ICCJ. Decizia nr. 811/2010. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 811/2010

Dosar nr. 12317/118/2007

Şedinţa publică din 2 martie 2010

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 112/COM din 24 iunie 2008 a Tribunalului Constanţa a fost admisă cererea reclamantei S.I.F.T. SA Braşov în contradictoriu cu pârâta SC U. SA Mangalia, fiind constatată nulitatea absolută a Hotărârii A.G.E.A. nr. 3 din 4 decembrie 2007 din cadrul SC U. SA şi dispusă comunicarea prezentei hotărâri la O.R.C. Constanţa.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC U. SA Mangalia, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 175/COM din 29 octombrie 2008 a respins ca nefondat apelul pârâtei SC U. SA Mangalia.

împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC U. SA Mangalia, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, iar pe fond respingerea acţiunii introductive.

Recurenta-pârâtă a fost legal citată pentru termenul din 2 martie 2010 cu menţiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei şi 0,15 lei timbru judiciar (fila 8 dosar recurs), obligaţie căreia nu s-a conformat.

Ori, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice care se plătesc anticipat, sau în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit prevederilor art. 9 din Ordonanţa nr. 32/1995 a Guvernului României, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar, cererea părţii se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta-pârâtă nu s-au conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia pentru termenul de judecată 2 martie 2010, respectiv de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei şi 0,15 lei timbru judiciar, când procedura a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii şi să dispună anularea ca netimbrat a recursului pârâtei SC U. SA Mangalia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează recursul declarat de pârâta SC U. SA Mangalia împotriva deciziei nr. 175/COM din 29 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 811/2010. Comercial