ICCJ. Decizia nr. 815/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 815/2010
Dosar nr. 3652/2/2008
Şedinţa publică din 2 martie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa arbitrală nr. 39 din 5 martie 2009 Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC V. SRL împotriva pârâtei SC D.C. SRL, a obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 79.772,63 RON, reprezentând diferenţă de tarif neplătit şi a respins, ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata unor penalităţi de întârziere în cuantum de 78.177,08 RON.
A admis în parte cererea reconvenţională a pârâtei şi a obligat reclamanta la 15.874,51 RON, reprezentând preţul unor materiale de construcţii şi la 32.951,34 euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, reprezentând sumă încasată nejustificat de către reclamantă şi a respins pretenţia de plată a sumei de 20.053,89 euro, cu titlu de penalităţi.
A compensat creanţele reciproce în lei între reclamantă şi pârâtă până la concurenţa celei mai mici şi a admis în parte cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta SC D.C. SRL împotriva chematei în garanţie SC K.C. SRL pe care a obligat-o să plătească suma de 79.772,63 RON, reprezentând diferenţă de tarif neplătit.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul arbitrai a reţinut că între SC K.C. SRL, în calitate de beneficiar şi SC D.C. SRL, în calitate de antreprenor general s-a încheiat contractul de antrepriză generală pentru lucrări de construcţii din data de 13 august 2005, având ca obiect construirea în localitatea Câmpulung Moldovenesc a unui magazin de tip PLUS, iar între SC D.C. SRL, în calitate de antreprenor general şi reclamanta SC V. SRL, în calitate de subantreprenor s-a încheiat un contract de subantrepriză, cu acelaşi obiect ca şi contractul de antrepriză generală.
A mai reţinut instanţa arbitrală, că prin sentinţa nr. 6677 din 11 septembrie 2006 Tribunalul Bucureşti - Secţia a Vi-a Comercială a soluţionat un litigiu ivit între beneficiar şi antreprenorul general, dispunând rezilierea contractului de antrepriză generală, din culpa ambelor părţi şi respingând cererea reconvenţională a pârâtei-reclamante SC D.C. SRL privind obligarea reclamantei-pârâte la plata contravalorii lucrărilor.
Tribunalul arbitrai a reţinut, cu privire la plata sumei de 78.177,08 lei solicitată de reclamantă cu titlu de penalităţi, culpa comună a părţilor în producerea întârzierilor, astfel că a respins cererea iar în ceea ce priveşte cererea reconvenţională prin care se solicita plata sumelor de 15.874,51 RON, reprezentând preţul unor materiale de construcţii şi de 32.951,34 euro, reprezentând sumă încasată nejustificat de către reclamantă s-a apreciat, în primul caz, că suma reprezintă contravaloarea unor materiale de construcţii furnizate de SC D.C. SRL şi încorporate în lucrările efectuate de către SC V. SRL, iar în privinţa celui de al doilea caz s-a apreciat că suma de 32.951,34 euro a fost încasată necuvenit, deoarece reclamanta a încasat suma de 109.495,65 euro în condiţiile în care a efectuat lucrări în valoare de 76.544,31 euro.
De asemenea, instanţa arbitrală a apreciat în privinţa chematei în garanţie că suma de 79.772,31 RON este datorată de beneficiarul SC K.C. SRL antreprenorului general, în baza clauzei 4 din contractul de antrepriză generală, această sumă nefăcând obiect al judecăţii în dosarul în care s-a pronunţat sentinţa nr. 6677/2006, invocată de chemata în garanţie prin care arăta că nu poate fi obligată la plata unor costuri suplimentare.
Împotriva acestei sentinţe arbitrale, SC V. SRL şi SC K.C. SRL au formulat acţiuni în anulare.
SC V. SRL a criticat sentinţa arbitrală pentru respingerea cererii sale de obligare a SC D.C. SRL la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 78.177,08 lei, precum şi dispoziţia prin care a fost obligată să plătească către SC D.C. SRL sumele de 15.874,51 lei, reprezentând preţul unor materiale de construcţii şi de 32.951,34 euro, reprezentând sumă încasată nejustificat.
SC K.C. SRL a apreciat, prin acţiunea sa în anulare, că sentinţa arbitrală atacată încalcă ordinea publică faţă de ignorarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 6677/2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Prin sentinţa nr. 132 din 1 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-au respins ca neîntemeiate, acţiunile în anulare, fiind obligată pârâta-reclamantă la 4.200 lei cheltuieli de judecată către SC D.C. SRL.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut cu privire la acţiunea în anulare formulată de SC V. SRL, că nu se poate susţine ideea că instanţa arbitrală a încălcat vreo normă imperativă a legii, întrucât neacordarea penalităţilor de întârziere a fost motivată de culpa comună reţinută în sarcina părţilor, iar criticile aduse sentinţei arbitrale nu se circumscriu doar cauzelor de nelegalitate, ci presupun şi o evaluare a temeiniciei sale, ceea ce nu este permis, faţă de dispoziţiile art. 364 lit. i) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte acţiunea în anulare a SC K.C. SRL instanţa a apreciat, că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1201 C. civ. privind tripla identitate de elemente, respectiv identitatea de obiect, având în vedere că obiectul în dosarul în care s-a pronunţat sentinţa nr. 6677/2006 este diferit de cel aflat pe rolul instanţei arbitrale.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta SC V. SRL întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei, iar în rejudecare admiterea acţiunii în anulare.
Critica adusă sentinţei atacate, se referă în esenţă, la faptul că în mod greşit instanţa a respins cererea reclamantei de obligarea a pârâtei la plata penalităţilor de întârziere, având în vedere că, culpa aparţine antreprenorului general SC D.C. SRL care nu trebuia decât să achite la termen obligaţia de plată.
Mai susţine recurenta, că în mod greşit s-a admis în parte cererea reconvenţională pentru suma de 15.874,51 RON care ar reprezenta contravaloarea unor materiale pretinse de pârâtă că le-ar fi furnizat, deoarece Tribunalul arbitrai nu a interpretat corect probele administrate în cauză, iar cu privire la suma de 32.951,34 euro, ce ar reprezenta contravaloarea lucrărilor plătite de pârâtă şi care n-ar fi fost executate de reclamantă, sumă reţinută şi în raportul de expertiză ca fiind plătită în plus faţă de lucrările executate, este greşit reţinută, în raport de proba certă care este expertiza din conservare şi din care rezultă că structura metalică se regăsea în şantier şi nu a fost demolată şi însuşită de reclamantă, cum greşit s-a susţinut de către SC D.C. SRL.
La termenul de dezbateri în fond, SC D.C. SRL a invocat excepţia nulităţii recursului prevăzută de art. 3021lit. c) C. proc. civ., întrucât în dezvoltarea motivelor de recurs nu se indică textul de lege încălcat de Curtea de Apel Bucureşti.
Deliberând, Înalta Curte respinge excepţia nulităţii recursului având în vedere că în cuprinsul motivelor de recurs s-a invocat şi dezvoltat punctul 9 al art. 304 C. proc. civ.
Trecând la analiza criticilor aduse deciziei atacate, înalta Curte constată că sunt nefondate urmând ca recursul să fie respins pentru următoarele considerente:
Cu privire la prima critică referitoare la greşita respingere a cererii reclamantei de a i se acorda penalităţi de întârziere în sumă de 78.177,08 lei, se constată că aceasta nu poate fi primită, deoarece instanţa a avut în vedere clauza VII din contract, potrivit căreia „în caz de întârziere a deconturilor din culpa beneficiarului, acesta este obligat să plătească o penalizare de întârziere de 0,15% pe zi de întârziere din valoarea contractului, dar nu mai mult de 15% din valoarea contractului", precum şi dispoziţiile art. 1066 şi urm. C. civ., conform cărora clauza penală devine incidenţă când sunt întrunite condiţiile răspunderii contractuale.
Referitor la cererea reconventională, se constată că instanţa a apreciat în mod corect faptul că reclamanta-pârâtă a fost obligată la plata sumei de 15.874,51 RON, întrucât această sumă reprezintă contravaloarea unor materiale de construcţii furnizate reclamantei de către SC D.C. SRL, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, care confirmă faptul că aceste materiale au fost predate, iar cu privire la plata sumei de 32.951,34 euro stabilită în sarcina SC V. SRL, se apreciază că aceasta a fost corect stabilită, având în vedere că în scopul garantării plăţilor către subantreprenor, pârâta SC D.C. SRL a pus la dispoziţia reclamantei patru bilete la ordin care au fost încasate, astfel SC V. SRL a încasat suma de 109.495,65 euro, în condiţiile în care, potrivit situaţiilor de lucrări prezentate şi a jurnalului de şantier, valoarea reală a lucrărilor executate de reclamanta SC V. SRL se ridică la valoarea de 76.544,31 euro, constatându-se că suma de 32.951,34 euro a intrat în patrimoniul acesteia cu titlu de plată nedatorată, fiind corect obligată la restituirea sa către antreprenorul general.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de SC D.C. SRL Bucureşti.
Respinge recursul declarat de reclamanta SC V. SRL Botoşani împotriva sentinţei nr. 132 din 1 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 812/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 819/2010. Comercial → |
|---|
