ICCJ. Decizia nr. 310/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 310/2011
Dosar nr. 6583/2/2006
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3415 din 10 martie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea promovată de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti în contradictor cu pârâta N.V. INC ca prescrisă, subsecvent admiterii excepţiei cu acest obiect şi, în baza art. 165 C. proc. civ. s-a dispus disjungerea cererii completatoare acordându-se termen în acest scop.
Judecătorul fondului a reţinut că a fost învestit cu o cerere având ca obiect pretenţii constând în penalităţi în sumă de 5.617.875,32 dolari S.U.A. la a cărei plată a solicitat obligarea pârâtei, derivată din contractul de vânzare – cumpărare acţiuni din 5 iunie 2000 calculate până la data de 19 martie 2004; la 2.000.000 dolari S.U.A. ce rezultă din măsurile de redresare financiară cu privire la înlesniri la plată; la plata sumei de 1.100.000 lei penalităţi pentru neplata sumei de 2.000.000 dolari S.U.A. pentru un număr de 550 zile de întârziere.
S-a reţinut că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat instanţei să dispună repunerea în termenul de exercitare a acţiunii în baza art. 19 din Decretul nr. 167/1958 aceasta arătând că sunt îndeplinite condiţiile cerute de acest text de lege faţă de faptul că pe rolul C.I.R.D.I. pârâta a solicitat arbitrajului să declare că Statul Român a încălcat obligaţiile asumate prin Tratatul Bilateral de Investiţii încheiat între România şi S.U.A. şi să-l oblige în consecinţă, la 14.531.000 dolari S.U.A., cu taxele şi dobânzile aferente.
Instanţa arbitrală s-a pronunţat la 12 octombrie 2005 şi cum termenul de exercitare a acţiunii în anulare a expirat la 9 februarie 2006, reclamanta susţine că s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a promova cererea de chemare în judecată în cadrul termenului general de prescripţie.
Prin încheierea din 10 septembrie 2007, Tribunalul a respins cererea de repunere în termenul de prescripţie ca neîntemeiată şi a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la cererea introductivă, acordând termen pentru cererea completatoare.
Judecătorul fondului a apreciat că împrejurările invocate de reclamantă în susţinerea cererii de repunere în termen nu o pot fundamenta, ele neconstituind motive temeinice în sensul art. 19 din Decretul nr. 167/1958.
Faţă de această încheiere cu caracter interlocutoriu tribunalul, pe fond, prin sentinţa menţionată a respins acţiunea ca prescrisă.
Împotriva hotărârilor menţionate a declarat apel reclamanta.Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 519 din 28 noiembrie 2008 a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului ca nefondat.
Instanţa de apel a reţinut că susţinerile apelantei cu privire la motivele care ar justifica incidenţa art. 19 din Decretul nr. 167/1958 au fost înlăturate de instanţa de fond şi cum reclamanta nu a promovat acţiunea în termenul prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, corect acţiunea a fost respinsă ca prescrisă.
În contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.V.A.S. pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. în a căror dezvoltare arată că:
- Decizia nu respectă prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. deoarece aceasta constituie o reluare a considerentelor cuprinse în hotărârea primei instanţe şi nu cuprinde motivele de fapt şi de drept;
- motivele sunt străine de natura pricinii cât priveşte referirea la o anumită practică arbitrală;
- interpretarea şi aplicarea greşită a legii prin raportare la art. 19 din Decretul nr. 167/1958, situaţia evocată, existenţa litigiului arbitral pe rolul I.C.S.I.D. constituind o imposibilitate obiectivă de a promova în termen cererea de faţă.
Recursul nu este fondat.
Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se constată că Decizia atacată respectă prevederile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. conţinând atât considerentele de fapt cât şi motivarea în drept iar acestea au legătură cu apelul declarat.
Decizia atacată nu preia motivarea instanţei de fond ci a evocat numai considerentele care au justificat respingerea cererii de repunere în termen.
Sub acest aspect, este de observat că judecătorul fondului s-a pronunţat asupra cererii de repunere în termen, ce a fost formulată de reclamantă prin chiar cererea de chemare în judecată în temeiul art. 19 din Decretul nr. 167/1958, prin încheierea interlocutorie pronunţată la 10 septembrie 2007 iar aceasta reprezintă o hotărâre intermediară, ea fiind dată cu drept de apel odată cu fondul.
Din considerentele şi dispozitivul deciziei atacate cu recurs rezultă că reclamanta a declarat apel numai împotriva sentinţei prin care s-a respins ca prescrisă acţiunea pe fond, nu şi împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea de repunere în termenul de prescripţie şi excepţia prescripţiei, şi care astfel a intrat în puterea lucrului judecat, Decizia nefiind criticată sub acest aspect prin recursul de faţă.
În atare situaţie, critica de nelegalitate întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 19 din Decretul nr. 167/1958 nu poate fi examinată, ea neavând un obiect direct cât timp hotărârea instanţei de fond prin care a fost respinsă cererea de repunere în termen nu a fost verificată şi nici apelul asupra acesteia nu a fost soluţionat prin Decizia instanţei de apel iar recursul împotriva acesteia nu o critică sub acest motiv.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D E
Respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 519 din 28 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 184/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 292/2011. Comercial → |
|---|
