ICCJ. Decizia nr. 802/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 802/2010
Dosar nr. 2949/2/2008
Şedinţa publică din 2 martie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 12 din 5 februarie 2009 pronunţată în dosarul nr. 2949/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, s-a admis acţiunea în anulare formulată de reclamanta SC M.M. SRL în contradictoriu cu pârâta SC T. SA şi în consecinţă s-a dispus anularea hotărârii de completare nr. 77 din 11 aprilie 2008 pronunţată în dosarul nr. 206/2007 al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi s-a stabilit termen de judecată la 19 martie 2009 pentru soluţionarea fondului.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut în esenţă că prin hotărârea nr. 77 din 11 aprilie 2008 pronunţată în dosarul nr. 206/2007 al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României s-a admis cererea de completare a dispozitivului sentinţei arbitrale nr. 290 din 19 decembrie 2007, formulată de pârâta SC T. SA, în sensul obligării reclamantei SC M.M. SRL la plata sumei de 24.245,30 lei către pârâtă, cu titlu de cheltuieli de arbitrare, menţionându-se că hotărârea de completare face parte integrantă din sentinţa arbitrală nr. 290 din 19 decembrie 2007, pronunţată în acelaşi dosar.
Invocând dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ. şi ale art. 642 din Regulile de procedură arbitrală, tribunalul a motivat că acţiunea reclamantei a fost admisă numai în parte, într-un procent de 44 % din totalul pretenţiilor, astfel încât este justificată cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata sumei care reprezintă 56 % din onorariul avocaţial, dovedit cu chitanţa depusă la dosar.
În privinţa excepţiei tardivităţii acţiunii în anulare, invocată din oficiu, curtea de apel a reţinut că raportat la data comunicării hotărârii, respectiv 18 aprilie 2008, înregistrarea acţiunii la data de 19 mai 2008 s-a făcut cu respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 365 alin. (2) C. proc. civ., pentru că ultima zi fiind nelucrătoare, calculul se face potrivit art. 101 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care prin încheierea din 11 decembrie 2008 a respins această excepţie.
Referitor la motivele de anulare, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 364 lit. g) şi i) C. proc. civ., instanţa a arătat că hotărârea a cărei anulare s-a solicitat, trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii de formă ca şi hotărârea completată, respectiv conţinutul prevăzut de art. 361 C. proc. civ.
Dat fiind faptul că din această hotărâre lipsesc menţiunile referitoare la data şi locul pronunţării, susţinerile părţilor, iar în practicaua hotărârii nu se face nicio trimitere la încheierea de dezbateri de la termenul din 1 aprilie 2008, despre care se afirmă că face parte integrantă din hotărâre, şi că toate acestea constituie condiţiile de valabilitate prevăzute imperativ de lege, instanţa a reţinut că lipsa acestora constituie motive de nulitate ale hotărârii arbitrale, care, de altfel nu a motivat în drept soluţia adoptată.
Referitor la fondul litigiului, prin sentinţa comercială nr. 37 din 19 martie 2008, curtea de apel a respins ca neîntemeiată cererea de completare a dispozitivului sentinţei arbitrale nr. 290 din 19 decembrie 2007, cu motivarea că dispoziţiile art. 359 alin. (2) C. proc. civ., prevăd că cheltuielile de arbitrare se suportă de partea care a pierdut procesul, în speţă pârâta, proporţional cu pretenţiile admise, iar dispoziţiile art. 276 C. proc. civ., nu sunt incidente, în lipsa unei cereri reconvenţionale formulată de pârâtă.
Pârâta SC T. SA a declarat recurs împotriva încheierii de respingere a excepţiei tardivităţii, a sentinţei comerciale nr. 12 din 5 februarie 2009 şi a sentinţei comerciale nr. 37 din 19 martie 2009, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Cu privire la modul de soluţionare a excepţiei tardivităţii, recurenta arată că termenul de declarare a acţiunii în anulare trebuia socotit pe luni, fiind împlinit în ziua corespunzătoare a lunii următoare celei în care a început să curgă, nefiind incidente dispoziţiile art. 101 şi 104 C. proc. civ., care stabilesc regulile pentru termenele de procedură socotite pe zile libere.
Referitor la soluţia de admitere a acţiunii în anulare, sentinţa este nelegală prin raportate la prevederile art. 364 C. proc. civ., în condiţiile în care hotărârea de completare cuprinde toate menţiunile prevăzute de art. 361 C. proc. civ., inclusiv menţiunea că face parte integrantă din sentinţa arbitrală pe care o completează, astfel încât, susţine recurenta, prin soluţia pronunţată instanţa a săvârşit grave erori de interpretare şi aplicare a legii.
De asemenea, arată recurenta considerentele avute în vedere de instanţă pentru respingerea cererii de completare, încalcă dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. şi ale art. 79 din Regulile de procedură arbitrală, fiind total greşită argumentarea potrivit căreia, pârâta pentru a obţine obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată trebuie să formuleze cerere reconvenţională.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi dispoziţiilor legale anterior menţionate, Curtea constată că este nefondat.
1. Potrivit art. 365 alin. (2) C. proc. civ., termenul pentru formularea acţiunii în anulare este de o lună de la data comunicării hotărârii arbitrale, iar în privinţa modalităţii de calcul urmează a fi observate regulile stabilite la art. 101 C. proc. civ., aplicabile şi în această materie.
Astfel, conform alin. (5) al articolului menţionat, „termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare”.
Întrucât, textul legal nu distinge, rezultă că această modalitate de calcul este aplicabilă oricărui termen, indiferent dacă este stabilit pe ore, zile, săptămâni, luni sau ani, concluzia fiind că excepţia tardivităţii înregistrării acţiunii a fost corect respinsă, deoarece ultima zi a lunii era, nelucrătoare, iar termenul s-a prelungit până în ziua următoare, în acord cu dispoziţiile legale anterior citate.
2. Referitor la sentinţa comercială nr. 12 din 5 februarie 2009, deşi este corectă susţinerea recurentei în sensul că hotărârea de completare nr. 77 din 11 aprilie 2008 a tribunalului arbitral cuprinde menţiunile referitoare la locul şi data pronunţării, numele părţilor şi sediul acestora şi pe aceea că face parte integrantă din hotărârea pe care o completează, o atare constatare nu este însă de natură a determina o altă soluţie, pentru că, din conţinutul acesteia lipsesc susţinerile părţilor - condiţie cerută de art. 361 lit. d -, în condiţiile în care în practicaua hotărârii nu se face nicio trimitere la încheierea de dezbateri de la termenul din 1 aprilie 2008. Cu alte cuvinte, lipsa preambulului hotărârii arbitrale de completare atrage anularea hotărârii şi imposibilitatea exercitării controlului de legalitate neputându-se verifica dacă deliberările din 11 aprilie 2008 au avut ca obiect susţinerile din data de 1 aprilie 2008.
Cu această precizare, Curtea va reţine că soluţia de anulare a hotărârii arbitrale este corectă, iar critica formulată şi sub acest aspect este nefondată.
3. Cât priveşte modul de soluţionare a fondului, prin sentinţa comercială nr. 37 din 19 martie 2009, se va reţine că au fost interpretate şi aplicate corect dispoziţiile art. 359 alin. (2) şi respectiv art. 274 C. proc. civ.
Potrivit art. 359 alin. (2) C. proc. civ., în lipsa unei înţelegeri cu privire la suportarea cheltuielilor arbitrale, acestea vor cădea în sarcina părţii care a pierdut litigiul integral dacă cererea a fost admisă în întregime sau proporţional cu ceea ce s-a acordat.
În speţă, cererea reclamantei a fost admisă în parte, astfel încât în conformitate cu dispoziţiile legale evocate anterior, pârâta urmează a suporta şi cheltuielile de arbitrare în raport cu pretenţiile admise, cum, de altfel, s-a şi stabilit prin sentinţa arbitrală.
În alte ordine de idei, doar părţii căreia i s-au admis pretenţiile poate solicita, în aceeaşi măsură şi obligarea celeilalte care a pierdut litigiul la plata cheltuielile de arbitrare. Pârâta, este în mod evident, partea care a pierdut litigiul, în sensul textului legal menţionat, motiv pentru care nu este îndreptăţită să obţină, astfel cum a solicitat prin cererea de completare, obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de arbitrare.
O atare ipoteză era posibilă doar în situaţia în care în faţa tribunalului arbitral ar fi formulat o cerere reconvenţională, dacă avea pretenţii proprii, în legătură cu fondul litigiului şi nu pentru cheltuieli de judecată. Acesta a fost, de altfel, şi sensul argumentării primei instanţe, care a înlăturat incidenţa dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ., recurenta fiind aceea care interpretând eronat această motivare a formulat o critică nefondată.
În consecinţă, hotărârile recurate fiind legale, vor fi menţinute ca atare, ca efect al respingerii recursului în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC T. SA Bucureşti împotriva sentinţelor nr. 12 din 5 februarie 2009, nr. 37 din 19 martie 2009 şi a încheierii din 18 decembrie 2008, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 764/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 871/2010. Comercial → |
|---|
