ICCJ. Decizia nr. 430/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 430/2011
Dosar nr. 10313/1/2010
Şedinţa publică din 1 februarie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Reşiţa reclamantele SC M.P. SRL şi SC O.P. SRL au chemat în judecată pe pârâtele SC B.C. SA şi SC R.C. SRL solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC B.C. SA în calitate de vânzător şi SC R.C. SRL în calitate de cumpărător, a actului adiţional la contractul de vânzare-cumpărare din data de 23 octombrie 2006, precum şi a actului adiţional la contractul de vânzare-cumpărare din data de 23 octombrie 2006. S-a mai solicitat ca în urma anulării înscrisurilor sus enunţate, să se dispună restabilirea situaţiei anterioare în cartea funciară prin reînscrierea dreptului de proprietate a vânzătoarei SC B.C. SA.
Prin al treilea capăt de cerere formulat de către reclamante, se solicită anularea apartamentării înscrisă în cartea funciara Reşiţa Montană, casa cu teren aferent 1.111 m.p., imobil compus din şapte apartamente, efectuată de către SC B.C. SA în anul 1999, reapartamentarea acestui imobil cu respectarea suprafeţelor stabilite şi a dreptului de proprietate comună conform hotărârilor judecătoreşti anexate şi ca în final să fie autorizate reclamantele să înscrie dreptul de proprietate în cartea funciară conform situaţiei reale.
În faţa Judecătoriei Reşiţa, pârâta SC B.C. SA a invocat excepţia de necompetenţă materială, întrucât capătul de cerere privind anularea actelor de vânzare-cumpărare menţionate este de natură comercială, şi este neevaluabil în bani.
Judecătoria Reşiţa prin sentinţa civilă nr. 2358 din data de 30 septembrie 2008 a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Reşiţa invocată de pârâta SC B.C. SA şi-a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Caraş - Severin.
Pentru a dispune astfel, instanţa examinând cu prioritate excepţia invocată, a reţinut că potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., Tribunalul este competent să judece cauza de faţă, în raport de natura comercială, având obiect neevaluabil în bani.
Împotriva sentinţei civile sus menţionată a declarat recurs, în termen legal reclamanta SC M.P. SRL, iar Tribunalul Caraş-Severin, prin Decizia civilă nr. 60 din 9 februarie 2009, a constatat nul recursul declarat de recurentă, în raport de dispoziţiileart. 303 raportat la art. 301 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare SC M.P. SRL, iar Tribunalul Caraş–Severin, prin încheierea nr. 406 din 7 iulie 2009, în baza dispoziţiilor art. 246 C. proc. civ. a luat act de renunţarea contestatoarei la judecarea contestaţiei în anulare.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Caraş-Severin sub nr. 1329.1/290/2008.
În faţa acestei instanţe, reclamanta SC M.P. SRL Reşiţa a invocat excepţia necompetenţei materiale, iar Tribunalul Caraş Severin prin încheierea din data de 20 octombrie 2009 a admis excepţia invocată şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reşiţa. De asemenea, a dispus suspendarea acţiunii formulată de reclamante şi a trimis cauza spre soluţionarea conflictului negativ de competenţă la Curtea de Apel Timişoara.
Prin considerentele încheierii Tribunalul a reţinut că în raport de obiectul acţiunii, respectiv nulitatea absolută a unui contract de vânzare-cumpărare şi a unor acte adiţionale, precum şi restabilirea situaţiei anterioare prin care să se constate că valoarea imobilului este de 30.000 euro plus T.V.A., sumă care nu depăşeşte pragul de 100.000 lei, coroborat cu dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., având în vedere Decizia nr. 32 din 10 decembrie 2008 pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă aparţine Judecătoriei Reşiţa.
Împotriva încheierii din data de 20 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Caraş Severin a declarat recurs pârâta SC B.C. SA Reşiţa, iar Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 292/R din 8 martie 2010 a respins recursul declarat de pârâtă.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, soluţionând conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Reşiţa şi Tribunalul Caraş Severin, prin hotărârea nr. 16/PI din 7 iulie 2010 a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reşiţa.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC B.C. SA Reşiţa, în cadrul termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş – Severin.
Din acest punct de vedere invocă dispoziţiile art. 725 alin. (2) teza I C. proc. civ., susţinând că Tribunalul Caraş - Severin era legal investit cu judecarea cauzei, la data la care Decizia nr. 32/2008 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost publicată în MonitorulOficial al României.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Obiectul acţiunii introductive de instanţă îl constituie constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare – cumpărare şi a unor acte adiţionale la acelaşi contract, respectiv repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii actelor juridice sus încheiate şi reînscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, cerere care are caracter patrimonial întrucât tinde la desfiinţarea unui act juridic ale cărui efecte au caracter patrimonial, valoarea contractului de vânzare-cumpărare fiind sub criteriul valoric de 100.000 lei.
Deşi prezenta cerere de chemare în judecată a fost introdusă pe rolul instanţelor judecătoreşti la data de 19 aprilie 2008, însă anterior pronunţării unei sentinţe pe fond, respectiv la data de 10 decembrie 2008, a fost publicată în Monitorul Oficial al României Decizia nr. 32 a Secţiilor Unite a Înaltei Curţi de Casaţie, caracterul de obligativitate al acesteia nu poate fi ignorat, având caracter de izvor secundar de drept care se aproprie de actele normative.
În consecinţă, în mod corect s-a reţinut că potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ., competenţa aparţine în primă instanţă judecătoriei.
În ceea ce priveşte greşita aplicare a dispoziţiilor art. 725 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepţia de la principiul aplicării imediate a legii noi, în ceea ce priveşte competenţa, nu a fost încălcat, întrucât până la momentul intrării în vigoare a deciziei nr. 32/2008, cauza de faţă era în curs de judecată, nefiind pronunţată o sentinţă a primei instanţe.
Pentru a răspunde şi criticii recurentei privind faptul că hotărârea Judecătoriei Reşiţa a devenit irevocabilă, prin nerecurare, iar instanţa investită prin declinare de competenţă nu mai putea dispune asupra excepţiei necompetenţei materiale, Curtea constată că instanţa sesizată în urma declinării de competenţă are obligaţia să-şi verifice propria competenţă.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC B.C. SA Reşiţa împotriva hotărârii nr. 16/PI din 7 iulie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 323/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 7/2011. Comercial → |
|---|
