ICCJ. Decizia nr. 1504/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1504/2011
Dosar nr. 3706/1285/2009
Şedinţa publică de la 7 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 475 din 28 ianuarie 2010, pronunţată în dosarul nr. 3706/1285/2009, judecătorul fondului din cadrul Tribunalului Comercial Cluj a respins cererea formulată de reclamanţii B.I. şi N.D.C. în contradictoriu cu pârâţii H.I. şi SC P.R. SRL.
În considerentele sentinţei, judecătorul fondului a reţinut că reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor să le predea, în copie certificată, toate actele evidenţiate în notificările din 18 iunie 2008, 24 noiembrie 2008, 21 ianuarie 2009, 10 iunie 2009, 18 iulie 2009 şi 26 august 2009, precum şi copiile certificate ale actelor primare şi contabile ale societăţii, inclusiv situaţiile financiare pe anii 2007, 2008 şi 2009; au mai solicitat obligarea pârâtului H.I. să permită reclamantului B.I. accesul la administrarea societăţii (el fiind administrator, conform actului constitutiv) şi să permită împuternicitului reclamantei N.D.C. accesul la actele contabile ale societăţii. Reclamanţii au solicitat şi obligarea la plata daunelor cominatorii de 1.00 lei/zi de întârziere în îndeplinirea acestor obligaţii, de la data pronunţării hotărârii şi până la îndeplinirea lor.
Judecătorul a apreciat caracterul nefondat al cererii reclamanţilor, reţinând următoarele: în ce priveşte actele pretins solicitate prin notificările menţionate, a constatat că reclamanţii nu au dovedit că au solicitat efectiv acele acte, la dosar fiind depusă doar o notificare, fără a fi însoţită şi de dovada comunicării către pârât. Cu privire la notificarea din 18 iunie 2008 pe care reclamanta N.D.C. a adresat-o pârâtului pentru a permite accesul mandatarului său la şedinţele adunărilor generale şi pentru comunicarea unor acte contabile, judecătorul la reţinut că această solicitare nu are fundament în actul constitutiv, administratorul ne fiind obligat să comunice asociaţilor asemenea acte referitoare la activitatea societăţii. Dispoziţiile art. 38 din statutul societăţii a fost interpretat în sensul că este permis asociaţilor să consulte toate actele societăţii la sediul social.
Notificarea din 21 ianuarie 2009 reprezintă a somaţie adresată unor instituţii bancare în care se atrage atenţia asupra încetării mandatului de administrator al pârâtului, în condiţiile în care nu există o hotărâre judecătorească în acest sens. În plus, s-a reţinut că această notificare nu indică anumite acte ce ar fi trebuit să fie comunicate de pârât.
În sfârşit, nici notificare din 26 august 2009 nu poate fi analizată din perspectiva prevederilor art. 31 din statutul societăţii, asociaţii nemulţumiţi de managementul administratorului putând solicita tragerea la răspundere a acestuia pentru depăşirea limitelor mandatului încredinţat.
Raportat la aceleaşi prevederi ale art. 38 din statutul societăţii s-a apreciat caracterul nefondat al solicitării reclamanţilor de comunicare a situaţiilor financiare anuale pe anii 2007-2009.
A fost apreciată ca neîntemeiată şi solicitarea de a li se permite accesul reclamanţilor sau a mandatarului în sediul social, judecătorul apreciind că nu s-a dovedit că au fost împiedicaţi să intre, procesul verbal depus de reclamanţii nefiind opozabil pârâtului; în ce priveşte participarea la adunările generale, s-a reţinut din probele administrate că la unele adunări reclamanţii nu au participat, nici personal, nici prin reprezentant, iar la cele la care au participat, au semnat procesele verbale.
Cererea reclamanţilor de obligare a pârâţilor la plata daunelor cominatorii a fost respinsă ca inadmisibilă, prin raportare la prevederile art. 5803 C. proc. civ.
Sentinţa de fond a fost apelată de reclamanţii B.I. şi N.D.C., care au solicitat schimbarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată, criticile acestora vizând greşita interpretare a probatoriului administrat, a prevederilor actului constitutiv al societăţii şi a prevederilor art. 199 alin. (5) din Legea nr. 31/1990.
Prin decizia civilă nr. 159 din 1 noiembrie 2010, completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Cluj - secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul reclamanţilor; pe cale de consecinţă, a schimbat în parte sentinţa de fond în sensul că a admis acţiunea şi a obligat pârâtul H.I. să predea reclamanţilor documentele solicitate prin notificările din datele de 18 iunie 2008, 24 noiembrie 2008, 21 ianuarie 2009, 10 iunie 2009, 18 iulie 2009 şi 26 august 2009, precum şi copiile certificate ale actelor primare şi contabile ale societăţii; a obligat pârâtul să permită mandatarului reclamantei N.D.C. accesul în incinta societăţii şi la toate documentele acesteia, precum şi să permită reclamantului B.I. accesul la administrarea şi toate actele societăţii; a menţinut dispoziţia judecătorului fondului referitoare la respingerea solicitării de obligare la plata daunelor cominatorii.
Judecătorii apelului au reţinut că în mod greşit s-a apreciat că pârâtul nu a primit notificarea din 24 noiembrie 2008, în condiţiile în care pârâtul nu a contestat această împrejurare. Au mai reţinut că chiar dacă nu s-a dovedit un refuz explicit al pârâtului de a pune la dispoziţia reclamanţilor documentele şi informaţiile solicitate, acest aspect rezultă din conduita procesuală a pârâtului, care cu ocazia cuvântului în fond a precizat că nu se opune admiterii acţiunii.
Judecătorii apelului au apreciat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să pretindă consultarea documentelor primare din contabilitatea societăţii, în calitatea lor de asociaţii, prin prisma prevederilor art. 199 alin. (5) din Legea nr. 31/1990; în plus, pentru reclamantul B.I. există această sarcină, în virtutea calităţii sale de administrator al societăţii. A fost reţinută, de asemenea, incidenţa art. 38 din statutul societăţii care obligă administratorii să pună la dispoziţia celorlalţi asociaţi toate documentele societăţii, exercitarea dreptului de control implicând luarea la cunoştinţă în mod nemijlocit a conţinutului tuturor registrelor şi a documentelor societăţii.
A fost înlăturată apărarea pârâtului, judecătorii reţinând că nu este o exercitarea abuzivă a dreptului lor de informare şi control, expedierea mai multor notificări neavând o asemenea valoare în condiţiile în care pârâtul nu a dat curs solicitărilor reclamanţilor. Nici solicitarea de multiplicare a documentelor primare nu apare ca o exercitarea abuzivă, în condiţiile în care pârâtul nu a invitat pe reclamanţi la sediul societăţii, şi nici nu a pretins suportarea de către reclamanţi a cheltuielilor de multiplicare. Nu a fost apreciată ca abuzivă nici solicitarea datelor referitoare la managementul societăţii, doar cunoscând aceste documente putând hotărî dacă se impune revocarea administratorului.
În aceste context, judecătorii apelului au apreciat că blocarea în mod nejustificat a accesului reclamanţilor la documentele şi evidenţele societăţii reprezintă un act samavolnic al pârâtului, cererea reclamanţilor circumscriindu-se dispoziţiilor art. 199 din Legea nr. 31/1990. Această apreciere a fost raportată şi la împrejurarea că documentele solicitate se află în păstrarea pârâtului sau a unei persoane autorizate de acesta, reclamanţii neavând o altă posibilitate de a intra în posesia lor.
A fost apreciată ca nefondată solicitarea de predare a copiilor situaţiilor financiare anulare, judecătorii apelului apreciind că reclamanţii au posibilitatea să se adreseze ORC de pe lângă Tribunalul Cluj, aceste acte fiind publice. De asemenea, au apreciat că nu este necesară analizarea solicitării de obligare la plata daunelor cominatorii, reclamanţii neformulând critici cu privire la acest aspect.
Decizia de apel a fost recurată de pârâţii H.I. şi SC P.R. SRL, solicitându-se admiterea recursului şi modificarea deciziei în sensul respingerii apelului declarat de reclamanţi.
Pârâţii au invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând decizia de apel sub aspectul interpretării eronate a probatoriului administrat şi sub aspectul greşitei aplicări a prevederilor art. 199 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, tară a lua în considerare prevederea art. 194 din aceeaşi lege. Pârâţii au mai invocat prevederea art. 38 din statutul societăţii, apreciind că acest text nu implică predarea către asociaţi a documentelor societăţii. Au mai susţinut că dispoziţia din decizia de apel de predare a copiilor certificate ale actelor primare şi contabile ale societăţii nu are suport legal.
Prin întâmpinare, reclamanţii au solicitat în principal anularea recursului ca nemotivat în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că pârâţii nu formulează critici de nelegalitate, ci doar invocă aspecte legate de temeinicia deciziei de apel.
În subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că judecătorii apelului au aplicat şi interpretat corect prevederile art. 199 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 şi cele ale art. 38 din statutul societăţii.
Nu au fost administrate înscrisuri noi în această fază procesuală.
Examinându-se cu prioritate excepţia de nulitate a cererii de recurs (calificată prin raportare la cele invocate de reclamanţi ca fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 302 lit. c) C. proc. civ., prevederile art. 306 C. proc. civ. fiind aplicabile doar în situaţie inexistenţei motivelor de recurs), se reţine caracterul nefondat al acestei, unele din motivele invocate de pârâţi putând fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În consecinţă, excepţia nulităţi cererii de recurs va fi respinsă ca nefondată.
Analizându-se legalitatea deciziei de apel, din perspectiva criticilor formulate şi a apărărilor invocate, se reţin următoarele: judecătorii apelului au interpretat şi aplicat corect prevederile art. 199 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, referitoare la dreptul de control al asociaţilor în condiţiile în care societatea nu are cenzori desemnaţi şi nici auditor financiar. Documentele solicitate de reclamanţi se circumscriu dreptului de control al asociaţilor, în lipsa acestora dreptul menţionat fiind lipsit de conţinut. Prevederea art. 194 din Legea nr. 31/1990, referitoare la atribuţiile adunării generale nu are relevanţa invocată de pârâţi, respectiv aceea de a limita dreptul de control al asociaţilor doar prin exercitarea dreptului de vot în cadrul adunării generale. Se observă în una din atribuţiile adunării generale (la care, probabil se referă pârâţii), vizează aprobarea situaţiilor financiare anuale; dar această atribuţie nu împiedică asociaţii care nu sunt administratori să ia cunoştinţă în mod direct şi nemijlocit de actele primare şi contabile ale societăţii, acte care fundamentează situaţia financiară anuală ce ar fi supusă aprobării adunării generale. Cele două prevederi invocate sunt complementare, exercitarea uneia, neexcluzându-o pe cea de-a doua. În consecinţă, această critică a pârâţilor nu va fi reţinută.
De asemenea, de reţine corecta interpretare şi aplicare a prevederilor art. 38 din statutul societăţii, sintagma „administratorii sunt obligaţi să pună la dispoziţia asociaţilor toate documentele şi registrele societăţii"; neputând fi interpretată limitativ, în sensul enunţat de pârâţi, doar prin oferirea lor spre consultare la sediul societăţii. După cum se observă, textul articolului statutar menţionează doar punerea la dispoziţia asociaţilor a tuturor documentelor şi registrelor societăţii, tară a limita această obligaţie la consultarea lor la sediul social. În lipsa unei menţiuni exprese în limita exprimată de pârâţi, textul articolului statutar trebuie interpretat în sensul de a produce efecte, respectiv în sensul de a li se comunica asociaţilor neadministratori toate documentele şi registrele societăţii, dacă aceştia solicită.
Nu poate fi reţinută nici critica lipsei de suport legal pentru obligaţia de comunicare a copiilor certificate ale actelor primare şi contabile ale societăţii. Temeiul de drept în baza căruia judecătorii apelului au decis că se impune această comunicare se regăseşte atât în art. 199 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 (dreptul de control al asociaţilor neadministratori), cât şi în art. 38 din statutul societăţii.
Restul criticilor pârâţilor, vizând interpretarea eronată şi superficială a probatoriului administrat nu poate face obiect de analiză în recurs, această cale de atac fiind limitată doar Ia verificarea legalităţii deciziei de apel, neputându-se proceda la o verificare a temeiniciei deciziei, din perspectiva probatoriului administrat. În consecinţă, criticile pârâţilor referitoare la aspectele de netemeinicie ale deciziei de apel nu vor fi analizate.
Pentru considerentele reţinute şi constatându-se legalitatea deciziei de apel, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul pârâţilor va fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată efectuate şi dovedite de intimaţi, constând în onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii H.I. şi SC P.R. SRL împotriva deciziei civile nr. 159 din 1 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj - secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenţii la plata sumei de 4.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimaţilor B.I. şi N.D.C.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 7 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1584/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1411/2011. Comercial → |
|---|
