Pe de altă parte, la dosar nu se constată existenţa unui mandat special, prin care avocatul să fi fost împuternicit să declare şi să semneze cererea de recurs, astfel că, în lipsa unei asemenea dovezi, persoana care a semnat cererea de recurs nu a probat calitatea sa de reprezentant al pârâtului.
Înalta Curte va aplica cererii de recurs sancţiunea nulităţii, prevăzută de art. 3021 alin. (l) lit. d) C. proc. civ.
Constatând îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 274 C. proc. civ., va dispune obligarea recurentului-pârât D.V. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei către intimatul - reclamant S.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs declarat de pârâtul D.V. împotriva încheierii din 5 iunie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, conform dispoziţiilor art. 302 lit. d) C. proc. civ.
Obligă recurentul - pârât D.V. către intimatul - reclamant la 1000 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 59/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 10/2010. Comercial → |
|---|
