ICCJ. Decizia nr. 2736/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2736/2011
Dosar nr. 21071/3/2009
Şedinţa publică din 21 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 9360, pronunţată la data de 15 iunie 2009, secţia a VI-a comercială a Tribunalului Bucureşti a admis cererea formulată de reclamanta Administraţia Domeniului Public Sector 1 Bucureşti împotriva pârâtei SC C.B. SRL, dispunând evacuarea pârâtei din spaţiul situat în Bucureşti, care a făcut obiectul contractului de închiriere din 6 mai 1998.
Spre a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, după încetarea termenului locaţiunii, pârâta locatară a refuzat să restituie reclamantei locator imobilul compus din construcţie şi teren ce a făcut obiectul menţionatului contract de închiriere.
Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului a fost respins, ca nefondat, de secţia a V-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti, prin Decizia comercială nr. 403, pronunţată la data de 1 iulie 2010.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel, examinând criticile aduse sentinţei apelate, a reţinut în analiza excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei excepţiei calităţii de reprezentant, că raportul juridic dedus judecăţii izvorăşte din contractul de locaţiune încheiat între părţi la data de 6 mai 1998 şi că intimata-reclamantă nu a învestit instanţa în calitate de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale, ci a solicitat obligarea pârâtei la a-i restitui folosinţa bunului pe care o cedase în temeiul contractului de închiriere, înlăturând susţinerea apelantei potrivit căreia acţiunea în evacuare nu poate fi formulată decât de titularul dreptului de proprietate, faţă de obiectul cererii de restituire a bunului închiriat.
Pe fondul cauzei, instanţa de control judiciar a apreciat corectă soluţia tribunalului, având în vedere că la data de 6 mai 2008 termenul locaţiunii a încetat şi că apelanta-pârâtă, în calitate de locatar, nu şi-a îndeplinit obligaţia de a elibera spaţiul ce a făcut obiectul contractului de închiriere, neputând opera relocaţiunea tacită, faţă de art. 1348 C. civ. şi de faptul că i s-a notificat concediul locaţiunii la data de 29 aprilie 2008.
Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs apelanta-pârâtă, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a soluţionat greşit excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia calităţii de reprezentant a intimatei-reclamante, având în vedere că aceasta nu este proprietarul imobilului şi nu a făcut dovada vreunui mandat pe care proprietarul să i-l fi dat pentru a declanşa acţiune în evacuare, iar, pe fondul cauzei, a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii – neţinând seama de apărările formulate în cauză, referitoare la „imposibilitatea de continuare a raporturilor juridice”.
Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, apreciind ca fiind neîntemeiate criticile aduse de recurentă deciziei instanţei de apel, faţă de raportul juridic direct şi nemijlocit ce există între părţi în baza contractului de locaţiune al cărui termen a expirat la data de 6 mai 2008 şi de dispoziţiile legale ce reglementează contractul de locaţiune.
Recursul este nefondat.
Cum calitatea procesuală activă presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi titularul dreptului în raportul juridic dedus judecăţii, care, în speţă, îşi are sorgintea în contractul de închiriere din 6 mai 1998 pe care reclamanta, în calitate de locator, l-a încheiat cu pârâta, în calitate de locatar, se constată că instanţa de apel a reţinut cu justeţe că legitimarea procesuală activă este astfel justificată în acţiunea pe care reclamanta a formulat-o în nume propriu, răspunzând judicios, prin acest din urmă argument, şi criticii vizând excepţia lipsei calităţii de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale a acestei părţi.
Este de observat că, deşi a invocat în susţinerea recursului greşita interpretare şi aplicare a legii de către instanţa de apel, recurenta nu a arătat, în mod concret, care sunt dispoziţiile legale greşit interpretate sau aplicate, iar prevederile art. 1438 C. civ., invocate în considerentele deciziei atacate, şi-au găsit o corectă interpretare şi aplicare în raport cu situaţia de fapt reţinută, ce a determinat măsura evacuării pârâtei din imobilul în discuţie după expirarea termenului locaţiunii şi notificarea concediului acesteia – recurenta nemaiputând valorifica pe calea recursului critica referitoare la omisiunea instanţelor de a analiza apărările pe care le-a formulat în cauză, faţă de redactarea în vigoare la data pronunţării deciziei atacate a art. 304 C. proc. civ..
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta SC C.B. SRL împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 403 din 1 iulie 2010, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2735/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 314/2011. Comercial → |
|---|
