ICCJ. Decizia nr. 1552/2011. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 230/PI/18.04.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș s-a respins excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune al reclamanților invocată oral de pârâtă, s-a admis în parte cererea precizată a reclamanților Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara prin Primar, Primăria Municipiului Timișoara în contradictoriu cu pârâta SC P.A. SA Timișoara, s-a dispus rezilierea contractului de închiriere din 30 decembrie 1998 încheiat între părți, s-a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în Timișoara, jud. Timiș înscris în CF nr. XX Timișoara, constând în spațiu cu altă destinație decât locuință în suprafață de 53,97 mp., a fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma totală de 4.128 RON din care 3.894 RON reprezentând diferență chirie restantă pentru perioada 01 ianuarie 2002 - 28 februarie 2003, iar 234 RON penalități de întârziere, a fost respinsă în rest acțiunea, respectiv pretențiile de 20.132 RON majorări de întârziere și a fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 16,6 RON cheltuieli de judecată.
împotiva acestei sentințe au declarat apel reclamanții Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara prin Primar, Primăria Municipiului Timișoara și pârâta SC P.A. SA Timișoara.
Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia nr. 190/A din 11 noiembrie 2010 a admis excepția lipsei calității procesuale active a Consiliul Local al Municipiului Timișoara și a lipsei capacității juridice a Primăriei Municipiului Timișoara și respinge apeIul acestor reclamante împotriva sentinței civile nr. 230/PI/18.04.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș.
A respins apelul reclamantului Municipiul Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 230/PI/18.04.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș.
A admis apelul pârâtei SC P.A. SA Timișoara împotriva aceleiași sentințe civile.
A schimbat în parte sentința civilă atacată respinge acțiunea reclamanților Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primăria Timișoara; respectiv că admite excepția prescripției extinctive a exercițiului dreptului de acțiune având ca obiect obligarea pârâtei la plata diferențelor de chirie; respinge cererea de reziliere a contractului de închiriere din 30 decembrie 1998 încheiat între părți; respinge cererea de evacuare a pârâtei din imobilul situat în Timișoara, jud. Timiș, înscris în CF nr. XX Timișoara, constând în spațiu cu altă destinație decât cea de locuit în suprafață de 53,97 mp; respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata sumei de 3.894 RON reprezentând diferență chirie pentru perioada 01 ianuarie 2001 - 28 februarie 2003; respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata sumei de 10.132 RON reprezentând majorări de întârziere.
A menținut dispozițiile sentinței civile cu privire la obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 234 RON cu titlu de penalități de întârziere.
împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții Municipiul Timișoara prin Primar, Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului formulat de reclamanți și schimbarea în parte a sentinței, în sensul admiterii în întregime a acțiunii.
Critica adusă deciziei atacate se referă în esență la faptul că instanța de apel în mod greșit a soluționat excepția prescripției dreptului la acțiune, deoarece sumele obținute din închirierea sau concesionarea spatiilor aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timișoara reprezintă venituri ale bugetului local, sunt asimilate creanțelor bugetare, astfel că, termenul de prescripție aplicabil este cel prevăzut de legea specială, Legea nr. 571/2003 termenul special fiind de 5 ani, sens în care considerăm că nu poate opera prescripția dreptului de a cere plata diferenței de chirie, întrucât, termenul de prescripție nu s-a scurs, iar dreptul reclamanților nu este prescris.
La termenul de dezbateri în fond, înalta Curte a invocat din oficiu, motiv de ordine publică prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., privind nulitatea deciziei atacate, în raport de prevederile art. 24 și art. 105 alin. (1) C. proc. civ., aspect asupra căruia a rămas în pronunțare.
Potrivt dispozițiilor art. 24 alin. (1) C. proc. civ. "Judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare", iar potrivit art. 105 alin. (1) C. proc. civ. "Actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent sunt nule".
Din perspectiva acestor dispoziții, se constată că decizia nr. 257 din 11 decembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, a fost pronunțată de către un complet de judecată din care a făcut parte domnul judecător M.B., decizie care a fost casată cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe de către înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 766 din 25 februarie 2010, iar decizia a cărei recurare se solicită prin prezenta cerere de recurs, respectiv decizia nr. 190/A din 11 noiembrie 2010 a fost pronunțată de către un complet de judecată al Curții de Apel Timișoara din care a făcut parte și domnul judecător M.B..
în raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., care prevăd că "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii", se reține că prin intermediul excepțiilor de procedură se invocă anumite neregularități procedurale, iar din această categorie fac parte acele excepții care au ca obiect invocarea încălcării unor norme de compunere sau constituire a instanței, respectiv excepția de incompatibilitate, aspect incident în speța de față, întrucât domnul judecător M.B. a făcut parte din completul de judecată care a participat la soluționarea cauzei atât în calea de atac a apelului cât și în rejudecare după casare.
în acest context, înalta Curte a constatat că au fost incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., rapoitat la art. 24 și art. 105 alin. (1) C. proc. civ., sens în care s-a admis recursul, s-a casat decizia atacată cu trimitere rejudecare aceleiași instanțe.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1557/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1555/2011. Comercial → |
|---|
