ICCJ. Decizia nr. 2024/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2024/2011
Dosar nr.26102/2/2009
Şedinţa publică din 24 mai 2011
Deliberând asupra recursurilor de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele .
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la nr. 26102/3/2009 din 17 iunie 2009 reclamanta SC D.L. SRL a chemat în judecată pe pârâtele R.A.R. şi A.R.D.M. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestora, în solidar, la plata echivalentului în lei, al sumei de 1.190.000 Euro – cu TVA inclusă contravaloarea serviciilor de intermediere prestate şi a sumei de 216.194,04 Euro penalităţi de întârziere, constând în dobânda legală.
În motivarea acţiunii se susţine, în esenţă, că în fapt, la data de 18 septembrie 2006 între subscrisa SC D.L. SRL (în continuare „D."), în calitate de intermediar, şi cele două pârâte, în calitate de beneficiari, s-a încheiat Contractul de Comision (în continuare „Contractul"), având ca obiect prestarea unor servicii de intermediere în vânzarea terenurilor în suprafaţă totală de 275.000 mp situate în intravilanul localităţii Voluntari, judeţul Ilfov, proprietatea celor două pârâte. Pentru serviciile prestate de reclamantă în favoarea celor două pârâte şi în condiţiile încheierii unei tranzacţii de vânzare a bunurilor în termenii solicitaţi de cele două pârâte, acestea şi-au asumat obligaţia de a plăti un comision de 1.000.000 Euro.
Reclamanta şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile asumate, a depus toate diligenţele necesare în vederea identificării unui cumpărător, a prezentat acest cumpărător celor două pârâte, a efectuat publicitatea şi lobby-ul necesar în vederea vânzării terenurilor la preţul minim de 160 Euro/mp şi a mediat încheierea tranzacţiei în condiţiile dorite de cele două pârâte, asistându-le inclusiv la încheierea celor două contracte de vânzare-cumpărare.
Urmare acestor diligenţe, la data de 16 noiembrie 2006, între pârâte A.R.D.M., în calitate de vânzătoare şi SC U.H. SRL, în calitate de cumpărătoare, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat de BNP F.A.R. sub nr. 522, având ca obiect vânzarea a unei suprafeţe de 140.000 mp, la preţul de 22.400.000 Euro.
De asemenea, la aceeaşi dată 16 noiembrie 2006, între pârâta R.A.R., în calitate de vânzătoare şi SC U.H. SRL, în calitate de cumpărătoare, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat de BNP F.A.R. sub nr. 551, contract având ca obiect vânzarea unei suprafeţe de 135.000 mp, la preţul de 21.600.0000 EURO.
După cum rezultă din cuprinsul celor două contracte de vânzare-cumpărare intermediate de reclamantă, condiţiile în care s-a perfectat această vânzare cu fost cele stabilite prin contractul de comision, respectiv vânzarea terenului în suprafaţă de 275.000 mp s-a făcut pentru un preţ minim de 160 EURO/mp.
În ceea ce priveşte plata comisionului, părţile au agreat conform art. 7 din contract, că acesta va fi achitat de către pârâte, prin transfer bancar în ziua semnării în forma autentică a contractului de vânzare-cumpărare a terenurilor ce fac obiectul contractului de comision. Cu toate acestea, deşi contractele de vânzare-cumpărare a terenurilor au fost încheiate în forma autentică la data de 16 noiembrie 2006, cele două pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a comisionului până în prezent.
Pârâtele au formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, susţinând, în esenţă, că contractele de vânzare-cumpărare au fost încheiate ca urmare a demersurilor şi negocierilor purtate de pârâte, iar reclamanta nu a îndeplinit obiectul contractului.
De asemenea, pârâtele arată că au aflat cu surprindere, din înscrisurile ataşate întâmpinării, că reclamanta, în scopul fraudării intereselor lor a încheiat la data de 10 noiembrie 2006 un contract de comision, pe de o parte, în calitate de intermediar, cu SC U.H. SRL, pe de altă parte, în calitate de beneficiar.
Înscrisul depus de reclamantă, ce consta în contractul de comision încheiat la data de 10 noiembrie 2006, cu SC U.H. SRL, prin care aceasta încerca să dovedească îndeplinirea obligaţiilor contractuale, este lipsit de orice relevanţă, deoarece dovada intermediarii de către reclamantă se poate face cu un protocol semnat între intermediar, beneficiari şi potenţialul cumpărător, iar contractul de comision încheiat cu SC U.H. SRL în niciun caz nu are valoarea unui asemenea document, fiind un document semnat între reclamantă şi cumpărător, fără a fi semnat şi de pârâte.
Activitatea de prezentare a cumpărătorului, chiar reală de ar fi fost, nu este prin sine însăşi suficientă pentru realizarea „integral şi corespunzător", astfel cum se pretinde de către reclamantă, a obiectului contractului.
Prin sentinţa comercială nr. 5785 din 7 mai 2010 s-a admis în parte cererea restrânsă şi precizată formulată de reclamanta SC D.L. SRL în contradictoriu cu pârâtele R.A.R. şi A.R.D.M. şi s-a dispus obligarea pârâtelor, în solidar, să plătească reclamantei suma de 1.000.000 Euro în echivalentul în lei, la cursul oficial din ziua efectuării plăţii, cu titlu de comision, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel s-a reţinut că prin cererea precizată la primul termen de judecată reclamanta SC D.L. SRL a solicitat obligarea, în solidar, a pârâtelor la plata echivalentului în lei a sumei de 1.000.000 Euro, cu titlu de preţ al serviciilor prestate şi a sumei de 179.112,57 Euro, cu titlu de dobândă legală, calculată pentru perioada 1 decembrie 2006 – 14 mai 2009.
S-a constatat că între societatea intermediară şi pârâtele beneficiare s-a încheiat un contract intitulat „contract de comision", constatat printr-un înscris sub semnătură privată, prin care reclamanta s-a obligat în fapt să intermedieze contra cost, în beneficiul pârâtelor, vânzarea unor terenuri în suprafaţă totală de 275.000 mp, situate în intravilanul localităţii Voluntari în tarlalele nr. 4 şi 24 şi că în conformitate cu art. 6 din contract beneficiarele s-au obligat să achite un comision de 1 milion Euro în cazul în care terenurile se vindeau contra unui preţ de 160 Euro/mp ca rezultat a respectării obligaţiilor asumate de prestatoare SC D.L. SRL.
S-a calificat convenţia încheiată dintre părţi ca fiind una de prestări-servicii, iar nu un contract de comision, iar obligaţia asumată de reclamantă care este una de rezultat şi găsirea cumpărătorului a reprezentat partea esenţială a obligaţiei de intermediere asumată de SC D.L. SRL.
S-a constatat, potrivit convenţiei părţilor, că terenurile au fost înstrăinate la preţul de 160 euro/mp cum rezultă din contractele de vânzare-cumpărare cu ipotecă autentificate sub nr. 551 din 10 noiembrie 2006 şi nr. 552 din 10 noiembrie 2006 de BNP F.A.R.
S-a mai reţinut că dacă prestatorul îşi execută contractul, dar o parte din obligaţiile sale nu sunt îndeplinite sau sunt îndeplinite necorespunzător, el are dreptul de a-şi primi remuneraţia, rămânând beneficiarului nemulţumit posibilitatea de a formula o acţiune în răspundere contractuală împotriva lui cu scopul de a obţine repararea prejudiciului care i s-a produs prin executarea defectuoasă a contractului de către prestator. S-a apreciat că în lipsa unei cereri reconvenţionale apărările pârâtelor sub acest aspect nu vor fi analizate.
Tribunalul a apreciat că SC D.L. are dreptul să probeze îndeplinirea propriilor obligaţii şi prin alte mijloace de probă iar nu doar prin prezentarea unui înscris sub semnătură privată care să poarte semnătura pârâtelor şi a cumpărătorului terenurilor, cum s-a prevăzut la art. 9 din contractul de prestări-servicii.
Din probele administrate în cauză a rezultat că reclamanta s-a implicat în derularea negocierilor pentru vânzarea terenurilor inclusiv în găsirea cumpărătorului. În acest context, tribunalul a avut în vedere protocolul încheiat de părţi la 18 septembrie 2006 şi răspunsurile pârâtelor la interogatoriu, probe din conţinutul cărora au rezultat că ultimele au început negocierile în vederea perfectării contractelor de vânzare-cumpărare cu SC E.S.I. SRL iar că, apoi, vânzarea terenurilor s-a încheiat cu SC U.H. SRL din care, la data de 18 septembrie 2006 făcea parte SC E.S.I. SRL, în calitate de asociat.
De asemenea, tribunalul a mai reţinut că pârâtele nu au reuşit să probeze faptul intermedierii vânzări terenurilor de către tatăl lor, D.R.R., astfel cum au susţinut şi că din raportul de evaluare a terenurilor întocmit înainte de încheierea contractului de prestări servicii şi înainte de începerea negocierilor în vederea vânzării, din protocolul aflat la dosar şi din declaraţiile martorilor a reieşit că tatăl pârâtelor a participat în mod semnificativ la derularea negocierilor.
În consecinţă s-a apreciat că reclamanta are dreptul de a solicita executarea întocmai a obligaţiei de plată a unui comision de 1 milion euro din partea pârâtelor (care s-au obligat în solidar la respectiva plată în condiţiile art. 4 şi art. 5 din contractul intitulat de comision).
A fost respins capătul de cerere din acţiunea reclamantei prin care se pretindeau dobânzi comerciale aferente comisionului neachitat cu motivarea că pârâtele nu deţin calitatea de comercianţi, că respectiva convenţie de prestări servicii încheiată între părţi reprezintă o faptă de comerţ unilaterală (mixtă) şi că raportat la prevederile art. 56 C. com. şi art. 1079 alin. (1) şi art. 1088 C. civ. prevederile art. 43 nu sunt aplicabile.
Împotriva sentinţei tribunalului reclamanta şi pârâtele au declarat apel.
Apelanta – reclamantă solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei atacate şi pe fond admiterea integrală a acţiunii formulate cu motivarea că pârâtele datorează şi dobânzi legale aferente debitului principal de la data scadenţei plăţii comisionului, şi anume începând cu data de 10 noiembrie 2006. În acest context, reclamanta a susţinut că instanţa de fond ar fi trebuit să facă aplicarea dispoziţiilor art. 56 C. com. deoarece, chiar dacă pârâtele nu sunt comercianţi, potrivit art. 56 C. com. lor li se aplică legea comercială care dispune că „datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile".
Apelantele – pârâte solicită admiterea apelului, schimbarea sentinţei atacate şi pe fond respingerea integrală a acţiunii reclamantei cu motivarea că perfectarea contractelor de vânzare-cumpărare a terenurilor la data de 10 noiembrie 2006 s-a realizat fără intermedierea SC D.L., că respectivele contracte au fost încheiate ca urmare a demersurilor şi negocierilor pârâtelor, prin intermediul tatălui lor, D.R.R. asistat de avocat O.N.F. şi că din interogatoriul administrat în dosarul de fond şi respectiv, din răspunsurile pârâtelor şi declaraţia martorei M.P. s-a putut desprinde faptul că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractului încheiat cu pârâtele.
În esenţă, pârâtele critică hotărârea tribunalului privind acordarea pretenţiilor cu titlu de comision ale SC D.L. SRL, căci între părţi nu s-a încheiat protocolul care să ateste respectarea obligaţiilor contractuale asumate de societate, conform art. 9 din convenţia de comision.
În dezvoltarea motivelor de apel pârâtele au susţinut că la rândul ei SC D.L. SRL a încheiat un contract de comision cu SC U.H. SRL şi că dacă această din urmă societate ar fi fost identificată de către reclamantă în calitate de cumpărător a terenurilor pârâtelor, ar fi putut să şi semneze protocolul amintit mai sus, fapt care nu s-a petrecut, sens în care arată că din răspunsul reclamantei la interogatoriu, care a recunoscut că nu a solicitat semnarea unui asemenea protocol, s-ar fi putut desprinde şi faptul că nu aceasta a intermediat vânzarea între pârâte şi SC U.H. SRL în calitate de cumpărătoare.
În continuare se critică demersurile reclamantei care a încheiat contracte de comision şi cu apelantele-pârâte şi cu SC U.H. SRL pentru a obţine profituri cât mai mari. Se arată că la data de 10 noiembrie 2006 când pârâtele au încheiat contractele de vânzare-cumpărare terenuri cu SC U.H. DRL a fost încheiat şi contractul de comision între reclamantă şi SC U.H. SRL şi că din toate acestea se poate observa că D.L. SRL a fost cea care nu şi-a respectat obligaţiile asumate faţă de apelantele beneficiare în sensul de a le asista la formalităţile precontractuale, de a purta discuţii prealabile cu băncile, de a redacta contractele de vânzare-cumpărare, de a negocia preţul vânzării terenurilor.
Apelantele-pârâte mai arată că negocierile cu cumpărătoarea SC U.H. SRL au fost derulate prin intermediul tatălui lor D.R.R., fapt atestat chiar de martora M.C. propusă de către reclamantă şi că prin contractul părţilor de comision nu s-a prevăzut o exclusivitate a SC D.L. SRL cu privire la intermedierea contractelor de vânzare-cumpărare ale terenurilor.
În motivarea apelului se mai critică Decizia instanţei din perspectiva calificării contractului încheiat de părţi ca fiind de prestări-servicii, deoarece în cauză sunt aplicabile regulile generale privind mijlocirea în activitatea comercială.
Se mai susţine că reclamanta nu a participat la negocierile purtate între tatăl apelantelor şi reprezentantul cumpărătorului, iar în cauză nu rezultă că reclamanta şi-ar fi îndeplinit corespunzător şi complet obligaţiile asumate faţă de pârâte, reclamanta SC D.L. ar fi trebuit să negocieze pentru beneficiare un preţ mai favorabil iar nu cel minim de 160 euro/mp.
Prin Decizia nr. 590 din 30 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, s-au respins apelurile declarate de reclamantă şi pârâte, ca nefondate.
S-a reţinut, în esenţă, că la data de 18 septembrie 2006 reclamanta SC D.L. SRL în calitate de intermediar şi pârâtele R.A.R. şi A.R.D.M., în calitate de beneficiare au încheiat un contract intitulat „de comision" având ca obiect intermedierea vânzării terenurilor în suprafaţă totală de 275.000 mp, situate în intravilanul localităţii Voluntari, jud. Ilfov; la art. 6 părţile au prevăzut că în situaţia vânzării tuturor terenurilor, la preţul minim de 160 euro/mp ca urmare a îndeplinirii obligaţiilor asumate de către reclamanta în calitate de intermediar, să i se achite acesteia un comision de 1 milion euro.
Potrivit aceluiaşi contract la art. 9 s-a mai convenit ca dovada realizării intermedierii să se facă prin semnarea unui Protocol între pârâtele – beneficiare, reclamanta – intermediar şi potenţialul cumpărător la data identificării cumpărătorului şi prezentarea acestuia beneficiarelor.
S-a constatat că activitatea pe care şi-a asumat-o reclamanta prin contract a fost una de mijlocire, deşi părţile au intitulat contractul încheiat „contract de comision" şi că în mod legal tribunalul a constatat că deşi înţelegerea părţilor nu se poate examina prin raportare la contractul de mandat fără reprezentare în speţă părţile au încheiat un contract de prestări – servicii.
S-a mai apreciat că activitatea mijlocitorului se bazează pe un contract de mijlocire iar acest contract nu este un contract de muncă ci unul de prestări servicii. De altfel, Codul Comercial consacră activitatea de mijlocire printre faptele de comerţ (art. 3 pct. 12) fără a reglementa şi condiţia juridică a mijlocitorului ori a contractului de mijlocire, motiv pentru care, în absenţa unor dispoziţii legale, îşi vor găsi aplicabilitate principiile generale ale dreptului comercial şi ale dreptului civil.
Curtea de apel a mai reţinut că la data de 10 noiembrie 2006 pârâtele au încheiat fiecare câte un contract de vânzare-cumpărare a terenurilor, (identificate şi în convenţia de mijlocire), cu nr. 551 şi respectiv nr. 552 la B.N.P. F.A.R. cu cumpărătorul SC U.H. SRL, că a fost obţinut un preţ de 160 euro/mp aşa cum au solicitat şi că în aceeaşi zi, între reclamantă şi SC U.H. a fost încheiat un contract intitulat „de comision", care a avut ca obiect tocmai intermedierea cumpărării unor terenuri în suprafaţă de 275.000 mp, situate în intravilanul localităţii Voluntari, în tarlalele 4 şi 24 (terenurile proprietatea pârâtelor).
Sub acest aspect, în mod corect a înlăturat tribunalul criticile pârâtelor referitoare la dubla reprezentare care ar fi operat în cauză, în lipsa formulării unei cereri reconvenţionale. Pe de altă parte nu este de neglijat nici aspectul formulării sus-menţionatelor critici fără a se face vreo referire la prejudiciul pe care l-ar fi încercat pârâtele ca urmare a dublei reprezentări din partea reclamantei.
De asemenea, s-a reţinut că anterior, la data de 18 septembrie 2006, în aceeaşi zi când s-a încheiat contractul de mijlocire între părţile litigante, a fost încheiat şi Protocolul, în înţelesul art. ui 9 din contractul părţilor, prin care reclamanta a identificat potenţialul cumpărător pentru pârâtele-beneficiare, în persoana SC E.S.I. SRL.
Curtea a constatat că reclamanta şi pârâtele se cunoşteau, şi că au existat între ele şi etape premergătoare încheierii contractului de prestări servicii, etape finalizate în aceeaşi zi prin semnarea convenţiei de mijlocire şi a unui Protocol în condiţiile respectivei convenţii. Prin urmare, tatăl pârâtelor (R.D.R.) a acceptat să se întocmească un raport de evaluare a terenurilor în litigiu de către SC E.S.I. SRL la data de 21.08.2006, anterior contractului de mijlocire din data de 18 septembrie 2006, (pg. 129 dosar fond).
Mai mult, în raportul de evaluare, tatăl pârâtelor şi-a declinat calitatea de proprietar al terenurilor deşi din actele ulterioare de vânzare-cumpărare cu nr. 551 şi nr. 552 din 10 noiembrie 2006 a reieşit că transmisese proprietatea imobilelor către fiicele sale, (pârâtele din dosar), prin contracte de donaţie autentificate sub nr. 2043 din 24 mai 2006 şi respectiv nr. 2042 din 24 mai 2006 (filele 14-19 dosar fond).
Totodată, s-a constatat că SC E.S.I. SRL prezentată de către reclamantă ca potenţial cumpărător, deţinea la data încheierii Protocolului din 18 septembrie 2006, chiar calitatea de asociat în cadrul SC U.H. SRL (filele 109-110 dosar fond).
În consecinţă, conchide instanţa de apel, demersurile întreprinse de tatăl pârâtelor pentru a se vinde terenurile în litigiu s-au făcut prin intermediul reclamantei (răspunsul nr. 6 din interogatoriul aflat la fila 136 dosar fond). Chiar şi din declaraţiilor martorilor audiaţi s-a desprins concluzia că, deşi pârâtele au semnat contractul de mijlocire cu reclamanta, tatăl lor a fost cel care s-a întâlnit cu reprezentanţii societăţilor implicate pentru a găsi un cumpărător dispus să ofere cel puţin un preţ de 160 euro/mp, pentru imobilele pe care (împreună cu soţia) le donase fiicelor sale. Condiţionarea plăţii comisionului de către reclamantă de încheierea unui alt protocol, în condiţiile art. 9 din convenţia lor de mijlocire, cu societatea cumpărătoare SC U.H. SRL, nu se justifică în opinia curţii de apel.
Ca atare, instanţa de apel a apreciat că în mod temeinic şi legal prima instanţă a dispus, în condiţiile art. 4 şi art. 5 din convenţia părţilor de prestări – servicii, obligarea pârâtelor, în solidar, la plata comisionului cuvenit reclamantei pentru serviciile de mijlocire efectuate în vederea perfectării contractelor de vânzare-cumpărare cu ipotecă cu nr. 551 şi nr. 552 autentificate la B.N.P. F.A.R. în data de 10 noiembrie 2006.
În ceea ce priveşte apelul societăţii reclamante, instanţa de apel l-a respins ca nefundat, întrucât regula curgerii de drept a dobânzilor, potrivit cu art. 43 C. com., nu îşi găseşte aplicarea în speţă în condiţiile prevăzute de art. 56 C. com. pe care le invocă apelanta. Astfel, dacă pentru debitor obligaţia este civilă, dobânzile vor începe să curgă numai de la data punerii lui în întârziere, în condiţiile art. ui 1088 C. civ. şi în consecinţă în mod temeinic şi legal tribunalul a examinat drepturile şi obligaţiile ce le reveneau părţilor în temeiul contractului de mijlocire pe care l-au încheiat, act juridic prin care s-a realizat un fapt de comerţ unilateral în ceea ce o priveşte pe SC D.L. SRL.
Împotriva deciziei pronunţate în apel au declarat recurs reclamanta şi pârâtele.
În motivarea recursului declarat de reclamanta SC D.L.SRL se susţine că Decizia curţii de apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii – conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi anume a art. 1088 C. civ. şi art. 56 C. com.
În esenţă, reclamanta apreciază că actul juridic dedus judecăţii este „Contractul de comision" încheiat la data de 18 septembrie 2006 cu intimatele – pârâte, calificat în mod corect de instanţele de fond şi apel ca fiind un contract comercial de prestări – servicii, activitatea de mijlocire prevăzută în acest contract fiind consacrată de art. 3 pct. 12 C. com. ca fapt de comerţ.
Prin urmare, chiar dacă pârâtele – intimate nu sunt comercianţi, atâta vreme cât actul este comercial pentru reclamantă, se aplică legea comercială, care dispune:"Datoriile comerciale lichide şi plăţile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile" (art. 43 C. com.) ".
Întrucât contractele de vânzare-cumpărare având ca obiect terenurile identificate în contractul de comision au fost încheiate la data de 10 noiembrie 2006, scadenţa plăţii comisionului este 10 noiembrie 2006. Prin urmare, intimatele – pârâte datorează penalităţi de întârziere, constând în dobânda legală, de la data de 10 noiembrie 2006. Reclamanta arată că a calculat dobânda legală conform OG nr. 9/2000 începând cu data de 1 decembrie 2006, cuantumul fiind până la data introducerii cererii de chemare în judecată de 179.112,57 Euro, echivalent a 748.690,54 lei calculat la cursul BNR din ziua de 17 mai 2009, (data expedierii invitaţiei la conciliere directă), respectiv 4,1891 ron/1 Euro.
Un argument în plus în susţinerea incidenţei legii comerciale şi asupra penalităţilor de întârziere precizează reclamanta este faptul că litigiul a fost dedus judecăţii instanţei comerciale şi nu celei civile.
Faţă de aceste considerente, recurenta SC D.L. SRL solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei comerciale nr. 590/2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în sensul admiterii apelului şi modificării în parte a hotărârii instanţei de fond, în sensul admiterii integrale a cererii de chemare în judecată, dispunând obligarea pârâtelor şi la plata accesoriilor constând în dobânda legală, calculată de la data de 1 decembrie 2006 şi până la data plăţii efective.
Pârâtele A.R.D.M. şi R.A.R. şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 3;8 şi 9 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului şi:
- în principal, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în fond, la Tribunalul Bucureşti, secţia civilă, având în vedere necompetenţa materială a Secţiei comerciale; în subsidiar, modificarea în parte a deciziei şi pe fondul cauzei respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Referitor la competenţa materială a secţiei comerciale pârâtele arată, în esenţă, că potrivit prevederilor art. 1 C. com., in comerţ se aplica legea comerciala, iar unde acesta nu dispune se aplica Codul civil. Legea comerciala, respectiv dreptul comercial, cuprinde normele juridice referitoare la comerţ si comercianţi. Ceea ce excede, din punctul de vedere al analizei, limitele aplicării legii comerciale intra sub incidenţa dreptului civil.
Legea comercială romană reglementează actele juridice, faptele şi operaţiunile considerate ca fiind fapte obiective de comerţ în temeiul art. 3 C. com., precum şi în temeiul prezumţiei de comercialitate stabilite prin art. 4 C. com.
Întrucât pârâtele nu sunt comercianţi, şi având în vedere că aşa cum s-a statuat în doctrină „mijlocirea privind încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil nu este un fapt de comerţ, deoarece vânzarea-cumpărarea bunurilor imobile nu este un act comercial (..Drept comercial roman", Prof. Dr. Stanciu. D. Cărpenaru, Edit. Universul Juridic, pag. 54), raportul juridic ce face obiectul prezentului dosar nu este supus regulilor dreptului comercial, neavând natura comercială, atât din prisma activităţii ce face obiectul contractului de comision, cât şi din prisma faptului că ele nu deţin calitatea de „comerciant în sensul dreptului comercial, instanţa pronunţând hotărârea cu încălcarea normelor de competenţă materială, litigiul fiind de natura civilă, iar nu unul comercial.
În ceea ce priveşte fondul, cauzei pârâtele susţin, în esenţă, în motivarea recursului, că prin modul în care a interpretat clauzele contractuale, curtea a modificat sensul şi înţelesul acestora, încălcând voinţa părţilor care a stat la baza încheierii contractului de comision,
Pârâtele apreciază că instanţa de apel nu a motivat şi nu a analizat dacă reclamanta şi-a îndeplinit în mod corespunzător şi complet obligaţiile contractuale precizând că : „Potrivit art. 4 din contract, obligaţia de plata a comisionului era afectată de condiţia suspensivă a încheierii contractelor de vânzare-cumpărare ca urmare a activităţii de intermediere desfăşurate de intimata-reclamantă. Conţinutul acestei activităţi de intermediere se determina prin raportare la obligaţiile ce reveneau agentului imobiliar în temeiul contractului, incluzând nu numai identificarea unor terţi, dar şi negocierea condiţiilor închirierii în faza precontractuală, asistarea la formalităţile precontractuale şi contractuale şi promovarea ofertei proprietarului în condiţii avantajoase acestuia. Reclamanta nu a dovedit îndeplinirea integrală a obligaţiilor ce îi reveneau şi nici faptul că vânzarea-terenurilor s-a realizat prin intermediul său, aşa cum am arătat mai sus, afirmaţiile reclamantei că ar fi negociat în numele nostru în vederea obţinerii unui preţ favorabil, ne-ar fi asistat la negocieri, la îndeplinirea formalităţilor precontractuale, sunt complet nedovedite, în condiţiile art. 1169 C. civ".
De asemenea, pârâtele arată că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a le asista la formalităţile precontractuale şi contractuale şi de promovare a ofertei de vânzare a terenurilor.
O altă critică priveşte temeiul de drept pe care instanţa de apel şi-a fundamentat Decizia care este greşit deoarece curtea a reţinut „pe de o parte ca fiind pertinente susţinerile apelantelor pârâte şi apreciază că într-adevăr activitatea pe care şi-a asumat-o reclamanta prin contract a fost una de mijlocire, iar pe de altă parte afirmând fără nicio justificare că prima instanţă a constatat şi ea în mod legal că deşi intitulată contract de comision, înţelegerea părţilor nu se poate examina prin raportare la contractul de mandat fără reprezentare" şi că activitatea mijlocitorului se bazează pe un contract de mijlocire, iar acest contract nu este un contract de muncă, ci unul de prestări servicii, pârâtele precizează că acest aspect nu a fost invocat de ele şi nici instanţa de fond nu s-a referit la acest gen de contracte.
Mai arată pârâtele că atât tribunalul cât şi curtea de apel au respins apărările lor motivat de faptul că nu au făcut obiectul unei cereri reconvenţionale, fără să indice un „temei de drept care să justifice o astfel de măsură, fiind direct prejudiciabil pentru subsemnatele modul în care aceasta înţelege să judece în cadrul dosarului", deşi în opinia lor instanţele aveau obligaţia să analizeze şi să motiveze în drept şi în fapt apărările lor şi nu să le respingă, de plano.
De asemenea, în motivarea recursului pârâtele mai critică Decizia şi pentru că:
- a reţinut eronat că tatăl pârâtelor a acceptat să întocmească un raport de evaluare a terenurilor în litigiu:
- reclamanta nu le-a făcut cunoscut până la introducerea acţiunii faptul că SC E.S.I. SRL era asociat în cadrul SC U.H. SRL la momentul perfectării Protocolului din 18 septembrie 2006.
- reclamanta nu a dovedit că a acordat asistenţă pârâtelor la negocieri, şi nu a indicat cine a participat la aceste negocieri în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
- nu precizează care au fost societăţile implicate în negocierile purtate de tatăl lor, nu motivează şi nu arată când au avut loc întâlnirile, cine a participat la întâlniri, care au fost negocierile privind preţul, cine a negociat în numele şi pe seama pârâtelor.
- reclamanta nu a dovedit că a prestat în favoarea pârâtelor activităţile ce fac obiectul contractului de comision.
Potrivit art. 304 C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate şi în consecinţă aceste critici nu vor fi analizate deoarece nu se referă la motivele de nelegalitate ale deciziei.
În fine, pârâtele mai critică Decizia pentru nemotivare deoarece curtea nu a arătat în concret care sunt probele, actele, afirmaţiile care au determinat convingerea intimă că pretenţiile reclamantei sunt întemeiate.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele de recurs invocate de reclamantă şi pârâte, constată următoarele:
„Contractul de comision" încheiat la data de 18 septembrie 2006 întra reclamanta SC D.L.SRL în calitate de intermediar şi pârâtele R.A.R. şi A.R.D.M. în calitate de beneficiari are ca obiect intermedierea vânzării terenurilor în suprafaţă totală de 275.000 mp situate în intravilanul localităţii Voluntari, tarlaua 4 şi tarlaua 24, Judeţul Ilfov, prin identificarea unui cumpărător de către intermediar verificarea actelor de proprietate şi medierea încheierii tranzacţiei în condiţiile dorite de beneficiari, contra unei remuneraţii numită comision.
Referitor la comision părţile au convenit următoarele:
Art. 5. Comisionul stabilit este de 1.000.000 euro, pentru vânzarea întregii suprafeţe de teren sau va fi recalculat proporţional cu suprafeţele de teren vândute.
Art. 6. Plata comisionului se va efectua numai în cazul în care terenurile menţionate vor fi vândute la preţul minim de 160 Euro/mp.
Art. 7. Plata comisionului se va efectua prin transfer bancar în ziua semnării contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect terenurile menţionate mai sus, încheiat în formă autentică între Beneficiar şi Cumpărătorul identificat de către Intermediar.
Art. 8. Cesiunea obligaţiilor sau drepturile ce decurg din acest contract poate fi făcută de către părţi numai prin încheierea unui act adiţional la prezentul contract de comision.
În art. 9 din contract părţile au prevăzut că dovada faptului că intermedierea a fost realizată de către SC D.L. SRL, se va face prin semnarea unui Protocol între Beneficiari, Intermediar şi potenţialul cumpărător la data identificării Cumpărătorului şi prezentarea acestuia Beneficiarilor.
La data de 10 noiembrie 2006 s-a încheiat un alt contract de comision între SC D.L. SRL în calitate de intermediar şi SC U.H. SRL în calitate de beneficiar, având ca obiect intermedierea cumpărării unor terenuri în suprafaţă totală de 275.000 mp situate în intravilanul localităţii Voluntari, tarlaua 4 şi tarlaua 24, Judeţul Ilfov, prin identificarea proprietarului, verificarea actelor de proprietate, medierea încheierii tranzacţiei în condiţiile dorite de beneficiar, contra unei renumeraţii numită „comision", de 2% din preţul de cumpărare al terenului. La art. 2 din acest contract se stipulează obligaţiile reclamantei – intermediar de a depune diligenţe pentru identificarea proprietarului terenurilor indicate de beneficiar, negocierea cu proprietarul în vederea cumpărării acestor terenuri, la un preţ care să nu depăşească 160 Euro/mp şi acordarea asistenţei necesare beneficiarului în vederea perfectării actelor de vânzare-cumpărare.
Tot în ziua de 10 noiembrie 2006 s-au încheiat două contracte de vânzare-cumpărare a terenurilor, autentificate la nr. 551 şi 552 – BNP F.A.R., prin care pârâtele au înstrăinat terenuri în suprafaţă totală de 275.000 mp, la preţul de 160 Euro pentru un mp după cum se stipulează expres şi au încasat în total, 44.000.000 Euro şi anume: R.A.R. 21.600.000 Euro pentru 135.000 mp şi respectiv A.R.D.M. - 22.400.000 Euro pentru 140.000 mp) de la cumpărătorul SC U.H. SRL.
Astfel fiind, din cele expuse rezultă în mod indubitabil că deşi reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin contractul de comision de a intermedia vânzarea suprafeţelor de teren de 275.000 mp proprietatea pârâtelor la preţul solicitat de beneficiar 1 Euro pentru 1 mp de teren şi pârâtele au încasat preţul total de 44.000.000 Euro, ulterior pârâtele au refuzat să-şi îndeplinească obligaţia stipulată la art. 5-7 din acelaşi contract privind plata comisionarului de 1.00.000 Euro în ziua semnării contractelor de vânzare-cumpărare.
Referitor la natura juridică a contractului, trebuie remarcat că deşi părţile l-au intitulat „contract de comision", având în vedere obiectul contractului – intermedierea vânzării terenurilor proprietatea beneficiarilor, la un preţ minim stabilit pentru 1 mp, în schimbul unui comision, litigiul nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 405 – 412 C. com. privind contractul de comision ci dispoziţiile art. 1412 şi 1470 pct. 1 C. civ., deci ne aflăm în prezenţa unui contract de prestări servicii. De asemenea, se impune precizarea că şi Codul Comercial consacră activitatea de mijlocire, ca faptă de comerţ, în sensul că intermediarul (mijlocitorul) pune părţile în situaţia de a contracta, fără ca el să contracteze personal, spre deosebire de comisionar care, deşi lucrează pentru altul, tratează în numele său personal, conform art. 405 – 412 C. com.
În speţă reclamanta s-a obligat să intermedieze vânzarea imobilelor proprietatea pârâtelor beneficiare şi nu să încheie contractul în numele său şi pe seama beneficiarelor.
Din analiza prezentată rezultă în mod indubitabil caracterul comercial al litigiului având ca obiect prestarea serviciilor de intermediere vânzare-cumpărare imobile, potrivit obiectului de activitate a reclamantei SC D.L. SRL şi în consecinţă competenţa soluţionării cauzei revine instanţei comerciale.
Pârâtele sunt persoane fizice, nu au calitatea de comerciant şi în consecinţă contractul dintre părţi constituie faptă de comerţ numai pentru reclamanta – comerciant astfel încât în speţă nu se aplică dispoziţiile art. 43 C. com. privind curgerea de drept a obligaţiilor în condiţiile art. 56 C. com. cum în mod nelegal susţine reclamanta. Pentru debitor (pârâte) obligaţia are caracter civil şi, în consecinţă, dobânzile vor începe să curgă numai de la data punerii în întârziere conform art. 1079 – 1088 C. civ.
Tot din analiza contractelor de comision încheiate de reclamantă cu pârâtele vânzătoarele terenurilor şi SC U.H. SRL, cumpărătoarea rezultă că reclamanta şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile stipulate la art. 3 din contract, obligaţii de diligenţă şi de rezultat (precitate) şi în consecinţă criticile pârâtelor privind îndeplinirea obligaţiilor contractuale şi interpretarea greşită a clauzelor de instanţa de apel care ar fi modificat sensul şi înţelesul acestora sunt nefondate şi nu îndrituiesc pe pârâte să refuze îndeplinirea obligaţiilor contractuale precizate în art. 5-8 din contract privind plata comisionului de 1.000.000 Euro, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Deşi fac vorbire, în motivarea recursului, de modul prejudiciabil în care s-a soluţionat cauza în apel, pârâtele nu indică în ce a constat prejudiciul suferit şi, de altfel nici nu ar putea indica, deoarece după încheierea contractului cu reclamanta au obţinut realizarea obiectului contractului în condiţiile impuse de ele şi anume vânzare suprafeţei totale de teren de 275.000 mp cu preţul de minim 1 euro pentru un mp, pentru care au încasat preţul aferent 44.000.000 Euro la data de 10 noiembrie 2006, ceea ce demonstrează că s-a realizat voinţa părţilor înserată în clauzele contractuale cum în mod legal au constatat atât tribunalul cât şi curtea de apel.
În raport de considerentele expuse Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să le respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de recurenta – reclamantă SC D.L. SRL BUCUREŞTI şi de recurentele - pârâte A.R.D.M. şi R.A.R. împotriva deciziei nr. 590 din 30 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondate.
Respinge cererea de restituire a cauţiunii solicitată de recurentele – pârâte A.R.D.M. şi R.A.R., ca prematur formulată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1813/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2044/2011. Comercial → |
|---|
