ICCJ. Decizia nr. 2820/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2820/2011
Dosar nr. 546/120/2010
Şedinţa publică din 27 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 546/120 din 9 februarie 2010, reclamanţii D.I. şi D.E. au chemat în judecată pe pârâtele SC B.P. SA şi SC B.P. SA, sucursala Dâmboviţa, solicitând obligarea pârâtelor la menţinerea cuantumului dobânzii majorate de 15,5% conform contractului nr. 160CSI6071310002 din 11 mai 2007 şi a graficului de rambursare din 26 noiembrie 2007 şi acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanţii au arătat că au încheiat cu pârâtele un credit de consum cu nr. 160CSI6071310002 din 11 mai 2007 pentru suma de 25000 lei, cu rambursare în 10 ani şi, potrivit punctului 4.3 din contract, pârâtele avea obligaţia să le notifice, în scris, orice majorare a dobânzii şi a taxelor bancare, precum şi noul grafic de rambursare; de la data încheierii contractului, pârâtele le-au comunicat un singur grafic de rambursare, prin care s-a modificat dobânda iniţială la 15,5% , fără a mai primi, după această majorare, vreo notificare privind modificarea dobânzii, comisioanelor şi taxelor bancare, ei, reclamanţii, îndeplinindu-şi obligaţiile contractuale, achitând creditul conform graficului de rambursare din 26 noiembrie 2007, prin care se menţiona cuantumul dobânzii la 15,5%.
Au susţinut reclamanţii că în situaţia majorării dobânzilor, comisioanelor şi taxelor bancare, ulterior datei de 26 noiembrie 2007, fără respectarea dispoziţiilor punctului 4.3 din contractul de credit, pârâtele au procedat la modificarea abuzivă a contractului, astfel că se impune menţinerea cuantumului dobânzii de 15,5%, potrivit contractului de credit şi graficului de rambursare din 26 noiembrie 2007, precum şi obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată.Tribunalul Dâmboviţa prin sentinţa nr. 1115 din 15 octombrie 2010 a admis acţiunea, a obligat pârâtele să menţină cuantumul dobânzii de 15,5% stabilit prin graficul de rambursare din 26 noiembrie 2007, conform contractului de credit consum nr. 160CSI6071310002 din 11 mai 2007 şi să plătească reclamanţilor suma de 1400 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare onorarii expert şi apărător.
În pronunţarea acestei sentinţei instanţa de fond a reţinut, în esenţă că neprimind notificarea scrisă cu nivelul majorat al dobânzii şi noul grafic de rambursare, reclamanţii nu au avut posibilitatea să-şi manifeste voinţa privind acceptarea sau refuzul acestor modificări ale nivelului dobânzilor practicate după data de 26 noiembrie 2007, că reclamanţii D.I. şi D.E. au respectat obligaţiile contractuale.
Împotriva hotărârii primei instanţe pârâtele au declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., cale de atac ce a fost recalificată de instanţa de control judiciar ca fiind apel prin încheierea din şedinţa publică din 31 ianuarie 2011.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 10 din 31 ianuarie 2011, a respins ca nefondat apelul pârâtelor, instanţa de control judiciar reţinând, în esenţă, legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele SC B.P. SA BUCUREŞTI şi SC B.P. SA, SUCURSALA DÂMBOVIŢA, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinţei apelate şi pe fond respingerea acţiunii.
Recurentele îşi subsumează criticile aduse deciziei recurate, motivului de modificare reglementat de art. 304.9 C. proc. civ., acestea vizând modul în care s-au derulat raporturile juridice dintre părţi din perspectiva clauzei înscrise la art. 4.3 din contract.
Înalta Curte examinând cererea de recurs formulată de pârâte din perspectiva cerinţei indicării motivelor de nelegalitate impusă de art. 3021, lit. c) C. proc. civ., constată neîndeplinită această condiţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situaţiile prevăzute expres şi limitativ la punctele 1-9.
Deşi recurenta-pârâtă a invocat în susţinerea recursului său dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nicio ipoteză prevăzută de aceste texte legale nu a fost demonstrată, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţiile pronunţate atât de prima instanţă, cât şi de instanţa de apel, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt fac imposibilă exercitarea controlului de legalitate în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile mai sus menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.
În consecinţă, constatând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei prevăzută de dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va aplica acestei cereri de recurs sancţiunea nulităţii.
În ceea ce priveşte cererea intimaţilor – reclamanţi, de obligare a recurentelor – pârâte la plata cheltuielilor de judecată, aceasta nu poate fi primită întrucât această problemă nu poate fi analizată ca o simplă cerere incidentă, ci numai pe calea de atac a recursului întrucât exprimă o critică de nelegalitate a părţii cu privire la acordarea în parte a cheltuielilor de judecată în interpretarea şi aplicarea dată de instanţa de apel dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Cum intimaţii-reclamanţi nu au formulat însă recurs în cauză – pe acest aspect – această cerere nu poate forma omisso medio, obiectul analizei instanţei de recurs, la acest moment şi în consecinţă va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de recurenţii – pârâţi SC B.P. SA BUCUREŞTI şi SC B.P. SA, SUCURSALA DÂMBOVIŢA, împotriva deciziei nr. 10 din 31 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Respinge cererea intimaţilor – reclamanţi privind cheltuielile de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2816/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 378/2011. Comercial → |
|---|
