ICCJ. Decizia nr. 1807/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1807/2011
Dosar nr. 2216/85/2006
Şedinţa publică din 11 mai 2011
Asupra recursurilor de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, la data de 29 mai 2006, sub nr. 2216/85/2006, reclamanta SC A.T. SRL Bucureşti a chemat în judecată pârâta SC E.P. SA Sibiu, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună: evacuarea pârâtei din imobilul situat în Sibiu; reintegrarea societăţii sale în imobilul de mai sus, până la expirarea contractului de asociere în participaţiune încheiat cu pârâta, şi obligarea pârâtei la plata daunelor provocate prin blocarea accesului în imobil, cu cheltuieli de judecată.
La termenul de judecată din data de 19 iunie 2006, pârâta SC E.P. SA Sibiu a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat, în principal, respingerea acţiunii, ca lipsită de interes, iar în subsidiar - respingerea acţiunii, ca nefondată.
La termenul de judecată din data de 10 iulie 2006, reclamanta SC A.T. SRL Bucureşti a depus la dosar precizare de acţiune, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 150.000 RON cu titlu de daune, reprezentând: c/v materiilor prime şi materialelor degradate ca urmare a interzicerii accesului şi activităţii în imobilul din Sibiu, c/v mărfurilor şi utilajelor dispărute în perioada cuprinsă între data de 18 mai 2006- 05 iulie 2006, salariile angajaţilor reclamantei din aceeaşi perioadă, costul reparării şi repunerii în funcţiune a utilajelor de producţie deconectate de la reţeaua de energie electrică şi penalităţile datorate de întârzierea executării contractelor comerciale.
La data de 12 septembrie 2006, s-a depus la dosar cerere de intervenţie în interes propriu formulată de numita SC I.T.G. SA Bucureşti, în contradictoriu cu reclamanta SC A.T. SRL Bucureşti şi intervenientele forţate chemate în judecată SC A. SA Sibiu, SC F. SA Sibiu şi SC F.S. SA Sibiu, prin care a solicitat obligarea reclamantei şi a intervenientelor forţate să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Sibiu, înscris în C.F. nr. 11678 Sibiu, nr. top. 5203/2, format din teren şi construcţii- hala de fabricaţie plăcuţe, hală de fabricaţie, masă grafit, hală debitat buşteni, clădire birouri şi cabină poartă; evacuarea reclamantei şi a intervenientelor forţate din imobilul proprietatea sa, şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul de judecată din data de 18 septembrie 2006, pârâta SC E.P. SA Sibiu a depus la dosar cerere reconvenţională, prin care a solicitat: obligarea reclamantei SC A.T. SRL Bucureşti să-i pună la dispoziţie evidenţa financiar-contabilă aferentă punctului de lucru din Sibiu, pe perioada 1995- 2006, conform art. 13 lit. d) din contractul de asociere; obligarea reclamantei la plata de daune cominatorii de 1000 lei pe zi de întârziere; obligarea să efectueze lucrările de reparaţii, consolidare şi modernizare a clădirilor şi reţelelor de utilităţi, conform art. 27 din contract, iar, în caz de refuz, să fie obligată la plata contravalorii acestor lucrări, conform expertizei tehnice ce urmează a fi efectuată în cauză; rezilierea contractului de asociaţiune în participaţiune încheiat la 5 septembrie 1995, pentru neîndeplinirea, respectiv, îndeplinirea defectuoasă a clauzelor contractuale.
La termenul de judecată din data de 29 septembrie 2009, reclamanta SC A.T. SRL Bucureşti a depus la dosar o nouă precizare de acţiune, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 326.861,81 lei, cu titlu de daune, din care: 20.762 lei - cheltuieli de reinstalare a liniei de producţie; 247.452 lei - cheltuieli cu salariile din perioada iunie 2006- martie 2007; 27.547,50 lei - cheltuielile de pază din aceeaşi perioadă, şi 31.100,31 lei cheltuieli de întreţinere.
Prin sentinţa comercială nr. 749/c, pronunţată la data de 13 aprilie 2010, Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins excepţia lipsei de interes; a admis în parte acţiunea comercială formulată de reclamanta SC A.T. SRL Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta SC E.P. SA Sibiu; a obligat pârâta SC E.P. SA la plata sumei de 326.861,91 lei cu titlu de daune; a respins capătul de cerere privind evacuarea pârâtei din imobilul situat în Sibiu, şi de reintegrare a reclamantei în acest imobil; a respins cererea de intervenţie în interes propriu a SC I.T.G. SRL Bucureşti, formulată în contradictoriu cu intervenientele SC A. SA, SC F. SA şi SC F.S. SA; a luat act de renunţarea la judecata cererii de intervenţie faţă de SC F.S. SA Sibiu; a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta SC E.P. SA Sibiu şi a obligat pârâta SC E.P. şi intervenienta SC I.T.G. SRL la plata sumei de 14.806 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, prin sentinţa civilă nr. 1341/2006, Tribunalul Sibiu a dispus reintegrarea reclamantei în imobilul din Sibiu, capătul de cerere privind evacuarea pârâtei din acest imobil şi reintegrarea reclamantei în acest imobil rămânând fără obiect.
Cu privire la excepţia lipsei de interes, instanţa a reţinut că acesta este neîntemeiată, deoarece pârâta SC E.P. SA a solicitat rezilierea contractului de asociere pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către reclamantă, acţiune ce a făcut obiectul dosarului nr. 6870/2003 al Tribunalului Sibiu, acţiune respinsă prin sentinţa nr. 564/C/2004, definitivă şi irevocabilă prin respingerea apelului de către Curtea de Apel Alba Iulia şi anularea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aşa încât, contrar susţinerilor pârâtei, raporturile contractuale există.
Cu privire la fondul acţiunii principale astfel cum a fost precizată, instanţa a reţinut referitor la suma de 20.762 lei, reprezentând cheltuieli cu reinstalarea liniei de producţie, că pârâta SC E.P. SA este în culpă, fapta săvârşită de aceasta fiind dovedită cu martori, rezoluţie procuror.
În legătură cu obligarea pârâtei la plata sumei de 247.752 lei, reprezentând salariile achitate pe perioada iunie 2006 – martie 2007, prima instanţă a constatat că în această perioadă reclamanta nu a desfăşurat activitate din cauza faptului că utilajele, linia de producţie au fost demontate de către pârâtă, fiind necesară o perioadă de timp până la reluarea activităţii. Reclamanta în această perioadă, conform evidenţei contabile a înregistrat cheltuieli cu funcţionarea, salariile, paza de specialitate şi de întreţinere. Acestea din urmă rezultă din facturile emise către SC T.P. SRL, către SC E. SA, R.T.C. SA, SC E.OG România, SC V. SA, SC A.C. SA, SC P.C. SRL – servicii calculatoare, SC C.C. – legitimaţii, SC B.S.N.C. - medierea muncii.
La aceste cheltuieli se adaugă cheltuieli cu taxe judiciare, taxe ORC, ş.a, efectuate în procedurile judiciare deschise ca urmare a faptei pârâtei, respectiv de a împiedica desfăşurarea activităţii de către reclamantă.
Prin fapta sa, de a împiedica reclamanta să desfăşoare activitatea în imobilul în cauza, parata a încălcat prevederile art. 8 şi art. 15 din contractul de asociere, astfel că, în baza art. 969 C. civ., pârâta a fost obligată la plata sumelor pe care reclamanta le-a efectuat cu plata salariaţilor, a personalului de paza şi a cheltuielilor de întreţinere.
Cu privire la cheltuielile cu repunerea în funcţiune a liniei de fabricaţie, acestea au fost efectuate ca urmare a deteriorării şi demontării unor utilaje de prelucrare de către pârâtă. În acest caz, fapta pârâtei întruneşte elementele răspunderii civile delictuale, astfel că, în baza art. 998 C. civ., pârâta a fost obligată şi la plata sumei de 20.762 lei, cheltuieli efectuate cu reinstalarea liniei de fabricaţie .
Cu privire la cererea reconvenţională prin care pârâta a solicitat reclamantei să-i pună la dispoziţie evidenţa financiar-contabilă pe perioada 1995 – 2006, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, prezentarea raportului anual către pârâtă nu putea avea decât semnificaţia verificării de către aceasta din urmă a rezultatelor financiar - contabile or, acceptând, începând din anul 1995 până în anul 2003 încasarea sumei prevăzute în contract, pârâta, tacit, a achiesat la rezultatele obţinute în urma asocierii, inclusiv la prezentarea raportului anual.
Susţinerile pârâtei în sensul că solicită prezentarea raportului anual, deoarece reclamanta a diminuat rezultatele financiare, inclusiv a cotei sale de profit, prin înstrăinarea utilajelor mai întâi către SC A. SA, iar apoi către SC F. SA au fost respinse, în primul rând, deoarece asocierea reclamantei cu alte firme este permisă de contractul de asociere şi s-a făcut în interesul asociaţiei. Prevederile art. 24 ale contractului stabilesc calitatea reclamantei de administrator cu puteri depline al asociaţiei, iar potrivit art. 13 lit. c) din contract, reclamanta hotărăşte singură asupra problemelor legate de funcţionarea asociaţiei, şi în al doilea rând, încheierea contractului de asociere în participaţiune de către reclamanta SC A.T. SRL şi SC A. SA, pe perioada 2001-2006 s-a făcut cu acelaşi scop ca şi al asocierii reclamantei cu pârâta SC E.P. SA, respectiv exploatarea şi prelucrarea de materiale lemnoase. De asemenea, participarea reclamantei la constituirea SC F. SA s-a făcut în acelaşi scop, societatea SC F. SA închiriind apoi reclamantei linia de fabricaţie H. şi alte utilaje.
Cât priveşte obligarea reclamantei să efectueze lucrările de reparaţie, consolidare şi modernizare a clădirilor şi a reţelelor de utilităţi, conform art. 27 din contract, s-a reţinut că, potrivit procesului - verbal de predare-primire a clădirilor şi terenurilor din Sibiu, încheiat la data de 12 septembrie 1995, la majoritatea clădirilor, la acea dată, lipseau uşile, ramele şi geamurilor ferestrelor, instalaţiile interioare, acoperişul sau podeaua. Reclamanta, desfăşurându-şi activitatea în acest imobil, a fost nevoită să efectueze lucrări de reparaţie, consolidare şi modernizare a acestor clădiri, cât şi a reţelelor de utilităţi.
Expertiza tehnică efectuată în cauză a reţinut starea de degradare a clădirilor la data preluării de către reclamantă, cât şi faptul că această stare se datorează neexecutării de către pârâtă a reparaţiilor curente a clădirilor.
Ulterior anului 1995, reclamanta a efectuat, conform art. 26 din Legea 10/1995, lucrări de întreţinere şi de reparaţii care revin unui administrator, utilizator al construcţiilor, însă datorită faptului că, construcţiile au fost executate între anii 1956-1960, gradul de uzură a acestora este de peste 65%, iar în lipsa unor reparaţii capitale ce revin proprietarului starea acestora s-a înrăutăţit, astfel că expertul a concluzionat că nu se justifică niciun fel de remedieri, construcţiile fiind compromise.
Cu privire la rezilierea contractului de asociere în participaţiune, referitor la faptul că reclamanta a permis altor societăţi să desfăşoare activităţi în incinta imobilului în litigiu, fără acordul pârâtei, instanţa a reţinut că, dată fiind obligaţia principală a asociatului-aparent-reclamanta, de a administra asocierea cu bună-credinţă, reclamanta, în condiţiile în care a participat la constituirea sau la asocierea cu alte societăţi, a colaborat cu acestea pentru realizarea obiectivului asociaţiei, în acest sens fiind şi prevederile art. 13 lit. c) din contract, potrivit cărora reclamanta hotărăşte asupra problemelor legate de funcţionarea asociaţiei.
Cât priveşte înstrăinarea de către reclamantă a utilajelor aduse ca aport la asociere, s-a reţinut că, de vreme ce, prin asociere, nu se creează o entitate juridică nouă, asociaţii rămân proprietarii bunurilor aportate care au doar obligaţia de a le menţine la dispoziţia asociaţiei în scopul folosirii lor, putând, prin urmare, să transmită altor persoane nuda proprietate. În aceste condiţii, s-a procedat şi cu aportul reclamantei la asociere, respectiv, dreptul de proprietate a fost transmis altei societăţi, însă folosinţa a rămas la dispoziţia asocierii între reclamantă şi pârâtă. Nu doar faptic a rămas linia de fabricaţie în posesia asociaţiei ci s-a încheiat şi un contract de închiriere a acestei linii, între noul proprietar SC F. SA şi SC A.T. SRL.
Cât priveşte cererea de intervenţie formulată de SC I.T.G. SRL prima instanţă a reţinut că deşi este adevărat că, aşa cum rezultă din extrasul C.F. nr. 11678 Sibiu, nr. cadastru 5203/2, imobilul construcţii şi teren în Sibiu, sunt proprietatea intervenientei forţate SC I.T. SRL dobândit cu titlu de aport în natură pentru majorarea capitalului, potrivit art. 25 din contract, schimbarea proprietarului bunului adus ca aport în asociere nu poate afecta contractul încheiat, noilor proprietari fiindu-le opozabil contractul de asociere.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel, în termen, pârâta SC E.P. SA Sibiu, la data de 26 mai 2010, şi intervenienta SC I.T.G. SA Bucureşti, la data de 2 iunie 2010, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la data de 17 septembrie 2010.
Prin Decizia comercială nr. 115/A/2010, pronunţată la data de 15 octombrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, a respins apelurile declarate de pârâta SC E.P. SA Sibiu şi de intervenienta SC I.T.G. SA Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 749/C/2010, pronunţată de Tribunalul Sibiu, în dosar nr. 2216/85/2006, şi a obligat apelanţii să plătească intimatei SC A.T. SRL Sibiu suma de 3000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că faţă de dispoziţiile art. 254 alin. (2) C. com. asociatul în participaţiune, în speţă pârâta, nu are niciun drept asupra directivelor asociaţiei, neputându-se opune la operaţiile pe care le iniţiază şi efectuează asociatul titular al afacerii, în speţă reclamanta, titularul întreprinderii, fiind exclusivul ei proprietar, nu numai în raporturile cu terţii dar chiar faţă de asociatul în participaţie şi chiar pentru lucrurile aduse de asociat în asociaţie [art. 253 şi art. 254 alin. (1) C. com.].
Aşa fiind, caracterul „intuituu personae" al asociaţiei despre care vorbeşte apelanta, şi care, de altfel se referă la modalitatea de suportare a pasivului asociaţiei, nu poate împiedica iniţiativa şi responsabilitatea astfel descrise ale reclamantei.
În acest context, chiar faptul participării reclamantei la constituirea altor societăţi comerciale, respectiv SC A. SA şi SC, ulterior SC F. SA, nu sunt de natură a semnifica o atitudine abuzivă, de vreme ce, dreptul la profit al pârâtei nu a fost diminuat, aceasta cu atât mai mult cu cât SC F. SA a închiriat ulterior linia de fabricaţie reclamantei. Câtă vreme maşinile şi utilajele înstrăinate se aflau la dispoziţia asociaţiei prin intermediul reclamantei, este fără relevanţă titularul nudei proprietăţi a acestora.
Cât priveşte cuantumul prejudiciului cauzat s-au avut legal în vedere lucrările de expertiză efectuate în cauză, atât la momentul reintegrării reclamantei în spaţiu cât şi ulterior pe parcursul procesului când s-au stabilit costurile estimative pentru repunerea în funcţiune a liniei de fabricaţie, costurile pentru producţia pierdută în perioada de stagnare a liniei, contracte nerealizate şi pierderi de material lemnos existent pe linie şi nefinisat în momentul dezafectării liniei precum şi cheltuielile legate de produsele tehnologice, materiale, energie, etc.
Cu privire la cererea reconvenţională, s-a constatat că, din dispoziţiile art. 13 lit. d) din contractul de asociere, se poate desprinde o anumită interdependenţă între aceste obligaţii, în sensul că acceptarea fără obiecţiuni a sumelor primite cu titlu de beneficiu presupune că beneficiara era în cunoştinţă despre suma datorată care coincide cu suma primită. Aşa fiind, urmează că expirarea termenului de un an, fără a fi fost contestată suma primită cu titlu de beneficiu înseamnă, de fapt şi executarea de către reclamantă a obligaţiei de prezentare a raportului prevăzut de art. 13 lit. d) din contract astfel încât numai în sens şicanator mai poate fi cerut în prezent, după scurgerea atâtor ani.
Oricum, de vreme ce o atare obligaţie există între părţi prin termenii contractului mai sus indicaţi, pârâta apelantă era obligată, ca în caz de refuz să solicite în mod expres reclamantei prezentarea bilanţului, numai eventualul refuz al acesteia putând face obiectul judecăţii, ceea ce în cauză nu s-a dovedit. Mai mult, reclamanta susţine că este oricând dispusă să prezinte pârâtei situaţiile solicitate.
Cât priveşte obligarea reclamantei la efectuarea lucrărilor de reparaţie, consolidare şi modernizare a clădirilor şi reţelelor de utilităţi în conformitate cu art. 27 din contract, s-a constatat, în primul rând, faptul că reclamanta a efectuat o serie de lucrări de amenajare şi reparaţii în spaţiul de producţie preluat în vederea exploatării, şi s-a constatat, cu ocazia lucrărilor de expertiză efectuate în cauză un grad de uzură structurală a respectivelor clădiri în proporţie de peste 65 % dar care în conformitate cu art. 1420 C. civ. revin proprietarului, respectiv, pârâtei - apelante.
Pe de altă parte, obligaţia reclamantei, rezultând din dispoziţiile art. 27 din contractul de asociere, este de o largă generalitate, nefiind indicate tipurile de lucrări ce se doresc a fi realizate sau măcar un criteriu de determinare a acestora. În lipsă, această clauză se interpretează în favoarea reclamantei, debitoarea obligaţiei, în conformitate cu dispoziţiile art. 983 C. civ., semnificând prin aceasta că rămâne la latitudinea pârâtei reconvenţionale determinarea acestora, sens în care s-a procedat de altfel, aceasta executând lucrările necesare exploatării activităţii.
Cât priveşte cererea de intervenţie formulată SC I.T.G. SRL Bucureşti, s-a constatat că în mod întemeiat s-a reţinut de către prima instanţă împrejurarea că în conformitate cu dispoziţiile art. 25 din contractul de asociere, schimbarea proprietarului SC C.R. SA adică al pârâtei din prezenta cauză, parte în contractul de asociere din 5 septembrie 1995, nu va afecta respectivul contract, noilor proprietari fiindu-le opozabil prezentul contract. Este vorba, prin urmare, despre o aplicabilitate în cauză a dispoziţiilor art. 1441 C. civ. potrivit cu care cumpărătorul trebuie să respecte şi să suporte locaţiunea făcută de către proprietar, în speţă de către pârâtă, lucru, de altfel, firesc şi care se înscrie pe linia apărării securităţii raporturilor juridice civile şi comerciale.
În aceste condiţii, în care intervenienta a dobândit aportul în natură, constând din spaţiile de producţie ale pârâtei, grevat de dreptul conferit reclamantei prin contractul de asociere, pe perioada contractului, adică până în anul 2015, în mod întemeiat, prima instanţă a respins cererea de intervenţie formulată în cauză de SC I.T.G. SRL.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, pârâta SC E.P. SA Sibiu şi intervenienta SC I.T.G. SA Bucureşti.
Pârâta a invocat motive circumscrise dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., potrivit cărora modificarea hotărârii se poate face atunci când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, respectiv când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat, în esenţă, că, din considerentele hotărârii nu rezultă că instanţa de apel a analizat potrivit art. 7 şi art. 12 din contract dacă părţile au realizat în comun activităţile faţă de caracterul intuitum personae al contractului şi dacă obiectul de activitate a fost respectat prin activitatea de administrare şi conducere realizată de reclamantă, deoarece din probele administrate în cauză este evident că, din 1 februarie 2001, aceasta nu a mai gestionat afacerile asociaţiei cedând folosinţa imobilului în favoarea SC A. SA ca şi utilajele care au fost înstrăinate, iar, ulterior, la 10 iulie 2003, aceasta din urmă le-a înstrăinat SC F. SA Sibiu, astfel că, între 2003 – 2006, SC A. SA a continuat să administreze asocierea şi să gestioneze afacerile în imobil, fără să aibă o posesie legală asupra utilajelor.
Faţă de această situaţie este greşită reţinerea faptului că recurenta - pârâtă ar fi săvârşit o faptă ilicită când a demontat utilajele, fiind stabilit cu autoritate de lucru judecat, în penal, că la data deposedării utilajele se aflau în posesia SC A. SA, în acelaşi sens făcând dovadă şi procesul – verbal din 18 mai 2006 şi cel încheiat de executorul judecătoresc.
Este, astfel, contrară conţinutului art. 12 din contract aprecierea instanţei potrivit căreia asociata reclamantă putea în cadrul atribuţiilor de administrare să înfiinţeze noi societăţi comerciale atât timp cât utilajele trebuia să se afle la dispoziţia asociaţiei.
Motivarea instanţei este contrară şi dispoziţiilor art. 251 - 256 C. com. şi caracterului intuitum personae care nu permite cedarea drepturilor şi obligaţiilor decurgând din contractul de asociere în participaţiune altor persoane străine de contract.
Cât priveşte obligarea recurentei - pârâte la suportarea cheltuielilor ocazionate cu instalarea liniei de producţie, hotărârea este lipsită de temei legal, deoarece de când şi-a reînceput activitatea reclamanta nu a înregistrat nici venituri nici cheltuieli, iar din data de 1 iunie 2006 personalul acesteia a fost transferat de la SC A. SA ceea ce dovedeşte că acţiunea recurentei – pârâte a fost îndreptată împotriva SC A. SA, iar nu a reclamantei, ceea ce conducea la respingerea cererii acesteia din urmă pe motivul lipsei calităţii procesuale pasive.
De asemenea, în mod nejustificat, instanţa de apel a respins apelul recurentei – pârâte cu privire la obligarea acesteia la plata sumei de 328.861,81 lei fără a lua în considerare nici motivele de apel, nici concluziile scrise deşi, acelaşi complet de judecată a mai soluţionat o cauză având ca obiect constatarea nulităţii art. 18 şi art. 19 din contract – ceea ce îl pune într-o situaţie de incompatibilitate.
Totodată, nerespectând principiul contradictorialităţii instanţa de apel nu a ţinut cont de apărările din care rezultă că până la 1 iunie 2006 reclamanta nu a avut activităţi productive în imobil, salariile personalului transferat de la SC A. SA nu se justifică din punct de vedere economic, a efectuat cheltuieli nejustificate pentru punerea în funcţiune a liniei de producţie, potrivit concluziilor expertizei, paza de specialitate a fost o opţiune personală, aceste cheltuieli neputându-i fi imputate, ca şi toate cheltuielile legate de utilităţi şi personal.
Instanţa de apel nu a analizat faptul că recurenta – pârâtă a fost obligată de două ori la plata cheltuielilor de judecată odată fiind incluse în cuantumul total al despăgubirilor şi odată separat, potrivit dispozitivului hotărârii.
Cât priveşte cererea reconvenţională a reiterat susţinerile potrivit cărora instanţa de apel trebuia să aibă în vedere caracterul abuziv al comportamentului reclamantei în cadrul asocierii, care a încălcat prevederile art. 27 – 29 din contract în sensul că aceasta nu a efectuat investiţiile necesare pentru amenajarea şi consolidarea clădirilor, atât timp cât din 1995 până în 2006, reclamanta şi terţe persoane au folosit spaţiul.
Intervenienta în interes propriu a invocat motive circumscrise dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., arătând că faţă de conţinutul art. 25 din contract, greşit s-a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 1441 C. civ., deoarece prin acest articol din contract s-a vizat schimbarea proprietăţii SC C.R. SA – care la data contractului avea ca unic acţionar statul, iar nu schimbarea proprietarului imobilului în litigiu.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1441 C. civ., acesta vizează doar raporturile de locaţiune, opozabilitatea faţă de terţi operând numai în condiţiile în care s-ar fi prevăzut şi în contract, respectiv în condiţiile Decretului-lege nr. 115/1938 prin notarea contractului în Cartea Funciară.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursurilor şi a reiterat susţinerile şi apărările de la fond şi apel.
Analizând recursurile se găsesc nefondate.
Referitor la recursul formulat de pârâta SC E.P. SA Sibiu, în privinţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că recurenta – pârâtă se referă la ipoteza nemotivării hotărârii deşi, potrivit considerentelor acesteia, rezultă că instanţa a avut în vedere în limitele învestirii prin apel toate susţinerile părţii şi s-a referit şi a analizat toate probele administrate, respectând, astfel, dispoziţiile art. 261 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. referitor, în principal, la lipsa calităţii procesuale pasive, se constată că instanţa de apel a avut în vedere calitatea de parte în contractul de asociere a recurentei-pârâte şi obiectul cererii de chemare în judecată, astfel că nu se poate reţine temeinicia acestei excepţii motivat doar pe împrejurarea că, în fapt, utilajele au fost închiriate unei terţe persoane juridice, această situaţie neconducând la încetarea efectelor asocierii.
Pe fond, se constată că instanţa de apel a reţinut prin raportare la obligaţiile asumate de părţi prin contract, corect interpretate şi la trăsăturile care caracterizează asocierea în participaţiune aşa cum sunt puse ele în evidenţă prin art. 251 – 256 C. com., că părţile prin convenţia lor şi în conformitate cu art. 255 C. com. au determinat forma, întinderea şi condiţiile asocierii, nerezultând, interdicţii de tipul celor invocate de recurenta – pârâtă prin recurs.
În cadrul asocierii există două categorii de membri, unii oculţi, alţii făţişi, cei dintâi mărginindu-se să pună la dispoziţia celorlalţi anumite bunuri necesare activităţii lucrativ, fără să intre în contact cu terţii şi fără să poată încheia acte juridice în interes comun, având numai dreptul de a obţine o cotă prestabilită din câştiguri.
Asociaţii făţişi, numiţi şi garanţi, conduc activitatea de afaceri încheind în acest scop actele de comerţ în numele lor, dar, pe seama tuturor membrilor, iar în cauză nu s-a dovedit prin modul de conducere şi gestionare a activităţii, nesocotirea acestui regim juridic şi a drepturilor recurentei – pârâte.
Cât priveşte susţinerile recurentei – pârâte privitoare la încălcarea principiului contradictorialităţii de către instanţă, se constată că aceasta face în realitate aprecieri asupra probelor şi a situaţiei de fapt care ar fi trebuit reţinută în opinia sa, critici care nu pot fi însă circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece ele vizează netemeinicia hotărârii în privinţa cererii principale şi a cererii reconvenţionale, iar potrivit caracterului nondevolutiv al recursului, instanţa nu poate reaprecia probele administrate la fond şi în apel.
S-a mai susţinut ca motiv de nelegalitate şi situaţia de incompatibilitate a judecătorilor care au compus completul de judecată dar, aşa cum susţine chiar recurenta – pârâtă, obiectul judecăţii fiind diferit, nu se poate reţine acest incident de procedură.
În fine, s-au adus critici şi în privinţa nepronunţării instanţei de apel asupra faptului obligării recurentei – pârâte de două ori la plata cheltuielilor de judecată, fără a rezulta însă că instanţa de apel ar fi fost învestită cu o astfel de cerere, ceea ce face imposibilă analizarea omisso medio în recurs.
Aşa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
În privinţa recursului formulat de intervenienta în interes propriu, se constată că prin art.25 din contract s-a prevăzut, într-adevăr, că schimbarea proprietăţii SC E.P. SA Sibiu nu va afecta contractul de asociere în participaţiune, fiind opozabil noilor acţionari.
Aşa fiind, nu se poate susţine opozabilitatea contractului faţă de recurentă prin raportare la conţinutul art. 25 din contract, dar această interpretare greşită a contractului de asociere, tot nu afectează de nelegalitate hotărârea atât timp cât asocierea în participaţiune a fost încheiată anterior, iar aportarea în natură a bunului imobil la capitalul social al recurentei - interveniente s-a făcut chiar de către recurenta – pârâtă, parte în contractul de asociere în participaţiune, în calitatea sa de acţionar la societatea intervenientă şi de proprietară a bunului imobil a cărui folosinţă a fost adusă de aceasta în asociere. Astfel, nu se poate susţine că recurenta – intervenientă nu a avut cunoştinţă despre această grevare a folosinţei cu care a fost de acord de vreme ce nu a pretins acţionarei şi predarea efectivă a bunului aportat, aplicarea art. 1441 C. civ. de către instanţa de apel făcându-se prin analogie cu situaţia bunurilor ce au făcut obiectul unei închirieri de la alt proprietar, tocmai în considerarea acestei situaţii.
Aşa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi acest recurs va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâta SC E.P. SA Sibiu şi de intervenienta SC I.T.G. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 115/A/2010 din 15 octombrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1153/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1809/2011. Comercial → |
|---|
