ICCJ. Decizia nr. 1958/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1958/2011
Dosar nr. 3199/54/2009
Şedinţa publică de la 19 mai 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 23 aprilie 2008 reclamanta SC B.S.E. SA Cluj-Napoca a chemat-o în judecată pe pârâta SC F.S. SA Drobeta Turnu Severin solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care urma să o pronunţe să dispună obligarea pârâtei să-i achite contravaloarea în lei a sumei de 12.516 euro/lună începând cu data de 2 decembrie 2006 şi până la 6 decembrie 2007, respectiv 150.192 euro reprezentând contravaloarea beneficiului nerealizat pe perioada precizată, cu cheltuieli de judecată.
A arătat în cererea sa că a încheiat împreună cu Consiliul Local al Municipiului Drobeta Turnu Severin contractul de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare în municipiul Drobeta Turnu Severin, înregistrat cu nr. 12734 din 2 august 2006, ca urmare a câştigării de către reclamantă a licitaţiei publice organizată în acest scop, devenind astfel unicul operator specializat şi autorizat să desfăşoare o atare activitate pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin, pentru o perioadă de 8 ani. A mai arătat că a obţinut în acest sens licenţa din 27 august 2007 care prevede la pct. 10 din anexă că Serviciul de salubrizare are ca temei un contract de delegare a gestiunii realizat prin câştigarea licitaţiei şi încheierea contractului de concesiune şi în ciuda acestei situaţii pârâta a continuat să desfăşoare activitatea pe care reclamanta în baza licitaţiei o deţine în exclusivitate. A adăugat că la cererea sa, a Consiliului Local şi a A.N.R.S.C. Bucureşti în sensul încetării activităţii de salubrizare şi a rezilierii contractelor de salubrizare avute cu utilizatorii, pârâta şi-a exprimat refuzul, fapta acesteia constituind un abuz de drept, împrejurare faţă de care a apreciat că ne găsim în prezenţa răspunderii civile delictuale a cărei angajare se cere raportată la existenţa unei conduite abuzive cauzatoare de prejudicii.
În legătură cu caracterul ilicit al faptei reclamanta a reiterat Legea nr. 51/2006 şi Legea nr. 101/2006 ambele reglementând posibilitatea exercitării activităţii de salubrizare numai în temeiul unui contract de concesiune încheiat ca urmare a desfăşurării legale a unei licitaţii publice de delegare a acestui serviciu precum şi în baza unei licenţe acordate în acest sens de către organele competente şi întrucât pârâta încheiase contracte cu peste 4.000 de utilizatori pentru serviciul de salubrizare reclamanta a fost privată de obţinerea beneficiilor de la aceşti utilizatori, fiindu-i creat un prejudiciu lunar în cuantum de 12.516 euro, existând un raport de cauzalitate între existenţa faptei ilicite şi prejudiciu.
Referindu-se în continuare la condiţiile răspunderii civile delictuale reclamanta a invocat culpa pârâtei care rezidă atât din încălcarea textelor legale imperative precizate cât şi din refuzul constant al pârâtei de a înceta săvârşirea abuzului de drept.
La data de 8 mai 2009 reclamanta a precizat suma pe care înţelege să o solicite cu titlu de contravaloarea beneficiu nerealizat, aceasta fiind 541.517,256 Ron.
Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată în dosarul nr. 3248/101/2008 al Tribunalului Mehedinţi – secţia comercială şi de contencios administrativ.
Prin încheierea de şedinţă de la 30 mai 2008 Tribunalul Mehedinţi – secţia comercială şi de contencios administrativ a trimis dosarul în vederea conexării la dosarul nr. 535/101/2008 aflat pe rolul aceleiaşi instanţe, având ca obiect cererea de chemare în judecată a aceleiaşi reclamante în contradictoriu cu aceeaşi pârâtă privind obligarea pârâtei la rezilierea tuturor contractelor de salubrizare încheiate cu persoane fizice, persoane juridice, instituţii publice, asociaţii, fundaţii, etc. începând cu data introducerii acţiunii, respectiv 15 ianuarie 2008, sub sancţiunea daunelor cominatorii în cuantum de 500 lei/zi aplicate până la data rezilierii ultimului contract încheiat de pârâtă cu terţii.
Prin cel de-al doilea capăt de cerere reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la achitarea contravalorii sumei de 12.516 euro/lună începând cu data de 1 decembrie 2006 şi până la data achitării efective şi integrale a debitului, reprezentând beneficiul nerealizat cu cheltuieli de judecată.
Prin încheierea de şedinţă din data de 6 iunie 2008 Tribunalul Mehedinţi – secţia comercială şi de contencios administrativ a admis cererea de conexare şi a conexat dosarul.
Reclamanta a formulat o precizare a acţiunii pentru termenul de judecată din data de 5 septembrie 2008 în sensul că cererea are ca temei de drept răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 998 şi 999 C. civ.; de asemenea instituţia obligaţiei de a face – petitul 1 din acţiune – este reglementată de art. 1073 C. civ. iar despăgubirile solicitate în petitul 2 al cererii se regăsesc reglementate în art. 1075, art. 1082, art. 1084 C. civ.
Tribunalul Mehedinţi – secţia comercială şi de contencios administrativ a constatat inexistenţa faptei ilicite culpabile şi a respins acţiunea în obligaţia de a face şi cea în obligare la daune formulată de reclamantă, aşa cum rezultă din sentinţa comercială nr. 695 din 19 septembrie 2008.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că rezilierea nu o poate cere decât cel nevinovat de neexecutare iar în cauză nu s-a dovedit că pârâta nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile şi nici partea cocontractantă, Legea nr. 51/2006 şi Legea nr. 101/2006 neconţinând norme care să deroge de la acest principiu. A mai reţinut instanţa că în temeiul Legii nr. 101/2006 art. 2 pct. 3 activităţile de salubrizare sunt de mai multe feluri şi că raporturile sunt de autoritate publică şi cu ceilalţi utilizatori. Unele dintre activităţile de salubrizare se fac în baza contractului de delegare de gestiune, altele se fac în baza contractelor de prestaţii care sunt contracte comerciale şi că dispoziţiile legale ale Legii nr. 101/2006 şi Legii nr. 51/2006 se referă la condiţiile de valabilitate ale contractului de delegare de gestiune şi nu a celor comerciale, iar în măsura în care legile speciale nu dispun, se aplică dreptul comun în privinţa contractelor comerciale, lipsa licenţei ducând la rezilierea contractului de delegare de gestiune, nu a celui de prestaţii (art. 33 pct. 5 din Legea nr. 51/2006) şi că un contract de prestaţii odată încheiat, cu sau fără licenţă, produce efecte şi părţile sunt ţinute să le respecte.
Într-un alt considerent instanţa a apreciat că deşi reclamanta a câştigat licitaţia nu a fost în măsură să preia activitatea de salubrizare a oraşului imediat şi din această cauză a fost necesar ca pârâta să realizeze această activitate pentru care a primit licenţă de operare la 28 august 2006 cu valabilitate un an sau până la preluarea activităţii de către reclamantă şi cât a fost în exercitarea acestei licenţe, pârâta a încheiat şi contracte de prestări servicii, contracte care produc efecte juridice şi care nu pot fi reziliate decât de una dintre părţi, astfel că nu există faptă ilicită, culpabilă, a pârâtei.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost admis de Curtea de Apel Craiova – secţia comercială prin decizia nr. 8 din 15 ianuarie 2009, conform căreia a fost desfiinţată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că instanţa fondului nu a cercetat capătul de cerere întemeiat pe dispoziţiile art. 1073 C. civ., iar în ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere a apreciat că nu se poate realiza controlul judiciar deoarece a fost soluţionat atât pe procedura concilierii directe prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. prin încheierea din 14 martie 2008 cât şi pe fond prin sentinţa atacată.
Împotriva acestei decizii pârâta a formulat recurs care a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia comercială prin decizia nr. 2180 din 29 septembrie 2009, conform căreia a fost casată decizia recurată şi trimisă cauza spre rejudecarea apelului.
Rejudecând apelul Curtea de Apel Craiova l-a admis, schimbând sentinţa atacată în sensul că a admis în parte acţiunea precizată, obligând-o pe pârâtă la plată către reclamantă a sumei de 19.056 lei reprezentând despăgubiri şi a respins capătul de cerere privind obligarea la rezilierea contractelor de salubritate, obligând-o pe intimată să-i plătească apelantei suma de 5.245,18 lei cheltuieli de judecată, aşa cum rezultă din decizia nr. 204 din şedinţa din camera de consiliu de la 21 octombrie 2010.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că între părţile în litigiu a fost încheiat contractul de concesiune al serviciului din 2 august 2006, ca urmare a licitaţiei din 6 aprilie 2006 organizată de Consiliul Local al Municipiului Drobeta Turnu Severin în temeiul Hotărârii nr. 140/2005 care a avut ca obiect delegarea gestiunii serviciului de salubrizare şi că reclamanta a obţinut licenţa de operare din 27 august 2006 şi implicit dreptul exclusiv de a presta servicii de salubrizare pe raza Municipiului Drobeta Turnu Severin, din momentul câştigării licitaţiei, moment până la care pârâta SC F.S. SA Drobeta Turnu Severin avea dreptul să presteze serviciul de salubrizare.
A mai reţinut instanţa de apel că deşi reclamanta a făcut numeroase intervenţii în sensul încetării desfăşurării activităţii de salubrizare de către pârâtă, aceasta a continuat derularea contractelor, refuzând constant şi nejustificat încetarea prestării activităţii de salubrizare şi contractele încheiate cu diverşi beneficiari, Curtea nereţinând apărările intimatei pârâte în sensul că nu putea să procedeze la rezilierea contractelor de salubrizare, întrucât părţile sunt ţinute să-şi respecte obligaţiile iar intimata reclamantă nu putea să preia activitatea deoarece nu dispunea de logistica necesară.
Ca urmare instanţa de apel a apreciat că o astfel de faptă este ilicită, fiindu-i încălcat reclamantei dreptul de a efectua serviciul public pe care-l câştigase prin licitaţia organizată de Consiliul Local al Municipiului Drobeta Turnu Severin şi că prejudiciul suferit de reclamantă constă în beneficiul de care a fost lipsită aceasta, reprezentat de contravaloarea serviciilor de salubrizare ce s-ar fi cuvenit să le încaseze de la beneficiar, întinderea prejudiciului fiind determinată prin raportul de expertiză întocmit de expert P.E. şi care reprezintă profitul net realizat de intimata pârâtă pe perioada 2 decembrie 2006 – 6 decembrie 2007, în sumă de 19.056 lei.
În ceea ce priveşte analiza primului capăt de cerere, instanţa de fond cercetând speţa prin prisma dispoziţiilor art. 1073 C. civ. a constatat că nu există raport juridic obligaţional între cele două părţi, nefiind incidente dispoziţiile art. 1073 C. civ. şi în consecinţă, nici cele ale art. 1082 şi 1084 C. civ., astfel că nu există temei legal pentru ca intimata pârâtă să fie obligată să reziliere contractele de salubrizare, deoarece în speţă nu neexecutarea, executarea cu întârziere ori necorespunzătoare, culpabilă este cauza desfiinţării contractelor de salubrizare încheiate de pârâtă cu diverşi beneficiari ci, aceste contracte încetau de drept, reclamanta fiind câştigătoarea licitaţiei.
Împotriva acestei decizii ambele părţi au declarat recurs.
Recurenta pârâtă SC F.S. SA Drobeta Turnu Severin a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei instanţei de apel şi menţinerea sentinţei nr. 695/2008 a Tribunalului Mehedinţi.
În susţinerea recursului a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. învederând interpretarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 51/2006 şi a Legii nr. 101/2006 raportate la dispoziţiile art. 969 alin. (2) C. civ., faţă de împrejurarea că instanţa a eludat dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 51/2006 şi art. 33 din Legea nr. 101/2006 potrivit cărora aceste acte normative au intrat în vigoare la un an de la data publicării în M. Of., acestea nefiind în vigoare la data câştigării licitaţiei, art. 969 alin. (2) C. civ. nefiind incident în cauză.
De asemenea recurenta pârâtă a criticat decizia instanţei de apel în sensul că în mod greşit a reţinut că reclamanta dispunea de licenţă pentru prestarea serviciului de salubrizare până la 27 august 2007 deoarece licenţa de funcţionare a reclamantei i-a fost eliberată acesteia la 27 august 2007 şi că pârâta a avut licenţă pentru prestarea acestui serviciu până la sfârşitul anului 2007, Primăria Drobeta Turnu Severin notificându-i la 6 decembrie 2007 încetarea prestării serviciilor de salubrizare, dată de la care pârâta nu a mai desfăşurat nicio activitate care să încalce dreptul reclamantei obţinut prin licitaţia câştigată la 6 aprilie 2006.
Un alt motiv de recurs îl constituie interpretarea greşită a normelor de drept material care reglementează instituţia răspunderii civile delictuale, respectiv art. 998 – 999 C. civ., recurenta susţinând că în cauză nu există faptă cu caracter ilicit, probele reclamantei nefiind elocvente faţă de împrejurarea că data câştigării licitaţiei nu corespunde cu data încheierii contractului de concesiune şi că preluarea activităţii de către intimata reclamantă nu s-a făcut din culpa acesteia, care nu era pregătită pentru desfăşurarea unei astfel de activităţi, perioadă în care pârâta a avut licenţă eliberată de autoritatea în drept.
În continuare a susţinut că nu s-a probat nici faptul că reclamanta a suferit un prejudiciu din culpa pârâtei, deoarece profitul realizat de către pârâtă nu reprezintă prejudiciul suferit de reclamantă atâta timp cât prestarea activităţii de salubrizare a fost realizată pe perioada cât reclamanta nu a dispus de utilaje şi personal muncitor pentru desfăşurarea acestei activităţi, neexistând niciun raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu atâta timp cât s-a demonstrat că nu există faptă ilicită şi nici prejudiciu, astfel că între părţi nu este incidentă instituţia răspunderii civile delictuale prevăzută de art. 998-999 C. civ. şi nici un raport obligaţional generat de Legea nr. 51/2006 şi Legea nr. 101/2006.
Reclamanta SC B.S.E. SA Cluj-Napoca a solicitat admiterea recursului, în principal casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în temeiul art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ. şi în subsidiar, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii acţiunii recurentei în temeiul art. 312 alin. (3) teza I C. proc. civ. raportat la art. 3041 C. proc. civ., cu cheltuieli de judecată.
După o prezentare a situaţiei de fapt, a judecăţii şi soluţiei instanţei de apel, recurenta a criticat decizia atacată susţinând că instanţa a judecat litigiul fără a intra în cercetarea fondului în condiţiile în care prin expertiza realizată nu se stabileşte care au fost impedimentele în determinarea cheltuielilor aferente domeniului de salubrizare cu atât mai mult cu cât veniturile au putut fi evidenţiate inclusiv pe categorii de consumator, fiind calculată o rată generală de rentabilitate prin referire la încă 14 domenii de activitate în condiţiile în care exista posibilitatea de a fi stabilită o rată de rentabilitate aferentă prestării serviciului de salubrizare şi că s-a omis în mod intenţionat clarificarea obiecţiunilor la expertiza încuviinţată.
Cel de al doilea motiv are în vedere abuzul de drept săvârşit de pârâtă prin desfăşurarea unei activităţi pe care reclamanta a câştigat-o prin participarea la licitaţie, neexistând temei legal pentru respingerea cererii privind obligarea pârâtei să rezilieze contractele de salubrizare încheiate de pârâtă cu diverşi beneficiari, motiv pe care l-a raportat la art. 3041 C. proc. civ. coroborat cu art. 312 alin. (1) şi (3) din acelaşi act normativ.
Recurenta pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat constatarea nulităţii recursului reclamantei conform art. 3021 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., excepţie soluţionată de instanţa de recurs în condiţiile stabilite de art. 137 C. proc. civ., iar pe fondul litigiului respingerea recursului declarat de reclamantă.
În ceea ce priveşte recursul declarat reclamanta SC B.S.E. SA Cluj-Napoca, Curtea urmează a-l respinge pentru următoarele considerente:
Din verificarea lucrărilor dosarului rezultă că prin încheierea din şedinţa publică de la 7 octombrie 2010 instanţa de apel a reţinut concluziile reclamantei SC B.S.E. SA Cluj-Napoca, potrivit cărora obiecţiunile la raportul de expertiză întocmit în cauză nu au primit un răspuns obiectiv la pct. 3 şi 4, respectiv nu a fost clarificată modalitatea de stabilire a ratei de rentabilitate în vederea calculării profitului net realizat şi nu au fost cuantificate cheltuielile aferente serviciului de salubrizare, împrejurare faţă de care reclamanta şi-a menţinut aceleaşi obiecţiuni.
De asemenea a fost consemnat şi punctul de vedere al pârâtei care a învederat că rentabilitatea unei unităţi sau activităţi nu se calculează în baza ofertelor efectuate de acestea în vederea obţinerii unor contracte economice, ci în baza rezultatelor economico-financiare obţinute şi că experţii au arătat că evidenţa contabilă a pârâtei nu permite un calcul defalcat al profitului realizat pe fiecare activitate desfăşurată.
Faţă de concluziile celor două părţi, instanţa de apel a apreciat că expertul P.E. a formulat un răspuns fundamentat şi argumentat la obiecţiunile apelantei-reclamante şi a respins noile obiecţiuni formulate de reclamantă.
Faţă de cele de mai sus, Curtea apreciază că problema stabilirii ratei de rentabilitate aferentă prestării serviciilor de salubrizare a fost analizată de instanţa de fond, fiind admisă şi verificarea obiecţiunilor reclamantei în acest sens, concluzionată în răspunsul la obiecţiuni formulat de expert, context în care nu se justifică motivul invocat de recurenta reclamantă referitor la nelegalitatea hotărârii determinată de necercetarea fondului întrucât instanţa de fond nu a lăsat nesoluţionată problema stabilirii ratei de rentabilitate, dimpotrivă aceasta a fost cercetată iar soluţia a fost susţinută de considerentele hotărârii care au permis controlul judiciar asupra acestei probleme, astfel că dispoziţiile art. 312 pct. 5 C. proc. civ. nu pot fi reţinute.
Referitor la cel de-al doilea motiv privind conduita pârâtei de a nu înceta activitatea de salubrizare, constituită într-un abuz de drept, şi care determină intervenţia instituţiei rezilierii contractelor, Curtea, în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ. constată că din dezvoltarea acestui motiv este posibilă încadrarea lui în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la cea de-a doua ipoteză, conform căreia modificarea hotărârii atacate se poate face când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, raportată la dispoziţiile art. 3 din H.C.L. nr. 11 din 28 ianuarie 2005 a Municipiului Drobeta Turnu Severin precum şi a licenţei emise intimatei în contextul contractului de delegare încheiat între reclamantă şi Consiliul Local al Municipiului Drobeta Turnu Severin.
Analizând acest motiv, se constată că instanţa nu a nesocotit normele de drept invocate, cu atât mai mult acestea neconstituind baza pentru constatarea şi aplicarea instituţiei rezilierii contractelor.
Potrivit art. 1020 C. civ. „condiţia rezolutorie este subînţeleasă întotdeauna în contractele sinalagmatice” în cazul când una din părţi nu îndeplineşte angajamentul său.
Ca urmare rezoluţiunea contractului presupune existenţa între părţi a unui contract cu obligaţii reciproce, fiind o sancţiune care constă în desfiinţarea cu efect retroactiv a contractului sinalagmatic cu execuţie instantanee, ca urmare a neexecutării uneia dintre obligaţiile asumate prin contract.
În cazul în care se cere desfiinţarea unui contract sinalagmatic cu executare succesivă, nu operează rezoluţiunea contractului ci, rezilierea lui.
În speţă, se constată că între cele două părţi în litigiu nu există raporturi contractuale şi în consecinţă nici drepturi şi nici obligaţii, nici debitor şi nici creditor, astfel că nu este posibilă aplicarea instituţiei rezilierii contractului şi implicit incidenţa dispoziţiilor art. 1073, 1082, 1983 C. civ. care se referă la dezdăunarea ce incumbă debitorului la cererea creditorului, instanţa neputând dispune asupra sancţiunii unor terţi care nu au nicio calitate procesuală, faţă de împrejurarea că rezilierea se cere a fi dispusă cu privire la contracte în care reclamantul nu este parte.
Invocarea dispoziţiilor contractului de delegare, a licenţei intimatei şi hotărârilor Consiliului Local al Municipiului Drobeta Turnu Severin nu are relevanţă în contextul aplicării sancţiunii rezilierii, specifică contractelor sinalagmatice deoarece aceste dispoziţii nu se referă la obligaţiile reciproce şi conexe ale celor două părţi din litigiul de faţă.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi acest motiv urmează a fi respins ca nefondat.
Recursul declarat de pârâta SC F.S. SA Drobeta Turnu Severin urmează a fi admis faţă de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 312 C. proc. civ., Curtea constatând că în cauză nu-şi găsesc aplicarea dispoziţiile art. 998 şi art. 999 C. civ., ca temei pentru stabilirea condiţiilor generale ale răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, neexistând faptă ilicită şi nici prejudiciu.
Având în vedere că fapta ilicită în materia răspunderii civile delictuale este orice faptă a omului prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt lezate drepturile subiective ale altei persoane, cauzându-se acesteia prejudicii şi, analizând legalitatea hotărârii atacate în contextul îndeplinirii condiţiei existenţei faptei ilicite, se apreciază că reclamanta nu a făcut dovada încălcării de către pârâtă a drepturilor sale care să fie cauzatoare de prejudicii, în condiţiile în care, în perioada de la încheierea contractului de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare în municipiul Drobeta Turnu Severin din 2 august 2006 dintre terţul Consiliul Local al Municipiului Drobeta Turnu Severin şi reclamanta SC B.S.E. SA Cluj-Napoca şi până la data de 6 decembrie 2007, pârâta a fost autorizată să efectueze activitatea de salubrizare de însuşi organul abilitat în acest sens respectiv Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală, astfel că pârâta SC F.S. SA Drobeta Turnu Severin nu a încălcat drepturile reclamantei dobândite prin contractul de delegare.
În acest sens este de reţinut că activităţile pentru care a dobândit delegarea de gestiune ca urmare a licenţei la care a participat, materializate prin încheierea contractului de delegare de gestiune, nu au fost exercitate de către reclamantă de la încheierea acestui contract, din culpa sa, motiv pentru care prin Ordinul nr. 483 din 28 august 2006 Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală a aprobat eliberarea licenţei pentru serviciul public de salubrizare a localităţilor societăţii pârâte, licenţa permiţându-i acestuia să presteze serviciul public de salubrizare în aria administrativ teritorială a municipiului Drobeta Turnu Severin, cu termen de valabilitate 12 luni de la eliberare, titularul licenţei având şi dreptul conform cap.III.5 din Condiţiile generale ale licenţei, să presteze temporar activitatea până la preluarea activităţii de către operatorul desemnat câştigător în urma licitaţiei organizate la 6 aprilie 2006.
De asemenea Curtea reţine că reclamanta a dobândit licenţa pentru serviciul public de salubrizare a localităţilor la data de 27 august 2007 prin Ordinul nr. 149 al Preşedintelui A.N.R.S.C., la un an de la eliberarea licenţei pentru pârâtă, că Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin a solicitat pârâtei să rezilieze contractele cu terţii prin adresa nr. 21696 din 6 decembrie 2007 ca urmare a preluării activităţii de către reclamantă – ca operator desemnat prin licitaţie să asigure activitatea de salubrizare pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin, pârâta fiind astfel încunoştinţată de preluarea activităţii de către operatorul desemnat conform pct. 5 din Capitolul III al Licenţei pentru desfăşurarea activităţii acesteia.
În acest context se constată că pârâta nu a desfăşurat nicio activitate abuzivă, prin care să încalce drepturile reclamantei raportate la condiţiile din licenţa obţinută de către pârâtă conform căreia, aceasta din urmă a fost autorizată să desfăşoare activitate de salubrizare şi în consecinţă nu există faptă ilicită.
Neexistând faptă ilicită nu există nici prejudiciu, motiv pentru care Curtea constată că instanţa de apel a apreciat greşit asupra acestui capăt de cerere, reţinând greşit că reclamanta a fost în posesia licenţei din anul 2006 pentru desfăşurarea activităţii de salubrizare, ignorând faptul că pârâta a fost autorizată de organele în drept să desfăşoare această activitate, conform licenţei eliberate în 28 august 2006, pentru perioada imposibilităţii reclamantei de a realiza salubrizarea conform contractului de delegare de gestiune încheiat ca urmare a participării reclamantei la licitaţia din 6 aprilie 2006 şi că în baza licenţei obţinute, pârâta era ţinută să execute contractele încheiate cu terţii pentru salubrizarea zonei autorizate, cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
De asemenea se reţine şi greşita apreciere a instanţei de apel asupra încetării de drept a contractelor cu privire la care s-a cerut rezilierea, pe de-o parte pentru că în litigiu s-a solicitat analiza contractelor doar sub aspectul aplicării sancţiunii rezilierii, o altă abordare a încetării contractului excedând cadrului procesual, pe de altă parte valabilitatea contractelor în litigiu nu poate fi examinată în lipsa părţilor între care s-au stabilit raporturile juridice.
Pentru aceste considerente se va admite recursul pârâtei şi aplicând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se va modifica decizia atacată în sensul respingerii apelului declarat, fiind menţinută sentinţa instanţei de fond şi se va respinge recursul declarat de reclamantă.
Conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ. „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată” şi cum prin recursul formulat pârâta a solicitat cheltuieli de judecată făcând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 630 lei Curtea, constatând că reclamanta a căzut în pretenţii va admite cererea, obligând-o pe recurenta reclamantă la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
Aşa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC B.S.E. SA Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 204 din camera de consiliu din 21 octombrie 2010 a Curţii de Apel Craiova – secţia comercială, ca nefondat.
Admite recursul declarat de pârâta SC F.S. SA Drobeta Turnu Severin împotriva aceleiaşi decizii, pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 695 din 19 septembrie 2008 a Tribunalului Mehedinţi secţia comercială şi de contencios administrativ.
Obligă recurenta reclamantă la plata către recurenta pârâtă a sumei de 630 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1389/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1850/2011. Comercial → |
|---|
