ICCJ. Decizia nr. 1139/2011. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1139/2011

Dosar nr.2869/62/2010

Şedinţa publică din 16 martie 2011

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1005/C, pronunţată la data de 8 iunie 2010, Secţia comercială şi de contencios administrativ a Tribunalului Braşov a anulat, ca netimbrată, acţiunea formulată de reclamanta SC M.T.S. SA prin Asociaţia pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S. SA, în contradictoriu cu pârâţii SC S.I. SRL şi SC S.C.G. SRL.

Apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Secţia Comercială a Curţii de Apel Braşov, prin Decizia nr. 66/Ap, pronunţată la data de 14 septembrie 2010.

Împotriva menţionatei decizii a declarat recurs apelanta – reclamantă, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Este de observat că, deşi a invocat în susţinerea recursului dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta nu a dezvoltat acest motiv conform cerinţelor art. 3021 lit. c) C. proc. civ. şi nu a precizat relevanţa aspectelor expuse în motivarea recursului, referitoare, în esenţă, la înstrăinarea frauduloasă a imobilului în litigiu, faţă de Decizia atacată şi de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.

Aşa fiind, cum casarea sau modificarea acestei hotărâri este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., iar, potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se sprijină şi dezvoltarea lor, constatând că recurenta nu s-a conformat acestor dispoziţii legale şi având în vedere, deopotrivă, inexistenţa în cauză a motivelor de ordine publică care să inducă incidenţa art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va aplica cererii sale de recurs evocata sancţiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta SC M.T.S. SA- reprezentată prin Asociaţia Pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S. SA Târgu Secuiesc împotriva deciziei nr. 66/Ap din 14 septembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, conform dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1139/2011. Comercial