ICCJ. Decizia nr. 2870/2011. Comercial
| Comentarii |
|
SC A. SA a formulat contestație la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr. 5432 din 09 mai 2006 în contradictoriu cu Administrația Domeniilor Statului, solicitând anularea executării emise în dosarul de executare nr. 73589/2006, constatarea că titlul executoriu invocat de pârâtă este nul, iar în subsidiar să se constate că pârâta a executat mai mult decât s-a menționat în somație precum și dispunerea restabilirii situației anterioare executării.
Judecătoria Bacău prin sentința comercială nr. 3742 din 07 iunie 2006 pronunțată în dosarul nr. 5432/2006 a admis în parte acțiunea reclamantei și a anulat formele de executare emise de intimată în dosarul de executare nr. 74585/2006.
împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata, recurs admis prin decizia nr. 240/R din 05 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 1364/110/2006, în sensul casării sentinței recurate și a trimiterii cauzei spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 64/2005 și ale O.U.G. nr. 51/1998.
Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin sentința civilă nr. 312 din 30 octombrie 2007 a admis excepția de necompetență materială invocată de reclamantă și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții Comerciale de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, față de clauza compromisorie inserată în cap. 11 art. 11.1 din contractul de concesiune nr. 1 din 15 aprilie 2002, care reprezintă titlul executoriu invocat în dosarul de executare nr. 74585/2006 din litigiu.
Prin sentința arbitrală nr. 74 din 30 martie 2010, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu de tribunalul arbitral și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București reținând, pentru a decide astfel, că litigiile născute din punerea în executare nu pot face obiectul arbitrajului, executarea silită fiind monopolul puterii executive și judecătorești, față de dispozițiile art. 340 și urm. C. proc. civ. raportate la art. 371 și urm. C. proc. civ. și ale art. 400 C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 2 alin. (1) O.U.G. nr. 64/2005 combinate cu cele ale art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998.
înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 3080 de la 30 septembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 5373/1/2010 a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția comercială, reținând că existența clauzei compromisorii în contractul încheiat de părți face ca litigiile ce decurg din executarea contractului, care nu vor putea fi soluționate pe cale amiabilă, să fie soluționate de către Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, dar numai în măsura arbitralității acestora, conform art. 340 C. proc. civ., respectiva clauză neavând în vedere litigii legate de executarea silită a titlului executoriu, cu atât mai mult cu cât chiar o hotărâre arbitrală care, constituie titlu executoriu se execută silit întocmai ca și o hotărâre judecătorească potrivit art. 368 C. proc. civ. raportat la art. 367 alin. (2) C. proc. civ.
Prin sentința comercială nr. 21 din 08 februarie 2011 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins cererea de suspendare a executării silite ca inadmisibilă și a respins contestația la executare așa cum a fost precizată formulată de contestatoarea SC A. SA Bacău în contradictoriu cu intimata Administrația Domeniilor Statului ca nefondată.
în fundamentarea acestei soluții, Curtea a reținut că cererea de suspendare este inadmisibilă, în raport de dispozițiile art. 82 din O.U.G. nr. 51/1998 cu referire la O.U.G. nr. 64/2005, dispoziții potrivit cărora executarea silită continuă și pe timpul soluționării contestației.
S-a reținut, de asemenea că, între contestatoare și Administrația Domeniilor Statului s-a încheiat contractul de concesiune nr. 1/2002 pe o durată de 49 de ani începând cu data semnării contractului, respectiv 15 aprilie 2002.
Redevența solicitată contestatoarei datează din 2003 și penalitățile sunt calculate la redevența din 2003 până la 18 aprilie 2006. Având în vedere că la data pornirii procedurii de executare silită de către Administrația Domeniilor Statului, erau în vigoare prevederile O.U.G. nr. 64/2005 și că pretențiile solicitate contestatoarei nu erau prescrise, s-a apreciat că în speță sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 64/2005 cu referire la O.U.G. nr. 51/1998.
Concluzionând, intimata se află în posesia unui titlu executoriu valabil constând în contractul nr. 1/2002 și care produce efecte pentru pretențiile aferente anului 2003 cât timp acestea nu sunt prescrise și s-au solicitat după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 64/2005.
în contractul de concesiune la cap. 12 părțile au stabilit condițiile privind cazurile de forță majoră și rezultă că în situația unui astfel de eveniment, partea afectată va fi exonerată de orice răspundere.
Invocarea de către contestatoare a faptului că nu recunoaște plata redevenței pe anul 2003, respectiv a diferenței de 26.403,43 RON întrucât a invocat forța majoră în baza cap. 12 din contract, datorită secetei prelungite nu are susținere în prevederile contractuale întrucât, contestatoarea a fost despăgubită pentru situația constatată și nu rezultă din contract că părțile ar fi convenit cu privire la reducerea cuantumului redevenței proporțional cu procentul cu care a fost despăgubită.
împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termen legal, contestatoarea SC A. SA, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și arătând că instanța de fond s-a pronunțat fără a lua în considerare toate probele administrate, iar hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
în motivarea recursului său, recurenta contestatoare arată că nu s-a luat în considerare sentința nr. 169 din 24 iulie 2008 pronunțată în dosarul 145/2008 de către Camera de Comerț a României și, de asemenea, nu s-au avut în vedere ca probă facturile storno nr. 5586, 5587, 5588, 5589 și 5890 din 24 iunie 2009, care reprezintă însumate suma de 26630,43 lei redevență și penalități aferente, pentru care s-a început executarea silită.
Dosarul 145/2008 a avut ca obiect constatarea inexistenței dreptului de creanță a Administrației Domeniilor Statului privind sumele de bani pentru care s-a început executarea silită. Prin emiterea facturilor storno, titlul executoriu, respectiv somația nr. 74585/2006 a devenit nul deoarece sumele de bani înscrise în aceasta nu mai există, fapt recunoscut de ambele părți.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Critica subsumată prevederilor art. 304 alin. (8) vizând aprecierea probelor nu poate fi reținută, întrucât Curtea de Apel, având în vedere poziția oscilantă a contestatoarei cu privire la obiectul contestației la executare și a temeiului de drept, aspect nelămurit suficient, a dispus că aceasta să precizeze obiectul cererii corespunzător cu dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998 cu referire la O.U.G. nr. 64/2005.
Recurenta a precizat că Administrația Domeniilor Statului i-a emis facturile storno reprezentând sumele pentru care s-a început executarea silită care a rămas fără obiect, pârâta recunoscându-i pretențiile.
în contestația inițială s-a solicitat anularea executării silite începute de Administrația Domeniilor Statului pe considerentul că executarea este nulă întrucât contractul nr. 1/2002 nu este titlu executoriu, O.U.G. nr. 64/2005 neretroactivând iar contestatoarea nu recunoaște datoria în sumă de 64.990,62 RON, nefiind certă, lichidă și exigibilă.
Instanța de fond a analizat toate probele administrate în dosarul cauzei și nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, răspunzând printr-o motivare amplă tuturor criticilor contestatoarei, chiar dacă aceasta nu a arătat de ce trebuie anulate formele și actele de executare, cât timp executarea a rămas fără obiect.
în conformitate cu motivul de nelegalitate invocat - art. 304 alin. (9) recurenta pune în discuție existența sentinței arbitrale nr. 169/2009 prin care s-a constatat că, datorită cazului de forță majoră, societatea este exonerată de plata sumelor de bani pentru care s-a început executarea silită.
în realitate, Curtea de Apel a analizat aspectele invocate de contestatoare prin prisma legilor speciale, respectiv O.U.G. nr. 51/1998 cu referire la O.U.G. nr. 64/2005, apreciind faptul că în privința constatării fenomenului de forță majoră și a constatării că A. nu datorează suma de 64.990,5 RON sunt aspecte ce exced competenței Curții de Apel, secția comercială.
în privința constatării inexistenței dreptului intimatei Administrația Domeniilor Statului și a obligației corelative a recurentei privind plata sumei de 262.159.300 lei s-a pronunțat instanța în mod irevocabil în sensul respingerii acțiunii SC A. SA (decizia nr. 223 din 24 ianuarie 2006 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 10096/1/2005).
Intimata Administrația Domeniilor Statului se află în posesia unui titlu executoriu valabil constând în contractul nr. 1/2002 și care produce efecte pentru pretențiile aferente anului 2003, cât timp acestea nu sunt prescrise și s-au solicitat după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 64/2005.
Ca atare, executarea silită începută de Administrația Domeniilor Statului nu este nulă.
în concluzie, soluția Curții de Apel a fost pronunțată cu aplicarea corectă a legii și potrivit dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3034/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2856/2011. Comercial → |
|---|
