ICCJ. Decizia nr. 1850/2011. Comercial

Decizii ICCJ - Secţia comercială (2011)

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1850/2011

Dosar nr. 3720/120/2009

Şedinţa publică de la 12 mai 2011

Asupra recursurilor de faţă;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, sub nr. 3720/120/2009, reclamanta SC R. SA a chemat în judecată pe pârâta SC R. L.C. SA, solicitând pronunţarea unei hotărâri de constatare a nulităţii absolute a hotărârii A.G.E.A. a SC R. L.C. SA din data de 12 iulie 2005.

În cauză a intervenit, în interes propriu, SC V.M. SRL, care a invocat inadmisibilitatea acţiunii, sub două aspecte, întrucât este exercitată de un acţionar care a votat pentru, în acest sens fiind dat şi mandatul de reprezentare din 7 noiembrie 2005 şi se invocă propria neregularitate a legitimării participaţiei reclamantei la A.G.E.A. din 12 iulie 2005.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a susţinut că hotărârea adunării generale a acţionarilor din 12 iulie 2005 a fost adoptată cu respectarea dispoziţiilor legale privind convocarea, că data de referinţă a fost stabilită cu mai puţin de 60 de zile înainte de data la care adunarea generală a fost convocată pentru prima dată, că adunarea generală a acţionarilor din 12 iulie 2005 s-a aflat la prima convocare, confirmând că singurul acţionar participant la adunarea din 12 iulie 2005 a fost B.I.L., conform mandatului din 11 iulie 2005.

Prin încheierea din 14 decembrie 2009, prima instanţă a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie în interes propriu.

Prin sentinţa nr. 522 din data de 3 mai 2010, Tribunalul Dâmboviţa a admis cererea de intervenţie în interes propriu formulată de SC V.M. SRL şi a respins acţiunea formulată de reclamanta SC R. SA, în contradictoriu cu pârâta SC R. L.C. SA.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, la data de 12 iulie 2005, a avut loc adunarea generală extraordinară a acţionarilor, aparţinând pârâtei SC R. L. SA, care a adoptat hotărârea din aceeaşi dată, ca urmare a votului exprimat de acţionarul B.I.L., fiind o adunare generală extraordinară, condiţia de cvorum pentru legalitatea hotărârii, impusă de art. 115 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, în vigoare la data adoptării, fiind de trei pătrimi din capitalul social.

Prima instanţă a reţinut că, deşi reclamanta a susţinut că unicul asociat care şi-a exprimat votul în adunare, a deţinut, la acea dată, un procent de 50,43% din capitalul social al societăţii, din extrasul de registru eliberat de Registrul Oficiului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, în urma menţiunii din 24 mai 2005, rezultă că acest acţionar avea o cotă de participare la profit şi pierderi de 85,2556%, corespunzătoare unui număr de 33.774 acţiuni.

Totodată, prima instanţă a constatat că, anterior datei de referinţă de la 1 iulie 2005, stabilită prin adunarea generală extraordinară a acţionarilor din 12 iulie 2005, mai exact la data de 16 februarie 2005, s-a publicat în M. Of. nr. 537 proiectul de divizare a societăţii reclamante în două societăţi comerciale, din acest proiect de divizare reieşind că la 31 decembrie 2004 SC R. SA avea în structura acţionariatului pe SC B.I.L., cu un procent de 66,32%, iar ca urmare a divizării, acelaşi acţionar dobândea un procent de participaţie la capital de 99,9%, corespunzător unui număr de 19.980 de acţiuni.

Prima instanţă a mai reţinut că hotărârea de divizare a reclamantei prin transmiterea unei părţi din patrimoniu pârâtei, conformă proiectului de divizare publicat în M. Of. nr. 537 din 16 februarie 2005, a fost publicată la 4 mai 2005 în partea a IV-a a Monitorului Oficial nr. 1432 şi, corelând datele referitoare la structura acţionariatului, astfel cum au fost prezentate mai sus, cu relaţiile comunicate de pârâtă sub nr. 497 din 28 aprilie 2010, din care rezultă că la 1 iulie 2005, un număr de 19.615 acţiuni ale pârâtei nu erau încă repartizate, s-a constatat că, prin participarea SC B.I.L. la adunare, cvorumul de ¾ este întrunit, în procent de 85,2556%, dată fiind împrejurarea că pentru stabilirea cvorumului necesar adoptării hotărârii din 12 iulie 2005, acţiunile nerepartizate nu pot fi luate în calcul, cât timp nu au fost repartizate.

De asemenea, s-a mai reţinut că data de referinţă, reglementată de prevederile art. 123 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 31/1990, are rolul de a permite identificarea acţionarilor care au dreptul de a participa la adunarea generală ordinară sau extraordinară şi de a vota în cadrul acesteia, în raport de o dată unică stabilită pentru toţi acţionarii, pe de o parte, şi facilitează, societăţii şi acţionarilor, calculul dividendelor. Pe de altă parte, interesul reclamantei în promovarea acţiunii în nulitatea hotărârii A.G.E.A. din 12 iulie 2005 este justificat prin aceea că acţionarii săi erau îndreptăţiţi să primească în schimbul acţiunilor SC R. SA, acţiuni la pârâtă şi au fost lipsiţi de drepturile ce decurg din calitatea de acţionari, însă la momentul promovării acţiunii, acest interes nu se justifică, dat fiind faptul că în ceea ce priveşte drepturile la dividende decurgând din calitatea de acţionar, nu mai pot fi exercitate, dreptul la acţiune fiind prescris, pe de o parte, şi prin aceea că drepturile de vot rezultate din calitatea de acţionar, nu pot fi exercitate retroactiv, în eventualitatea în care s-ar fi constatat nulitatea absolută a hotărârii, pe de altă parte.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta SC R. SA.

Prin decizia nr. 89 din 27 septembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti – secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins, ca nefondat, apelul reclamantei.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut următoarele:

Prin hotărârea Adunării Generale Extraordinară a Acţionarilor R. L.C. Târgovişte din 12 iulie 2005, publicată în M. Of. nr. 2839 din 31 august 2005, s-a aprobat participarea la profit a administratorului societăţii, intervenienta în interes propriu în prezenta cauză, SC V.M. SRL, în proporţie de 5 procente, majorarea capitalului social al acestei societăţi, la adunare participând acţionarii ce deţin 85,256% din capitalul social, respectiv B.I.L.

Potrivit art. 115 din legea societăţilor comerciale, pentru ca adunarea generală extraordinară a acţionarilor să fie legal întrunită este necesară, la prima convocare, prezenta acţionarilor care deţin ¾ din capitalul social, nerespectarea acestor condiţii de cvorum fiind sancţionată cu nulitatea absolută a hotărârii, însă în prezenta cauză, condiţia de cvorum statuată de acest text de lege a fost îndeplinită, acţionarul B.I.L. deţinând 85,256% din capitalul social, cum rezultă din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa din 24 mai 2005, această cotă de participare fiind corespunzătoare unui număr de 33.774 acţiuni, datele din evidenţele O.R.C. fiind opozabile oricărei persoane interesate.

Este adevărat că, potrivit art. 123 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, acţionarii îndreptăţiţi să încaseze dividende sau să exercite alte drepturi sunt cei înscrişi în evidenţele societăţii sau în cele furnizate de Registrul independent privat al acţionarilor corespunzătoare datei de referinţă, în prezenta cauză data de referinţă din 12 iulie 2005, însă la acest moment în evidenţele O.R.C. de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa erau înscrişi ca acţionari ai SC R. L.C. SA, B.I.L. Cipru cu o cotă de participare la profit şi pierderi de 85,2556 % şi SC A.I.I. cu o cotă de participare de 14,7444%, împrejurarea că anterior, respectiv la 12 februarie 2005 a fost publicat în MO nr. 537 proiectul de divizare a SC R. SA în două societăţi comerciale, o parte din patrimoniul societăţii mame transmiţându-se în patrimoniul SC R. L.C. SA, conform hotărârii de divizare publicată în M. Of. nr. 1432 din 4 mai 2005, neavând nicio relevanţă, la data de 1 iulie 2005, un număr de 19615 acţiuni ale societăţii pârâte nefiind încă repartizate, situaţie în care nu pot fi luate în calcul pentru întrunirea cvorumului statuat de art. 115 din Legea nr. 31/1990.

Referitor la motivul de apel, potrivit căruia la momentul adoptării hotărârii a cărei nulitate absolută se solicită, capitalul social înregistrat al SC R. L.C. era de 3.961.500.000 lei, iar raportat la numărul de acţiuni deţinute de B.I.L., rezultă că acest acţionar avea doar 50,43 % din capitalul social, nefiind îndeplinită condiţia imperativă a cvorumului legal impusă de art. 115 din Legea nr. 31/1990, instanţa de apel a constatat că nu este fondat, întrucât din evidenţele O.R.C. de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa rezultă că la data de 24 mai 2005, acţionari ai SC R. L.C. erau B.I.L. cu o cotă de participare de 85,2556 % şi SC A.I.I. cu o cotă de participare de 14,7444%, astfel că, condiţia imperativă privind prezenţa acţionarilor ce deţin ¾ din capitalul social a fost îndeplinită, împrejurarea că această societate a luat fiinţă prin divizarea SC R. SA neavând nicio relevanţă, în condiţiile în care structura acţionariatului acestei din urmă societăţi, la momentul publicării proiectului de divizare, respectiv 16 martie 2005, era următoarea: SC B.I.L. – 99,9 % şi alţi acţionari 0,1 %.

În ceea ce priveşte motivul de apel ce vizează calificarea greşită a cererii de intervenţie a SC V.M. SRL, ce nu poate fi o cerere principală, ci cel mult una accesorie, respectiva cerere de intervenţie neîmbrăcând forma unei cereri de chemare în judecată, instanţa de apel a constatat că nu este fondat, întrucât această societate a formulat, la 30 octombrie 2009, o cerere de intervenţie, prin care a solicitat respingerea acţiunii cu care a fost investită instanţa, prin această solicitare, intervenienta urmărind protejarea dreptului dobândit prin hotărârea A.G.E.A. din 12 iulie 2008, prin care se aprobase participarea la profit, în procent de 5%, a acestei societăţi, ce este administratorul SC R. L.C., astfel că interesul societăţii este propriu, fiind incidente dispoziţiile art. 49 alin. (2) C. proc. civ., cererea de intervenţie fiind una principală, şi nu accesorie, în condiţiile în care societatea pârâtă a luat fiinţă prin divizarea societăţii reclamante, aceasta din urmă deţinând acţiuni la SC R. L.C., interesele celor două societăţi nefiind contrare, cum rezultă şi din întâmpinarea pârâtei depusă în faţa instanţei de fond şi din concluziile formulate în calea de atac.

Susţinerea apelantei, potrivit căreia cererea de intervenţie nu îmbracă forma unei cereri de chemare în judecată, art. 50 statuând expres în acest sens, nu are nicio relevanţă la acest moment procesual, întrucât cererea de intervenţie a fost comunicată reprezentantului apelantei-reclamante în şedinţa publică din 2 noiembrie 2009, iar în şedinţa publică din 14 decembrie 2009 a fost pusă în discuţia părţilor, prima instanţă încuviinţând, în principiu, cererea de intervenţie, or, în situaţia în care apelanta pretindea neregularităţi referitoare la forma cererii de intervenţie, trebuia să le invoce la acest termen de judecată. Neprocedând în acest mod, o astfel de susţinere nu mai poate fi pusă în discuţie, cu atât mai mult cu cât, prima instanţă, constatând că respectiva cerere respectă condiţiile de formă, a încuviinţat-o în principiu, nefiind invocată din oficiu incidenţa dispoziţiile art. 133 C. proc. civ.

Prin cererile înregistrate la data de 29 octombrie 2010, apelanta-reclamantă SC R. SA Târgovişte şi intimata-pârâtă SC R. L.C. SA, au solicitat completarea deciziei nr. 89 din 27 septembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în sensul de a se lua act de achiesarea intimatei-pârâte la pretenţiile apelantei-reclamante, întrucât prin nota de concluzii depusă la dosar de SC R. L.C. SA, s-a formulat o atare cerere, însă instanţa a omis să se pronunţe pe aceasta.

La data de 19 noiembrie 2010, intimata-intervenientă SC V.M. SRL, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de completare, întrucât o cerere de achiesare este în realitate o achiesare simplă, altceva decât un capăt de cerere, o cerere conexă sau incidentală, fiind un act de dispoziţie, care nu se motivează, iar partea nu înţelege să formuleze apărări, nici să propună probe, astfel că instanţa este obligată să ia act de poziţia părţii fără a se putea pronunţa cu privire la achiesare.

În şedinţa publică din 22 noiembrie 2010, instanţa de apel a invocat, din oficiu, excepţia tardivităţii formulării cererii de completare dispozitiv.

Prin decizia nr. 123 din 22 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti – secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia tardivităţii cererii de completare a dispozitivului, invocată din oficiu, a fost respinsă, ca tardivă, cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 89 din 27 septembrie 2010.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Decizia nr. 89/2010, a fost comunicată către cele două petiţionare la data de 12 octombrie 2010, de la această dată curgând termenul de 15 zile, ce se calculează pe zile libere, conform art. 101 C. proc. civ., termen ce s-a împlinit pe data de 28 octombrie 2010.

Cererea de completare formulată de SC R. SA Târgovişte şi SC R. L.C. S.A, a fost înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti pe data de 29 octombrie 2010, după împlinirea termenului de 15 zile, termen legal absolut şi imperativ, a cărui nerespectare atrage decăderea părţii din dreptul procesual, conform art. 103 C. proc. civ.

Împotriva acestor decizii au declarat recurs părţile, după cum urmează:

I. Împotriva deciziei nr. 89 din 29 septembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti – secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta-recurentă SC R. SA Târgovişte, aducându-i următoarele critici.

1. Hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 69 alin. (1) C. proc. civ., întrucât a fost ignorată cererea de achiesare formulată de intimata pârâtă SC R. L.C. SA la termenul din 27 septembrie 2010.

2. Hotărârea instanţei de apel este pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 115 şi art. 123 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, care impuneau ca la prima convocare a A.G.A. să existe un cvorum legal de ¾ din capitalul social.

În mod greşit a reţinut instanţa de apel că a fost îndeplinită condiţia de cvorum, dat fiind faptul că SC B.I.L. deţinea 86,256% din capitalul social, când de fapt, singura probă relevantă este extrasul din registrul acţionarilor societăţii pârâte, din care rezultă că la data de referinţă a adunării generale extraordinare din 14 iulie 2005, acest acţionar deţinea doar un număr de 19.980 acţiuni, cvorumul de ¾ nefiind acoperit.

3. Decizia instanţei de apel este pronunţată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 50 C. proc. civ., întrucât cererea de intervenţie formulată de SC V.M. SRL Târgovişte, nu îndeplineşte condiţiile de fond şi de formă impuse de dispoziţiile art. 50 C. proc. civ.

Această societate nu pretinde în nici un fel obiectul dedus judecăţii solicitând doar respingerea cererii de chemare în judecată, astfel încât ea nu poate fi calificată drept o cerere de intervenţie principală, ci, cel mult, o cerere de intervenţie accesorie.

Reclamanta-recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

II. A. La data de 28 octombrie 2010, (data plicului) pârâta SC R. L.C. SA a formulat recurs împotriva deciziei nr. 89 din 29 septembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti – secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, aducându-i următoarele critici.

1. Hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 69 alin. (1) C. proc. civ., prin aceea că a fost ignorată cererea de achiesare a intimatei-pârâte la pretenţiile reclamantei, formulată la termenul de 27 septembrie 2010.

Această societate nu pretinde în nici un fel obiectul dedus judecăţii, solicitând doar respingerea cererii de chemare în judecată, astfel încât ea nu poate fi calificată drept o cerere de intervenţie principală, ci, cel mult, o cerere de intervenţie accesorie.

Pârâta-recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

B. Prin cererea înregistrată la data de 17 decembrie 2010, pârâta-recurentă SC R. L.C. SA a formulat recurs împotriva deciziei nr. 123 din 22 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti – secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, aducându-i următoarele critici.

În mod greşit instanţa de apel a respins, ca tardivă, cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 89 din 29 septembrie 2010, deoarece această cerere a fost formulată în interiorul termenului procedural de 15 zile de la data comunicării deciziei a cărei completare s-a solicitat.

III. La data de 20 decembrie 2010 (data ştampilei de pe plic) petenta SC S.I.I. SA (succesoare a SC R. SA) a declarat recurs împotriva deciziei nr. 123 din 22 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti – secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, aducându-i următoarele critici:

Această decizie a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 104 C. proc. civ., întrucât cererea de completare a deciziei nr. 89 din 27 septembrie 2009, a fost formulată în termenul procedural de 15 zile de la data comunicării deciziei a cărei completare a fost solicitată.

La data de 5 mai 2011, intimata SC V.M. SRL a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de către intimata SC R. L.C. SA împotriva deciziei nr. 89 din 29 septembrie 2010.

De asemenea la dosarul cauzei au fost depuse copii de pe certificatul de radiere al SC R. SA, de pe certificatul de înscriere de menţiuni privind pe SC S.I.I. SA, copii ale hotărârilor nr. 1 şi nr. 2 din 4 octombrie 2010 a AGEA a SC S.I.I. SA, copie de pe încheierea din 20 octombrie 2010 a Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a comercială, extras de pe MO nr. 3706/2010 partea a IV.

Analizând deciziile recurate, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele:

I. În ce priveşte criticile formulate de către reclamanta-recurentă SC R. SA Târgovişte, critici însuşite de către SC S.I.I. SA (în calitate de succesoare a primei societăţi, conform încheierii nr. 239 din 20 octombrie 2010 a Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a comercială), precum şi de pârâta-recurentă SC R. L.C. SA, împotriva deciziei nr. 89 din 29 septembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti – secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte, constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează.

1. Prima critică nu poate fi reţinută, deoarece, simpla achiesare a societăţii pârâte la cererea formulată de către reclamantă, nu poate fi suficientă pentru admiterea cererii de chemare în judecată şi constatarea nulităţii absolute a hotărârii A.G.E.A. a SC R. L.C. SA din data de 12 iulie 2005, fără verificarea motivelor care să fundamenteze o astfel de hotărâre, respectiv verificarea faptului dacă au fost încălcate sau nu condiţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, şi de actul constitutiv al societăţii pârâte, cu privire la convocarea şi ţinerea unei astfel de adunări.

Dacă societatea pârâtă achiesează la cererea reclamantei, nu poate decât să convoace o nouă A.G.E.A. şi să revoce hotărârea adoptată în A.G.E.A. din 12 iulie 2005, altfel, prin această achiesare, pârâta nu ar face decât, ca, pe cale ocolită, să obţină anularea unei hotărâri a A.G.E.A. (cea din 12 iulie 2005) care a fost adoptată în condiţii legale.

2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reţinută.

De altfel, această critică vizează netemeinicia deciziei recurate, deoarece se invocă faptul că proba determinantă ar fi extrasul din registrul acţionarilor societăţii pârâte, din care ar rezulta că la data de referinţă a A.G.E.A. (cea din 14 iulie 2005) acţionarul care a fost prezent la şedinţă, adică SC B.I.L., nu ar fi deţinut decât un număr de 19.980 acţiuni ce nu ar acoperi cvorumul de ¾ din capitalul social al societăţii pârâte.

Atât prima instanţă cât şi instanţa de apel, au reţinut că la data ţinerii acestei A.G.E.A., acest acţionar deţinea 85,256% din capitalul social, la această concluzie ajungând pe baza probelor administrate în cauză.

Cum această critică vizează starea de fapt, care a fost pe deplin lămurită în faţa instanţei de apel, instanţa de recurs constată că hotărârea instanţei de apel nu mai poate fi analizată sub acest aspect, pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ., fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.

3. Nici cea de-a treia critică nu poate fi reţinută.

După cum, în mod corect, a arătat şi instanţa de apel, cererea de intervenţie a fost formulată la data de 10 octombrie 2009, iar prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 14 decembrie 2009, prima instanţă a încuviinţat, în principiu, cererea de intervenţie, nici reclamanta şi nici pârâta neinvocând neregularităţi cu privire la forma cererii de intervenţie.

De altfel, admiterea cererii de intervenţie în interes propriu s-a făcut ca urmare a respingerii acţiunii formulate de către reclamantă, astfel încât nu această cerere a produs vreo vătămare recurentelor, ci soluţia pronunţată pe fondul cererii principale.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate de reclamanta SC S.I.I. SA (succesoare a SC R. SA) şi de pârâta SC R. L.C. SA împotriva deciziei nr. 89 din 27 septembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti – secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

II. În ce priveşte recursurile formulate de către aceleiaşi recurente împotriva deciziei nr. 123 din 22 noiembrie 2010, pronunţată de aceeaşi instanţă, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, pentru considerentele ce urmează.

Potrivit comunicărilor aflate la dosarul instanţei de apel, decizia nr. 123 din 22 noiembrie 2010 a fost comunicată celor două recurente la data de 6 decembrie 2010, iar potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, cele două recurente au formulat recurs împotriva acestei decizii la datele de 17 decembrie 2010 (data plicului) pentru recurenta SC R. L.C. SA şi, respectiv la 20 decembrie 2010 (data de pe ştampila poştei) pentru recurenta SC S.I.I. SA.

Prin urmare, cele două recursuri au fost declarate în termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ., astfel încât, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi art. 312 alin. (5) C. proc. civ., motiv pentru care, în baza art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de cele două recurente împotriva deciziei nr. 123 din 22 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti – secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC S.I.I. SA, în calitate de succesoare a SC R. SA Târgovişte şi de pârâta SC R. L.C. SA Târgovişte, împotriva deciziei nr. 89 din 27 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.

Admite recursurile declarate de reclamanta SC S.I.I. SA, în calitate de succesoare a SC R. SA Târgovişte şi de pârâta SC R. L.C. SA Târgovişte, împotriva deciziei nr. 123 din 22 noiembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 12 mai 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 1958/2011. Comercial		ICCJ. Decizia nr. 1845/2011. Comercial →

ICCJ. Decizia nr. 1850/2011. Comercial

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1850/2011. Comercial