ICCJ. Decizia nr. 264/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 264/2011
Dosar nr. 6826/1/2010
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I.- Obiectul acţiunii introductive de instanţă şi hotărârile judecătoreşti pronunţate în primul ciclu procesual derulat în cauză.
1.- Prin cererea înregistrată la data de 27 decembrie 2007 pe rolul Tribunalului Braşov, reclamanta SC A.P. SA a solicitat obligarea pârâtei A.V.A.S. la plata sumei de 213.000 lei reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de societate ca urmare a obligării sale prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă la înstrăinarea apartamentului situat în Braşov, imobil proprietatea societăţii dobândit în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 15/1990.
În drept reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 şi art. 324 alin. (1) şi (2) din OUG nr. 88/1997.
2. Prin sentinţa civilă nr. 2324/C din 19 noiembrie 2008 Tribunalul Braşov a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi inadmisibilităţii cererii invocate de pârâtă în apărare şi pe fond a admis acţiunea reclamantei şi a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 192.200 lei cu titlu de despăgubiri.
Prima instanţă a reţinut cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune că termenul de o lună prevăzut de art. 39 din Legea nr. 137/2002 pentru introducerea acţiunii curge de la data rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 1340 din 8 februarie 2008, sentinţa prin care a fost lămurit dispozitivul hotărârii nr. 8961/2006 pronunţată de Judecătoria Braşov prin care reclamanta a fost obligată să vândă apartamentul foştilor chiriaşi în temeiul Legii nr. 112/1995 la preţul de 20.800 lei, iar în raport de data introducerii acţiunii, termenul a fost respectat.
Cu privire la excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 720 alin. (1) C. proc. civ. Tribunalul reţine că aceste dispoziţii generale aplicabile litigiilor comerciale nu îşi găsesc incidenţa în cauză faţă de conţinutul reglementării speciale pe care reclamanta se întemeiază respectiv Legea nr. 137/2002 şi OUG nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999.
Şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii faţă de temeiul de drept invocat art. 324 din OUG nr. 88/1997 a fost considerată neîntemeiată cu motivarea că reclamanta a fost obligată să vândă apartamentul foştilor chiriaşi în temeiul Legii nr. 112/1995, raţiunea reparării prejudiciului în această ipoteză, chiar dacă nu se suprapune pe textul din art. 324, subzistă, deoarece imobilul a fost preluat de stat.
În ce priveşte întinderea prejudiciului, Tribunalul a avut în vedere concluziile raportului de expertiză dispus în cauză care a stabilit o valoare de circulaţie a bunului de 213.000 lei din care s-a dedus preţul obţinut de reclamanta la înstrăinarea imobilului (20.800 lei) conform celor statuate pe acest aspect prin sentinţa civilă nr. 8961/2006 şi 1340/2008 pronunţate de Judecătoria Braşov.
3. Împotriva acestei sentinţe date de tribunal ca primă instanţă, A.V.A.S. a declarat apel pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie vizând modul în care au fost soluţionate excepţiile invocate în apărare, respectiv prescripţia dreptului materiale la acţiune şi neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii, cât şi fondul cauzei în legătură cu care a reiterat inadmisibilitatea acţiunii întemeiate pe dispoziţiile art. 324 din OUG nr. 88/1997 şi modul de calcul al despăgubirilor.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia nr. 30/AP din 26 martie 2009 a admis apelul declarat de pârâta A.V.A.S. şi a schimbat în tot sentinţa fondului în sensul că a respins acţiunea reclamantei ca inadmisibilă urmare neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., calificând acţiunea introductivă formulată de reclamanta ca o acţiune comercială, de drept comun bazată pe obligaţia de garanţie pentru evicţiune, şi care se supune prevederilor cuprinse în capitolul XIV C. proc. civ. referitoare la soluţionarea litigiilor în materie civilă.
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa de control judiciar constată că dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 137/2002 nu îşi găsesc aplicarea, acţiunea promovată de reclamanta fiind o acţiune post privatizare supusă regimului de drept comun în materie de prescripţie, respectiv termenului de trei ani care nu s-a împlinit faţă de data introducerii cererii.
4. Decizia Curţii de Apel a fost casată cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului pe fondul său de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 402 din 4 februarie 2010 care a admis recursul declarat de reclamanta SC A.P. SA.
În considerentele acestei decizii Curtea a statuat că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a fost corect soluţionată de instanţa de apel, faţă de natura acţiunii post privatizare supusă regimului de drept comun.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii urmare neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., Curtea constată că soluţia instanţei de apel este greşită, în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile legale privind concilierea directă, deoarece reglementarea specială instituită prin Legea nr. 137/2002 şi OUG nr. 88/1997 pe care reclamanta îşi întemeiază în drept cererea se completează cu dispoziţiile înscrise în codul de procedură civilă numai în măsura în care acestea nu contravin prevederilor din actele normative speciale.
5. În rejudecare, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, prin Decizia nr. 42/AP din 3 iunie 2010 a respins ca nefondat apelul declarat în cauză de pârâta A.V.A.S. împotriva sentinţei fondului pe care, astfel, a menţinut-o.
În motivarea acestei soluţii Curtea de Apel constată că despăgubirile acordate reclamantei de prima instanţă în cuantum de 192.000 lei au fost stabilite în conformitate cu valoarea rezultată din raportul de expertiză tehnică efectuat, după scăderea preţului ce trebuia achitat de cumpărătorul apartamentului, cu respectarea dispoziţiilor art. 324 alin. (2) din Legea nr. 99/1999 de modificare şi completare a OUG nr. 88/1997.
Susţinerea apelantei în sensul că despăgubirea trebuia să aibă ca punct de plecare valoarea din contabilitate a bunului în litigiu a fost apreciată de instanţă ca nefondată, o astfel de ipoteză, nefiind de natură să asigure repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamantă.
6. Recursul. Motivele de recurs.
Împotriva acestei decizii pârâta A.V.A.S. a declarat la data de 28 iulie 2010, recurs, solicitând casarea sentinţei şi deciziei nr. 41 şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.; în măsura în care se va trece peste excepţia de necompetenţă teritorială a instanţelor care s-au pronunţat în cauză, pârâta-recurentă a solicitat modificarea hotărârii în sensul admiterii apelului şi pe fond respingerea acţiunii reclamantei în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
6.1. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. recurenta a susţinut că în cauză competenţa teritorială a instanţelor este determinată de prevederile art. 5 teza I C. proc. civ. potrivit cărora,,cererea se face, la instanţa domiciliului pârâtului, sediul instituţiei fiind la data introducerii acţiunii în Bucureşti, sector 1.
6.2. Incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a fost argumentată de recurenta cu referire la excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată întemeiată pe dispoziţiile art. 324 din OUG nr. 88/1997 dispoziţii care în opinia recurentei nu îşi găsesc aplicarea în cauză, deoarece imobilul pentru care se solicita despăgubiri nu a fost restituit în natură foştilor proprietari.
Totodată, recurenta susţine că instanţa de apel nu a motivat soluţia de respingere a acestei excepţii şi nu a analizat niciuna din condiţiile de aplicare a dispoziţiilor art. 324 ce au făcut obiectul criticilor din apel.
6.3. Subsumat aceluiaşi motiv de încălcare şi aplicare greşită a legii recurenta critică hotărârea instanţei de apel cu privire la cuantumul despăgubirilor care trebuie limitat, în opinia sa, la valoarea contabilă a bunurilor imobile înregistrate în registrele contabile ale societăţii la data când societatea a fost privatizată, în caz contrar se ajunge la obligarea instituţiei publice la despăgubiri mai mari decât valoarea capitalului deţinut de stat la societatea reclamantă.
6.4. În cauză reclamanta intimată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Referindu-se la criticile formulate prin cererea de recurs, intimata a arătat că excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Braşov a fost corect respinsă, de cele două instanţe.
Aplicarea dispoziţiilor art. 324 a fost verificată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia pronunţată în recurs, iar în rejudecare, instanţa de apel a făcut aplicarea prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate intimatei, arată că în prezent este o societate cu capital integral privat, iar obligarea sa la vânzarea imobilului în condiţiile Legii nr. 112/1995 fostului chiriaş, la un preţ cu mult sub valoarea de piaţă, a prejudiciat interesele economice ale societăţii şi implicit ale acţionarilor.
Intimata invocă în acest sens şi dispoziţiile art. 1341 C. civ. care reglementează răspunderea pentru evicţiune.
7. Asupra recursului.
Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate Decizia atacată, constată că recursul este fondat în limitele şi pentru considerentele ce urmează:
7.1. Cu titlul preliminar Curtea apreciază că se impun câteva observaţii cu privire la efectele casării dispuse prin Decizia nr. 402 din 4 februarie 2010, respectiv limitele investirii instanţei de apel în rejudecare, cauza aflându-se în al doilea ciclu procesual.
Sentinţa pronunţată de Tribunalul Braşov atât pe excepţiile invocate de pârâta A.V.A.S. cât şi pe fondul cererii a fost apelată de instituţia publică pe toate aspectele care au constituit apărările sale şi anume excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Braşov excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii acţiunii întemeiate pe dispoziţiile art. 324 din OUG nr. 88/1997, modificată, şi modul de stabilire a despăgubirilor.
Instanţa de apel prin Decizia nr. 30 din 26 martie 2009 examinează numai excepţiile invocate, a necompetenţei teritoriale şi prescripţiei, pe care le respinge şi neîndeplinirii concilierii prealabile pe care o admite cu consecinţa respingerii acţiunii pentru neîndeplinirea acestei condiţii de admisibilitate.
Decizia nr. 30 a instanţei de apel a fost recurată numai de reclamantă, sub aspectul inaplicării în cauză a prevederilor art. 7201 C. proc. civ., iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 402 din 4 februarie 2010 a admis recursul reclamantei şi a casat Decizia nr. 30 a Curţii de Apel Braşov cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului pe fond, statuând că dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. nu îşi găsesc incidenţa în cauză.
Prin urmare, după casare, instanţa de apel era ţinută să examineze motivele de apel ale pârâtei A.V.A.S. numai cu privire la fondul cauzei, chestiunile litigioase privind necompetenţa teritorială a Tribunalului Braşov şi prescripţia, care nu au fost deduse în judecata recursului sau au fost respinse conservă autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor.
În alte cuvinte pârâta A.V.A.S. care nu a atacat cu recurs soluţionarea de către instanţa de apel a excepţiei necompetenţei teritoriale a Tribunalului Braşov ca primă instanţă nu mai poate să repună în discuţie acest aspect definitiv tranşat, aşa încât motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. se vădeşte neîntemeiat.
Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Înalta Curte constată o încălcare vădită a dispoziţiilor art. 315 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora, după casare instanţa va judeca din nou, ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.
Prin motivele de apel (pct. 3) pârâta A.V.A.S., a invocat ca o apărare pe fond, inaplicarea dispoziţiilor art. 324 din OUG nr. 88/1997 care vizează o altă ipoteză decât cea avansată de reclamanta în motivarea acţiunii, respectiv existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile de restituire în natură către foştii proprietari a imobilului în litigiu, apreciind că reclamanta nu poate beneficia de dispoziţiile speciale prevăzute de art. 324.
Or, instanţa de apel nu examinează această apărare de fond a pârâtei apelante ocupându-se exclusiv de modul în care au fost calculate despăgubirile acordate, fără să stabilească în prealabil în ce măsură reclamanta este îndreptăţită să solicite aceste despăgubiri în temeiul art. 324 din OUG nr. 88/1997, modificată.
Deşi în preambulul considerentelor sale instanţa de apel face trimitere la "îndrumările deciziei de casare", această referinţă este pur formală, în condiţiile în care deşi a fost investită, ca efect al casării, cu rejudecarea apelului pe fond, nu examinează motivul de apel principal pe care este întemeiată întreaga apărare pe fond a pârâtei.
Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte găsind întemeiat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi constatând că instanţa de apel a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. va casa Decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 42/AP din 3 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 233/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 188/2011. Comercial → |
|---|
