ICCJ. Decizia nr. 3671/2011. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 5844/1998, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC T. SRL solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să o oblige pe pârâtă la contravaloarea chiriei pentru hala nr. 3 pe perioada 30 august 1995 - martie 1997; contravaloarea energiei electrice pentru perioada 30 august 1995 - octombrie 1996; contravaloarea reparațiilor la această hală; cota parte ce revine pârâtei din suma plătită pentru obținerea autorizației de mediu; diferența dintre prețul ce trebuia plătit pârâtei pentru debitarea a 60 mc bușteni pe perioada folosirii halei și prețul efectiv achitat; contravaloarea unui post de transformare a energiei electrice.
La data de 4 decembrie 1998 pârâta SC T. SRL a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin aceasta din urmă solicitând obligarea reclamantei la plata contravalorii costului autorizației de mediu, sumă pe care pârâta a achitat-o integral; la contravaloarea reparațiilor și îmbunătățirilor efectuate de către pârâtă; la hala proprietatea reclamantei; restituirea unei mașini de prelucrat lemn tip F.
Prin Sentința civilă nr. 41 din 19 ianuarie 2000 a Tribunalului Bacău, secția comercială și contencios administrativ a fost admisă, în parte, acțiunea reclamantei SC A. SRL, a fost obligată pârâta la 297.705.375 ROL cu titlu de chirie restantă, la plata sumei de 155.073.000 ROL reprezentând contravaloare reparații, fiind respinse celelalte capete de cerere.
S-a luat act că reclamanta a renunțat la capătul de cerere privind contravaloarea debitării de bușteni.
A fost admisă în parte cererea reconvențională, a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei SC T. SRL suma de 63.656.000 ROL reprezentând contravaloare reparații, fiind respinse celelalte capete de cerere din cererea reconvențională.
Au fost compensate onorariile de expert, fiind obligată pârâta să achite reclamantei suma de 12.250.000 ROL reprezentând cheltuieli de judecată.
De asemenea a fost obligată reclamanta către pârâtă la 3.775.000 ROL cheltuieli de judecată.
împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr. 2290/2000.
Prin Decizia nr. 551 din 13 octombrie 2000 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și contencios administrativ a fost anulat, ca insuficient timbrat, apelul declarat de către SC T. SRL și a fost admis apelul declarat de SC A. SRL, fiind schimbată în parte sentința apelată.
A fost obligată pârâta-reclamantă SC T. SRL către reclamanta-pârâtă SC A. SRL la plata sumei de 398.574.650 ROL, cu titlu de chirie restantă, în loc de 297.705.355 ROL, precum și la suma de 187.638.330 ROL, cu titlu de contravaloare reparații, în loc de 155.073.000 ROL.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
A fost dată în debit reclamanta-reclamantă SC A. SRL cu suma de 3.794.128 ROL, fiind obligată apelanta-pârâtă SC T. SRL la 13.161.628 ROL cheltuieli de judecată către reclamantă.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC T.R. SRL
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții Supreme de Justiție sub nr. 8847/2000.
Prin Decizia nr. 6630 din 8 noiembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, a fost admis recursul, a fost casată decizia recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceiași instanță de apel.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a reținut următoarele:
Anularea apelului formulat de SC T.R. SRL s-a făcut cu încălcarea legii, câtă vreme din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că aceasta a achitat taxele de timbru datorate conform Legii nr. 146/1997 și O.G. nr. 32/1995, cu atât mai mult cu cât nici reclamanta nu achitase integral taxele judiciare de timbru, depunând la dosarul cauzei o chitanță cu plata unei diferențe, ulterior datei dezbaterilor.
S-a pus în vedere instanței de apel să examineze și cererea privind majorarea pretențiilor reclamantei.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr. 1102/2003.
Prin Decizia civilă nr. 13 din 11 iunie 2003 a Curții de Apel Bacău - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, a fost admise ambele apeluri, a fost schimbată, în tot, sentința nr. 41/19 ianuarie 2000 a Tribunalului Bacău, în sensul că au fost respinse, ca nefondate, atât acțiunea principală cât și cererea reconvențională.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Susținerea reclamantei, în sensul că după evacuarea pârâtei din spațiul închiriat, acesta a fost găsit în stare de nefuncționare, nu a putut fi reținută, deoarece contractul a fost încheiat în anul 1995, iar dacă îmbunătățirile nu s-ar fi îmbunat, iar reclamanta ar fi solicitat rezilierea contractului. Mai mult, la data eliberării spațiului de către pârâtă reclamanta nu a încheiat nici un act constatator al eventualelor degradări existente.
în ce privește pretențiile pârâtei cu privire la îmbunătățirile efectuate, nici acestea nu au putut fi reținute, pârâta nefăcând altceva decât să-și respecte clauzele contractuale.
împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți.
I. în recursul său reclamanta SC A. SRL a adus deciziei recurate următoarele critici:
La data de 30 august 1995 între cele două părți s-au încheiat două contracte de închiriere, respectiv contractul nr. 85 privind o hală industrială în suprafață de 864 mp. și terenul aferent de 6956 mp. și respectiv un contract pentru închirierea a patru utilaje de prelucrat material lemnos, diferența valorică dintre obiectele celor două contracte fiind evidentă.
Pentru compensarea acestei contraprestații, părțile au stabilit alte obligații în sarcina pârâtei, însă, deși reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale, pârâta nu și-a îndeplinit aceste obligații.
Recurenta-reclamantă, susține că dovada acestei stări de fapt, rezultă din cuprinsul raportului de expertiză întocmit de expertul I.G. și că instanța de apel a admis în mod greșit apelul părții adverse, neobservând faptul că doar reclamanta este cea care și-a îndeplinit obligațiile contractuale, nu și pârâta.
în drept, criticile au fost întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.
II. Recurenta-pârâtă SC T. SRL a adus următoarele critici deciziei recurate:
Decizia instanței de apel este greșită în ce privește soluționarea cererii reconvenționale formulate de pârâtă.
Astfel, instanța de apel nu a avut în vedere faptul că îmbunătățirile aduse imobilului închiriat nu reprezintă simple reparații, ci sporuri de valoare aduse unui bun proprietate a reclamantei, de care aceasta a profitat după evacuarea pârâtei.
Recurenta-pârâtă consideră că aceste îmbunătățiri aduse spațiului au fost dovedite prin probatoriul administrat în cauză, iar cea care ar trebui să plătească pentru ele este societatea reclamantă, pârâta fiind evacuată din spațiul respectiv.
în mod greșit au fost respinse și celelalte pretenții ale pârâtei-reclamante, în special cea referitoare la contravaloarea autorizației de mediu, apreciind că aceste pretenții au fost dovedite de către pârâta-reclamantă, instanța de apel ignorând acest lucru.
în drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială sub nr. 1665/2003, devenit 6401/1/2003.
La termenul din 4 mai 2006 a fost suspendată judecarea recursului, în baza art. 42 din Legea nr. 64/1995, având în vedere că împotriva SC A. SRL a fost deschisă procedura reorganizării judiciare și a falimentului.
Prin încheierea din 22 septembrie 2011 a fost admisă cererea formulată de SC A. SRL, prin lichidator SC P.T. SRL Onești și s-au repus pe rol recursurile formulate împotriva Deciziei nr. 13 din 11 iunie 2003 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ.
Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, înalta Curte a constatat că ambele recursuri sunt nefondate pentru considerentele ce urmează.
I. în ce privește recursul formulat de reclamanta SC A. SRL
Criticile formulate de către recurenta-reclamantă nu pot fi reținute.
Astfel, deși au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., din analiza considerentelor deciziei recurate, rezultă că instanța de apel și-a justificat soluția pronunțată, prin referire la materialul probator existent la dosarul cauzei și la starea de fapt astfel reținută.
în ce privește incidența dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă nu a arătat în ce constau aceste critici, astfel că instanța de recurs nu a putut face o analiză a incidenței sau neincidenței acestor dispoziții legale.
Referitor la dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., înalta Curte a constatat că prin O.U.G. nr. 138/2000 au fost abrogate dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 C. proc. civ., astfel încât în calea de atac a recursului nu mai este posibilă analiza hotărârii recurate sub aspectul temeiniciei ei.
II. în ce privește recursul recurentei-pârâte SC T. SRL
Deși această recurentă a invocat, ca temei de drept, dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., înalta Curte a constatat că, pe de o parte, soluția instanței de apel este motivată, inclusiv în ce privește cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă, iar pe de altă parte, pârâta-recurentă nu a arătat în ce constă greșita aplicare a legii, sau inexistența unui temei legal, raportat la soluția pronunțată de către instanța de apel, astfel încât analiza deciziei recurate nu este posibilă sub acest aspect.
Mai mult, criticile formulate de către pârâta-recurentă vizează netemeinicia deciziei recurate, or, așa cum s-a arătat și în cazul recursului declarat de către recurenta-reclamantă, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, hotărârile instanței de apel pot fi analizate în recurs doar sub aspectul legalității lor, nu și al temeiniciei.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., ambele recursuri au fost respinse, ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3845/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3461/2011. Comercial → |
|---|
