ICCJ. Decizia nr. 937/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 937/2010
Dosar nr. 771/111/2007
Şedinţa publică de la 9 martie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1087/ COM din 4 iulie 2007, Tribunalul Bihor admis acţiunea precizată introdusă de reclamanta SC A.T.N.R. SRL împotriva pârâtei SC O.
A constatat că a intervenit rezilierea contractului de execuţie lucrări nr. 151 încheiat de părţi la data de 26 februarie 2004.
A obligat pârâta la restituirea către reclamantă a materialelor proprietatea acesteia, puse la dispoziţia pârâtei în baza contractului susmenţionat şi neutilizate la executarea lucrărilor, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 10.000 lei pe zi de întârziere, iar în măsura în care nu mai este posibilă restituirea în natură a materialelor, a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 291.772,89 euro, în echivalent în lei la data efectuării plăţii, reprezentând contravaloarea acestor materiale.
Totodată, a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta SC O. SRL şi a obligat pe pârâtă să-i plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 3.710,96 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că excepţia prematurităţii acţiunii este neîntemeiată, raportat la înscrisurile existente la dosar, care fac dovada îndeplinirii de către reclamantă a procedurii prealabile prevăzută la art. 7201 C. proc. civ.; că prin contractul de execuţie de lucrări nr. 151 din 26 februarie 2004 încheiat între părţile în litigiu, pârâta s-a obligat să execute pentru reclamantă lucrările prevăzute la pct. 11.2.1 - 2,5 din contract, completate prin actul adiţional la acest contract; că la pct. III.3.1. din contract pârâta s-a obligat ca până la data de 01 noiembrie 2004 să execute toate lucrările în locaţiile cuprinse în Anexa l şi până la data de 01 octombrie 2005 pe cele cuprinse în Anexa nr. 2; că părţile au stabilit că lucrările pentru locaţiile cuprinse în fiecare dintre Anexe se consideră finalizate la data semnării de către părţi a procesului verbal final de recepţie calitativă şi punere în funcţiune a reţelei (art. 3.2); că în speţă nu s-a întocmit procesul verbal final de recepţie calitativă şi punere în funcţiune a reţelei, pentru că lucrările nu au fost finalizate de către pârâtă.
Din actele existente la dosar, instanţa a reţinut că pârâta şi-a executat cu întârziere şi într-o mică parte obligaţiile contractuale privind executarea lucrărilor ce fac obiectul contractului în litigiu, motiv pentru care nu s-a încheiat procesul verbal de recepţie calitativă şi de punere în funcţiune a reţelei, prevăzut la pct. V.5.2 din contract; şi că urmare a neexecutării obligaţiilor contractuale de către pârâtă, reclamanta i-a notificat acesteia rezilierea contractului, prin notificarea nr. 286 din 21 decembrie 2006.
Instanţa, faţă de probele de la dosar, în temeiul art. 969 C. civ., art. VII.7.1 din contractul nr. 151 din 26 februarie 2004 încheiat de părţi, a constatat că a intervenit rezilierea acestuia.
Privind capătul de cerere având ca obiect restituirea materialelor proprietatea reclamantei sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii sau achitarea contravalorii acestora, în sumă de 291.772,89 euro, instanţa l-a admis ca fiind întemeiat, având în vedere poziţia procesuală exprimată de pârâtă, de neopunere la admiterea acestuia şi de necontestare a sumei reprezentând contravaloarea materialelor solicitate.
Privind cererea reconvenţională formulată de pârâtă, instanţa a reţinut că plata diferenţelor prevăzute la art. 4.3 alin. ultim nu a devenit exigibilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel SC O. SRL şi prin decizia nr. 64/ C din 30 iunie 2009, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis, ca fondat, apelul declarat de apelanta SC O. SRL în contradictoriu cu intimata reclamantă SC A.T.N.R. SRL, împotriva sentinţei nr. 1087/ COM din 4 iulie 2007, pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis în parte acţiunea principală precizată, introdusă de reclamanta SC A.T.N.R. SRL, a obligat pârâta SC O. SRL să plătească reclamantei suma de 45.331,55 lei reprezentând contravaloarea materialelor, a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii de 10.000 lei pe zi de întârziere, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, a obligat intimata SC A.T.N.R. SRL să plătească apelantei suma de 15.345 lei cheltuieli de judecată parţiale în apel.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut referitor la cantitatea de materiale rămasă în gestiunea apelantei SC O. SRL că, comisia de experţi a concluzionat că aceasta are o valoare de 45.331,55 lei, conform calculelor indicate în anexa 29, ceea ce evaluat în monedă EURO reprezintă 25.401,92, potrivit anexei 28.
Cum reclamanta a solicitat în principal obligarea pârâtei la restituirea în natură a acestor materiale, instanţa de apel a menţinut sentinţa sub acest aspect.
Cu privire la executarea acestei obligaţii sub sancţiunea unor daune cominatorii de 10.000 lei/zi de întârziere, instanţa a respins acest capăt privind obligarea pârâtei la executarea obligaţiei sub sancţiunea unor daune, raportat la dispoziţiile art. 580 pct. 5 C. proc. civ.
Totodată, văzând concluziile comisiei de experţi şi înscrisurile depuse la dosar, instanţa a obligat apelanta să plătească intimatei suma de 45.331,55 lei, cu titlu de contravaloare materiale, în loc de 291.772, 89 EURO, cât a obligat-o instanţa de fond.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei, au fost menţinute în temeiul dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte rezilierea contractului de execuţie de lucrări nr. 151 din 26 februarie 2004 instanţa a reţinut că este justificată în conformitate cu art. 7.1. al capitolului VII din acest contract, din cuprinsul căruia rezultă că „prezentul contract poate fi reziliat de beneficiar, în cazul în care executantul nu-şi îndeplineşte obligaţiile”.
S-a reţinut că instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia de respingere a acţiunii reconvenţionale pe prevederile contractuale indicate, care nu prevăd plata unor garanţii de bună execuţie a lucrărilor în cuantum de 20 % din valoarea acestora, precum şi pe lipsa proceselor verbale de recepţie indicate la pct. 3.2. din contractul de execuţie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC O. SRL CLUJ NAPOCA invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei în sensul admiterii cererii reconvenţionale şi obligării intimatei la plata sumei de 177.307,93 lei, reprezentând diferenţa contravalorii lucrărilor executate şi a sumei de 177.307,93 lei, reprezentând penalităţi de întârziere calculate potrivit art. 6.2 alin. (1) din contract, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea în fapt a recursului s-a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel nu a făcut o corectă interpretare a actului dedus judecăţii, schimbând înţelesul vădit lămurit al acestuia a respins cererea reconvenţională motivând că nu este prevăzută în contract obligaţia intimatei în calitate de beneficiar de a achita aceste sume; că atât soluţia dată de instanţa de fond, cât şi cea dată de instanţa de apel se datorează unei confuzii generate de folosirea termenului, garanţii de bună execuţie, de exprimarea procentuală a cuantumului acestei sume, respectiv 20 %, precum şi de neinterpretarea coordonată a clauzelor încheiate între părţi, art. 4.1 art. 4.3.; art. 5.1; art. 5.2; că pârâta nu şi-a respectat obligaţia de a pune la dispoziţia subscrisei în timp util avizele şi autorizaţiile strict necesare în vederea începerii lucrărilor, aspect probat de înscrisurile existente în dosarul de apel; că art. 6.2. prevede că în cazul întârzierii la plată sunt datorate penalizări de întârziere în cuantum de 0,5 % pe zi din valoarea scadentă; că recurenta şi-a respectat obligaţiile care îi reveneau potrivit contractului după cum reiese din procesele verbale de recepţie cantitativă şi calitativă; că toate procesele verbale, însoţite de consumurile de materiale aferente au fost semnate fără obiecţiuni de pârâtă; că facturile fiscale au fost însuşite de reprezentanţii intimatei; că instanţele nu au luat în considerare aceste înscrisuri care atestă că recurenta şi-a îndeplinit în mod corect obligaţiile contractuale; că procesele verbale de recepţie cantitativă şi calitativă semnate de ambele părţi dovedesc executarea lucrărilor, instanţele omiţând să le aibă în vedere la pronunţarea hotărârii; că intimata nu a înţeles să-şi execute integral obligaţiile asumate, refuzând fără temei să achite contravaloarea serviciilor prestate în beneficul ei; că în perioada 07 iunie 2005 – 11 mai 2006 pentru lucrările efectuate au fost emise 11 facturi din care în prezent au rămas neachitate 7 facturi; că penalităţile de întârziere calculate conform art. 6.2 neputând depăşi cuantumul debitului se ridică la suma de 509.048 lei; că în contract nu e inserat şi specificat exact acest termen, garanţii de bună execuţie, dar în fapt garanţiile de bună execuţie constau tocmai în diferenţa de preţ pe care intimata este obligată să o plătească potrivit art. 41 şi 43 din contract; că soluţia respingerii cererii reconvenţionale nu se justifică deoarece există în contract clauze exprese care prevăd obligaţia beneficiarului de a achita diferenţa de preţ până la concurenţa sumelor indicate în art. 4.1. din contract; că intimata a recunoscut debitul prin adresa trimisă în data de 4 mai 2006; că a învederat atât instanţei de fond, cât şi instanţei de apel faptul că a notificat intimata succesiv asupra faptului că lucrările contractate au fost finalizate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 5.2. din contract a solicitat încheierea procesului verbal de recepţie finală, aspect dovedit de adresele nr. 10/2006, nr. 15/2007 expediate intimatei; că semnarea procesului verbal de recepţie finală şi punere în funcţiune nu a fost posibilă datorită relei credinţe a intimatei care a refuzat să se prezinte în vederea încheierii acestui document; că lucrările au fost recepţionate de către intimată fără obiecţiuni în baza proceselor verbale cantitative şi calitative încheiate lunar, iar refuzul nejustificat de a se prezenta în vederea încheierii procesului verbal final de recepţie nu o poate exonera pe intimată de plata sumelor reprezentând contravaloarea lucrărilor executate în favoarea ei; că reaua credinţă a fost dovedită cu răspunsurile date la interogatoriul administrat în apel, cu înscrisurile depuse în probaţiune; că nici instanţa de fond şi nici cea din apel nu au indicat clar, convingător motivele pentru care au fost înlăturate probele care atestau îndeplinirea obligaţiei de executare a lucrărilor, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.; că intimata a predat avizele şi autorizaţiile necesare pentru demararea lucrărilor în condiţii de legalitate la peste un an, ba chiar doi ani de la data la care aceste lucrări trebuiau să fie finalizate; că în aceste condiţii recurenta nu putea fi trasă la răspundere pentru nerespectarea termenelor de finalizare a lucrărilor prevăzute în contract, culpa revenindu-i intimatei; că intimata nu a respectat obligaţia înscrisă prin art. 6.2. întrucât a pus la dispoziţia subscrisei doar în parte materialele necesare şi doar începând cu anul 2005 şi astfel rezultă cu claritate prelungirea corespunzătoare a termenului de execuţie a lucrărilor; că prin răspunsul la întrebarea nr. 10 din interogatoriul administrat în apel, intimata recunoaşte faptul că toate avizele de însoţire a mărfii predate către subscrisa datează din 2005 – 2006; că semnificativă din acest punct de vedere este şi corespondenţa purtată între părţi (adresa nr. 47/2995, adresa din 17 iunie 2006, adresa nr. 3 din 11 iulie 2006, adresa nr. 3/2006); că pe parcursul derulării raporturilor contractuale recurenta a fost nevoită să achiziţioneze materiale cu bani proprii pentru a asigura continuitatea lucrărilor; că nu există nici un document care să certifice faptul că intimata a adus la cunoştinţă recurentei existenţa vreunei defecţiuni a reţelei; că s-a încălcat principiul înscris în art. 969 C. civ.; că s-ar fi impus ca instanţa să observe că din probele depuse la dosarul cauzei, respectiv 187 – 189 reiese faptul că intimata a întârziat nejustificat punerea la dispoziţia recurentei a documentelor şi materialelor fără de care lucrările nu se puteau demara; că trebuie remediată această omisiune a instanţei de apel, în sensul obligării subscrisei în principal la restituirea materialelor neutilizate şi doar în subsidiar la plata contravalorii acestora în lei; că se impunea ca instanţa de recurs să modifice hotărârea instanţei de apel şi să pronunţe rezilierea contractului de execuţie lucrări nr. 151 din 26 februarie 2004 din culpa exclusivă a intimatei.
Intimata SC A.T.N.R. SRL ORADEA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului în conformitate cu art. 3021 lit. c) C. proc. civ. şi pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recurenta a formulat note scrise solicitând respingerea excepţiei nulităţii recursului ca neîntemeiată.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă.
Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu poate fi primită întrucât instanţa de apel a acordat ceea ce s-a cerut.
Din considerentele şi dispozitivul deciziei, rezultă că instanţa de apel a menţinut soluţia instanţei de fond de obligare în principal a pârâtei la restituirea către reclamantă a materialelor proprietatea acesteia şi a admis în parte capătul din acţiunea reclamantei, obligând apelanta să plătească intimatei suma de 45.331,55 lei cu titlu de contravaloare materiale în loc de 291.772,89 Euro cât a obligat-o instanţa de fond.
Nu se constată existenţa cerinţelor necesare pentru reţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea cuprinzând în considerente argumentele de fapt şi de drept pe care se sprijină soluţia dată cererii reconvenţionale şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor, oferind posibilitatea verificării temeiniciei şi legalităţii ei.
Instanţa s-a referit la clauzele contractuale, la probele dosarului, făcând o interpretare şi apreciere corectă asupra acestora, respectând astfel prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu poate fi primit întrucât instanţa şi-a fundamentat soluţia pe raportul juridic dintre părţi născut ca urmare a încheierii contractului de execuţie de lucrări nr. 151 din 26 februarie 2004 şi s-a pronunţat în raport de acesta când a respins cererea reconvenţională, neschimbând natura şi înţelesul clauzelor contractuale (art. 4.1, 4.3, 5.1., 5.2) care au fost interpretate conform voinţei părţilor.
Instanţa de apel, în mod corect a reţinut că instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia de respingere a acţiunii reconvenţionale pe prevederile contractuale mai sus indicate care nu prevăd plata unor garanţii de bună execuţie a lucrărilor în cuantum de 20 % din valoarea acestora şi pe lipsa procesului verbal final de recepţie calitativă şi punere în funcţiune a reţelei, de la încheierea căruia plata diferenţelor prevăzute de art. 4.3 devin exigibile.
Instanţa de apel a făcut o interpretare şi aplicare legală a clauzelor contractului de execuţie de lucrări nr. 151 din 26 februarie 2009, a prevederilor art. 969 C. civ., nefiind incident motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În mod întemeiat instanţa de apel a reţinut că rezilierea contractului de execuţie de lucrări nr. 151 din 26 februarie 2004 este justificată, în temeiul art. 969 şi art. 7.1 al capitolului VII din acest contract, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către pârâtă, motiv pentru care nu s-a încheiat nici procesul verbal final de recepţie calitativă şi de punere în funcţie a reţelei prevăzut la pct. V 5.2 din contract.
Restul criticilor ce vizează stabilirea culpei în neîndeplinirea obligaţiilor contractuale tind la reaprecierea situaţiei de fapt prin reanalizarea probelor şi a concludenţei acestora.
Din acest punct de vedere criticile vizează aspecte legate de netemeinicia hotărârii recurate, situaţie în care hotărârea numai poate fi supusă controlului judiciar din acest punct de vedere.
Chiar şi referirile la forţa probantă ce trebuie acordată unor probe, nu sunt susceptibile de a fi încadrate în vrenul din motivele de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ.
Acestea se circumscriu aspectelor de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a hotărârii atacate, încât nu pot fi cenzurate în recurs.
Critica ce vizează aplicarea şi interpretarea greşită a prevederilor art. 6.2. din contract nu a fost invocată în apel, astfel că nu poate omisso medio să fie supusă controlului judiciar direct în recurs, trecând peste calea de atac a apelului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul pârâtei ca nefondat
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC O. SRL CLUJ NAPOCA împotriva deciziei nr. 64/ C din 30 iunie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2010
| ← ICCJ. Decizia nr. 889/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1002/2010. Comercial. Evacuare. Recurs → |
|---|
