ICCJ. Decizia nr. 315/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 315/2011
Dosar nr. 36812/3/2007
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 25 octombrie 2007, reclamanta S.N.A.M. SA Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta SC E.D. SA, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.143.040,74 RON, cu titlu de diferenţă preţ facturat şi neachitat, la plata penalităţilor de întârziere de 0,4% pe zi de întârziere, calculate conform clauzei penale prevăzute de art. 25 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 16828/1997 şi la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul de judecată din data de 30 noiembrie 2007, reclamanta S.N.A.M. SA Bucureşti a depus la dosarul cauzei cerere precizatoare a cererii introductive de instanţă, în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 1.143.040,74 RON, cu titlu de diferenţă preţ, facturat şi neachitat, şi la plata sumei de 1.210.314,55 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere de 0,4% / zi de întârziere, calculate conform clauzei penale prevăzute de art. 25 din contractul de vânzare- cumpărare nr. 16828/1997.
Prin sentinţa comercială nr. 9094, pronunţată la data de 10 iunie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta S.N.A.M. SA Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta SC E.D. SA, ca neîntemeiată.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că pretenţiile reclamantei sunt neîntemeiate, întrucât solicitarea unui preţ superior celui stabilit contractual este de natură a încălca principiul forţei obligatorii a contractelor legal perfectate, consacrat prin dispoziţiile art. 969 C. civ.
Prevederile contractuale sunt în sensul că preţul apei minerale utile se modifică numai prin acordul scris al părţilor, urmând a face obiectul unui act adiţional.
În opinia instanţei, actele normative invocate de reclamantă nu au stabilit un preţ obligatoriu pentru cumpărători, fiind reglementat numai regimul preţurilor practicat în cadrul activităţilor cu caracter de monopol natural, al celor supuse prin lege unui regim special, precum şi a celor care se exercită prin regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale, ale căror preţuri şi tarife se stabilesc şi se ajustează cu avizul Oficiului Concurenţei. Drept urmare, prevederile OUG nr. 36/2001 nu pot fi aplicate în mod direct în raporturile comerciale născute în baza contractului de vânzare-cumpărare pe care se întemeiază pretenţiile reclamantei, întrucât, în caz contrar, s-ar încălca principiul libertăţii contractuale.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta S.N.A.M. SA Bucureşti, în termen, la data de 17 iulie 2009, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la data de 29 octombrie 2009.
Prin Decizia comercială nr. 209, pronunţată la data de 23 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială a respins apelul declarat de apelanta S.N.A.M. SA Bucureşti, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
În speţă, apariţia OUG nr. 36/2001, prin care nu s-a urmărit reglementarea unui preţ unic care să fie impus partenerilor contractuali, ci doar înlăturarea posibilităţii stabilirii unui drept discreţionar al statului de a stabili preţul produselor şi serviciilor ce constituie monopol de stat prin reglementarea unui preţ maximal, nu poate constitui o excepţie de la aplicarea principiului pacta sunt servanda.
Apelanta nu are dreptul de a stabili în mod unilateral modificarea unor clauze contractuale, conduita sa nefiind justificată nici măcar de apariţia unor dispoziţii legale atâta vreme cât cocontractantul nu şi-a exprimat acordul în acest sens.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel, susţinerile apelantei cu privire la faptul că instanţa de fond nu a fost învestită cu verificarea legalităţii preţului, au fost considerate nefondate, tribunalul făcând aprecieri exclusiv cu privire la caracterul derogatoriu sau nu al normelor legale invocate de la principiul forţei obligatorii.
Nu poate fi reţinut nici cel de-al treilea motiv de apel, referitor la clauza de impreviziune stipulată în contract şi de care instanţa nu a ţinut seamă. Astfel, este adevărat că părţile au prevăzut posibilitatea modificării viitoare a preţului, însă nu există nicio clauză care să permită modificarea unilaterală, ci doar ca urmare a acordului scris al părţilor.
Dispoziţiile OUG nr. 36/2001 şi OUG nr. 178/2001 nu se pot interpune contractului, nu pot modifica clauze negociate de părţi şi nu pot retroactiva indiferent de domeniul reglementat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta S.N.A.M. SA Bucureşti, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii şi obligarea intimatei-pârâte la plata sumelor de 1.143.040,74 RON, cu titlu de diferenţă preţ facturat şi neachitat, 1.210.314,55 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere, şi 68.547,08 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate la instanţa de fond şi apel şi la plata cheltuielilor de judecată care urmează a fi efectuate în recurs.
În recursul său, întemeiat, în drept, pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta- reclamantă S.N.A.M. SA Bucureşti a invocat, în esenţă, următoarele motive.
Hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece instanţa de apel a reţinut în mod greşit că dispoziţiile OUG nr. 36/2001 nu pot modifica un contract care îşi produce deja efectele, fără acordul tuturor părţilor contractante.
- Astfel, prin OUG nr. 36/2001, privind regimul preţurilor şi tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Comerţului, s-a reglementat regimul preţurilor şi tarifelor în sectorul neconcurenţial, cu luarea în considerare atât a mecanismelor specifice economiei de piaţă, ţinând cont de rigorile economiei de piaţă, cât şi a interesului naţional în activitatea de valorificare a produselor şi serviciilor cu caracter de monopol natural, precum şi a celor supuse prin lege unui regim special, produsul „apă minerală” fiind un produs hidromineral, extras din zăcămintele subsolului, proprietate publică a statului, în conformitate cu dispoziţiile Constituţiei României ăart. 134 alin. (2) lit. b) raportat la art. 135 alin. (3) şi art. 136 alin. (3)] şi ale Legii nr. 213/1998.
Prin legea specială enunţată se reglementează modalitatea de stabilire a preţurilor din sfera neconcurenţială, a activităţilor cu caracter de monopol natural sau care sunt supuse prin lege unui regim special, stabilindu-se norme imperative şi nu supletive, cu caracter derogator de la dreptul comun în materie.
Prin intrarea în vigoare a OUG nr. 36/2001, completată prin OUG nr. 178/2001, regimul stabilirii libere, prin negociere a preţului produsului apă naturală la sursă – proprietate publică a statului – s-a schimbat, preţul stabilindu-se numai cu avizul fostului Oficiu al Concurenţei, actualmente Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de succesor cu titlu universal al celui dintâi.
În baza acestora s-a emis de către Consiliul Concurenţei Avizul nr. 490 din 25 februarie 2002, prin care, începând cu 1 martie 2002, preţului produsului în cauză a fost stabilit la 6 RON/l, plus T.V.A., legalitatea acestui aviz fiind verificată de instanţele judecătoreşti iar la 16 iunie 2004, Ministerul Finanţelor Publice a emis avizul nr. 686984, prin care începând cu data de 18 iunie 2004 preţul a fost stabilit la 7 RON/l plus T.V.A., legalitate, de asemenea, confirmată de instanţele judecătoreşti, care au statuat că prin noua reglementare, s-a schimbat regimul juridic al produsului, iar prin intervenţia legii în raporturile obligaţionale, independent de voinţa părţilor, elementul esenţial – preţul – a devenit supravegheat pentru toţi agenţii economici din domeniul apelor minerale din România.
În acelaşi sens trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 970 C. civ., potrivit cărora ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar şi la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa, respectiv ale art. 5 C. civ., potrivit cărora nimeni nu poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare de la legile care interesează ordinea publică.
- A mai susţinut, că hotărârea este nelegală şi din perspectiva motivării potrivit căreia prin OUG nr. 36/2001 legiuitorul a stabilit doar preţul maximal, deoarece contrariul rezultă din conţinutul art. 1 alin. (1), art. 2, alin. (1) şi (2) şi art. 3 alin. (1), art. 4 alin. (1) din OUG nr. 36/2001 prin care se dispune că: „Produsele şi serviciile care se realizează sau, respectiv, se prestează în ţara în cadrul activităţilor cu caracter de monopol natural, al celor supuse prin lege unui regim special, precum şi al celor care se executa de regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale, ale căror preţuri şi tarife se stabilesc şi se ajustează cu avizul Oficiului Concurenţei, sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă (art. 1).
Regula generală în materia ajustării preţurilor este reglementată prin dispoziţiile art. 2 din OUG nr. 36/2001.
În acest sens, alin. (1) statuează: „Preţurile produselor şi tarifele serviciilor prevăzute la art. 1 se pot ajusta, de regulă, la un interval de 3 luni, cu avizul Oficiului Concurentei, (...), dacă parametrul de ajustare se modifică cu cel puţin 5 % faţă de nivelul existent la data precedentei ajustări”.
Potrivit alin. (2), „După informarea prealabilă a Guvernului şi pe baza acordului acestuia, Oficiul Concurenţei avizează preţurile sau tarifele produselor şi serviciilor prevăzute la art. 1, în limitele preţului nominal rezultat din aplicarea, la preţul iniţial, a modificării parametrului de ajustare, ţinându-se seama de criteriile, modalităţile de ajustare, precum şi de un coeficient de corecţie care reflecta avantajul consumatorului, stabilite prin hotărâre a Guvernului”.
Art. 3 alin. (1) dispune: „Nivelurile de preţ sau de tarif cuprinse în avize se determină de Oficiul Concurentei pe buza analizei situaţiei economico - financiare a producătorilor sau a prestatorilor, precum şi a influenţelor reale în costuri. În avizul Oficiului Concurenţei se va menţiona, pe lângă preţul sau tariful ajustat, şi nivelul parametrului existent la data ajustării, faţă de care se va determina modificarea parametrului respectiv la ajustarea ulterioară”.
Din punct de vedere structural, nivelul de preţ se determină prin luarea în considerare a componentelor acestuia, privind cheltuielile cu materii prime şi materiale, combustibil şi energie electrică; cheltuielile cu personalul; cheltuieli cu amortizările; cheltuielile privind prestaţiile externe; cheltuieli cu impozitele, taxele, redevenţele şi vărsămintele asimilate; cheltuieli de întreţinere, reparaţii şi lucrări geologice; cheltuieli indirecte; rata rentabilităţii aferente producţiei, în sensul menţinerii aceluiaşi nivel cu cel care a stat la baza fundamentării nivelului anterior de preţ.
Prin derogare de la regula generală înscrisă în art. 2, prin dispoziţiile art. 4 alin. (1) ale actului normativ invocat, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 205/2002, s-a prevăzut că: „În cazuri deosebite, cum ar fi (...) modificarea structurală a costurilor (...), Oficiul Concurenţei va analiza (...) şi poate să avizeze, (...), niveluri de preţuri şi tarife mai mari decât cele rezultate conform dispoziţiilor art. 2 şi 3”.
Majorarea preţului la 6 RON/l şi, respectiv la 7RON/l a operat în condiţiile art. 2 şi 3, pe baza influenţelor din economia naţională, respectiv pe baza analizei situaţiei economico – financiare a societăţii naţionale, precum şi a influenţelor reale în costuri.
Nivelul de preţ stabilit nu este unul maximal, în ideea înlăturării posibilităţii stabilirii unui preţ discreţionar al statului, el având la bază influenţele din economia naţională, iar ajustarea se face exclusiv în funcţie de creşterea costurilor componentelor sale, cu menţinerea aceleiaşi rate a rentabilităţii, având în vedere caracterul comercial al activităţii.
- De asemenea, în mod greşit s-a reţinut că statul ar avea calitatea de terţ, calitate în care nu se poate interpune clauzelor contractuale.
Produsul comercializat aparţine domeniului public, iar titularul dreptului de proprietate este statul român, recurenta – reclamantă având doar calitatea de administrator, prin urmare, statul nu are calitate de terţ, ci de parte contractantă.
Pe de altă parte, nu statul în calitate de parte s-a interpus clauzelor contractuale, ci dispoziţiile imperative ale OUG nr. 36/2001 completată prin OUG nr. 178/2001, în scopul protejării interesului naţional în activitatea economică, în conformitate cu art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie.
Acelaşi regim îl au şi gazele, energia electrică şi termică.
- În mod greşit s-a reţinut că recurenta – reclamantă a procedat unilateral la modificarea unor clauze contractuale, pe de o parte, iar pe de altă parte, că nu ar fi justificată conduita nici măcar prin apariţia unor dispoziţii legale în lipsa acordului contractantului.
În virtutea principiului aplicării imediate a legii civile, dispoziţiile OUG nr. 36/2001, sunt de imediată aplicare în ceea ce priveşte contractul cu executare succesivă încheiat între părţi anterior dar ale cărui efecte se produc şi în prezent. Modificarea preţului a operat ope legis, iar nu în temeiul voinţei recurentei – reclamante.
Totodată, aplicarea preţului stabilit de autoritatea de reglementare, prin avizele emise, nu este condiţionată de încheierea unor acte adiţionale, deoarece în baza dispoziţiilor general obligatorii se impunea modificarea contractului.
Aşa fiind, lipsa unui act adiţional este lipsită de relevanţă juridică, art. 8 alin. (1) pct. 2 din OUG nr. 36/2001, aprobată şi modificată prin Legea nr. 205/2002 prevăzând că practicarea de către producători, prestatori şi importatori a unor preţuri şi tarife fără avizul Oficiului Concurenţei constituie contravenţie pentru aceştia.
Totodată, reglementările nu prevăd obligativitatea negocierii între producători şi beneficiari a unui preţ supus avizului Ministerului Finanţelor Publice.
- În mod greşit s-a reţinut că, aplicarea OUG nr. 36/2001 ar fi de natură a încălca principiul forţei obligatorii a contractului, deoarece forţa obligatorie a contractelor este limitată de exerciţiul drepturilor civile în conformitate cu legea, potrivit art. 969 C. civ. convenţiile legal făcute având putere de lege între părţi sub condiţia de a nu fi contrare dispoziţiilor prohibitive şi imperative ale legii, ordinii publice şi bunelor moravuri, text de lege care trebuie interpretat în corelare cu art. 970 C. civ. şi art. 5 C. civ.
De asemenea, potrivit art. 966 C. civ., obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea niciun efect, iar potrivit art. 968 C. civ., cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri şi ordinii publice.
Intervenind în stabilirea preţurilor pentru categoria de produse/servicii ce aparţin domeniului public al statului şi care sunt supuse unui regim special, prin adoptarea OUG nr. 36/2001 şi OUG nr. 178/2001, legiuitorul a impus produsului comercializat în baza contractului încheiat un regim obligatoriu în privinţa preţului, în raport de care părţile au obligaţia de conformare.
- Instanţa de apel, cu încălcarea regulii „specialia generalibus derogant” a înlăturat incidenţa dispoziţiilor OUG nr. 36/2001.
Prevederile C. civ. care reglementează principiile libertăţii contractuale şi principiul forţei obligatorii reprezintă norme generale în materia stabilirii preţului, respectiv legea – cadru.
OUG nr. 36/2001, completată prin OUG nr. 178/2001, este legea specială în raport cu legea – cadru în materia regimului stabilirii preţului şi cuprinde norme derogatorii de la dreptul comun sub aspectele reglementate.
Instanţa de fond a încălcat şi regula de interpretare conform căreia legea civilă trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul neaplicării.
În mod greşit a reţinut instanţa de apel că aplicarea dispoziţiilor OUG nr. 36/2001 ar însemna încălcarea principiului neretroactivităţii.
Aplicarea acestor dispoziţii unui contract cu executare succesivă, încheiat anterior intrării sale în vigoare, dar ale cărui efecte se produc după intrarea în vigoare a acesteia nu echivalează cu instituirea unui regim obligatoriu al preţului şi pentru perioada anterioară intrării sale în vigoare, ceea ce ar fi de natură a încălca principiul neretroactivităţii sale, ci în considerarea principiului aplicării imediate a legii noi, de la data intrării în vigoare a legii noi, aceasta aplicându-se tuturor situaţiilor, inclusiv contractelor cu executare succesivă încheiate anterior intrării sale în vigoare, dar ale căror efecte se produc după intrarea acesteia în vigoare.
În mod greşit s-a înlăturat incidenţa clauzei de impreviziune.
Potrivit art. 9 alin. (5) din contract s-a prevăzut că preţul de vânzare se va modifica la intervale corelate cu influenţele din economie, cât şi în cazul schimbării structurii acestuia, cumpărătorul obligându-se să plătească cantităţile contractate şi suplimentare la noul preţ.
Prin această clauză, intimata – pârâtă s-a obligat să plătească nu doar preţul, astfel cum a fost stabilit la încheierea contractului, ci şi preţul modificat la intervale corelate cu influenţele din economie, iar faptul că aceasta a continuat relaţiile contractuale, fără a solicita încetarea contractului pentru aceste motive, echivalează cu o acceptare implicită a preţului legal stabilit în baza regulii „rebus sie stantibus”.
În mod greşit instanţa de apel a reţinut că legalitatea avizelor emise de către Consiliul Concurenţei referitoare la preţul apei minerale, care au făcut obiectul controlului judiciar al instanţelor de contencios administrativ este lipsită de relevanţă juridică, întrucât nu s-au formulat aprecieri cu privire la preţul contractelor, deoarece din observarea hotărârilor judecătoreşti rezultă că, dimpotrivă, instanţele au statuat asupra obligativităţii preţului stabilit de autoritatea de reglementare.
În subsidiar, recurenta – reclamantă a mai arătat că aceeaşi instanţă a pronunţat o hotărâre contrară într-o speţă similară.
Concluzionând, recurenta – reclamantă a arătat că legalitatea preţului la care a fost facturat produsul este dată de legalitatea avizelor emise de Ministerul Finanţelor Publice.
În apărare, intimata – pârâtă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, susţinând, în esenţă, că în cauză au prioritate principiile pacta sunt servanda, tempus regit actum şi al libertăţii contractuale, apariţia OUG nr. 36/2001 neputând constitui o excepţie de la aceste principii fundamentale de drept, sens în care trebuie avut în vedere şi actul adiţional nr. 61099 din 21 decembrie 2005 prin care recurenta – reclamantă, recunoaşte că orice modificare a preţului nu poate avea decât prin negociere directă, chiar şi în condiţiile intervenirii unor avize speciale acestea neaplicându-se de drept contractelor.
În cauză, a intervenit în interesul intimatei – pârâte, intervenientul M.I. care a formulat aceleaşi apărări arătând, totodată, că prin reglementarea specială s-a prevăzut doar o procedură privind ajustarea preţurilor şi până la ce limită pot fi acestea majorate scopul reglementării nefiind acela de a impune cocontractanţilor noile preţuri majorate, ci dimpotrivă, acela de a-i proteja de abuzurile autorităţilor care comercializează produse în regim de monopol, art. 8 stipulând în acest sens sancţiunile aplicabile autorităţii contractante în cazul în care dispoziţiile legii sunt încălcate.
Analizând recursul se găseşte fondat, pentru considerentele ce urmează:
Problema juridică care trebuie lămurită în cauză este aceea dacă prin OUG nr. 36/2001, cu modificările ulterioare, s-a reglementat un regim legal al produsului ce face obiectul contractului încheiat între părţi, or din conţinutul actului normativ rezultă cu evidenţă că produsul „apă minerală la sursă” - produs cu caracter de monopol natural, este supus unui regim special în sensul că preţurile şi tarifele se stabilesc şi se ajustează cu avizul Consiliului Concurenţei, ulterior al Ministerului Finanţelor Publice.
În acest cadru legal al OUG nr. 36/2001, s-au emis la cererea recurentei – reclamante, în calitate de parte contractantă şi nu de terţ, avizele nr. 490 din 25 februarie 2002, respectiv nr. 686984 din 16 iunie 2004, care au făcut obiectul controlului judecătoresc la cererea intimatei – pârâte, stabilindu-se cu putere de lucru judecat legalitatea acestora, deci şi a preţului, iar faptul că părţile contractante nu au procedat apoi la încheierea unui act adiţional la contract prin care să modifice preţul – în aceste limite, este lipsit de relevanţă juridică din perspectiva caracterului imperativ al dispoziţiilor care reglementează materia.
De altfel, părţile au şi stabilit o clauză prin art. 9 alin. (1) din contract, potrivit căreia „preţul de vânzare se va modifica la intervale corelate cu influenţele din economie, cât şi în cazul schimbării structurii acestuia, cumpărătorul obligându-se să plătească cantităţile contractate şi suplimentare la noul preţ”.
Rezultă că intimata – pârâtă s-a obligat să achite un preţ nu numai cum a fost stabilit iniţial, ci şi preţul modificat la intervale corelate cu influenţele din economie, iar apariţia OUG nr. 36/2001 şi a OUG nr. 178/2001 se înscrie în acest cadru, obligaţia contractuală de modificare a preţului în raport de aceste criterii devenind şi una legală, prin apariţia respectivelor acte normative.
În acest sens, prin art. 1 din OUG nr. 36/2001 se dispune că pentru produsele şi serviciile care se realizează sau se prestează în ţară în cadrul activităţilor cu caracter de monopol natural, al celor supuse prin lege unui regim special (...), preţurile şi tarifele se stabilesc şi se ajustează cu avizul Oficiului Concurenţei, art. 2 alin. (1) arătând că aceste preţuri şi tarife se pot ajusta, de regulă, la un interval de 3 luni, cu avizul Oficiului Concurenţei (...), dacă parametrul de ajustare se modifică cu cel puţin 5% faţă de nivelul existent la data precedentei ajustări.
Acelaşi articol prin alin. (2) stabileşte că ajustarea are loc plecând de la preţul iniţial la care se aplică parametrul de ajustare, ţinându-se seama de criteriile, modalităţile de ajustare, precum şi de un coeficient de corecţie care reflectă avantajul consumatorului, stabilit prin HG, în avizul Oficiului Concurenţei menţionându-se, potrivit art. 3 alin. (1), pe lângă preţul sau tariful ajustat şi nivelul parametrului existent la data ajustării, faţă de care se va determina modificarea parametrului respectiv la ajustarea ulterioară.
Din analiza acestor dispoziţii legale rezultă că nivelul de preţ stabilit nu poate reprezenta un preţ maximal, atât timp cât el este cel rezultat în urma parametrilor de ajustare, pe baza influenţelor din economia naţională fluctuantă, ţinând cont de creşterea costurilor, componentelor, cu menţinerea aceleiaşi rate a rentabilităţii având în vedere caracterul contractual al activităţii, legiuitorul prevăzând o excepţie doar în sensul depăşirii acestuia nu şi al micşorării prin art. 4 alin. (1).
Aceste dispoziţii legale nu pot fi considerate că se interpun contractului şi că retroactivează, aşa cum s-a reţinut de către instanţa de apel.
Pe de o parte, actul juridic obligă părţile la ceea ce au stabilit numai în măsura în care condiţiile avute în vedere la încheierea actului juridic de către părţi rămân neschimbate – ca o excepţie de la principiul forţei obligatorii a actului juridic şi al libertăţii contractuale, iar reglementarea clauzei inserată în art. 9 alin. (1) din contractul încheiat între părţi îşi găseşte fundamentul în principiul bunei – credinţe la care se asociază principiul solidarităţii contractuale, aceste principii dând naştere obligaţiilor de cooperare, de adaptare a contractului, la nevoia concilierii intereselor acestora în faţa evoluţiilor din mediul economic, ruperea echilibrului contractual în cursul executării contractului din cauza unor circumstanţe exterioare justificând, astfel, şi intervenţia instanţei de judecată la cererea părţilor dar, pe de altă parte, numai convenţiile legal făcute au putere obligatorie între părţi, potrivit art. 969 C. civ. coroborat cu art. 970 C. civ., conform căruia convenţiile trebuie executate cu bună – credinţă. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres întrânsele, dar şi la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei, după natura sa.
Faţă de această situaţie, modificarea preţului prin stabilirea unui regim legal al produsului în cauză fiind imperativă, odată stabilită, conform avizelor date de autoritatea legală competentă, aceasta operează de drept dacă părţile contractante nu au adaptat în mod direct contractul.
De asemenea, plecând de la faptul că principiul neretroactivităţii legii priveşte fapte şi efecte consumate în trecut, iar aplicarea imediată a legii noi priveşte faptele juridice şi efectele în curs de producere, rezultă că legea nouă se aplică fără a fi retroactivă nu numai situaţiilor juridice care se vor naşte, modifica sau stinge după această dată, dar şi situaţiilor juridice în curs de formare, modificare sau stingere de la data intrării în vigoare precum şi efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute.
Contractul în litigiu este un contract în fiinţă, astfel că legea imperativă nouă se aplică tuturor efectelor acestuia care nu s-au produs încă, iar efectele produse în trecut sunt şi rămân supuse legii vechi (preţului iniţial).
Prin urmare, dacă efectele viitoare ale contractului nu au fost epuizate până la momentul intrării în vigoare a legii, legiuitorul poate pentru considerente de interes public să intervină cu consecinţe modificatoare asupra unor contracte în curs, prin norme imperative, de imediată aplicare, norme care modifică sau fac să înceteze normele private generate de contract, care sunt expresia voinţei părţilor contractante, în cauză fiind vorba de procedura de stabilire a preţului la produsul „apă minerală la sursă” care capătă prin actul normativ un regim special reglementat.
În cauză, livrarea produsului a avut loc după emiterea avizelor legale, astfel că preţul aplicabil la data livrării, facturat şi neachitat este legal, intimata – pârâtă având cunoştinţă despre caracterul obligatoriu al celor două avize în condiţiile în care a avut posibilitatea legală să le conteste şi a făcut-o, pe cale judecătorească, fără succes, astfel că, hotărârea instanţei de apel în sensul respingerii apelului formulat de reclamantă este nelegală.
Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., se impune admiterea recursului şi modificarea hotărârii acestei instanţe pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul admiterii apelului şi schimbării hotărârii primei instanţe, cu consecinţa admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
Faţă de această hotărâre se va respinge cererea de intervenţie formulată în recurs în interesul intimatei – pârâte, ca nefondată.
Văzând şi art. 274 C. proc. civ.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta S.N.A.M. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 209 din 23 aprilie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o modifică în tot.
Admite apelul formulat de reclamanta S.N.A.M. SA Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 9094 din 10 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o schimbă în tot, în sensul că admite acţiunea.
Obligă pe pârâta SC E.D. SA să plătească reclamantei S.N.A.M. SA Bucureşti: suma de 1.143.040,74 RON, cu titlu de diferenţă de preţ; suma de 1.210.314,55 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere şi suma de 44.720,08 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Obligă pe intimata- pârâtă SC E.D. SA să plătească recurentei- apelante S.N.A.M. SA Bucureşti suma de 47.649,28 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel şi recurs.
Respinge cererea de intervenţie în interesul intimatei- pârâte SC E.D. SA, formulată de numitul M.I. ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 314/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 435/2011. Comercial → |
|---|
