ICCJ. Decizia nr. 2503/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2503/2011
Dosar nr. 4595/101/2008
Şedinţa publică de la 23 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Mehedinţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 433/COM din 9 iunie 2009 a admis acţiunea formulată de reclamanta SC G.P.C. SRL SIatina împotriva pârâtei C.N.A.P.D.F. SA Giurgiu, în sensul că a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 413.015,59 lei fără TVA reprezentând despăgubiri şi 13.316,68 lei cheltuieli de judecată.
În fundamentarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut, în principal, că între părţi s-a încheiat contractul de execuţie de lucrări nr. 4100 din 23 iunie 2006 cu preţul ferm de 7.374.434,47 lei plus 1.401.142,55 lei TVA.
Pe parcursul derulării contractului s-au mai încheiat trei acte adiţionale prin care valoarea lucrărilor contractate a devenit 7.466.227,13 lei plus 1.418.583,15 lei TVA iar termenul de finalizare a lucrărilor s-a decalat la 30 iunie 2007, execuţia finalizându-se în august 2007 şi recepţia fiind efectuată la 18 septembrie 2007, fără obiecţiuni.
La punerea în execuţie a prevederilor proiectului s-a constatat necesitatea efectuării unor lucrări suplimentare, reclamanta sesizând pârâta asupra neconformităţilor şi neconcordanţelor constatate în proiect, cu adresa nr. 807 din 6 iunie 2007.
Cu toate că lucrările suplimentare, aşa cum au fost identificate în raportul de expertiză întocmit în cauză, nu fac obiectul contractului dintre părţi, au fost efectuate de către reclamantă.
Chiar dacă aceste lucrări suplimentare au fost executate în lipsa acordului scris al pârâtei şi nu au făcut obiectul vreunui act adiţional, nu se poate contesta faptul că aceasta din urmă şi-a îmbogăţit patrimoniul cu preţul acestora în cuantum de 413.015,59 lei fără TVA în dauna patrimoniului reclamantei, având loc o îmbogăţire fără just temei.
Curtea de Apel Craiova, secţia comercială prin Decizia nr. 174 din 15 septembrie 2010 a respins apelul pârâtei C.N.A.P.D.F. SA împotriva sentinţei nr. 433/COM din 9 iunie 2009 a Tribunalului Mehedinţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, fiind preluate argumentele expuse anterior.
De asemenea, a fost admis apelul reclamantei SC G.P.C. SRL împotriva aceleiaşi sentinţe, schimbată în parte şi obligată pârâta la plata dobânzii legale aferente sumei de 413.015,59 lei începând cu data de 18 septembrie 2007 şi până la plata efectivă.
A mai fost obligată pârâta şi la plata sumei de 48.316,68 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În final au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
Împotriva deciziei nr. 174 din 15 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a promovat recurs pârâta C.N.A.P.D.F. SA, care a criticat pentru nelegalitate această hotărâre judecătorească, solicitând în temeiul art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi pe fond respingerea cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că litigiul nu este de natură comercială, ci un litigiu ce priveşte executarea unui contract administrativ şi potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004 competenţa revine unei instanţe specializate în contencios administrativ.
O altă critică a vizat împrejurarea că, dacă totuşi litigiul ar fi de natură comercială, nu a fost îndeplinită procedura prealabilă stabilită de art. 7201 C. proc. civ.
A fost interpretat greşit actul dedus judecăţii şi aplicată greşit legea, deoarece, în speţă nu operează îmbogăţirea fără justă cauză şi nici nu trebuiau acordate dobânzile legale în baza art. 43 C. com.
Intimata-reclamantă SC G.P.C. SRL a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de recurenta-pârâtă, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul, pentru următoarele considerente.
De remarcat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 2085 din 22 aprilie 2010 atunci când s-a pronunţat asupra conflictului negativ de competenţă, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei dintre prezentele părţi în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, reţinând că pentru calificarea unui contract ca fiind administrativ trebuie să se ţină seama de prevederile art. 2 alin. (2) lit. b) şi c) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, ce definesc noţiunile de autoritate publică şi act administrativ asimilat. Din această perspectivă corect a stabilit instanţa de apel că litigiul dintre părţi are un pronunţat caracter comercial, reprezentând un contract de execuţie de lucrări, cu drepturi şi obligaţii asumate reciproc, în care pârâta nu are calitatea de autoritate publică iar obiectul nu vizează bunuri proprietate publică.
Sunt acte administrative, conform art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, numai actele unilaterale cu caracter individual sau normativ emise de o autoritate publică şi sunt asimilate actelor administrative numai contractele încheiate de autorităţile publice, în speţă contractul având o evidentă natură comercială.
Este de necontestat că reglementările art. 7201 C. proc. civ. au un caracter imperativ şi sunt de maximă actualitate, prin aceea că în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.
În acest scop, reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretenţiile sale şi temeiul lor legal, precum şi toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea iar convocarea se face prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire, prin telegramă, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia.
De asemenea data convocării pentru conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor, finalizând cu rezultatul concilierii ce se va consemna într-un înscris cu arătarea pretenţiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului şi a punctului de vedere al fiecărei părţi.
La rândul său, art. 109 alin. (2) C. proc. civ., prevede expres că în cazurile anume menţionate de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, iar dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
Întreaga corespondenţă care există la dosarul cauzei, precum şi sentinţa nr. 293/COM din 8 aprilie 2008 a Tribunalului Mehedinţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin care a fost respinsă emiterea somaţiei de plată potrivit procedurii instituite de OG nr. 5/2001 iniţiată de creditorul SC G.P.C. SRL împotriva debitorului C.N.A.P.D.F. SA evidenţiază faptul că pârâta cunoştea întinderea pretenţiilor reclamantei, având posibilitatea de a soluţiona litigiul pe cale amiabilă.
Contractul de execuţie de lucrări a fost îndeplinit, cu respectarea clauzelor stabilite de părţi. Concluziile raportului de expertiză în specialitatea construcţii, evidenţiază că lucrările suplimentare solicitate de reclamant au fost executate, cu o valoare de 413,015,59 lei fără TVA şi au fost confirmate de dirigintele de şantier prin semnarea antemăsurătorilor, devizelor de lucrări şi situaţiilor de plată în baza devizelor avizate de proiectant.
Chiar dacă pentru aceste lucrări a lipsit acordul scris al reclamantei, potrivit documentaţiei depuse de părţi, ele erau necesare, în acest context sporind patrimoniul pârâtei, în detrimentul patrimoniului reclamantei, conducând la o îmbogăţirea fără justă cauză.
Dobânzile comerciale corect au fost acordate în contextul aplicării art. 43 C. com., astfel încât urmează a respinge recursul declarat de pârâta C.N.A.P.D.F. SA împotriva deciziei nr. 174 din 15 septembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială ca nefondat, nefiind îndeplinită nici o cerinţă din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În baza art. 274 C. proc. civ. urmează a obliga recurenta la plata sumei de 5000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta C.N.A.P.D.F. SA Giurgiu, împotriva deciziei nr. 174 de la 15 septembrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 5000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 23 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2496/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2517/2011. Comercial → |
|---|
