ICCJ. Decizia nr. 726/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 726/2011
Dosar nr.344/96/2009
Şedinţa publică din 17 februarie 2011
Asupra recursului de faţă se constată următoarele:
Tribunalul Harghita, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 776 din 16 aprilie 2009 a admis în parte acţiunea reclamantei SC E. SA Bucureşti împotriva pârâtei SC D. SRL Miercurea Ciuc în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 319.940 RON contravaloare echipamente livrate şi servicii prestate, la care se calculează dobânzile legale începând cu data rămânerii definitive a sentinţei.
A mai fost obligată pârâta să plătească reclamantei şi suma de 20.551 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în principal, că din procesul verbal de predare-primire încheiat la data de 11 decembrie 2006 la sediul pârâtei a rezultat că reclamanta a executat lucrări, a livrat produse şi materiale, a montat şi pus în funcţiune utilaje şi vitrine frigorifice, în valoare totală de 478.954,19 Ron + TVA.
Tot din procesul verbal a rezultat că pârâta a confirmat buna executare a lucrărilor şi funcţionarea corespunzătoare a instalaţiilor.
Pentru încasarea sumei de bani menţionată în procesul verbal, reclamanta a emis factura din 15 ianuarie 2007 pentru suma de 50.000 RON, pe care pârâta a şi achitat-o.
Această factură la rubrica „denumirea produselor sau serviciilor" conţinea precizarea contravaloare rată parţială, prima rată conform contractului din 15 ianuarie 2007.
Reclamanta a emis mai multe facturi şi pârâta a achitat în total 250.000 RON.
Deşi pârâta a contestat existenţa contractului între părţi, totuşi a intervenit un contract comercial în valoare de 478.954,19 Ron + TVA, valoare care a rezultat din procesul verbal de predare primire.
Astfel, pârâta va trebui să achite reclamantei diferenţa de contravaloare a bunurilor şi serviciilor primite şi recunoscute în valoare de 319.940 RON, la care conform art. 43 C. com. se vor adăuga dobânzile legale.
Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 95/A din 17 decembrie 2009 a admis apelul reclamantei SC E. SA împotriva sentinţei civile nr. 776 din 16 aprilie 2009 a Tribunalului Harghita, secţia civilă, şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a obligat intimata SC D. SRL şi la plata dobânzilor legale în sumă totală de 31.905,13 RON.
Au fost menţionate celelalte dispoziţii ale sentinţei şi respins apelul pârâtei SC D. SRL.
În fundamentarea acestei soluţii s-a apreciat că este întemeiat apelul reclamantei vizând obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale, pentru perioada 1 ianuarie 2008 – 13 februarie 2009, în sumă totală de 31.905,13 RON conform calculului corect întocmit în acest sens.
Împotriva deciziei nr. 95/A din 17 decembrie 2009 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs pârâta SC D. SRL, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, impunându-se în cauză administrarea de probe suplimentare.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că procesul-verbal de predare primire încheiat între părţi nu este un proces verbal de recepţie, instanţele au dat dovadă de lipsă de rol activ încălcând dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., întregul proces de evaluare a pagubelor a fost viciat.
Dobânzile legale au fost acordate eronat, având în vedere că pentru întreaga sumă în litigiu a fost emisă o factură fiscală în data de 28 octombrie 2009, acesta fiind momentul de exigibilitate de la care trebuiau calculate.
Intimata-reclamantă SC E. SA a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse prin cererea de recurs de pârâtă, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente.
Din conţinutul cererii de chemare în judecată, rezultă că reclamanta SC E. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC D. SRL obligarea la plata sumei de 319.940 RON cu titlu de contravaloare echipamente livrate şi servicii prestate, a sumei de 196,783 RON cu titlu de penalizare contractuale pentru plata cu întârziere a preţului, şi în continuare penalităţi de 0,15% pe zi de întârziere din suma datorată până la îndeplinirea efectivă a obligaţiei de plată.
Printr-o integrală şi completă apreciere a probelor, instanţa de apel a stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părţi, cu reala întindere a drepturilor şi obligaţiilor aşa cum decurg din procesul verbal încheiat la data de 11 decembrie 2006, precum şi facturile emise de SC E. SA care poartă menţiunea expresă, la obiectul produselor sau serviciilor, că plata solicitată reprezintă cu certitudine contravaloarea parţială a contractului din 15 ianuarie 2007.
Chiar dacă acest contract nu a fost semnat de pârâtă, totuşi procesul verbal de predare primire din 11 decembrie 2006 încheiat la sediul societăţii pârâte cu ocazia executării lucrărilor, livrării produselor şi a materialelor, precum şi de montare şi punere în funcţiune a utilajelor şi vitrinelor frigorifice, este generator de drepturi şi obligaţii reciproce. Prin semnarea acestui document, s-a confirmat buna executare a lucrărilor şi funcţionarea corespunzătoare a instalaţiilor, precum şi condiţiile de plată şi de garanţie a operaţiunilor şi materialelor enumerate la cele 56 de poziţii descrise detaliat.
Corect a fost dată eficienţă juridică şi dispoziţiilor art. 43 C. com., potrivit cărora datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile, fiind respectat şi principiul disponibilităţii prin aceea că reclamanta a solicitat plata începând cu data de 1 ianuarie 2008.
Instanţele au exercitat rol activ şi au respectat cu rigurozitate reglementările cuprinse în art. 129 C. proc. civ., în sensul că au stăruit prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, fără însă a se substitui calităţii procesuale a părţilor.
Este de necontestat că art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului consacră, într-o largă accepţie, asigurarea şi recunoaşterea, aplicarea universală şi efectivă a obligaţiei de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. În soluţionarea cauzei, instanţa de apel a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echităţii juridice, ţinând cont de toate garanţiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate şi al egalităţii armelor în procesul civil.
Nu poate fi primită nici critica intimatei reclamante vizând excepţia nulităţii recursului.
Este adevărat că sancţiunea nulităţii recursului nu intervine doar în situaţia în care motivarea cererii lipseşte cu desăvârşire, ci şi atunci când recurentul neindicând nici unul din cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., se mărgineşte la reluarea formală a susţinerilor şi apărărilor expuse în fazele procesuale anterioare, respectiv fond şi apel, iar încadrarea într-unul din motivele de casare este imposibilă.
Din verificarea cererii de recurs apare cât se poate de evident că pârâta SC D. SRL a promovat un recurs motivat, criticile aduse deciziei atacate aflându-se în legătură directă cu aspecte de nelegalitate, astfel încât nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 306 C. proc. civ.
În baza art. 274 C. proc. civ. urmează a obliga pârâta la plata sumei de 15.027 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge atât excepţia nulităţii cât şi recursul declarat de pârâta SC D. SRL împotriva deciziei nr. 95/A din 17 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, nefiind îndeplinită nici o cerinţă prevăzută de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepţia nulităţii.
Respinge recursul declarat de pârâta SC D. SRL Miercurea Ciuc împotriva deciziei nr. 95/A din 17 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă pârâta la plata sumei de 15.027 cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 17 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1139/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 733/2011. Comercial → |
|---|
