ICCJ. Decizia nr. 184/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 184/2011
Dosar nr. 25528/3/2005
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1453 din 31 ianuarie 2008, Tribunalul Bucureşti a admis, în parte, cererea principală, precizată, formulată de reclamanta pârâtă SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta reclamantă SC I. SA Călăraşi.
Pârâta a fost obligată la plata sumei de 6.850 lei, inclusiv T.V.A., rest contravaloare factură nr. 0723849 din 5 decembrie 2004 şi la returnarea garanţiei în sumă de 312.453 lei şi la plata sumei de 31.245 lei, cu titlu de penalităţi în cuantum de 10 %.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea privind obligarea pârâtei la penalităţi în sumă de 48.603 lei în temeiul art. 20 din Cap. IX din contract şi capătul de cerere privind obligarea pârâtei la semnarea contractului de cesiune globală de creanţă, precum şi cererea conexă, precizată, formulată de reclamanta SC I. SA în contradictoriu cu pârâta SC A. SA.
Pârâta SC I. SA a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 9.196,99 lei reprezentând taxă timbru, timbru judiciar şi onorariu avocat.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Între părţi s-a încheiat la data de 22 iulie 2004 contractul de mandat înregistrat sub nr. 4370 prin care SC I. SA, în calitate de mandant, a împuternicit pe SC A. SA: în calitate de mandatar, să vândă în numele şi pe seama acesteia anumite cantităţi de grâu de sămânţă certificată din recolta anului 2004.
Tot la aceeaşi dată, între aceleaşi părţi, s-a încheiat contractul de prestări servicii, înregistrat sub nr. 4371, prin care A., în calitate de prestator, urma sa efectueze anumite prestări servicii către beneficiarul I., aceasta din urmă predând sămânţa brută de grâu producţie 2004, A. având obligaţia de a transforma sămânţa brută în sămânţa certificată.
În temeiul contractelor mai sus menţionate, I. a predat către A. cantitatea de 4.098,74 tone de grâu de sămânţă, din această cantitate mandatarul procesând numai 3.429,33 tone, rezultând 3.338,03 tone grâu sămânţă certificată şi 91,3 tone gozuri aferente acestei cantităţi, cantitatea de 669,410 tone nefiind procesată sau certificată şi neputând fi vândută ca sămânţă certificată, aspecte ce reies atât din susţinerile părţilor, cât şi din raportul de expertiză efectuat în cauză.
Prin cererea cu care SC A. SA a înţeles să învestească instanţa, astfel cum a fost ulterior precizată, s-a solicitat obligarea SC I. SA la plata sumei de 6.850 lei, inclusiv T.V.A., reprezentând rest conform facturii nr. 0723849 din data de 15 decembrie 2004, la returnarea garanţiei de 955 lei/kg sămânţă certificată, respectiv valoarea totală de 3.124.530.800 lei, încasată prin executarea scrisorii de garanţie bancară nr. 105 din 29 iulie 2004 eliberată de SC A. SA Buzău; la plata sumei de 312.453.080 lei, cu titlu de penalităţi în cuantum de 10 % la suma de la pct. 2, calculate conform Cap. III pct. 4 lit. J) din contractul de mandat nr. 4370 din 22 iulie 2004 şi la plata sumei de 486.036.034 lei, cu titlu de penalităţi calculate conform Cap. IX art. 20 din acelaşi contract, în total suma de 798.489.114 lei; precum şi la semnarea contractului de cesiune globală de creanţă în favoarea SC A. SA Buzău, conform Cap. III pct. 4 lit. D) din contractul de mandat nr. 4370 din 22 iulie 2004.
La rândul său, prin cererea conexă, de asemenea precizată, reclamanta SC I. SA a solicitat obligarea SC A. SA la plata sumei de 4.400.000.000 lei, reprezentând suma încasată necuvenit de A. şi la daunele - interese aferente acesteia, în temeiul contractului de mandat, precum şi la plata sumei de 1.106.664.875 lei, reprezentând diferenţa între sumele datorate de A. către I. şi sumele încasate efectiv de către reclamantă.
Pentru dezlegarea pricinii cu care părţile au înţeles să învestească instanţa, în opinia tribunalului, un rol esenţial l-a prezentat determinarea mecanismului contractual de formare a preţului, fiind relevante în acest sens clauzele contractuale stipulate de părţi la Cap. VII din contractul de mandat în discuţie, intitulat Preţul şi condiţiile de vânzare a grâului de sămânţă din care a părţile au stabilit că preţul minim de vânzare este de 9.725 lei/kg sămânţa de grâu certificată la care se adaugă T.V.A., stipulându-se în mod clar că acest preţ include subvenţia.
S-a mai avut în vedere că, părţile au stabilit în continuare cele două componente ale preţului amintit, prima componentă fiind prevăzută din 6.625 lei/kg sămânţă certificată plus T.V.A., preţ care este garantat de mandatar a fi încasat de mandant, iar a doua componentă din suma de 3.100 lei/kg sămânţă certificată plus T.V.A., reprezentând contravaloarea prestărilor de servicii datorată de mandant, mandatarului.
În ceea ce priveşte subvenţia la care se face referire la pct. 13 din contract, aceasta constă într-un ajutor financiar pentru producţia internă de seminţe certificate, ajutor reglementat de HG nr. 1238/2004, la art. 5 din această hotărâre, precizându-se categoriile de persoane beneficiare ale subvenţiei.
Tribunalul a apreciat faţă de cele anterior expuse, că subvenţia nu poate fi inclusă în componenta a doua a preţului, astfel cum a fost stabilit acesta de către părţi, adică în contravaloarea prestărilor de servicii datorată de mandant, mandatarului.
Prin urmare, pentru cantitatea de sămânţă de grâu certificată pentru care mandantul a încasat subvenţia de 2.000 lei/kg, mandatarul garantează plata către acesta a contravalorii acestei cantităţi la preţul de 4.625 lei/kg (adică 6.625 lei/kg minus 2.000 lei/kg), astfel încât din cele două surse, preţul obţinut de mandant şi garantat de mandatar să fie de 6.625 lei/kg.
SC I. SA, a mai învederat că primul regim juridic al preţului, prevăzut de Cap. VII pct. 13 din contract îşi găseşte aplicarea când obligaţiile asumate contractual de către părţi sunt îndeplinite întocmai şi la timp, al doilea regim juridic al preţului fiind stabilit de părţi, în ipoteza în care mandatarul A. îşi încalcă orice obligaţie contractuală asumată.
Tribunalul a înlăturat susţinerile pârâtei reclamante, apreciind că, mandatarul a vândut cantităţile de sămânţă grâu certificată despre care s-a făcut mai sus vorbire peste preţul minim garantat de 6.625 lei/kg, întrucât la preţul de vânzare trebuie adăugată subvenţia de 2.000 lei, rezultând astfel un preţ de 7.685,5 lei/kg sămânţă certificată, la care se adaugă T.V.A., pentru cantitatea de 3.135,91 tone grâu de sămânţă şi de 7.519 Iei/kg sămânţă certificată, plus T.V.A., pentru cantitatea de 202,12 tone grâu de sămânţă.
S-a considerat că, nerespectarea obligaţiilor întocmai cum au fost asumate, în condiţiile în care pârâta reclamantă a beneficiat de subvenţie, poate să conducă eventual la pretinderea unor - daune - interese pentru prejudiciul cauzat şi dovedit.
Având în vedere cele anterior expuse şi potrivit principiului disponibilităţii, tribunalul a apreciat că reclamanta pârâtă este îndrituită la suma de 6.850 lei noi, reprezentând diferenţă contravaloare factură mai sus amintită şi că suma de 4.000.000.000 lei, încasată prin introducerea la plată a filei CEC, nu are caracter necuvenit, după cum afirmă pârâta reclamantă.
În ceea ce priveşte suma pretinsă de către A., reprezentând returnarea garanţiei de 955 lei/kg sămânţă certificată, respectiv valoarea totală de 3.124.530.800 lei, încasată prin executarea scrisorii de garanţie bancară nr. 105 din 29 iulie 2004 eliberată de SC A. SA Buzău şi suma de 312.453.080 lei, cu titlu de penalităţi în cuantum de 10 % la suma menţionată, calculate conform Cap. III pct. 4 lit. J) din contractul de mandat nr.4370/22 iulie 2004, precum şi suma de 486.036.034 lei, cu titlu de penalităţi calculate conform Cap. IX art. 20 din acelaşi contract, în total suma de 798.489.114 lei, tribunalul a reţinut din materialul probator administrat că suma de 3.124.530.800 lei, a fost încasată de către pârâta reclamantă, prin executarea scrisorii de garanţie bancară nr. 105 din 29 iulie 2004 eliberată de SC A. SA Buzău; scrisoare emisă de asemenea în condiţiile pct. 18 al Cap. VIII din contractul de mandat.
Tribunalul a reţinut sub acest aspect prevederile art. 4 lit. j) din Cap. III al contractului de mandat, suma urmând sa fie restituită de către pârâta reclamantă reclamantei pârâte, împreună cu daunele - interese de 10 % din valoarea sumei, daune - interese ce în opinia instanţei au caracterul unei clauze penale, potrivit art. 1066 şi urm. C. civ.
Cu privire însă la incidenţa clauzei 20 din Cap. IX, în virtutea căreia reclamanta pârâtă pretinde şi penalităţi de 0,3 % pe zi întârziere, prin raportare la aceeaşi sumă, tribunalul a apreciat că această clauză penală nu a fost instituită şi în virtutea art. 4 lit. j) din Cap. III al contractului de mandat, în condiţiile în care părţile au prevăzut expres în această situaţie clauza penală de 10 % amintită.
Cu privire la cererea reclamantei pârâte privind obligarea pârâtei reclamante la semnarea contractului de cesiune globală de creanţă în favoarea sa, conform Cap. III pct. 4 lit. D) din contractul de mandat nr. 4370 din 22 iulie 2004, tribunalul a constatat, analizând clauza invocată, că nu are un obiect determinat, ci doar determinabil, prin referire la elemente exterioare contractului, iar în raport de acest aspect, a reţinut că, reclamanta pârâtă nu a precizat care sunt creanţele a căror cesiune se solicită.
Reclamanta din cererea conexă a emis la rândul său în derularea contractului, facturile fiscale nr. 1898543 din 4 noiembrie 2004, în valoare totală de 5.277.461.087 lei, reprezentând contravaloarea grâului neprocesat şi care nu a putut fi vândut, nr. 1898544 din 4 noiembrie 2004, în valoare totală de 3.505.963.060 lei, inclusiv T.V.A., reprezentând diferenţa de preţ între 5.685,5 lei/kg sămânţă certificată şi preţul de 6.625 lei/kg de sămânţă, diferenţa fiind în cuantum de 939,5 lei/kg la care se adaugă T.V.A. şi nr. 1898548 din 3 decembrie 2004, în valoare totală de 266.018.217 lei, inclusiv T.V.A., reprezentând diferenţa de preţ între 5.519 lei/kg sămânţă certificată şi preţul de 6.625 lei/kg de sămânţă certificată.
Cu privire la celelalte două facturi, s-a reţinut că au fost emise în mod nejustificat, deoarece mandatarul a vândut cantitatea de 3.344.030 kg sămânţă de grâu la un preţ de vânzare mediu de 7.629,35 lei/kg, mai mare decât preţul garantat de 6.625 lei/kg, ceea ce nu justifică facturarea de către mandant a unor diferenţe de preţ.
Prin Decizia nr. 84 din 10 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins apelul formulat de pârâta - reclamantă SC I. SA şi cererea de aderare la apel formulată de reclamanta pârâtă SC A. SA.
Curtea analizând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva motivelor de apel invocate de apelanta SC I. SA a reţinut în considerentele deciziei, următoarele:
Sub aspectul excepţiei prematurităţii cererii formulate de SC A. SA s-a constatat că, prin încheierea de şedinţă din 17 octombrie 2005 (fila 116 dosar nr. 3769/2005 al Tribunalului Bucureşti) instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia având în vedere împrejurarea că cererea formulată de SC A. SA a avut regimul juridic al unei cereri reconvenţionale devenită prin disjungere (a se vedea sentinţa nr. 2785 din 13 iunie 2005 dosar nr. 760/2005 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială) cerere principală, sens în care devin incidente dispoziţiile art. 7205 alin. (1) C. proc. civ.
Pe fondul cererii de apel s-a considerat că problema supusă atenţiei instanţei, este aceea a modului de formare a preţului care este stabilit conform art. 13 din Cap. VII ale contractului de mandat (fila 34 dosar Tribunalul Bucureşti).
Ca urmare a prevederilor contractuale s-a apreciat că preţul grâului sămânţă are două componente astfel: prima componentă - 6.625 lei/kg sămânţă certificată plus T.V.A. care este preţul garantat de mandatar a fi încasat de mandant şi o a doua componentă - 3.100 lei/kg sămânţă certificată plus T.V.A. reprezentând contravaloarea prestărilor de servicii datorate de mandant (SC I. SA) mandatarului (SC A. SA). Total - 9725 lei/kg, subvenţia (ajutorul financiar) fiind inclusă în componenta preţului, respectiv în preţul garantat de mandatar a fi încasat de mandant de 6.625 lei/kg.
Astfel, s-a concluzionat că garantarea de către mandatar a încasării preţului de 6.625 lei/kg sămânţă certificată de către mandant, se referă la încasarea acestui preţ de către mandant din două surse:
1. direct de la mandatar, ca rezultat al vânzării de către mandatar în numele mandantului a grâului de sămânţă;
2. prin încasarea subvenţiei (ajutorului financiar) de la bugetul de stat, încasare condiţionată de efectuarea de către mandatar a tuturor prestaţiilor necesare pentru certificarea oficială a seminţei, conform contractului de prestări servicii sămânţă certificată grâu toamnă nr. 4371 din 22 iulie 2004.
S-a constatat că în speţă, SC A. SA a vândut grâul sămânţă certificată peste preţul de 6.625 lei/kg, dar sub 9.725 lei/kg, singura consecinţă contractuală fiind diminuarea valorii prestărilor de servicii (scad sub 3.100 lei/kg) şi s-a considerat că, prevederea contractuală în care se precizează că „preţul de 6.625 lei/kg + T.V.A. este garantat" de către mandatar în funcţie de încasarea sau neîncasarea subvenţiei trebuie interpretată prin coroborarea dispoziţiilor contractuale prevăzute în alin. (2) al punctului 13 Cap. VII cu al punctului 17 - astfel încât regimul juridic al preţului depinde de încasarea sa neîncasarea subvenţiei (astfel sunt nefondate susţinerile apelantei principale cu privire la efectele încasării subvenţiei - motive de apel susţinute la filele 18 - 19 dosar).
Referitor la susţinerea apelantei - pârâte cu privire la existenţa unui preţ sancţiune - conform clauzei prevăzute la Cap. IV pct. 6 (fila 33 dosar Tribunalul Bucureşti) s-a reţinut că preţul de 6.625 lei/kg de grâu sămânţă este preţul maxim pe care îl poate suporta şi achita mandatarul şi asta numai în cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile de încasare a subvenţiei de către mandant (de 2.000 lei/kg), situaţie în care SC I. SA, era în imposibilitate de a încasa subvenţia.
Cu privire la efectele actului adiţional din 6 octombrie 2004, s-a considerat că susţinerile apelantei nu au relevanţă atât timp cât nu a suferit niciun prejudiciu din modul în care au fost predate documentele necesare încasării subvenţiei deoarece a încasat subvenţia conform adresei D.A.D.R. - Buzău nr. 12699 din 14 decembrie 2004, iar în ce priveşte neacordarea de către instanţă a sumei de 400.000.000 lei vechi - reprezentând 10 % din suma încasată necuvenit prin introducerea la plată a filei CEC de către SC A. SA anterior primirii subvenţiei de către SC I. SA s-a reţinut că, în mod corect s-a apreciat de către instanţa de fond că această sumă (chiar încasată mai înainte) nu are caracterul unei sume necuvenite chiar încasate mai înainte de încasarea subvenţiei, această sumă era garantată conform Cap. VIII pct. 18 şi pct. 3 din contractul de mandat (fila 36 dosar Tribunalul Bucureşti) - deci era o sumă cuvenită.
Împotriva acestei deciziei au declarat recurs ambele părţi.
I. Prin recursul său pârâta-reclamantă SC I. SA a invocat nelegalitatea deciziei în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora susţine următoarele:
- Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se referă exclusiv la lipsa oricărei motivări pentru respingerea cererii subsidiare de admitere în parte a apelului formulat şi pentru care, instanţa de apel nu a oferit nicio justificare.
Recurenta consideră că problema cuantumului maxim al sumelor la care ar fi trebuit obligată nu este una neglijabilă şi că, în lipsa oricărei motivări date respingerii cererii subsidiare - în sensul admiterii în parte a cererii reconvenţionale a SC A. SA - în situaţia în care se vor respinge toate celelalte apărări ale sale - să se admită doar în parte pretenţiile pârâtei - reclamante, exclusiv pentru suma de 143.373 lei.
- Decizia a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 969 C. civ. şi art. 7201 C. proc. civ. raportat la art. 7205 C. proc. civ.
Recurenta consideră că instanţa de apel a ignorat forţa obligatorie a clauzelor Contractului de mandat încheiat de părţi prin care s-a instituit un regim diferenţiat al preţului, acesta urmând a fi diferit în ipoteza în care mandatarul îşi încălca obligaţiile asumate.
Se mai susţine că, prin menţinerea soluţiei pronunţate de instanţa de fond s-a acordat pârâtei - reclamante mai mult decât i se cuvenea, iar pentru sumele pe care prima instanţă le-a acordat în plus nu există vreo motivare în cuprinsul deciziei.
De asemenea, recurenta consideră că instanţa a ignorat împrejurarea că SC A. SA nu a urmat procedura consilierii directe prealabile, aspecte dezvoltate pe larg în cererea de apel.
II. Recurenta SC A. SA a formulat critici cu privire la modul de soluţionare a cererii de aderare la apel, considerând că s-a interpretat greşit legea.
Se susţine că prima instanţă a respins cererea sa de obligare la plata penalităţilor în temeiul art. 20 din Cap. IX din contract, bazându-se pe argumentul unicităţii sancţiunii, motivarea fiind contrară regulilor de interpretare a contractelor.
Consideră recurenta, că dacă dintr-un contract sunt mai multe clauze penalizatoare nu este interzisă cumularea acestora, dată fiind expresia de voinţă a părţilor semnatare ale contractului.
Se arată că art. 4 lit. j) de la Cap. III al contractului sancţionează comportamentul abuziv al cocontractantului, care beneficiind de un instrument de garantare a plăţii, procedează la executarea acestuia fără a avea de încasat vreo sumă de la partenerul ce a oferit cu bună - credinţă respectivul instrument de plată.
Analizând Decizia atacată prin prima criticilor invocate de recurente, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate.
I. Cu privire la recursul pârâtei - reclamante, în ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care vizează - în esenţă -, lipsa motivării pentru respingerea cererii subsidiare de admitere în parte a apelului impune a se arăta că, în raport de argumentele folosite în susţinere, aceasta nu se poate constitui într-un veritabil motiv de nelegalitate, ci mai degrabă într-unul formal ce se rezumă în final la cuantumul maxim ce ar fi trebuit acordat în cauză.
Deopotrivă, se constată că instanţa de apel a răspuns punctual la fiecare dintre criticile invocate, argumentând pe larg, în considerarea atât a situaţiei de fapt cât şi a normelor legale incidente în cauză, motivare ce este în deplin acord cu soluţia pronunţată în cauză.
- Nici critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu raportare la dispoziţiile art. 969 C. civ., art. 7201 şi art. 7205 C. proc. civ. nu poate fi primită.
În cauză, instanţa a dat eficienţă dispoziţiilor pct. 13 cuprins în Cap. VII din Contractul de mandat ce reglementează modul de formare a preţului, stabilind în mod corect că acesta provine din două surse: direct de la mandatar - ca rezultat al vânzării grâului de sămânţă, în numele mandantului şi prin încasarea subvenţiei de la bugetul de stat.
De asemenea, în acord cu dispoziţiile pct. 18 alin. 3 din Contractul de mandat (Cap. VIII) s-a reţinut corect că suma încasată chiar mai înainte de încasarea subvenţiei nu pot fi considerată ca nefiind cuvenită întrucât aceasta era garantată conform dispoziţiilor menţionate.
În ce priveşte pretinsa lipsă a procedurii prealabile a concilierii directe se constată că instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. raportat la art. 7205 C. proc. civ.
Astfel, şi în litigiile comerciale pârâtul poate formula cerere reconvenţională împotriva reclamantei dacă are pretenţii împotriva acesteia ce derivă din acelaşi raport juridic.
În principiu, cererea reconvenţională este o veritabilă acţiune civilă ceea ce presupune că trebuie să îndeplinească toate cerinţele de fond şi de formă ale acesteia.
Cu toate acestea, faţă de prevederile exprese ale art. 7205 C. proc. civ. cererea reconvenţională poate fi exercitată fără a mai fi necesară o altă încercare de conciliere, întrucât litigiul a fost deferit deja instanţei, în cauza dedusă judecăţii aceste prevederi fiind respectate întocmai.
II. Cu privire la recursul SC A. SA, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată că este nefondat, în contextul în care prin pct. 4 lit. j) al Cap. III din contract, părţile au înţeles să însereze o clauză penală, privind perceperea de daune - interese, în cuantum de 10 % din valoarea sumei necuvenite încasate din încasarea garanţiilor.
Cum, reclamanta - pârâtă a solicitat acordarea de penalităţi de 0,3%, pe zi întârziere, conform clauzei 20 din Cap. IX pentru aceeaşi sumă s-a apreciat corect că aceste prevederi nu au incidenţă câtă vreme părţile au prevăzut în mod expres sancţiunea în clauza art. 4 lit. j) pentru că altfel s-ar ajunge în situaţia unei duble reparaţiuni.
În consecinţă, pe acest aspect ambele instanţe au interpretat corect conţinutul prevederilor contractuale, în acord cu voinţa părţilor cocontractante.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondate ambele recursuri conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta SC I. SA şi de pârâta SC A. SA Buzău împotriva deciziei comerciale nr. 84 din 10 februarie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 163/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 310/2011. Comercial → |
|---|
