ICCJ. Decizia nr. 5/2010. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 5/2010

Dosar nr.371/46/2008

Şedinţa publică din 12 ianuarie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa arbitrală nr. l din 11 ianuarie 2008, Camera de Comerţ şi Industrie Argeş a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de SC I.G. SRL Bucureşti. A admis în parte cererea SC L.I.G. SRL; a obligat pârâta SC I.G. SRL la plata sumei de 1.270.000 lei şi 127.000 lei, dobândă legală; a respins capătul 2 din cererea de arbitrare privind plata sumei de 1.682.749 lei şi a dobânzilor şi a obligat pârâta să plătească suma de 21.979,3 lei cheltuieli de arbitrare.

Împotriva sentinţei arbitrală nr. l din 11 ianuarie 2008 a formulat acţiune în anulare reclamanta SC I.G. SRL solicitând admiterea acesteia şi desfiinţarea în tot a hotărârii arbitrale, iar pe fond respingerea acţiunii pe considerentele admiterii excepţiei „prescrierii dreptului la acţiune sau a excepţiei lipsei calităţii procesuale" active sau ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. l68/ R-C din 19 noiembrie 2008, a anulat, ca netimbrată, acţiunea în anulare formulată de reclamanta SC I.G. SRL Bucureşti.

Împotriva acestei sentinţe SC I.G. SRL a formulat contestaţie în anulare, în termen, solicitând admiterea contestaţiei în anulare şi anularea sentinţei atacate.

Prin sentinţa nr. 27/ F-C din 28 ianuarie 2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs, în termen, reclamanta SC I.G. SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei recurate, în sensul admiterii contestaţiei în anulare, cu consecinţa modificării în tot a sentinţei nr. l68/ R-C din 19 noiembrie 2008 şi restituirea cauzei spre soluţionarea fondului, la prima instanţă.

Înalta Curte, la termenul de judecată din data de 12 ianuarie 2010, a invocat excepţia tardivităţii recursului, reţinând următoarele:

Potrivit art. 301 C. proc. civ., „Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii ce se atacă dacă legea nu dispune altfel". Aceste dispoziţii referitoare la termenul de recurs fac aplicarea regulii generale prevăzută de art. 102 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia „termenele încep să curgă de la comunicarea actelor de procedură dacă prin lege nu se prevede altfel".

Din dispoziţiile citate mai sus rezultă că termenul de 15 zile stabilit pentru promovarea recursului este un termen legal astfel că dreptul de acces la calea extraordinară de atac a recursului presupune respectarea întocmai a acestor norme care au caracter imperativ.

Excepţia tardivităţii fiind o excepţie de procedură care este în legătură cu modul de desfăşurare a judecăţii, peremtorie în raport de efectul urmărit, are drept consecinţă respingerea cererii care a fost făcută cu nesocotirea termenului stabilit de lege.

În concret, sentinţa recurată a fost comunicată recurentei la data de 12 februarie 2009, iar recursul a fost declarat la data de 9 martie 2009, data poştei. Astfel că, în raport de această dată, recursul înregistrat la data de 9 martie 2009, nesocoteşte termenul de 15 zile, prevăzut de art. 301 C. proc. civ., consecinţa nerespectării acestor norme fiind aceea că recursul este lipsit de funcţia sa procesuală, iar instanţa nu poate păşi la examinarea motivelor invocate.

Faţă de cele ce preced, se va admite excepţia invocată din oficiu şi în consecinţă se va respinge recursul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta SC I.G. SRL Bucureşti împotriva sentinţei nr. 27/ F-C din 28 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5/2010. Comercial