ICCJ. Decizia nr. 1411/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1411/2011
Dosar nr. 5248/1/2010
Şedinţa de la 31 martie 2011
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 24 iulie 2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti - secţia a Vl-a comercială, reclamanta E.E.P. Istanbul, a chemat în judecată pârâta SC A. SA Bucureşti solicitând instanţei obligarea acesteia la plata sumei de 53.756 euro, respectiv 193.876,39 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de expertiză prestate la navele A. 2 - suma de 2.245 euro, M.A. - suma de 6.832 euro, B. 1 - suma de 14.801 euro, B. 1 - suma de 3.821 euro (metallurgical test), M. - suma de 16.898 euro, M. - suma de 2.446 euro, K.E. - suma de 3.617 euro, E.B. – suma de 3.096 euro, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 12004 din 10 noiembrie 2008 Tribunalul Bucureşti - secţia a VI-a comercială a respins acţiunea reclamantei ca rămasă tară obiect, obligând pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.124,75 lei şi 5.300 euro, contravaloarea în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, reţinând, în acest sens, pe de o parte, că pârâta a achitat în totalitate debitul datorat şi, pe de altă parte, că, deşi a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantei, ea era de drept în întârziere - ca debitor în materie comercială, conform dispoziţiilor art. 1079 alin. (2) C. civ. coroborat cu art. 43 C. com., fiind incidente prevederile art. 275 C. proc. civ.
Prin decizia comercială nr. 160 din 26 martie 2009, Curtea de Apel Bucureşti - secţia a V-a comercială a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii primei instanţe, reţinând că cererea reclamantei reprezintă o acţiune cu profunde implicaţii patrimoniale, complexitatea cauzei asupra căreia s-a aplecat avocatul ales al reclamantei fiind evidentă, atât în raport de obiectul pricinii cât şi de valoarea acesteia, complexitatea examinându-se nu în raport de modul de soluţionare a cauzei şi nici de numărul termenelor acordate de instanţă, ci funcţie de obiectul pricinii şi de toate activităţile necesar a fi desfăşurate de apărătorul ales pentru examinarea legislaţiei în materie, a înscrisurilor, a raporturilor juridice dintre părţile în litigiu, a probatoriilor şi, nu în ultimul rând, de concretizarea apărării.
De asemenea, a reţinut că instanţa de fond, respectând atât dispoziţiile art. 132 din Statutul profesiei de avocat, cât şi pe cele ale art. 275 C. proc. civ., a cuantificat efortul avocatului reclamantei pentru pregătirea apărării, atât în faţa instanţei, cât şi în afara ei, şi a stabilit corect onorariul în limita unui cuantum rezonabil de 5.300 euro, acesta reprezentând un procent uzual în materie comercială de 10% din valoarea ce ar fi afectat patrimoniul reclamantei în eventualitatea în care ar fi căzut în pretenţii.
Împotriva deciziei mai sus menţionate a declarat recurs pârâta SC A. SA, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea caii de atac, modificarea în tot a hotărârii atacate şi, pe fond, desfiinţarea în parte a sentinţei primei instanţe, în sensul micşorării cuantumului onorariului de avocat.
Prin Decizia nr. 1711 din 13 mai 2010, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia comercială a admis recursul formulat de SC A. SA Bucureşti, a modificat decizia comercială nr. 160 din 26 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a V-a comercială, în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinţei comerciale nr. 12004 din 10 noiembrie 2008 pronunţate de Tribunalul Bucureşti secţia a Vi-a comercială, pe care a schimbat-o în parte şi a obligat pârâta la plata sumei de 1000 euro în echivalent lei, cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, în loc de 5300 euro.
Pentru a pronunţa această soluţie, înalta Curte a reţinut că instanţa de apel, confirmând soluţia fondului, a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. prin necenzurarea cuantumului onorariului avocatului reclamantei faţă de complexitatea reală a cauzei. Astfel, onorariul de avocat, în cuantum de 5.300 euro, solicitat cu titlu de cheltuieli de judecată, a fost apreciat ca nejustificat prin raportare la diligentele efectiv realizate în derularea litigiului de apărătorul E.E.P. şi la menţiunile din contractul de asistenţă juridică din 10 iunie 2008 prin care reclamanta şi avocatul său au convenit un onorariu în sumă de 1000 euro rară TVA (filele 79, 80 dosar de fond), care a şi fost achitat de reclamantă la data de 2 iulie 2008 (fila 51 dosar de fond). Referitor la onorariul de succes, stipulat în acest contract ca fiind în valoare de 8% tară TVA, din suma de bani ce s-ar fi recuperat pentru client şi urmând a fi achitat numai în situaţia recuperării sumelor de bani datorate clientului (art. 2), înalta Curte, ca instanţă de recurs a reţinut că a fost greşit acordat de instanţele de fond, prin raportare la dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., pe de o parte pentru că diferenţa de 4300 euro nu a fost justificată de reclamantă şi pe de altă parte, în considerarea faptului că onorariul de succes nu se poate recupera de la partea căzută în pretenţii, acesta urmând a fi suportat exclusiv de clientul reprezentat/asistat.
Decizia nr. 1711 din 13 mai 2010 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia comercială în dosarul nr. 28593/3/2008, a fost atacată de E.E.P. cu revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 teza a IlI-a C. proc. civ.
Critica invocată de revizuentă şi subsumată de aceasta textului legal mai sus precizat, potrivit căruia o hotărâre irevocabilă care evocă fondul poate fi cenzurată în calea extraordinară de atac a revizuirii atunci când prin hotărârea atacată instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, vizează diminuarea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate de instanţa de recurs sub valoarea cerută de însăşi recurenta-pârâtă, intimata din prezenta cauză.
Astfel, revizuenta susţine că ne aflăm în cazul prevăzut de norma legală anterior amintită şi că instanţa de recurs şi-a depăşit limitele învestirii, motivat de faptul că SC A. SA Bucureşti, în faţa primei instanţei a solicitat reducerea cheltuielilor de judecată la plata cărora urma să fie obligată, de la 5300 euro la 2687 euro, iar în faţa instanţei de apel a cerut diminuarea sumei pretinse de reclamantă cu acest titlu, respectiv 5300 euro, la jumătate, deci la 2650 euro, rezultând că instanţa, prin diminuarea onorariului la suma de 1000 euro a acordat mai mult decât s-a cerut.
De asemenea, revizuenta, în susţinerea pretenţiilor sale de acordare a cheltuielilor de judecată în cuantumul stabilit prin hotărârile instanţei de fond şi apel, a încercat să justifice suma pretinsă cu acest titlu, arătând că ar include costurile de traducere a înscrisurilor depuse în probatoriu şi costurile convorbirilor telefonice internaţionale, pe care avocatul ales le-ar fi efectuat în interesul clientului său.
Revizuirea este nefondată şi urmează a fi respinsă de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în considerarea următoarelor argumente:
Instanţa de recurs a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor a art. 274 alin. (3) C. proc. civ., prin raportate la probatoriul administrat în cauză, respectiv la contractul de asistenţă juridică din 10 iunie 2008 încheiat între E.E.P. şi avocatul ales, din care rezultă că părţile au convenit asupra unui onorariu compus dintr-un onorariu fix de 1000 euro fără TVA, efectiv achitat la data de 21 iulie 2008 şi un onorariu procentual de succes stabilit la 8% fără TVA din suma ce urma a fi recuperată pentru client, achitabil ulterior intrării în posesia acestora.
Potrivit dispoziţiilor legale mai sus menţionate, legiuitorul a lăsat la latitudinea judecătorului cenzura cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat, permiţându-i acestuia să intervină şi să modifice cuantumul acestuia ori de câte ori îl apreciază ca nepotrivit funcţie de valoarea pricinii sau munca depusă de avocat.
Prin decizia atacată în prezenta cauză, instanţa a făcut o corectă aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 274 alin. (1) coroborat cu art. 275 C. proc. civ. şi art. 43 C. com. obligând partea căzută în pretenţii SC A. SA Bucureşti să achite reclamantei cheltuielile de judecată efectuate constând în taxa de timbru şi onorariul de avocat, pe care l-a cenzurat însă, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Existenţa culpei procesuale ca temei al acordării cheltuielilor de judecată face să existe însă, o proporţie între culpa procesuală în sine, pe de o parte şi prejudiciul cauzat părţii adverse prin obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată avansate de reclamantă, pe de altă parte.
Cheltuielile de judecată reprezintă, practic, o cerinţă accesorie într-un litigiu, astfel încât cuantumul lor prin raportare la valoarea litigiului şi la apărarea tăcută, trebuie să aibă în caracter rezonabil.
Cum în speţă, instanţa de recurs, prin hotărârea pronunţată a dat eficienţă unor prevederi legale, care îi confereau în mod expres aptitudinea de a cenzura cuantumul pretenţiilor deduse judecăţii, a onorariului de avocat solicitat cu titlu de cheltuieli de judecată, înalta Curte constată că în cauză nu se regăseşte situaţia prevăzută de art. 322 pct. 2 teza a IlI-a C. proc. civ., respectiv nu ne aflăm în faţa unui caz de ";plus petita";, instanţa neacordând mai mult decât s-a cerut, ci fiind autorizată prin norma legală să efectueze cenzura cuantumului pretenţiilor şi să dispună diminuarea sau majorarea acestora prin raportare la probatoriul administrat.
De altfel, jurisprudenţa în materie a evidenţiat constant că onorariul de succes nu trebuie considerat a fi în sarcina părţii care a căzut în pretenţii, deoarece asemenea cheltuială nu îi este imputabilă, constituind o recompensă suplimentară a muncii efectiv prestate de avocat, cu vădit caracter voluntar şi voluptoariu al părţii promitente.
Referitor la susţinerile revizuentei privind justificarea onorariului de succes pretins prin includerea în acesta a costurilor traducerii actelor depuse în probatoriu şi a costurilor convorbirilor telefonice internaţionale purtate de avocatul ales cu clientul său, înalta Curte le apreciază ca fiind lipsite de pertinenţă în raport de faza procesuală în care au fost formulate, cale de atac de retractare şi de faptul că onorariul de avocat nu cuprinde astfel de elemente, care nu au fost cerute şi dovedite în fazele procesuale anterioare.
Faţă de considerentele expuse, înalta Curte, va respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenta E.E.P. Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenta E.E.P. împotriva Deciziei nr. 1711 din 13 mai 2010 pronunţate de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţii comercială în dosarul nr. 28593/3/2008.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1504/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 108/2011. Comercial → |
|---|
