ICCJ. Decizia nr. 503/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 503/2010
Dosar nr. 2060/86/2007
Şedinţa publică din 10 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, la data de 10 octombrie 2008, sub nr. 2060/86, reclamanţii Consiliul Local al Municipiului Suceava şi Municipiul Suceava, prin primar, au chemat-o în judecată pe pârâta SC T.A. SA, solicitând instanţei să constate că au dobândit dreptul de proprietate asupra clădirilor şi construcţiilor speciale proprietatea pârâtei situate în municipiul Suceava, intabulate, cu obligarea lor la plata de despăgubiri în cuantum de 750.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 222/C din 26 februarie 2009, Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Consiliului Local al Municipiului Suceava, a admis excepţia lipsei de interes pentru promovarea petitului doi al acţiunii şi a respins acţiunea formulată de reclamanţii Consiliului Local al Municipiului Suceava şi Municipiul Suceava, prin primar, în contradictoriu cu pârâta SC T.A. SA, având ca obiect dobândirea dreptului de proprietate asupra construcţiilor situate pe str. T.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că nu sunt îndeplinite prevederile art. 494 C. civ., întrucât pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra construcţiilor prin cumpărare la licitaţia organizată asupra bunurilor debitoarei SC T.P.S. SA, societate la care unic acţionar era reclamantul Consiliul Local Suceava. Potrivit art. 20 din Legea nr. 215/2001, consiliul local nu are personalitate juridică şi, deci nici capacitate procesuală de folosinţă, iar în ceea ce priveşte petitul doi al acţiunii, s-a reţinut lipsa de interes a reclamanţilor, despăgubirile solicitate neasigurându-le un folos practic.
Prin Decizia nr. 58/Ap din 4 iunie 2009, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, a admis în parte apelul declarat de reclamanţii Consiliului Local Suceava şi municipiul Suceava împotriva sentinţei mai sus menţionate, pe care a schimbat-o în parte.
A respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi excepţia lipsei de interes.
A menţinut dispoziţiile sentinţei cu privire la respingerea acţiunii.
I-a obligat pe apelanţi să-i plătească intimatei SC T.A. SA suma de 3.332 lei cheltuieli de judecată în apel.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Criticile apelantelor referitoare la nulitatea sentinţei pronunţate, motivat de faptul că hotărârea nu cuprinde motivarea excepţiilor soluţionate prin încheierea din 31 mai 2007 sunt nefondate, în condiţiile în care nu s-a apelat încheierea propriu-zisă. Astfel, încheierea din 31 mai 2007, prin care s-au respins excepţiile necompetenţei materiale a instanţei, cu neîndeplinirea procedurii prealabile şi a lipsei calităţii procesuale active, nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au stat la baza pronunţării soluţiei. Obligaţia de motivare a excepţiilor revine judecătorului care a pronunţat hotărârea finală, astfel încât sub acest aspect nu intervine nulitatea sentinţei apelate.
Referitor la excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, susţinerile apelantelor sunt întemeiate, având în vedere prevederile art. 26 din Decretul nr. 31/1954 ce acordă personalitate juridică organelor locale ale puterii de stat, astfel încât în mod greşit instanţa de fond a apreciat că reclamanta Consiliul Local Suceava nu are personalitate juridică şi deci nu are capacitate procesuală de folosinţă.
În legătură cu excepţia lipsei de interes în stabilirea despăgubirilor în cazul constatării accesiunii imobiliare, susţinerile apelantelor sunt, de asemenea, întemeiate. Interesul procesual trebuie să fie în legătură cu pretenţia formulată, deci cu dreptul subiectiv afirmat. În speţă, reclamanta afirmă un drept de proprietate asupra construcţiilor în baza accesiunii imobiliare, astfel încât în temeiul art. 494 alin. (3) C. civ. are interesul în stabilirea despăgubirilor aferente construcţiilor edificate pe terenul ce se află în proprietatea sa.
Pe fondul cauzei, criticile apelantelor sunt nefondate, prima instanţă reţinând în mod corect că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 494 C. civ. Textul de lege invocat de apelanta - reclamantă se referă la situaţia construcţiilor edificate de o altă persoană decât proprietarul terenului. Ori, în speţă, intimata-pârâtă nu a edificat construcţiile, ci le-a dobândit prin adjudecare, potrivit procesului - verbal de adjudecare din 28 octombrie 2004. Conform art. 166 alin. (1) din OG nr. 92/2003, procesul verbal de adjudecare constituie titlu de proprietate, transferul dreptului de proprietate operând la data încheierii acestuia. Prin urmare, în condiţiile în care pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra construcţiilor printr-un titlu de proprietate şi nu prin construire, proprietarul terenului nu poate invoca faţă de acesta prevederile art. 494 C. civ., aspect corect reţinut şi de instanţa de fond.
Susţinerile apelantei-reclamante legate de faptul că pârâta cunoştea identitatea proprietarului terenului nu au relevanţă în accepţiunea prevederilor art. 494 C. civ. întrucât acesta din urmă nu se află în situaţia constructorului de bună sau de rea - credinţă, situaţie vizată de textul de lege invocat, ci se află în situaţia dobânditorului dreptului de proprietate printr-un titlu legal conferit de dispoziţiile art. 166 din OG nr. 92/2003, titlu ce nu a fost desfiinţat pe cale convenţională sau judiciară.
De asemenea, faptul că pârâta nu a solicitat constituirea unui drept de superficie nu reprezintă o condiţie pentru admisibilitatea cererii.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs reclamanţii Consiliului Local al Municipiului Suceava şi municipiul Suceava, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, desfiinţarea deciziei atacate şi admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.
Recurenţii susţin, în esenţă, că instanţa de apel a dat o rezolvare greşită criticilor referitoare la sentinţa pronunţată de tribunal, care nu cuprindea motivele de fapt şi de drept ce au stat la baza soluţionării excepţiilor anterior invocate, situaţie în care deveneau incidente dispoziţiile privind nulitatea absolută; afirmă că Tribunalul Braşov a eludat în totalitate faza procesuală parcursă de Tribunalul Suceava, încălcând astfel măsura dispusă de instanţa superioară, de păstrare a actelor şi măsurilor anterior stabilite, iar Curtea de Apel Braşov nu s-a referit la aceste aspecte invocate.
Cu referire la fondul acţiunii în accesiune imobiliară artificială, arată că pârâta a fost de rea-credinţă, a cunoscut că terenul este proprietatea municipalităţii din anunţul de participare la licitaţie şi, ulterior, s-a comportat ca un proprietar de rea-credinţă, întrucât nu a solicitat niciodată Consiliului Local al Municipiului Suceava, în calitate de administrator al bunurilor care aparţin domeniului public şi privat constituirea unui drept în baza căruia să folosească terenul ocupat, iar acest drept se putea materializa printr-o închiriere sau superficie.
Cu referire la cheltuielile de judecată, consideră că în mod eronat instanţa de apel le-a obligat pe apelante la plata cheltuielilor de judecată, în sensul art. 274 C. proc. civ., atât timp cât instanţa de judecată a admis în parte apelul acestora, aşa încât era firesc ca şi cheltuielile de judecată să fie admise în parte.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea criticilor formulate de reclamanţi în recurs, în raport de actele dosarului, de dispoziţiile legale aplicabile în speţă, precum şi de hotărârile pronunţate în cauză, se constată următoarele:
În ce priveşte susţinerile recurenţilor în legătură cu greşita rezolvare de către instanţa de apel a criticilor referitoare la modul de soluţionare a unor excepţii, prin sentinţa tribunalului, respectiv lipsa motivării tribunalului, sub acest aspect, ce ar fi atras nulitatea sentinţei, - se constată că acestea sunt în mod evident neîntemeiate.
Se observă astfel că excepţiile procedurale ridicate de pârâtă în faţa Tribunalului Suceava au fost respinse printr-o încheiere interlocutorie; după strămutarea judecării cauzei, Tribunalul Braşov a invocat din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale a unuia dintre reclamanţi şi excepţia lipsei de interes a reclamanţilor în promovarea capătului doi al cererii de chemare în judecată, iar Curtea de Apel Braşov, urmare controlului devolutiv al apelului a soluţionat cauza respingând excepţiile procedurale invocate de pârâtă sau din oficiu, de instanţă.
Din cele mai sus arătate, rezultă că în această fază a procesului, recurenţii nu justifică niciun interes în examinarea modalităţii de soluţionare a excepţiilor amintite, în condiţiile în care acestea au fost respinse, soluţia pronunţată de curtea de apel putând fi eventual criticabilă, sub acest aspect, numai din punctul de vedere al pârâtei-intimate.
În ce priveşte criticile formulate asupra soluţiei de respingere pe fond a acţiunii reclamanţilor, se constată că sunt, de asemenea, neîntemeiate, întrucât ambele instanţe au reţinut corect că, în speţă, nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 494 C. civ., întrucât acest text de lege se referă la situaţia construcţiilor edificate de o altă persoană decât proprietarul terenului, or, în speţă, intimata-pârâtă nu a edificat construcţiile, ci a dobândit dreptul de proprietate asupra acestora prin cumpărare, la licitaţie, - procesul verbal de adjudecare, (validat, şi de instanţele de judecată într-o altă acţiune) constituind titlu de proprietate şi infirmând posibilitatea incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 492 – art. 494 C. civ.
Astfel fiind, susţinerile recurenţilor-reclamanţi conform cărora pârâta a fost de rea-credinţă deoarece cunoştea identitatea proprietarului terenului sunt lipsite de relevanţă, deoarece pârâta nu se află în situaţia constructorului de bună sau rea credinţă, ci în situaţia dobândirii unui drept de proprietate printr-un titlu legal, iar faptul că aceasta nu a solicitat constituirea unui drept de superficie nu poate conduce la admisibilitatea cererii formulate de reclamanţi – aşa cum judicios a reţinut şi instanţa de apel.
În fine, nici critica vizând greşita acordare a cheltuielilor de judecată de către instanţa de apel nu poate fi primită întrucât instanţa de apel a respins excepţiile invocate de oficiu de prima instanţă, admiţând în parte apelul, dar a respins acţiunea promovată de reclamanţi, împrejurare în care, potrivit dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., apelanţii-reclamanţi au căzut în pretenţii şi corect au fost obligaţi la plata integrală a cheltuielilor de judecată.
În consecinţă, neexistând niciun motiv de recurs întemeiat, care în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. să conducă la modificarea sau desfiinţare deciziei curţii de apel, aceasta va fi menţinută ca fiind legală şi se va respinge recursul declarat de reclamanţi, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii Consiliul Local al municipiului Suceava şi municipiul Suceava, prin primar, împotriva deciziei nr. 58/Ap din 4 iunie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 452/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 510/2010. Comercial → |
|---|
