ICCJ. Decizia nr. 831/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 831/2010
Dosar nr. 4723/1 18/2006
Şedinţa publică din 2 martie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamantul C.C., în nume propriu şi ca reprezentant legal al SC O. SRL a solicitat excluderea asociatului pârât M.F. din SC O. SRL cu consecinţa continuării societăţii cu asociat unic, precum şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa nr. 296/COM din 6 februarie 2008, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea reclamanţilor şi a dispus excluderea asociatului pârât M.F. din SC O. SRL, cu consecinţa continuării activităţii societăţii de către reclamantul C.C., în calitate de asociat unic, pârâtul fiind obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 222 (1) lit. d) corelate cu dispoziţiile art. 75-82 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora, poate fi exclus dintr-o societate de persoane asociatul administrator care comite fraudă în dauna societăţii sau care se serveşte de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.
S-a mai reţinut din probele administrate, respectiv raportul de expertiză tehnică contabilă, că pârâtul nu a putut justifica cu documente legale suma de 9.500 lei, ridicată de acesta din trezoreria societăţii, conduită ce echivalează cu o acţiune frauduloasă săvârşită în detrimentul societăţii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul M.F., criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 155/COM din 8 octombrie 2008 a respins apelul ca nefondat, apreciind, din reanalizarea probelor administrate în cauză, cu privire la faptele reţinute în persoana asociatului M.F., pentru care s-a dispus excluderea sa din această calitate deţinută la SC O. SRL, că acesta a ridicat diverse sume de bani din casieria societăţii fără a exista o justificare a folosirii acestor sume şi fără intenţia de a acoperi acest prejudiciu, abuzând de prerogativele sale în exercitarea drepturilor conferite prin calitatea sa de asociat şi administrator al societăţii.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul M.F., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, iar pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Critica adusă deciziei atacate, se referă în esenţă la greşita soluţionare a excepţiei lipsei interesului legitim, întrucât excluderea unui asociat se poate solicita doar în condiţiile în care societatea îşi desfăşoară activitatea, iar nu dintr-o societate care nu mai funcţionează, ca urmare a datoriilor acumulate şi a conturilor bancare blocate, cum este cazul de faţă.
Mai susţine recurentul că, cele două instanţe au făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 222 (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, având în vedere că acest text de lege se aplică numai asociatului administrator, în cazul producerii unei fraude, ce trebuie dovedită, iar nu asociatului investitor, calitate deţinută de M.F., potrivit contractului de asociere în participaţiune.
Trecând la analiza criticilor aduse deciziei atacate se constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul să fie respins, pentru următoarele considerente :
Cu privire la excepţiei lipsei interesului legitim, se constată că în mod corect instanţa de apel a reţinut că, de esenţa funcţionării unei societăţi comerciale este acordul de voinţă al asociaţilor manifestat în scopul realizării obiectului de activitate al entităţii juridice, iar în măsura în care acest acord nu mai poate fi exprimat, separarea asociaţilor reprezintă singurul tratament juridic care permite stingerea divergenţelor apărute între aceştia.
Astfel, interesul promovării unei cereri de excludere a unui asociat este intrinsec legat de invocarea unui dezacord societar, ceea ce constituie chiar factorul volitiv care determină declanşarea procesului judiciar, astfel că, cerinţa interesului este îndeplinită pe tot parcursul soluţionării cauzei.
Susţinerea recurentului, în sensul că instanţele au făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 222 (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, se constată că aceasta nu poate fi primită, întrucât în mod corect s-a reţinut de instanţă dubla calitate a pârâtului M.F., acea de asociat-administrator.
Această susţinere a recurentului se întemeiază pe faptul că în contractul de asociere în participaţiune din 30 noiembrie 2004, rezultă calitatea sa de asociat investitor şi nu cea de asociat-administrator, considerând în acest fel că textul de lege mai sus-evocat nu este incident în speţa de faţă.
Aşa fiind, se constată că la aceeaşi dată s-a încheiat un act adiţional la actul constitutiv al SC O. SRL, prin care pârâtul M.F. dobândea calitatea de asociat-administrator, cu toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din această calitate, în sensul executării tuturor obligaţiilor ce îi reveneau şi care aveau ca scop buna funcţionare a societăţii, depunerea tuturor diligentelor pentru obţinerea profitului şi nu producerea unei pagube prin activitatea sa, care a căpătat forma unei fraude, în raport cu calitatea deţinută în societate.
Aşadar, frauda în dauna unei societăţi comerciale poate fi realizată prin orice acţiune sau omisiune intenţionată săvârşită de asociatul administrator, cât timp acesta, prin conduita sa încalcă obligaţiile ce-i revin, conform dispoziţiilor art. 80 din Legea nr. 31/1990.
Astfel că, din conduita pârâtului M.F., instanţa a apreciat în mod corect caracterul evident al intenţiei de a frauda societatea comercială în scopuri personale, iar sancţiunea excluderii poate fi aplicată asociatului administrator, atunci când alte măsuri ca revocarea sunt considerate insuficiente pentru orice acţiune sau inacţiune frauduloasă în dauna societăţii, tocmai datorită calităţii sale de administrator.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, iar potrivit dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. va obliga recurentul la 800 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanţei aflată la fila 43 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul M.F. împotriva Deciziei nr. 155/COM din 8 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul la 800 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant C.C.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 2 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 820/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 834/2010. Comercial → |
|---|
