ICCJ. Decizia nr. 2496/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2496/2011
Dosar nr. 6484/2/2010
Şedinţa publică de la 23 iunie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa arbitrală nr. 47 din 5 martie 2010 Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. 387/2009 a fost admisă acţiunea pronunţată de reclamanta SC E.C. SRL şi pârâta SC S.I. SRL a fost obligată la plata sumei de 65.018,13 lei contravaloare lucrări executate, 56.078 lei penalităţi de întârziere, 36.087 lei garanţie de bună execuţie cu cheltuieli arbitrale.
În motivarea soluţiei instanţa arbitrală a reţinut că părţile au desfăşurat relaţii comerciale în baza contractului nr. 2 din 18 ianuarie 2007, reclamanta executând lucrări de construcţie şi amenajare la imobilul pârâtei din Bucureşti.
Deşi a achitat facturi emise pentru executarea acestor lucrări şi nu a formulat obiecţiuni cu privire la calitatea acestora, pârâta nu a plătit în termenul stabilit ultimele două facturi emise de reclamantă respectiv factura nr. 62 din 16 ianuarie 2008 şi nr. 63 din 20 februarie 2008.
S-au înlăturat apărările pârâtei privind deficienţele de calitate a lucrărilor, precizând că din probele administrate rezultă că executarea acestora a fost urmărită de dirigintele de şantier, care nu a formulat obiecţiuni, partea nefăcând dovada existenţei unor deficienţe refuzând doar semnarea procesului verbal de recepţie a lucrărilor.
Odată cu constatarea temeiniciei capătului principal din acţiune Tribunalul Arbitral a obligat pârâta şi la plata penalităţilor de întârziere conform clauzelor stipulate în contract precum şi restituirea sumelor reţinute cu titlu de garanţie de bună execuţie.
Împotriva acestei hotărâri pârâta a formulat acţiune în anulare invocând dispoziţiile art. 364 lit. i) C. proc. civ.
Pârâta a susţinut că nu i-au fost respectate drepturile procesuale cu prilejul soluţionării cauzei, instanţa arbitrală nu a dat dovadă de rol activ şi nu a verificat riguros probele administrate.
S-a mai susţinut că nu au existat dovezi de comunicare a notificărilor privind efectuarea recepţiei preliminare la terminarea lucrărilor şi nici posibilitatea acceptării tacite a situaţiilor de lucrări, tăcerea sa rezultând din nerealitatea celor consemnate ca fiind executate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 155 din 30 noiembrie 2010 a respins acţiunea în anulare.
În fundamentarea soluţiei instanţa de apel a precizat că fără a face nici o trimitere la o eventuală încălcare a ordinii publice sau a bunelor moravuri conform art. 364 lit. i) C. proc. civ., reclamanta s-a raportat exclusiv la încălcarea unor dispoziţii imperative ale legii principiul rolului activ al judecătorului prevăzut de art. 129 C. proc. civ., care ar fi reţinut să administreze toate probele necesare lămuririi pe deplin a situaţiei de fapt.
S-a mai reţinut că dispoziţiile art. 129 C. proc. civ. stabilesc anumite reguli de desfăşurare a procesului civil, aplicabile în judecata arbitrală, însă neadministrarea unor probe nu relevă nelegalitatea hotărârii.
Împotriva acestei soluţii pârâta a declarat recurs criticile invocate făcând referire la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine, în esenţă, că administrarea unei probe respectiv o expertiză tehnică în construcţii ţine de legalitatea cauzei, neadmiterea probei afectând chiar dreptul la apărare.
De asemeni, precizează recurenta că, dispoziţia art. 969 C. civ., din care deriva excepţia de neexecutare a contractului, constituie o normă de ordine publică imperativă.
Recursul este fondat.
Art. 364 lit. i) C. proc. civ. se referă la situaţia în care hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri şi dispoziţii imperative ale legii.
Contrar poziţiei instanţei de apel, problema neadministrării unor probe esenţiale în aflarea adevărului constituie o problemă de iure iar nu de facto, ceea ce conduce la calificarea problemei ca una de legalitate, iar nu de temeinicie cu consecinţa încadrării acesteia în cauzele de nulitate a unei hotărâri arbitrale.
În speţă, recurenta nu invocă greşita apreciere a probelor administrate, ci faptul că tribunalul arbitral a refuzat o probă esenţială â€" expertiza tehnică â€" singura care ar fi putut releva elementele pretinse de către parte, elemente ce nu erau susceptibile de probat prin alte mijloace de probă.
Problema neadministrării unor probe atunci când acestea sunt esenţiale pentru verificarea corectitudinii mijloacelor de apărare folosite de una dintre părţi este o chestiune de drept, şi mai mult este o problemă de ordine publică deoarece atinge principii fundamentale ale procesului: egalitatea armelor (ce face parte din conceptul de proces echitabil), dreptul la apărare şi, nu în ultimul rând rol activ a judecătorului (aplicabil şi în sfera arbitrajului).
Principiile fundamentale de desfăşurare a procesului sunt concepute ca fiind chestiuni de ordine publică.
Principiul procesului echitabil este unul de ordine publică. Pentru a fi echitabil, procesul trebuie să se desfăşoare după o procedură care să respecte dreptul la apărare şi egalitatea armelor. Astfel spus, fiecare dintre părţi trebuie să dispună de posibilităţi suficiente, echivalente şi adecvate pentru a-şi susţine poziţia asupra problemelor de fapt şi de drept. Or, reclamanta afirma ca prin neadministrarea probei prin expertiza tehnică care să evidenţieze calitatea lucrărilor executate de partea adversă i s-a răpit orice mijloc rezonabil de dovadă a apărărilor dezvoltate. Partea a arătat că nu a contestat facturile şi nici nu avea de ce să o facă, deoarece calitatea defectuoasă a lucrărilor s-a evidenţiat ulterior, motiv pentru care nu a semnat nici procesul verbal de recepţie a lucrărilor. Singurul mod de dovadă a calităţii lucrărilor era expertiza tehnică. Aceasta fiind refuzată, partea nu a mai avut nici un suport probatoriu pentru afirmaţiile făcute, conducând la pierderea procesului.
Sfera motivului prevăzut la lit. i) este circumscrisă la încălcarea principiilor fundamentale ale litigiului arbitral, dreptul la apărare, egalitatea armelor, cuprinse în noţiunea mai largă de proces echitabil, fiind dintre acestea.
Faptul că neadministrarea unor probe este concepută ca fiind o chestiune de ordine publică este evidenţiat şi de faptul că abia prin Legea nr. 202/2010 s-a prevăzut în cadrul art. 129 C. proc. civ., ca nemanifestarea rolului activ al instanţei sub aspectul administrării unor probe nu poate fi invocat în căile de atac. În plus, este de remarcat că şi în atare context legiSIativ legiuitorul nu a abandonat total caracterizarea ca fiind de ordine publică a problemei neimplicării judecătorului în administrarea unor probe necesare, excluzându-se numai dreptul părţii de a invoca în calea de atac acest lucru, dar menţinându-se (per a contrario) dreptul de control al instanţei superioare de a analiza şi, eventual îndrepta greşeala constând în neadministrarea unor probe necesare.
Prin urmare, problema neadministrării unei probe tehnice esenţiale, în contextul în care apărările unei părţi tind la aspecte concludente cauzei şi care nu pot fi dovedite prin alte mijloace de probă, reprezintă o problemă de legalitate, iar nu de temeinicie.
În aceste condiţii prima instanţă, calificând problema sus menţionată ca fiind una de temeinicie, a săvârşit o greşită interpretare a legii.
Interpretarea greşită a legii a condus şi la o aplicare greşită a acesteia deoarece instanţa de fond nu a mai analizat caracterul esenţial a probei, impactul acesteia asupra apărărilor dezvoltate de una dintre părţi, existenţa în sfera probelor a altor mijloace pe care partea le-ar fi putut utiliza, limitându-se la calificarea acestea ca o chestiune de temeinicie, cu consecinţa greşită a neîncadrării în lit. i) de la motivele de nulitate.
Faţă de cele arătate, în considerarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC S.I. SRL Bucureşti împotriva sentinţei nr. 155 de la 30 noiembrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 23 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2489/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2503/2011. Comercial → |
|---|
