ICCJ. Decizia nr. 292/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 292/2011
Dosar nr. 7401/1/2010
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2011
Deliberând asupra recursului comercial de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 17 din 31 octombrie 2008, Tribunalul Iaşi, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins ca netimbrată acţiunea reclamantului S.V. prin care s-a solicitat anularea hotărârilor A.G.A. ale pârâtei SC K.G.I. SRL din 17 decembrie 2006 şi 18 decembrie 2007.
Prin Decizia nr. 58 din 29 iunie 2009, Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, a respins apelul declarat ca nefondat.
Prin Decizia nr. 772 din 25 februarie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamant şi a casat Decizia atacată, trimiţând cauza spre rejudecare instanţei de apel, Înalta Curte reţinând criticile privind nemotivarea deciziei atacate.
Prin Decizia nr. 49 din 8 iulie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, în rejudecare, instanţa de apel a respins apelul declarat ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut că reclamantul a solicitat instanţei, constatarea nulităţii absolute a hotărârilor A.G.A. ale pârâtei, din data de 17 decembrie 2006 şi 18 decembrie 2007, pentru nereguli ce atrag nulitatea absolută a hotărârilor atacate, astfel încât nu pot fi puse în discuţie indiferent de data sesizării instanţei.
Astfel, Curtea de Apel a reţinut că pentru hotărârea A.G.A. din 17 decembrie 2006, reclamantul a invocat încălcarea dispoziţiilor imperative privind convocarea A.G.A., ordinea de zi şi cvorumul, arătând că au fost încălcate dispoziţiile art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, în sensul că în convocator nu a fost trecută pe ordinea de zi revocarea sa din funcţia de administrator şi numirea unui alt administrator.
Curtea de apel a apreciat că atare dispoziţii nu sunt aplicabile în speţă, întrucât se referă la societăţile pe acţiuni, motiv pentru care în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, dispoziţii care, având în vedere şi conţinutul art. 16 alin. (2) din statutul pârâtei au fost respectate în speţă, întrucât intimata – pârâtă a făcut dovada expedierii convocatorului către apelantul – pârât prin scrisoare recomandată.
A fost respins şi motivul privind neconcordanţa dintre ordinea de zi inserată în convocator şi cea dezbătură în A.G.A., întrucât neînserarea expresă în convocator a menţiunii de revocare a apelantului din funcţia de administrator nu atrage nulitatea absolută, deoarece revocarea poată să apară şi ca rezultat al dezbaterilor din cadrul A.G.A.
Curtea de Apel a respins şi criticile relative la nerespectarea condiţiilor privind votarea şi adoptarea AG, reţinând că dispoziţiile art. 126 şi art. 77 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, nu sunt aplicabile societăţilor cu răspundere limitată, contrar susţinerilor apelantului, întrucât aceste dispoziţii se referă la societăţile pe acţiuni.
Instanţa de apel a apreciat că hotărârea de revocare din funcţie a apelantului – reclamant a fost adoptată cu majoritatea absolută a asociaţilor şi părţilor sociale, majoritate prevăzută de art. 10 alin. (2) din statut şi art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, care se calculează fără să fie avute în vedere voturile administratorului revocat, dată fiind contrarietatea de interese, prevăzută de art. 79 din Legea nr. 31/1990, republicată.
Au fost înlăturate de către instanţa de apel şi criticile relative la nerespectarea modalităţii de vot prevăzută de art. 130 din lege, întrucât acest text nu se aplică la societăţile cu răspundere limitată, precum şi critica privind nulitatea absolută a A.G.A. din 17 decembrie 2006 pentru nesemnarea procesului – verbal al acesteia de către apelant, întrucât o atare sancţiune nu există.
Cât priveşte hotărârea A.G.A. din 18 decembrie 2007, Curtea de Apel a reţinut că se invocă nulitatea absolută pentru nerespectarea dispoziţiilor legale privind locul ţinerii A.G.A., or, conform art. 195 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 şi art. 16 din statutul societăţii, acestea sunt dispoziţii supletive, menite să protejeze un interes particular, astfel încât nu se sancţionează cu nulitatea absolută. În plus, s-a reţinut că reclamantul nu a dovedit vătămarea care i s-a produs prin ţinerea A.G.A. în alt loc.
S-a mai reţinut că şi pentru hotărârea A.G.A. din 18 decembrie 2007, recurentul – reclamant a invocat nerespectarea dispoziţiilor privind convocarea, or în speţă, s-a făcut dovada emiterii convocatorului către apelantul reclamant prin scrisoare recomandată.
Şi critica privind nerespectarea condiţiei de cvorum a fost înlăturată, instanţa de apel apreciind că, la fel ca şi în cazul hotărârii A.G.A. din 17 decembrie 2006, numirea unui administrator s-a făcut cu majoritatea absolută a asociaţilor şi părţilor sociale prevăzute de art. 10 din statut şi art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, dispoziţiile art. 126 nefiind aplicabile societăţilor cu răspundere limitată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, apelantul – reclamant, criticând Decizia atacată pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor de nelegalitate formulate, recurentul – reclamant arată că motivarea instanţei de apel este sumară şi confuză, astfel încât Decizia pronunţată este nulă, urmând a fi casată, deoarece instanţa de apel reia considerentele sentinţei de fond.
Recurentul – reclamant arată că instanţa de apel a răspuns criticii apelantului – reclamant relativă la neincluderea pe ordinea de zi a măsurii privind revocarea sa din funcţie, reluând considerentele de la fond.
Ca atare a fost încălcat art. 6 alin. (1) din C.E.D.O. privind dreptul reclamantului la un proces echitabil.
În continuare, recurentul – reclamant reia criticile privind nelegalitatea hotărârilor A.G.A. atacate, arătând, în esenţă că:
- hotărârea A.G.A. din 17 decembrie 2006 este nulă pentru că nu include pe ordinea de zi revocarea sa din funcţie, ceea ce atrage nulitatea convocării unei atare adunări şi, implicit, nulitatea hotărârii adoptată în aceste circumstanţe.
- întrucât revocarea administratorilor este supusă regulilor de la mandatul comercial, revocarea se poate dispune doar pentru motive temeinice, în cazul revocării intempestive societatea putând fi obligată la daune – interese;
- modul de votare în A.G.A. din 17 decembrie 2006 nu a fost respectat faţă de dispoziţiile art. 126 din Legea nr. 31/1990 şi art. 77 din aceeaşi lege;
- în adoptarea hotărârii A.G.A. din aceeaşi dată i s-a interzis recurentului – reclamant să participe la vot, în schimb i s-a permis asociatului numit administrator să voteze numirea sa în funcţie, astfel încât au fost încălcate dispoziţiile art. 192 alin. (2) şi art. 1 alin. (2) din statutul societăţii.
- au fost încălcate dispoziţiile art. 130 din Legea nr. 31/1990, privind caracterul secret al votului;
- procesul verbal al A.G.A. din 17 decembrie 2006 a fost semnat doar de administratorul interimar şi există neconcordanţă între cele cuprinse în convocare, cele discutate şi cele consemnate în procesul verbal;
- au fost încălcate dispoziţiile art. 1361 din Legea nr. 31/1990 privind executarea cu bună credinţă de către acţionari a drepturilor lor;
- cât priveşte primirea convocatorului pentru A.G.A. din 18 decembrie 2007 prin scrisoare recomandată, de către recurent, aceasta a arătat că în acea perioadă între părţi a existat o amplă corespondenţă, astfel încât este posibil ca recomandata să fi fost primită dar nu cuprindea convocatorul şi, oricum, nu a fost primită în timp util;
- instanţele nu au lămurit de ce intimata a ţinut două A.G.A. privind aceeaşi problemă, ceea ce creează îndoieli.
- cât priveşte A.G.A. din 18 decembrie 2007 şi aceasta a fost adoptată cu încălcarea art. 10 alin. (2) din statut şi art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, privind condiţiile de cvorum, precum şi art. 126 din Legea nr. 31/1990, întrucât administratorul numit nu putea să voteze;
- în continuare, recurentul – reclamant invocă motive privind incompatibilitatea administratorului numit faţă de funcţia de administrator deţinută de soţia acestuia.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de nelegalitate formulate, Înalta Curte reţine că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prima critică de nelegalitate priveşte nerespectarea dispoziţiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., relative la motivarea hotărârilor judecătoreşti, recurentul – reclamant apreciind că Decizia atacată are o motivare sumară şi confuză, instanţa de apel nerăspunzând tuturor motivelor de apel invocate.
Înalta Curte reţine că motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. raportat la art. 261 alin. (5) C. proc. civ., este nefondat, fiind infirmat de conţinutul motivelor de apel şi de considerentele instanţei de apel care au răspuns fiecărui motiv de apel invocat de apelantul – reclamant.
Ca atare, nu se pune problema încălcării dreptului recurentului – reclamant la un proces echitabil prevăzut de art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., întrucât instanţa de apel a răspuns pe larg problemelor de drept cu care a fost investită, dezlegând problema principală relativă la nulitatea absolută a hotărârilor A.G.A. ale intimatei – pârâte, cu care instanţele de fond au fost investite.
În ceea ce priveşte criticile privind nelegalitatea hotărârilor A.G.A., Înalta Curte reţine că acestea sunt nefondate, hotărârea instanţei de apel fiind legală şi amplu argumentată cu privire la fiecare motiv invocat de recurentul – reclamant, astfel:
- apelul relativ la neincluderea pe ordinea de zi a măsurii revocării din funcţie a recurentului – reclamant a fost legal tranşată de instanţa de fond, aceasta reţinând că dată fiind posibilitatea revocării mandatului administratorului oricând, conform Legii nr. 31/1990, republicată, nu este necesară includerea pe ordinea de zi, în situaţia în care o atare măsură a fost luată ca rezultat al dezbaterilor din cadrul A.G.A. Această posibilitate este deschisă de legea generală a societăţilor comerciale care priveşte revocarea ad nutum a mandatarilor unei societăţi comerciale;
- critica privind posibilitatea administratorului revocat de a solicita daune – interese nu poate fi analizată în cadrul prezentei acţiuni al cărui petit se referă la nulitatea unor hotărâri A.G.A., acţiunea de faţă neincluzând solicitarea administratorului revocat de a i se acorda daune – interese. Cât priveşte aspectul relativ la posibilitatea revocării doar pentru justă cauză a mandatului administratorului, Înalta Curte reţine că această critică este nefondată, faţă de reţinerea posibilităţii revocării ad nutum a unui atare mandat;
- reiterarea motivului de nelegalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 126 şi art. 77 din Legea nr. 31/1990, faţă de considerentele deciziei de apel în care se reţine inaplicabilitatea acestor texte în speţa de faţă întrucât nu vizează o societate pe acţiuni, fără ca recurentul – reclamant să critice în vreun fel această dezlegare a instanţei de apel, de altfel corectă şi legală, apare ca nefondată;
- nici critica privind încălcarea condiţiei de cvorum prevăzută de art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, şi art. 10 alin. (2) din statut, nu poate fi primită, instanţa de apel răspunzând nemulţumirii recurentului – reclamant relativ la interdicţia administratorului revocat de a vota propria revocare din funcţie, dată fiind contrarietatea de interese ce ar putea împiedica desfăşurarea în continuare a activităţii societăţii comerciale. Or, o atare contrarietate de interese nu există, în cazul numirii în funcţie a unui administrator. Ca atare, într-un atare caz, nulitatea absolută la care face referire art. 132 alin. (2) din lege nu se mai apreciază prin neincluderea votului exprimat de administratorul ce urmează să fie ales.
- ca şi în ipoteza reiterării încălcării art. 126 din Legea nr. 31/1990, şi în ipoteza reiterării art. 130 din aceeaşi lege, recurentul – reclamant nu critică soluţia instanţei de apel care reţine în considerente inaplicabilitatea acestui text de lege societăţilor cu răspundere limitată;
- aceeaşi situaţie se repetă şi în cazul motivului privind nesemnarea procesului verbal al A.G.A. de către recurentul – reclamant aspect ce nu atrage sancţiunea nulităţii absolute a A.G.A., astfel cum a apreciat şi instanţa de apel, o atare semnare nefiind solicitată dat fiind conflictul de interese dintre administratorul revocat şi ceilalţi asociaţi ai societăţii implicate;
- cât priveşte exercitarea drepturilor lor de către ceilalţi acţionari cu rea credinţă, o atare critică, nu poate fi primită, întrucât recurentul – reclamant nu a arătat şi dovedit în faţa instanţelor de judecată reaua credinţă a celorlalţi asociaţi;
- aspectul învederat relativ la neprimirea convocatorului, sau în orice caz, la primirea cu întârziere, apare ca şicanator, dat fiind că recurentul – reclamant face afirmaţii, pe de pe o parte nefondate în faţa instanţelor de fond, iar pe de altă parte contradictorii, invocând atât neprimirea convocatorului, cât şi primirea cu întârziere a convocării;
- având în vedere considerentele deja expuse cu privire la respectarea, în speţă, a dispoziţiilor art. 192 alin. (2) şi art. 10 alin. (2) din statutul societăţii, pentru adoptarea hotărârii A.G.A. din 17 decembrie 2006, Înalta Curte reţine ca nefondată critica de nelegalitate întemeiată pe aceleaşi argumente cu privire la hotărârea A.G.A. din 8 decembrie 2007;
- în ceea ce priveşte nelămurirea îndoielilor determinate de adoptarea a două hotărâri A.G.A. privind aceeaşi problemă, Înalta Curte reţine că instanţele de judecată au fost investite cu o acţiune în constatarea nulităţii absolute a două hotărâri A.G.A. pentru nerespectarea unor norme privind convocarea, cvorumul şi adoptarea, Legea nr. 31/1990, neprevăzând niciun motiv de nulitate absolută/relativă pentru ipoteza învederată de recurentul – reclamant, în plus, dat fiind principiul disponibilităţii aplicabil în procesul civil, instanţa civilă nu se poate sesiza din oficiu şi nici nu poate face aprecieri în afara cadrului procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată;
- ultima critică relativă la incompatibilitatea administratorului ales este invocată pentru prima dată în recurs, neputând fi primită de Înalta Curte, dat fiind caracterul extraordinar al acestei căi de atac şi, în plus, priveşte aspecte de netemeinicie ce nu pot fi invocate direct în această fază procesuală.
Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul - reclamantul S.V. împotriva deciziei nr. 49 din 8 iulie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 310/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 278/2011. Comercial → |
|---|
