ICCJ. Decizia nr. 998/2010. Comercial. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 998/2010
Dosar nr. 362/1259/2008
Şedinţa publică de la 11 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 678/C din 25 septembrie 2008 a Tribunalului comercial Argeş a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta SC C. SA Craiova prin care solicitase să se constate, în contradictoriu cu pârâta C.N.C.F. - Sucursala Regională C.F. Craiova , dreptul său de proprietate asupra imobilului denumit Restaurantul „Feroviarul” situat în incinta Gării Craiova.
Instanţa a reţinut că acţiunea în constatare, formulată iniţial de reclamantă, a fost ulterior transformată în acţiune în revendicare imobiliară, acţiune apreciată ca nefondată deoarece deşi reclamanta a susţinut că ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra respectivului imobil în temeiul art. 20 din Legea nr. 15/1990, bunul figurând în inventarul său la poziţia 1022 şi că preluarea imobilului potrivit Protocolului din 29 noiembrie 1990 trebuia făcută cu plată - lucru nerealizat - modalităţile în care aceasta a pretins că ar fi dobândit dreptul de proprietate nu au fost dovedite şi nici nu se încadrează în cele stipulate în art. 644 C. civ.
Or pârâta a dobândit respectivul imobil în temeiul art. 2 din H.G. nr. 204/1991 potrivit cărora „restaurantele din gările unităţilor de căi ferate fac parte din patrimoniul Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române”.
Mai mult, între părţi a existat şi un contract de închiriere cu privire la respectivul restaurant, contract în care reclamanta a avut calitatea de locatar, aşa încât aceasta nu şi-a dovedit dreptul de proprietate pretins şi care să-i confere vocaţia de a revendica bunul.
Cât priveşte plata pretinsă în urma transferului instanţa a avut în vedere cele dezlegate prin Decizia nr. 340/1997 a Curţii de Apel Craiova, depusă la dosar.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 47 din 13 mai 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Instanţa de apel a reţinut că bunul în litigiu a ieşit din patrimoniul reclamantei în temeiul H.G. nr. 677/1990 şi a Protocolului din 29 noiembrie 1990, fiind transferat în patrimoniul pârâtei, situaţie reţinută şi prin Decizia irevocabilă nr. 1015 din 11 aprilie 1995 Curţii de Apel Craiova, fiind făcută şi plata preluării .
Transferul bunului în litigiu a fost menţinut atât prin sentinţa nr. 9184/2001 a Tribunalului Bucureşti (dată în cererea prin care reclamanta a solicitat anularea Protocolului din 29 noiembrie 1990) cât şi prin Decizia nr. 340/1997 a Curţii de Apel Craiova, irevocabilă prin respingerea recursului, prin care pârâta a fost obligată la plata sumei de 811.014.000 lei, transferul fiind dispus a se face cu plată.
În consecinţă, instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu poate invoca în dovedirea dreptului său de proprietate asupra restaurantului concluziile unei expertize, contrare unor hotărâri judecătoreşti şi nici apărarea că prin Protocolul din 29 noiembrie 1990, nu s-ar fi realizat transferul dreptului de proprietate deoarece acest Protocol s-a încheiat în temeiul H.G. nr. 677/1990, act administrativ valabil, în vigoare şi care îşi produce efectele, chiar dacă reclamanta nu a făcut cuvenitele menţiuni în evidenţele sale contabile de scoatere a acestui bun din patrimoniu .
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.
În dezvoltarea criticilor, recurenta invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susţine faptul că, deşi la fond, la 5 octombrie 2006, ea şi-a precizat acţiunea în sensul că acţiunea sa este o cerere în revendicare, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 - 503 C. civ., atât instanţa de fond cât şi cea de apel i-au analizat cererea ca o acţiune în constatare şi nu în realizare, argumentarea fiind contradictorie sub acest aspect.
Prin cea de-a doua critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta critică întemeierea soluţiei pe dispoziţiile H.G. nr. 677/1990, invocată de pârâtă drept temei al dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu, apreciind că acest act normativ nu şi-a produs efectul translativ câtă vreme pârâta nu a efectuat plata transferului.
Din acest punct de vedere instanţele au interpretat greşit probele administrate şi au reţinut greşit că plata ar fi fost executată iar Protocolul de predare-primire din 29 noiembrie 1990 şi-ar fi produs efectele.
De asemenea dovezile administrate de ea pe aspectul transferului dreptului de proprietate - expertiza contabilă, înscrisuri - nu au fost analizate de instanţe şi nici nu au fost avute în vedere dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 15/1990, precum şi celelalte probe din care rezulta că ea a avut în patrimoniul său acest imobil, că acest bun a figurat în evidenţele sale contabile şi că a achitat pentru el taxe şi impozite, folosindu-l până în 14 decembrie 2005 când a fost evacuată din spaţiul respectiv.
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta:
Criticile recurentei întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. sunt nefondate deoarece, atât instanţa de fond cât şi cea de apel au analizat cererea reclamantei prin prisma dispoziţiilor art. 480 şi urm. C. civ. şi a pretinsei deposedări din partea pârâtei, considerentele hotărârilor pronunţate în cauză probând acest lucru.
Cât priveşte criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Curtea apreciază, în considerarea dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., că acestea se încadrează doar parţial în acest motiv de recurs, ele urmând a fi analizate doar în măsura în care vizează greşita aplicate a legii, nu şi cu privire la aprecierea probelor şi reţinerea unei situaţii de fapt greşite, aspecte ce vizează netemeinicia soluţiei recurate şi care nu mai pot forma obiectul controlului judiciar după abrogarea dispoziţiilor art. 304 pct. 10 şi 11 C. proc. civ.
Astfel, critica recurentei privind aplicabilitatea în speţă a dispoziţiile H.G. nr. 677/1990, ulterioară Legii nr. 15/1990, şi a Protocolului din 29 noiembrie 1990 încheiat în aplicarea respectivului act administrativ este nefondată deoarece valabilitatea transferului dreptului de proprietate asupra restaurantului în litigiu, din patrimoniul reclamantei în cel al pârâtei, a format obiectul unei alte judecăţi anterioare, respectiv cea finalizată prin sentinţa civilă nr. 9184 din 19 noiembrie 2001 a Tribunalului Bucureşt,i secţia comercială, (fila 129 dosar fond) iar situaţia plăţii a format obiectul judecăţii finalizate prin Decizia nr. 340 din 18 aprilie 1997 a Curţii de Apel Craiova, irevocabilă prin Decizia nr. 4680 din 22 noiembrie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială.
În consecinţă valabilitatea transferului dispus prin H.G. nr. 677/1990 nu mai poate fi repusă în discuţie de către recurentă cu atât mai mult cu cât irevocabil s-a stabilit în sarcina pârâtei obligaţia de a o despăgubi pe recurentă cu 811.014.000 lei pentru respectivul imobil.
Câtă vreme recurenta are la dispoziţie un titlu executoriu pentru suma cuvenită drept plată ca urmare a transferului dispus prin actul administrativ invocat, executarea plăţii vizează executarea titlului şi nu mai poate fi pusă în discuţie valabilitatea şi legalitatea transferului.
În consecinţă, Curtea va dispune respingerea recursului ca nefondat, soluţia instanţei de apel urmând a fi menţinută ca temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SA Craiova împotriva Deciziei nr. 47/A-C din 13 mai 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal , ca nefondat .
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 996/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 999/2010. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
|---|
