ICCJ. Decizia nr. 1813/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1813/2011
Dosar nr. 9964/1/2010
Şedinţa publică din 11 mai 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 20 august 2008, sub nr. 31244/3/2008, reclamantul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor Bucureşti a chemat în judecată pârâta SC T.S.Z. SRL Bucureşti, solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 96.518,73 RON fonduri Phare, reprezentând suma virată cu titlu de finanţare nerambursabilă în baza Contractului de Grant RO 0007.02.02.01.2317, şi solicitată urmarea rezilierii acestui contract de către Autoritatea Contractantă în baza prevederilor art. 11 alin. (3) din Condiţiile Generale ale Contractului de Grant, şi obligarea pârâtei la plata dobânzii de întârziere, conform art. 18 alin. (3) din Condiţiile Generale, plătibilă de la data expirării termenului de plată acordat de instituţia sa şi până la achitarea în întregime a debitului, până la data de 11 august 2008 dobânda de întârziere fiind în cuantum de 22.801,40 RON; cu obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 10342, pronunţată la data de 8 octombrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor Bucureşti în contradictoriu cu pârâta SC T.S.Z. SRL Bucureşti.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, în termen, reclamantul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor Bucureşti, la data de 9 decembrie 2008, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeaşi dată.
La termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2009, prin încheierea de şedinţă pronunţată în dosarul nr. 31244/3/2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a luat act de schimbarea denumirii societăţii apelante Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţelor Bucureşti, conform OUG nr. 222/2008.
Prin Decizia comercială nr. 146, pronunţată la data de 27 martie 2009, în dosarul nr. 31244/3/2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis apelul declarat de apelantul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 10342 din 8 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 31244/3/2008, în contradictoriu cu intimata SC T.S.Z. SRL Bucureşti; a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În rejudecare, prin sentinţa comercială nr. 11799, pronunţată la data de 26 octombrie 2009, în dosarul nr. 31244/3/2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială a respins acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta SC T.S.Z. SRL Bucureşti, ca neîntemeiată.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, faţă de probele pe care partea a înţeles să le administreze în susţinerea cererii sale, că acţiunea este neîntemeiată, deoarece reclamantul nu şi-a dovedit pretenţiile. Astfel, deşi a susţinut că pârâta SC T.S.Z. SRL a fost beneficiara unui împrumut nerambursabil în baza Contractului de Grant RO 007.02.02.01.2317, încheiat la data de 30 noiembrie 2002, reclamantul a depus la dosarul cauzei un înscris necertificat potrivit dispoziţiilor art. 112 pct. 5 C. proc. civ., şi care nu a fost însuşit de către niciuna dintre părţile menţionate în partea sa introductivă, prin semnare. Totodată, deşi a susţinut că în baza acestui contract a fost virat către pârâtă un avans, la data de 29 ianuarie 2003, reclamantul nu a dovedit în vreun fel acest fapt, deşi i s-a pus în vedere de către instanţă să depună înscrisurile ce dovedesc virarea sumei neutilizate.
Prin urmare, instanţa a respins acţiunea, deoarece, deşi a ordonat părţii administrarea probelor pe care le-a considerat necesare, aceasta nu a înţeles să le înfăţişeze.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, în termen, reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei Bucureşti, la data de 26 noiembrie 2009, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeaşi dată.
Prin Decizia comercială nr. 461, pronunţată la data de 6 octombrie 2010, în dosarul nr. 31244./3/2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ca neîntemeiată; a admis apelul formulat de apelantul-reclamant Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 11799 din 26 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 31244/3/2008, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC T.S.Z. SRL Bucureşti; a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 96.518,73 lei, reprezentând suma virată cu titlu de finanţare nerambursabilă în baza contractului de Grant RO 0007.02.02.01.2317 şi la plata sumei de 22.801,40 lei reprezentând dobânzi de întârziere.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, Curtea a reţinut că este neîntemeiată faţă de data încheierii procesului-verbal de conciliere, respectiv, 5 septembrie 2005, şi data introducerii cererii, 19 august 2008, cunoscut fiind faptul că, potrivit art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia, în procesul-verbal de conciliere încheiat la 5 septembrie 2005 reţinându-se că „societatea recunoaşte prin reprezentanţi că nu a atins valoarea maximă prevăzută în contract şi este de acord să restituie Ministerului aceste sume pe baza documentelor justificative întocmite de către Direcţia de Monitorizare şi Direcţia Plăţi Programe".
În ceea ce priveşte motivul invocat de apelantă, în sensul că pârâta nu a fost citată, Curtea l-a înlăturat, deoarece lipsa de procedură poate fi invocată de partea care nu a fost legal citată - în speţă, intimata-pârâtă ar fi fost îndreptăţită să invoce citarea nelegală, şi nu apelanta-reclamantă, care a fost legal citată.
Referitor la fondul cauzei, faţă de faptul că schimbarea locaţiei proiectului a fost făcută de către intimata-pârâtă în mod unilateral, fără a fi încheiat un act adiţional în acest sens Curtea a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (3) din contract cu privire la rezilierea contractului de grant şi, de asemenea, sunt aplicabile art. 18 alin. (2) şi art. 18 alin. (3) din acelaşi contract.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Bucureşti şi pârâta SC T.S.Z. SRL Bucureşti.
I. Prin recursul său, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Bucureşti a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă că, deşi prin acţiune a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii de întârziere conform art. 18 alin. (3) din Condiţiile generale, plătibilă de la data expirării termenului de plată acordat de minister şi până la achitarea în întregime a debitului, instanţa de apel a acordat în mod greşit dobânda în cuantum fix, omiţând solicitarea din acţiune cu privire la acordarea acesteia până la achitarea în întregime a debitului.
II. Recursul declarat de pârâta SC T.S.Z. SRL cuprinde următoarele critici ce se subsumează motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3, 7 şi 9 C. proc. civ..
1. Decizia atacată este dată cu încălcarea competenţei altei instanţe.
Se arată că litigiul dedus judecăţii priveşte efectele unui contract administrativ - în înţelesul art.1 din Legea nr. 554/2004 - şi că raportat la prevederile art. 2 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine instanţei de contencios administrativ.
De asemenea, recurenta consideră că potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 instanţa competentă să soluţioneze în primă instanţă cauza este Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, dat fiind că actul este încheiat de o autoritate publică centrală şi anume Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
2. Decizia atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii pentru următoarele motive:
- Instanţa de apel a respins – în mod greşit - excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, considerând în mod eronat că a intervenit recunoaşterea debitului prin procesul-verbal de conciliere din 5 septembrie 2005.
- În mod greşit a fost înlăturat motivul de apel referitor la lipsa de citare a sa, la termenul când cauza a fost soluţionată în fond.
- Instanţa s-a pronunţat în mod greşit asupra plăţii sumelor solicitate în lipsa notificării de reziliere a contractului de grant, în condiţiile în care - niciunul din înscrisurile reţinute de instanţă nu poate fi considerat ca, reprezentând o notificare.
- Instanţa de fond a apreciat în mod greşit că în speţă a operat schimbarea unilaterală a locaţiei câtă vreme nu există vreun acţionar din partea reclamantei prin care să-i fi fost imputată această situaţie.
3. Decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind încălcate dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanţa nu s-a pronunţat deloc asupra următoarelor apărări:
- Contractul de grant nu a fost reziliat în mod legal şi nu se poate dispune restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul contractulu.
- Notificarea de reziliere nu respectă prevederile contractuale
- Contractul de grant nu cuprinde un pact comisoriu de gr. IV, iar rezilierea contractului trebuia să fie solicitată de Autoritatea Contractantă
- Modificarea sediului nu afectează scopul contractului astfel că, nu se impunea acordul expres al Autorităţii Contractante
Analizând Decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt fondate, în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Litigiul dedus judecăţii priveşte efectele contractului de grant RO 0007.02.02.01.0098 din 30 decembrie 2002 încheiat între părţi, contract ce este asimilat actelor administrative conform prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Potrivit acestor prevederi – sunt asimilate actelor administrative, în sensul legii, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice (...).
În cauză, contractul dedus judecăţii are drept obiect finanţarea nerambursabilă acordată de Autoritatea Contractantă (Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului) pentru – lărgirea activităţii de proiectare a structurilor de rezistenţă prin cuprinderea unui segment de piaţă de 30 %, concomitent cu implementarea unor soluţii inginereşti de mare performanţă, ţinând seama de nivelul ridicat de seismicitate al teritoriului Municipiului Bucureşti – contract de urmăreşte acoperirea unor nevoii de interes general, prin prestarea unui serviciu public.
În atare situaţie fiind în discuţie prestarea unui serviciu public devin incidente prevederile art. 2 din Legea nr. 554/2004 care stabilesc că, instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile ce apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea şi încetarea contractului administrativ.
Cum ambele instanţe au nesocotit prevederile legale menţionate, încălcând competenţa material a altei instanţe, respectiv a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti, hotărârile sunt lovite de nulitate, motiv pentru care se impune admiterea recursului în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) raportate la art. 304 pct. 3 C. proc. civ. – cu consecinţa casării, atât a deciziei cât şi a sentinţei şi trimiterea cauzei spre soluţionare în primă instanţă la Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantul MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI TURISMULUI Bucureşti şi de pârâta SC T.S.Z. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 461 din 6 octombrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Casează Decizia recurată şi sentinţa comercială nr. 11799 din 26 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi trimite cauza spre soluţionare în primă instanţă la Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1809/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2024/2011. Comercial → |
|---|
