ICCJ. Decizia nr. 412/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 412/2011
Dosar nr. 9151/30/2007
Şedinţa publică din 1 februarie 2011
Prin Sentinţa civilă nr. 976 din 21 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Timiş s-au respins excepţiile privind necompetenţa materială, a neîndeplinirii concilierii prealabile şi a prescripţiei dreptului material la acţiune. A fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii Municipiul Timişoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Primăria Municipiului Timişoara împotriva pârâtei SC R. SA, care a fost obligată la plata sumei de 631.294,111 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate la reţeaua de telecomunicaţii. Totodată a fost respinsă cererea de chemare în garanţie a R. A. T. Timişoara.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că pârâtei, în calitate de administrator al reţelei de transport îi revin cheltuielile cu modernizarea infrastructurii la reţeaua de transport în comun, conform art. 31 alin. (1) din OUG nr. 79/2002, în timp ce cheltuielile colaterale revin proprietarului, respectiv Municipiului Timişoara.
Pentru aceste considerente, în baza cărora doar administratorul reţelei de transport suportă cheltuielile efectuate de titularul acestui drept ori de către proprietar a fost respinsă cererea de chemare în garanţie.
În privinţa excepţiilor s-a reţinut, cu privire la competenţă, natura comercială a litigiului, care, prin prisma valorii aparţine în primă instanţă tribunalului.
În raport de corespondenţa purtată între părţi anterior promovării litigiului s-a apreciat că procedura concilierii prealabile a fost urmată, fiind respinsă şi excepţia prematurităţii acţiunii.
Cu privire la prescripţie s-a reţinut incidenţa art. 8 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 167/1958 şi faptul că termenul începe să curgă de la data când s-a cunoscut întinderea pagubei, respectiv de la data de 30 septembrie 2005, astfel că, în raport de data promovării acţiunii - 14 decembrie 2007- aceasta nu este prescrisă.
Apelul declarat de parata SC R. SA împotriva sentinţei a fost admis prin Decizia civilă nr. 90/A din 6 mai 2010, cu consecinţa schimbării în parte a hotărârii tribunalului si admiterii în parte a acţiunii, în sensul obligării pârâtei doar la plata sumei de 39.947,67 RON, respingându-se restul pretenţiilor reclamanţilor. Totodată s-a dispus obligarea reclamanţilor - intimaţi la plata cheltuielilor de judecata în apel, în sumă de 5.256,3 lei.
În considerentele deciziei instanţa de apel a reţinut următoarele:
În privinţa modului de soluţionare a excepţiilor s-a apreciat ca tribunalul a dat o dezlegare corectă.
Pe fond s-a reţinut că sunt nefondate susţinerile apelantei conform cărora nu i-ar reveni sarcina să suporte costurile de reaşezare a instalaţiilor de telecomunicaţii din vecinătatea liniilor de tramvai, afectate de modernizarea acestora din urmă.
Astfel, Curtea a reţinut în fundamentarea soluţiei sale dispoziţiile art. 23 alin. (1), art. 31 alin. (1) şi (2) din OUG nr. 79/2002, în sensul că societatea pârâtă, în calitate de administrator al reţelei de transport şi de furnizor de reţele de telecomunicaţii trebuie să suporte costurile implicate cu ocazia lucrărilor de modernizare a liniilor de tramvai.
Din probele administrate s-a reţinut că valoarea acestora, avansată de către proprietarul reţelelor şi anume Municipiul Timişoara este mai mică decât cea reţinută în prima instanţă, respectiv 39.947,67 RON, astfel că pârâta poate fi legal obligată doar la plata sumei achitată de la bugetul local.
Criticile apelantei vizând modul de soluţionare a cererii de chemare în garanţie au fost înlăturate pe considerentul că, deşi chemata în garanţie a efectuat toate plăţile către executanţii lucrărilor, sumele aveau mai multe surse, respectiv împrumutul Băncii Europene de Investiţii, alocaţii de la bugetul local şi central, precum şi surse proprii ale R.A.T. Timişoara.
Împotriva acestei decizii reclamanţii Municipiul Timişoara prin Primar, Consiliul Local sl Municipiului Timişoara şi Primăria Municipiului Timişoara au declarat recurs, solicitând în principal, casarea cu trimiterea spre rejudecare pentru completarea probatoriului cu o contraexpertiză, iar în subsidiar, modificarea deciziei, în sensul respingerii apelului pârâtei şi menţinerii ca legală a hotărârii primei instanţe, precum şi reducerea cheltuielilor de judecată acordate pârâtei în apel.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanţii susţin că pârâta trebuie să fie obligată la întreaga sumă solicitată prin acţiune, în temeiul art. 31 alin. (1) şi (2) din OUG nr. 79/2002, dar şi al îmbogăţirii fără justă cauză.
Recurenţii arată că prin plata sumei de 631.294,111 RON s-au substituit obligaţiei stabilită de lege furnizorului de reţele de comunicaţii electronice de a muta şi moderniza elemente ale reţelelor, în vederea efectuării de către proprietarul terenului a unor lucrări de uz şi interes public.
Criticile vizează reducerea cuantumului pretenţiilor, care, în opinia recurenţilor s-a făcut neţinându-se seama de obiecţiunile la raportul de expertiză şi în condiţiile în care cererea pentru efectuarea unei noi expertize a fost respinsă.
Recurenţii susţin că instanţa de apel nu a ţinut seama de caracterul rambursabil al împrumutului extern, astfel ca defalcarea cheltuielilor aferente lucrărilor pe surse de finanţare nu poate fi luată în considerare, deoarece obligaţia Municipiului Timişoara este de a recupera de la pârâtă întreaga contravaloare a lucrărilor, indiferent de sursa de finanţare.
Prin întâmpinare pârâta SC R. SA a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate.
În apărare se arată că sunt nefondate criticile recurenţilor-reclamanţi prin care susţin nelegalitatea hotărârii pe motivul neadministrării unei contraexpertize.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor reţine următoarele:
Municipiul Timişoara a efectuat lucrări de modernizare a infrastructurii la reţeaua de transport în comun din Municipiul Timişoara, precum şi lucrări de investiţii la reţelele de telecomunicaţii ale paratei SC R. SA, în baza unui contract de finanţare în valoare de 19.000.000 euro, încheiat între România, Banca Europeana de Investiţii şi R.A.T. Timişoara.
Proprietarul reţelelor de transport este Municipiul Timişoara, iar administrator este chemata în garanţie, astfel că lucrările fiind efectuate de către aceştia, obligaţia de a suporta cheltuielile colaterale revine proprietarului instalaţiei, potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (1) si (2) din OUG nr. 79/2002.
Astfel, pârâta are calitatea de furnizor de reţele de telecomunicaţii electronice şi, potrivit art. 23 din OUG nr. 79/2002, în această calitate beneficiază de dreptul de a instala, de a întreţine, de a înlocui şi de a muta orice elemente ale reţelelor de comunicaţii electronice pe deasupra, în sau sub imobilele proprietate publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale.
Conform art. 31 din actul normativ invocat, titularul dreptului instituit în condiţiile art. 23, deci pârâta, are obligaţia să reaşeze pe cheltuiala sa proprie, elementele reţelelor de comunicaţii electronice, în cadrul aceleiaşi proprietăţi, atunci când operaţiunea este necesară pentru construcţia de clădiri sau pentru efectuarea de lucrări de către proprietar sau, după caz, de către titularul dreptului de administrare.
Din reglementarea cuprinsă la alin. (2) al art. 31 rezultă că, doar în situaţia în care lucrările au fost efectuate de către alte persoane decât proprietarul ori titularul dreptului de administrare, cheltuielile cu reaşezarea elementelor de comunicaţii electronice se face de către acea persoana, dacă prin contract nu s-a convenit altfel.
Prin urmare, în speţă, lucrările au fost efectuate de către Municipiul Timişoara în calitate de proprietar, pârâta SC R. SA în calitate de furnizor de reţele de comunicaţii electronice fiind obligată să suporte contravaloarea lucrărilor de reaşezare a reţelelor respective.
În speţă se ridică însă problema întinderii, a cuantumului acestor despăgubiri care nu a fost pe deplin lămurită de către instanţele de fond.
Astfel, prin acţiunea introductivă reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 631.294,111 RON, sumă care a fost diminuată în faza judecăţii apelului, la 39.947,67 RON, reţinându-se, în esenţă, aşa cum s-a arătat, concluziile expertizei tehnice contabile.
S-a reţinut că doar suma plătită de la bugetul local poate fi solicitată şi recuperată de către reclamanţi, că cea stabilită prin Decizia nr. 44 din 30 septembrie 2005 a Curţii de Conturi a fost preluată eronat de prima instanţă, fără verificarea modului în care auditorii publici externi au ajuns la această concluzie.
Într-adevăr, instanţa de apel, prin administrarea probei cu expertiza judiciară a dat curs principiului nemijlocirii care presupune cercetarea nemediată, directă a elementelor care servesc la dezlegarea pricinii.
Pentru stabilirea situaţiei de fapt incidenţa în speţă, care să conducă la pronunţarea unei hotărâri temeinice şi legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, în vederea soluţionării conflictului de interese cu care a fost sesizată, era necesar ca instanţa de judecată să asigure un echilibru procesual, care, în speţa de faţă se concretizează prin necesitatea administrării contradovezii, adică a unei noi expertize tehnice judiciare contabile conform art. 201 şi urm. C. proc. civ.
Împrejurările de fapt care se impun a fi clarificate în litigiu vizează, în principal, determinarea sursei de finanţare, a naturii acesteia, precum şi a finanţatorilor lucrării de reabilitare a transportului urban în Municipiul Timişoara, în vederea stabilirii fără echivoc a părţii din investiţie pe care pârâta SC R. SA este obligată să o suporte, cu precizarea că o dezlegare în drept a acestei chestiuni s-a realizat, în sensul incidenţei dispoziţiilor art. 31 alin. (1) si (2) din OUG nr. 79/2002 care atrage obligaţia pârâtei, în calitate de furnizor de reţele de comunicaţii electronice, să suporte cheltuieli ocazionate cu reaşezarea reţelelor respective.
Măsura în care aceste costuri urmează a fi suportate de către pârâtă se va determina de către instanţa de apel, în baza considerentelor mai sus reţinute.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., fiind necesară administrarea de probe noi se va dispune admiterea recursului reclamanţilor şi casarea deciziei pronunţate în apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Timişoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii Municipiul Timişoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Primăria Municipiului Timişoara împotriva Deciziei nr. 90/A din 6 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 378/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 429/2011. Comercial → |
|---|
