ICCJ. Decizia nr. 963/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 963/2010
Dosar nr. 6282/1285/2006
Şedinţa publică de la 10 martie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 3470 din 6 noiembrie 2008 a Tribunalului Comercial Cluj s-a admis în parte acţiunea reclamantei SC A. SRL Galaţi cu sediul în Bucureşti formulată împotriva pârâţilor SC M.D. SRL Dej, T.I. şi B.T.I. s-a constatat că pârâţii au săvârşit acte de concurenţă neloială împotriva reclamantei şi s-a dispus interzicerea săvârşirii pe viitor a acestor acte şi a oricăror alte acte contrare uzanţelor comerciale cinstite de natură să prejudicieze imaginea şi activitatea reclamantei şi au fost obligaţi la plata sumei de 18.665 lei cu titlu de daune;
S-au respins capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la daune morale şi cererea prin care aceasta a solicitat publicarea în presa scrisă pe cheltuiala pârâţilor a dispozitivului hotărârii sub sancţiunea daunelor cominatorii; s-a luat act că reclamanta a renunţat la soluţionarea cererii de majorare a cuantumului pretenţiilor depusă la termenul din 29 noiembrie 2007 şi pârâţii au fost obligaţi la cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut că, în perioada iulie 2005 - februarie 2006, salariaţi ai reclamantei printre care şi cei doi pârâţi (care au ocupat posturi de conducere în cadrul societăţii reclamante) au migrat către societatea pârâtă înfiinţată la 29 iunie 2005 al cărui obiect de activitate este identic cu cel al reclamantei şi au fost angajaţi în posturi similare sau cu cele deţinute anterior.
Instanţa a apreciat că au fost săvârşite fapte de concurenţă neloială fiind întrunite cerinţele prevăzute de art. 21 din Legea nr. 11/1991 astfel cum a fost modificată.
S-a stabilit că prejudiciul efectiv suferit de reclamantă este de 18665 lei, fără a fi avută în vedere suma precizată de expert ca fiind venituri nerealizate, întrucât aceasta include şi costurile pe care reclamanta le-ar fi avut oricum în vedere la realizarea profitului.
Cererea reclamantei privind obligarea pârâţilor la plata daunelor morale a fost respinsă cu motivarea că pe de o parte nu au fost dovedite, iar pe de altă parte despăgubirile acordate sunt de natură să acopere eventualele daune morale.
Fiind vorba de o obligaţie de a nu face de o faptă cu caracter personal, cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata daunelor cominatorii a fost respinsă ca inadmisibilă, întrucât sunt incidente dispoziţiile art. 5803 alin. (5) C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 46 din 23 martie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, au fost admise apelurile declarate de pârâţii SC M.D. SRL Dej şi B.T.I. împotriva sentinţei instanţei de fond, ce a fost schimbată în tot în sensul că s-a respins acţiunea reclamantei precum şi apelul declarat de aceasta împotriva aceleiaşi sentinţe.
În considerentele deciziei s-a arătat că prima instanţă a reţinut contrar probelor administrate că în speţă sunt întrunite cerinţele pentru angajarea răspunderii delictuale ale pârâţilor în condiţiile specifice ale concurenţei neloiale.
Pârâtul B.T.I. a fost salariat al reclamantei şi apoi angajat ca director al societăţii pârâte nu i se poate imputa manopera de deturnare a clientei întrucât nu a fost dovedită, martorii audiaţi în cauză au relatat că unii dintre clienţii ambilor comercianţi au preferat produsele oferite de pârâtă datorită unor condiţii de transport sau termene de plată considerate mai avantajoase.
Instanţa de apel a apreciat că, referitor la fapta de art. 4 lit. g) din Legea nr. 11/1991 respectiv deturnarea clientelei reclamantei, simpla practicare de către pârâtă a unor preţuri inferioare celor prestate de reclamantă, nu poate crea prin ea însăşi caracterul unei concurente neloiale întrucât aceasta trebuie să fie dovedită.
Nici cea de-a doua faptă de concurenţă neloială constând în atragerea unor salariaţi a unui comerciant în scopul înfiinţării unei societăţi concurente care să capteze clienţii acelui comerciant prevăzută de art. 4 lit. h) din Legea nr. 11/1991 nu poate fi reţinută cât timp din probele administrate rezultă că pârâtul B.T.I. după înfiinţarea societăţii pârâte, la aproximativ o lună, a demisionat de la societatea reclamantei şi s-a angajat la noua societate pe un post de director general.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC A. SRL GALAŢI invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5, 6, 7 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta a solicitat, în principal, având în vedere dispoziţiile art. 304 pct. 6 si pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul de a se admite apelul formulat de apelanta-reclamanta A. împotriva sentinţei com. nr. 3470 din 06 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj, schimbarea în parte a acestei sentinţe, iar pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost precizata şi respingerea apelurilor formulate de apelanţii-pârâţi B.T.I., M.D. şi T.I. împotriva sentinţei menţionate. În subsidiar, având în vedere dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi pct. 7 C. proc. civ. şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recurenta a solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
Recursul este fondat, urmând a fi admis pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ.
Instanţa de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, respingând acţiunea pe considerentul că nu şi-a produs efectele clauza de neconcurenţă din contractele de muncă, deşi prin acţiune reclamanta nu solicitase constatarea încălcării clauzei de neconcurenţă, ci constatarea săvârşirii actelor de concurenţă neloială de către pârâţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 11/1991 (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.)
Teza reţinută de instanţa de apel în cuprinsul considerentelor (pag. 22 din decizia atacată) potrivit căreia clauza de neconcurenţă nu şi-a produs efectele este nelegală, instanţa acordând ceva ce nu s-a cerut, având în vedere că în petitul acţiunii introductive o astfel de cerere nu a fost formulată.
Instanţa de apel şi-a însuşit în mod greşit motivul din apelul pârâtului B.T.I. în contextul în care prin petitul acţiunii introductive reclamanta nu solicitase constatarea încălcării clauzei de neconcurenţă, ci constatarea săvârşirii actelor de concurenţă neloială de către pârâţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 11/1991.
Instanţa de apel avea obligaţia de a se pronunţa asupra tuturor motivelor de apel, însă numai în raport de solicitările formulate de reclamante prin petitul acţiunii introductive, iar nu schimbând natura juridică ori temeiul juridic al acţiunii sau natura raporturilor juridice care trebuie analizate în cadrul unei acţiuni în concurenţă neloială.
Procedând astfel, instanţa de apel a depăşit limitele cadrului procesual fixat de reclamanta cu privire la obiectul litigiului si in consecinţa a încălcat principiul disponibilităţii reglementat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit căruia: „În toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecaţii”.
Pe de alta parte, o astfel de cerere nu putea fi formulată de către apelantul - pârât B.T., respectiv nu putea fi admisă de instanţă întrucât potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ.: „În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi”, iar pe lângă faptul ca o astfel de cerere nu a fost cuprinsă în petitul acţiunii introductive, apelantul-pârât nu a formulat o astfel de apărare în faţa primei instanţe.
Totodată trebuia analizată incidenţa şi nerespectarea clauzei de neconcurenţă din perspectiva Legii nr. 11/1991, iar nu a dreptului muncii, astfel încât nu se poate pune problema naturii juridice a prezentului litigiu ori a raporturilor dintre reclamantă si salariaţii acesteia care, cât priveşte săvârşirea actelor de concurenţă neloială, este una comercială iar nu una de dreptul muncii cum în mod nefondat a reţinut instanţa de apel.
Încălcarea clauzei de neconcurenţă constituie un argument suplimentar pentru a se reţine (astfel cum corect a procedat prima instanţa) lipsa de loialitate şi infidelitatea salariatului B.T.I. care, cu desconsiderarea clauzei de neconcurenţă a săvârşit fapte de concurenţă neloială. Prevederile cuprinse în Codul muncii nu pot intra în conflict cu Legea nr. 11/l991, iar un angajat nu poate fi exonerat de răspunderea pentru concurenţa neloială prin invocarea unei pretinse nevalabilităţi a clauzei de neconcurenţă.
Indiferent de natura raporturilor dintre reclamantă si pârât, acţiunea în concurenţă neloială se impunea a fi soluţionata exclusiv în temeiul dispoziţiilor legale si regulilor prevăzute de Legea nr. 11/1991, iar nu doar prin prisma prevederilor Codului muncii.
Decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea si aplicarea greşită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Textele legale aplicabile sunt art. 4 lit. g) şi h) din Legea nr. 11/1991 potrivit cărora constituie acte de concurenţă neloială:
„g) deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcţiei deţinute anterior la acel comerciant;
h) concedierea sau atragerea unor salariaţi ai unui comerciant în scopul înfiinţării unei societăţi concurente care să capteze clienţii acelui comerciant sau angajarea salariaţilor unui comerciant în scopul dezorganizării activităţii sale”.
Instanţa de apel a reţinut în mod greşit că pârâtul B.T.I. nu ar fi săvârşit fapte de concurenţă neloială (deturnare a clientelei).
Pârâtul B.T.l. avea în subordine 10 agenţi de vânzări si coordona distribuţia pentru un număr de 7 judeţe, chiar pârâtul recunoscând că, la puţin timp după demisie s-a angajat la M.D. şi a contactat salariaţi ai recurentei-reclamante în vederea angajării în cadrul pârâtei M.D.
Ca atare, deşi în mod corect reţinuse prima instanţă faptul că prin desemnarea în posturi cheie a persoanelor care anterior fuseseră angajate ale recurentei-reclamante demisionate din funcţiile pe care le deţinuseră la aceasta şi încadrate ulterior la o foarte scurtă perioadă de timp de o societate concurentă determină concluzia că a avut loc în realitate o captare a angajaţilor reclamantei A.
Încadrarea în munca realizată prin acţiuni contrare uzanţelor cinstite îndeplineşte condiţiile Legii nr. 11/1991 şi constituie act de concurenţă neloială.
Aşa cum orice agent economic trebuie să respecte libertatea muncii în raport de salariaţii săi, corelativ şi salariaţii (mai ales cei care deţin funcţii de conducere) sunt datori să manifeste loialitate şi fidelitate faţă de angajatorii lor.
Faptul că salariaţii din anumite posturi din cadrul reclamantei au fost racolaţi si preluaţi de intimata-pârâta M.D. denotă că aceştia au prezentat „importanţă” şi în raport de informaţiile pe care le deţineau şi care constituiau fără niciun dubiu secrete comerciale ale societăţii A.
În ceea ce priveşte fapta de concurenţă neloială prevăzută de art. 4 lit. g) din Legea nr. 11/1991:
În mod greşit retine instanţa de apel ca irelevante argumentele privind practicarea unor preţuri inferioare de către pârâta M. faţă de recurenta A., precum şi cel vizând orientarea unei părţi a clientelei recurentei-reclamante către societatea intimată-pârâtă.
Greşit nu a aplicat instanţa de apel prezumţiile judiciare pentru a conchide asupra săvârşirii actelor de concurenţă neloială, condiţionând în mod greşit folosirea prezumţiilor de existenţa unor fapte şi împrejurări dovedite fără echivoc.
Potrivit art. 1199 C. civ., prezumţiile sunt consecinţele ce legea sau magistratul le trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut. Prin prezumţii nu se poate dovedi direct faptul care a dus la naşterea litigiului, ci un alt fapt vecin şi conex, din a cărui existenţă se va trage apoi concluzia cu privire la existenţa sau inexistenţa faptului necunoscut ce trebuie dovedit.
În primul rând, trebuie avut în vedere că recurenta-reclamanta, în mod obiectiv, nu putea sa deţină şi să aducă în instanţă toate elementele esenţiale (date din contabilitatea pârâtei M.D., nu putea cunoaşte în mod direct intenţia pârâţilor T.I., B.T.I. cu privire la deturnarea clientelei şi atragerea salariaţilor s.a.) pentru a putea proba peremptoriu existenţa faptelor de concurenţă neloială.
Pe de alta parte însă, în speţă existau suficiente elemente pentru ca, prin folosirea prezumţiilor simple, să se ajungă la concluzia săvârşirii de către pârâţi a faptelor de concurenţă neloială.
Astfel, în materia Legii nr. 11/1991 prezumţiile presupun că din materialul probator administrat instanţa poate deduce pe calea prezumţiei simple existenţa/săvârşirea unui act de concurenţă neloială dintre cele menţionate în art. 4 sau 5 din lege (acolo unde actele nu rezultă în mod direct) sau mai larg existenţa unui act contrar uzanţelor comerciale cinstite (art. 1).
Nu este însă necesar ca efectul actului de concurenţă neloială să fie cât mai grav ori dăunător, ci este suficientă identificarea (intuirea) unor indicii deduse din probele administrate pentru existenţa acestor acte, cum ar fi în speţa scăderea veniturilor societăţii recurente în intervalul supus analizei octombrie 2005 - octombrie 2006, migrarea salariaţilor din aproape un întreg departament al recurente la M.D., migrarea a 36 de clienţi. Reieşeau astfel acţiuni clare, neechivoce, concertate şi neoneste în acelaşi timp de orientare a clientelei comerciantului lezat (A.) către comerciantul care a profitat de aceste manopere (M.D.).
În ceea ce priveşte fapta de concurenţă neloiala prevăzută de art. 4 lit. li) din Legea nr. 11/1991:
Acţiunea de dezorganizare a societăţii recurente prin atragerea unor salariaţi nu trebuie neapărat să preceadă înfiinţarea noii societăţi, cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel, astfel cum rezulta din art. 4 lit. h) teza a doua din Legea nr. 11/1991.
Subiect activ al acestei fapte de concurenţă neloială poate fi atât o persoană care deţine atribuţii decizionale în conducerea unui agent economic (precum în speţă intimatul - pârât B.T.I.), cât şi orice alt comerciant concurent (precum intimaţii - pârâţi M.D. şi T.I.) care prin diverse manopere neoneste reuşeşte să atragă şi să angajeze salariaţii concurentului sau măcar o parte a acestora, pentru a-l destabiliza funcţional.
Plecarea unui întreg departament al recurentei - reclamante nu se încadrează în fluctuaţia normală a personalului niciunui comerciant, cum greşit a reţinut instanţa de apel. O astfel de migrare nu poate fi decât rodul unor manopere concertate de atragere a acelui departament.
Aşadar, faptele ilicite săvârşite de către intimaţii-pârâţi întrunesc condiţiile legale necesare angajării răspunderii delictuale a acestora, conform dispoziţiilor Legii nr. 11/1991 şi pot fi încadrate în ipoteza prevăzută de prima teză a dispoziţiilor citate.
Astfel, pârâtul T.I., administrator al societăţii M.I., societate cu care reclamanta s-a aflat în relaţii comerciale, a înfiinţat SC M.D. SRL care are ca obiect de activitate tocmai comercializarea acestor produse.
Pentru a organiza activitatea acestei societăţi comerciale, pârâtul T.I. a atras prin mijloace necinstite salariaţii recurentei - reclamante din anumite posturi care deţineau informaţii importante privind activitatea comercială a reclamantei, inclusiv clienţii acesteia precum şi ofertele de preţuri practicate de reclamanta A. În aceste condiţii, pârâţii şi-au asigurat toate mijloacele necesare pentru deturnarea clientelei reclamantei.
Or, atragerea unui număr atât de mare şi într-o perioadă scurtă de timp a personalului unei societăţi comerciale concurente, imediat după înfiinţarea societăţii, ar trebui să reprezinte per se dovada unei manopere frauduloase de captare a clientelei pentru că, ceea ce încriminează legea, nu este simpla constituire a unei societăţi comerciale concurente, ci clădirea unei afaceri concurente prin mijloace contrare uzanţelor cinstite (atragerea salariaţilor, deturnarea clientelei, răspândirea de informaţii false).
Înalta Curte nu va reţine criticile subsumate de către recurentă motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 5 C. proc. civ., pentru că decizia este totuşi motivată, chiar dacă nu s-a răspuns tuturor argumentelor recurentei, fiind însă posibil controlul judecătoresc, iar actul de procedură nu este necesar a fi sancţionat cu nulitatea prevăzută de art. 105 C. proc. civ.
Pentru considerentele reţinute, conform art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL GALAŢI împotriva deciziei nr. 46 din 23 martie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, pe care o va modifica în parte în sensul că va respinge apelurile declarate de pârâţii SC M.D. SRL Dej, T.I. şi B.T.I. împotriva sentinţei nr. 3470 din 6 noiembrie 2008 a Tribunalului Comercial Cluj şi vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei şi va fi păstrată în tot sentinţa tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL GALAŢI împotriva deciziei nr. 46 din 23 martie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, pe care o modifică în parte în sensul că respinge apelurile declarate de pârâţii SC M.D. SRL Dej, T.I. şi B.T.I. împotriva sentinţei nr. 3470 din 6 noiembrie 2008 a Tribunalului Comercial Cluj.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei şi păstrează în tot sentinţa tribunalului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 10 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 935/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 964/2010. Comercial → |
|---|
