ICCJ. Decizia din 5 octombrie 2010. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta SC T.S.SA Pucioasa a chemat în judecată pe pârâta SC P. SA Bucureşti, solicitând reducerea preţului de vânzare a imobilului situat în Bucureşti, Bd. Aerogării, cu suma de 2.600.000.000 lei, deoarece imobilul are vicii ascunse care îi reduc substanţial valoarea şi care dacă ar fi fost cunoscute, nu ar fi fost de acord cu preţul contractat. Prin cererea reconvenţională, pârâta SC P. SA Bucureşti a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 13.935,35 euro şi a sumei de 338.867.620 lei cu titlu de daune moratorii pentru sumele achitate cu întârziere şi actualizarea unor sume prin aplicarea indicelui de inflaţie şi a unui procent de indexare de 2% pentru ratele lunare din septembrie şi noiembrie 2002.
Prin sentinţa nr. 5321 din 23 aprilie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins atât acţiunea principală, cât şi cererea reconvenţională ca neîntemeiate.
În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 27 iunie 2000, prin care pârâta în calitate de vânzătoare a vândut reclamantei cumpărătoare un imobil situat în Bucureşti, Bd. Aerogării. În baza probelor administrate, prima instanţă a apreciat că dispoziţiile art. 1352 C. civ. nu sunt incidente în cauză, întrucât reclamanta putea observa la data vânzării că la înlocuirea învelitoarei terasei imobilului, s-au folosit materiale de o calitate inferioară, dacă printr-o minimă diligentă, apela la o persoană calificată, lipsa de informare asupra lucrului nefăcând ca viciile acestuia să poată fi considerate vicii ascunse.
Cererea reconvenţională s-a apreciat de asemenea, a fi neîntemeiată, deoarece părţile au convenit asupra unei clauze de impreviziune, în sensul dispoziţiei prevăzută de art. 3.11.3 din H.G. nr. 450/1998, prin art. 3 alin. (2) din contract, stabilind că valoarea ratelor lunare de la nr. 2 la nr. 48 să fie indexate cu indicele de inflaţie comunicat de Comisia Naţională de Statistică şi un procent suplimentar de 2%.
învestită cu soluţionarea apelului, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, prin decizia nr. 212/ AP din 19 noiembrie 2007, a admis în parte apelul pârâtei-reclamante SC P. SA Bucureşti , a modificat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis în parte cererea reconvenţională şi a obligat reclamanta-pârâtă SC T.S. SA Pucioasa la plata echivalentului sumei de 13.935,35 euro daune moratorii, a respins restul pretenţiilor şi apelul reclamantei.
În ceea ce priveşte apelul pârâtei-reclamante, instanţa a reţinut că pentru fiecare rată lunară este necesară indexarea valorii pe care aceasta a avut-o la data încheierii contractului - iulie 2000, aşa încât aplicarea metodei liniare nu satisface cerinţa conservării valorii creanţei vânzătorului, singurul calcul corect fiind acela al aplicării la valoarea nominală a ratei lunare a inflaţiei pentru perioada cuprinsă între data de referinţă şi scadenţă. Referitor la daunele moratorii, s-a reţinut că suma de 13.935 euro a fost recunoscută, dar sumele plătite după concilierea din 27 februarie 2002 nu acoperă şi daunele moratorii, reclamanta-pârâtă neproducând probe, iar pentru suma de 181.193.301 lei, pârâta-reclamantă nu a făcut dovada sumei solicitate.
Prin decizia nr. 2867 din 14 octombrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a respins ca nefondate recursurile declarate de părţi, reţinând ca nefondată critica privind motivarea contradictorie referitoare la actualizarea ratelor, având în vedere că instanţa a expus un raţionament de actualizare a ratelor, care este atributul judecătorului şi nu al expertului. în ceea ce priveşte compensaţia legală, s-a reţinut că faţă de soluţia de respingere a acţiunii reclamantei şi respingerea apelului, în lipsa unuia din termenii compensaţiei legale, instanţa de apel nu avea cum să facă aplicarea art. 294 alin. (2) C. proc. civ. Cu privire la incidenţa art. 1352 şi urm C. civ., s-a reţinut pe de o parte, ca nefiind îndeplinită prima condiţie a textului legal sus menţionat, respectiv viciul ascuns, apreciindu-se că printr-o verificare diligentă, defecţiunile ar fi putut fi descoperite, iar pe de altă parte, din redactarea art. 7 alin. (1) din contract, rezultă că vânzătorul răspunde numai pentru garanţia contra evicţiunii nu şi pentru garanţia contra viciilor.
În ceea ce priveşte critica formulată de recurenta-pârâtă, referitoare la lipsa de rol activ a instanţei, în sensul că ar fi trebuit să dispună completarea raportului de expertiză, s-a reţinut că recurenta avea obligaţia, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., să-şi probeze pretenţiile şi apărările şi cum nu şi-a respectat această obligaţie, critica s-a constatat a fi nefondată.
Împotriva deciziei nr. 2867 din 14 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a formulat contestaţie în anulare contestatoarea SC T.S. SA Pucioasa, iar prin decizia nr. 2045 din 2 iunie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială a admis contestaţia în anulare, a anulat decizia atacată şi a stabilit termen pentru rejudecarea recursului.
În rejudecare, prin decizia nr. 2379 din 13 octombrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis recursul declarat de reclamanta SC T.S. SA Pucioasa, a casat în parte decizia nr. 212/ AP din 19 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, şi a trimis cauza pentru rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Pentru a pronunţa acesta soluţie, Înalta Curte a reţinut ca fondată critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., respectiv motivele străine de natura pricinii în privinţa apărărilor legate de aplicarea art.3 alin. (2) din contract, modificate prin actul adiţional, care prevăd indexarea valorii ratelor cu indicele de inflaţie şi un procent suplimentar de 2% şi aceea a stabilirii obligaţiei cumpărătorului în determinarea viciilor construcţiei. S-a mai reţinu că potrivit art. 3 alin. (2) din contract, valoarea ratelor lunare de la nr. 2 la 48 vor fi indexate cu indicele de inflaţie comunicat de Comisia Naţională de Statistică şi un procent de 2% în conformitate cu pct. 3.113 din H.G. nr. 450/1999. A mai reţinut instanţa că se impunea interpretarea clauzei de indexare în contextul regulilor prevăzute de art. 977-983 C. civ., ştiut fiind că o clauză îndoielnică se interpretează în favoarea celui care se obligă şi că în interpretarea dată, trebuia să ţină cont de practica stabilită între părţi , adică modalitatea în care pârâta SC T.S. SA Pucioasa a înţeles să emită facturile de plată a ratelor. Fată de cele reţinute, s-a constatat că instanţa a motivat soluţia subiectiv, în contradicţie cu normele de interpretare a actelor juridice. In aceeaşi măsură, instanţa nu a motivat cărei obligaţii prevăzute de lege îi corespunde aceea a cumpărătorului de a apela la o persoană calificată pentru sesizarea viciilor construcţiei, iar argumentul culpei cumpărătorului modifică responsabilităţile părţilor şi transformă pe cumpărător într-un debitor al obligaţiei de rezultat, inacceptabil într-un sistem de drept în care buna credinţă e prezumată iar siguranţa şi certitudinea circuitului civil garantate.
Împotriva deciziei nr. 2379 din 13 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a formulat contestaţie în anulare contestatoarea SC P. SA Bucureşti, invocând dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat anularea deciziei atacate şi rejudecarea recursului.
În argumentarea motivelor invocate, contestatoarea a criticat soluţia pronunţată, susţinând că în rejudecarea recursului, instanţa şi-a depăşit competenţele legale întrucât a depăşit limitele stabilite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia de anulare şi a depăşit limitele sesizării recurentei, cu încălcarea principiului disponibilităţii, cenzurând motive de recurs care nu au fost invocate de recurenta SC T.S. SA Pucioasa.
S-a mai susţinut de către contestatoare că prin decizia de anulare s-a reţinut cu valoare de putere de lucru judecat că în privinţa greşitei interpretări a clauzei îndoielnice, aceasta nu poate prin ea însăşi să conducă la anularea hotărârii instanţei de recurs cât timp nu a reprezentat un motiv distinct de cerere sau modificarea hotărârii curţii de apel, iar prin decizia atacată se reţine că instanţa de apel a greşit întrucât nu a interpretat clauza de indexare în contextul regulilor prevăzute de art.977-978 C. civ. şi nu a ţinut cont de practica stabilită între părţi.
De asemenea, s-a susţinut de către contestatoare că în rejudecare, instanţa a avut în vedere altceva decât s-a reţinut ca motiv de contestaţie în anulare şi altceva decât s-a invocat prin motivele de recurs. Astfel, prin decizia de anulare s-a reţinut faptul că instanţa de recurs a răspuns motivat asupra obiectului acţiunii cu privire la incidenţa art. 1352-1357 C. civ. şi condiţiile răspunderii vânzătorului pentru vicii, or reţinerea instanţei de apel vizând obligaţia de minimă diligentă a cumpărătorului este inclusă în condiţiile de angajare a răspunderii pentru viciile ascunse.
Faţă de argumentele dezvoltate, contestatoarea a concluzionat că instanţa de recurs în rejudecare a dispus instanţei de apel cum să facă aprecierea probatorii lor, ce aspecte din apărările formulate să respingă şi ce aspecte din motivarea recurentei să reţină, altfel spus, a dispus ce hotărâre să se pronunţe.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata SC T.S. SRL Pucioasa a solicitat în principal respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă şi în subsidiar, ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte inadmisibilitatea contestaţiei în anulare, intimata a susţinut că motivele invocate nu vizează niciuna din situaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., textul legal fiind de strictă interpretare. A mai arătat intimata că toate susţinerile contestatoarei reprezintă în fapt, critici pe fond la decizia atacată, iar în ceea ce priveşte soluţia instanţei de recurs, aceasta este temeinică şi legală, având în vedere limitele de rejudecare stabilite prin decizia de admitere a contestaţiei în anulare, respectiv cele două aspecte apreciate ca fiind nemotivate sau cu o motivare străină de natura cauzei.
Examinând motivele contestaţiei în anulare, în raport de dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, respectiv a regulilor de competenţă generală, materială sau teritorială exclusivă. Fiind o cale extraordinară de atac, de retractare a unei hotărâri irevocabile, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, iar motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 nu poate fi extins la alte situaţii decât cele expres reglementate.
Faţă de aceste precizări prealabile, este de observat că nu poate fi primită susţinerea contestatoarei, potrivit căreia textul legal sus menţionat trebuie interpretat în sens larg şi anume acela de atribuţii ale puterii judecătoreşti, dispoziţiile legale fiind de strictă interpretare.
Cât priveşte problema încălcării de către instanţa de recurs a dispoziţiilor cuprinse în decizia de anulare, se constată sub un prim aspect că nu constituie motiv de contestaţie în anulare, nefiind reglementate ca atare prin dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. astfel încât, chiar şi în situaţia în care s-ar constata că susţinerile contestatoarei sunt întemeiate, aceasta nu poate avea ca efect anularea deciziei atacate.
Sub un alt aspect, este de observat faptul că, în speţă, nu se pune problema că instanţa de recurs ar fi reţinut altceva decât s-a reţinut ca motiv de contestaţie în anulare şi altceva decât s-a invocat prin motivele de recurs, deoarece rejudecarea recursului a vizat două aspecte apreciate ca fiind nemotivate sau cu o motivaţie străină de natura cauzei, interpretarea dată clauzei privind indexarea ratelor şi obligaţia cumpărătorului de a apela la serviciile unei persoane calificate pentru sesizarea viciilor construcţiei.
În acest context, din motivele dezvoltate de contestatoare, rezultă că s-au formulat în fapt critici pe fondul deciziei atacate, contestatoarea susţinând că în considerentele deciziei contestate s-a procedat doar la cenzurarea hotărârii din perspectiva temeiniciei fără a exista nicio consideraţie privind vreo problemă de drept dezlegată. Or, pe calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, aşa cum s-a arătat anterior, nu pot fi analizate eventuale greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale.
Pe cale de consecinţă, faţă de cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC P. SA Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC P. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 2379 din 13 octombrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2010.
| ← Pretenții comerciale.Constatare nulitate absolută clauză... | ICCJ. Decizia nr. 2458/2010. Comercial → |
|---|
