ICCJ. Decizia nr. 670/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 670/2010
Dosar nr. 15840/3/2008
Şedinţa publică din 18 februarie 2010
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 8977 din 11 septembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins acţiunea promovată de reclamantele SC G.C. SRL şi SC E.L.I. SA în contradictor cu pârâta SC R.M. SRL şi s-a admis cererea reconvenţională promovată de societatea pârâtă, reclamanta SC E.L.I. SA fiind obligată la plata sumei de 5.228,3 euro în lei la cursul B.N.R. din data plăţii reprezentând penalităţi de întârziere pentru perioada 3 august 2007 – 12 februarie 2008 şi la cheltuieli de judecată.
În raport de obiectul litigiului, instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei SC E.L.I. SA şi excepţia de prematuritate a acţiunii, reţinând pe fond că potrivit art. 2 din contractul de vânzare cumpărare din 20 martie 2007 prin care reclamanta a cumpărat o autoutilitară F.T.S. CAB de la pârâta SC R.M. SRL, livrarea să se facă în termen de 90 de zile de la achitarea integrală a preţului de către cumpărător.
Pe baza probelor administrate s-a reţinut o întârziere în plata preţului din partea reclamantei, care nu putea activa obligaţia pârâtei de plată a penalităţilor prevăzute de art. 7.3 şi 7.4 din contract, dar că potrivit art. 7.1 acestea sunt datorate de reclamanta SC E.L.I. SA.
În contra sentinţei instanţei de fond au declarat apel reclamantele, critica acestora vizând greşita stabilire a situaţiei de fapt şi a incidenţei art. 2.2 din contractul de vânzare cumpărare deoarece achitarea diferenţei de preţ era în relaţie directă cu notificarea vânzătorului privind sosirea în ţară a autoturismului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 192 din 16 aprilie 2009 a admis apelul declarat de reclamante, a schimbat în tot sentinţa apelată, a admis excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei SC G.C. SRL, respingând acţiunea în ce o priveşte pentru lipsa calităţii procesual active; a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC E.L.I. SA în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 20.275 lei reprezentând penalităţi de întârziere, respingând cererea reconvenţională ca nefondată.
Instanţa de apel a reţinut că efectele contractului de vânzare cumpărare se produc conform art. 973 C. civ. numai între părţile contractante ori contractul de vânzare cumpărare autovehicul s-a încheiat între reclamanta SC E.L.I. SA şi pârâta SC R.M. SRL, acţiunea având ca obiect răspunderea părţilor derivând din acest contract, fiind o acţiune ex contractu, situaţie în care reclamanta SC G.C. SRL nu are legitimare procesuală activă.
S-au înlăturat astfel apărările SC G.C. SRL reţinând că procura la care aceasta referă conţine doar un mandat de reprezentare judiciară nu o cesiune a drepturilor mandantului SC E.L.I. SA iar existenţa contractului de leasing financiar nu novează părţile contractului de vânzare cumpărare şi nu reprezintă o cesiune de drepturi iar acordul tripartit nu implică o relaţie obligaţională directă între reclamanta SC G.C. SRL şi pârâta SC R.M. SRL care să-i justifice calitatea procesual activă.
Instanţa de apel, pe fond, a reţinut că pârâta a notificat reclamantei obligaţia de livrare la 2 mai 2008, moment la care îşi anunţă şi disponibilitatea predării autoturismului la 5 zile după plata restului de preţ, deşi termenul de livrare de 90 zile stabilit prin art. 2.2 din contract se împlinise la 25 iunie 2007, aşa încât culpa în executarea cu întârziere a contractului aparţine societăţii pârâte cu privire la care s-a făcut aplicarea art. 1069 C. civ.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de reclamanta SC E.L.I. SA şi de pârâta SC R.M. SRL, recurenta reclamantă declarând recurs şi împotriva încheierii din 19 martie 2009.
I. Reclamanta recurentă critică încheierea menţionată şi Decizia pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 1, 7, 8, 9 C. proc. civ. arătând că:
- faţă de valoarea sumei solicitate şi dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ., greşit a fost calificată calea de atac prin încheierea interlocutorie din 19 martie 2009 ca fiind apel iar nu recurs; dar dacă se apreciază că instanţa a fost investită inclusiv cu obligaţia de a face, calea de atac este apelul;
- greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesual active a reclamantei SC G.C. SRL numai prin prisma contractului de vânzare cumpărare, calitatea fiind justificată de împuternicirea primită;
- indiferent de cine justifică calitate procesual activă, cuantumul penalităţilor acordate este greşit, prea mic în raport cu numărul de zile de întârziere;
- cheltuielile de judecată au fost greşit calculate prin neacordarea onorariilor de avocaţi.
II. Recurenta pârâtă critică Decizia atacată pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 arătând în esenţă că instanţa de apel a dat o greşită interpretare clauzei art. 2.2 din contract reţinând că predarea şi livrarea sunt două operaţiuni distincte reglementate distinct prin contract, contrar voinţei părţilor. Conform voinţei părţilor livrarea şi predarea reprezintă o singură operaţiune iar termenul de 90 zile se împlinea la 6 august 2007 nu la 25 iunie 2007 cum greşit a reţinut instanţa, aceasta aplicând greşit art. 982, art. 983 C. civ.
Recursurile nu sunt fondate
I. Cu privire la recursul declarat de reclamantă:
1. Critica calificării căii de atac nu poate fi primită, deoarece în mod corect instanţa de apel prin încheierea din 19 martie 2009 a reţinut că instanţa de fond nu a luat act de renunţarea reclamantelor la capetele 2 şi 3 din acţiune, situaţie în care cererea de chemare în judecată are ca obiect o obligaţie de a face, neevaluabilă în bani şi care nu se află sub incidenţa art. 2821 C. proc. civ.
2. Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SC G.C. SRL a fost analizată nu numai din perspectiva contractului de vânzare cumpărare dar şi al procurii intervenite între reclamante şi cu privire la care instanţa de apel a reţinut că prin aceasta nu s-a operat un transfer al drepturilor contractuale care să legitimeze calitatea respectivei reclamante, aşa încât nici această critică nu poate fi primită.
3. Criticile cu privire la cuantumul penalităţilor acordate şi cuantumul cheltuielilor de judecată vizând temeinicia hotărârii atacate iar nu legalitatea acesteia, la care prin art. 304 C. proc. civ. este limitat controlul instanţei de recurs, nu pot fi examinate.
II. Cu privire la recursul declarat de pârâtă.
Din verificarea hotărârii atacate se reţine că instanţa de apel a dat o corectă interpretare clauzelor contractuale, respectiv art. 2.2 din contractul de vânzare cumpărare cu privire la identificarea obligaţiei pârâtei de livrare şi succesiunea obligaţiilor părţilor sub aspectul priorităţii de neexecutare contractuală cu consecinţă asupra obligării la plata de penalităţi de întârziere.
Însuşi recurenta arată că termenul de livrare convenit expiră în 2007 iar aceasta a fost executată de către ea la 2 mai 2008 iar în lipsa notificării de livrare potrivit voinţei părţilor nu devenea exigibilă obligaţia de plată a diferenţei de preţ.
Prin urmare instanţa de apel a operat o interpretare a clauzelor contractuale cu respectarea prevederilor art. 982, art. 983 C. civ., criticile nefiind întemeiate.
III. Aşa fiind, faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate, menţinând ca legală Decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantele SC G.C. SRL Bucureşti şi SC E.L.I. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 192 din 16 aprilie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de pârâta SC R.M. SRL Bucureşti, împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 660/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 700/2010. Comercial → |
|---|
